ICCJ. Decizia nr. 545/2007. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 545/2007
Dosar nr.1927/57/2006
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2007
Prin sentinţa penală nr. 238 din 21 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în dosarul nr. 4478/2006, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 256/ A din 05 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. 1927/57/2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că motivele de revizuire invocate de revizuientul condamnat, se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 394 lit. b) şi d) C. proc. pen., dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice şi se dovedeşte, prin hotărâre judecătorească ori ordonanţa procurorului, că martorul, expertul sau interpretul au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă ori unul dintre membrii completului de judecată, procuror sau persoana care efectuează cercetarea penală a comis o infracţiune în legătura cu cauza a cărei revizuire se solicită.
Împotriva acestei hotărâri, revizuientul condamnat a declarat apel, fără a indica în scris care sunt criticile aduse hotărârii apelate.
Prin Decizia penală nr. 256/ A din 05 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. 1927/57/2006, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul condamnat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că dovedirea cazurilor de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 394 lit. b) şi d) C. proc. pen., se face prin hotărâre judecătorească ori ordonanţa procurorului, dacă prin acesta s-a dispus asupra fondului.
Împotriva acestei hotărâri, revizuientul condamnat a declarat recurs, fără a arăta în scris care sunt criticile de nelegalitate şi netemeinicie a acesteia.
În concluziile orale, apărătorul recurentului revizuient a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi admiterea cererii de revizuire, fără a arăta care sunt criticile ce se aduc hotărârii atacate.
Prealabil analizării legalităţii hotărârii atacate, Înalta Curte constată că inculpatul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., referitoare la motivarea recursului, iar în concluziile orale, apărătorul său nu a invocat critici ale hotărârii atacate, astfel încât să faciliteze instanţei de recurs posibilitatea încadrării juridice a recursului în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile pot fi casate în recurs numai dacă sunt întrunite unul sau mai multe dintre cazurile de casare menţionate expres şi limitativ de lege.
Înalta Curte va efectua însă analiza legalităţii şi temeiniciei hotărârii atacate dar numai prin prisma cazurilor de casare ce se iau în considerare întotdeauna din oficiu, având în vedere prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
Analizând legalitatea hotărârii recurate prin prisma cazurilor de casare ce se iau în considerare din oficiu, înalta Curte constată că recursul se impune a fi respins pentru considerentele ce succed:
În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a invocat faptul că procurorul anchetator de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, B.N., a încălcat prevederile dispoziţiilor art. 95 din Statutul magistraţilor, ale dispoziţiilor art. 210, 211, 217 şi 265 C. proc. pen., întrucât în faza de urmărire penală nu a aprobat efectuarea unei expertize contabile sau tehnice, care să aibă ca obiectiv stabilirea prejudiciului, iar, pe de altă parte, a săvârşit infracţiunile prevăzute de art. 290 şi 291 C. pen., deoarece a avut în vedere un aviz de expediţie tipizat în xerocopie. Totodată, a invocat faptul că, şi judecătorii care au participat la judecarea cauzei la fond şi apel, au încălcat dispoziţiile legale, respectiv au prelungit măsura arestării preventive nejustifîcat sau nu au luat în considerare concluziile expertizelor de specialitate.
Analizând motivele de revizuire invocate, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţele au apreciat că cererea de revizuire nu îndeplineşte niciuna dintre condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. b C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când un martor, expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se solicită.
Potrivit dispoziţiilor art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat cercetarea penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se solicită.
Potrivit dispoziţiilor art. 395 alin. (1) C. proc. pen., situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute în art. 394 lit. b) şi d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanţa procurorului, dacă prin acesta s-a dispus asupra fondului cauzei.
Alin. (2) al aceluiaşi articol, prevede că, situaţiile menţionate pot fi constatate în procedura de revizuire, de către instanţa învestită cu cererea de revizuire, în cazul în care organele arătate la alineatul 1 nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei.
Or, în speţă, se constată că nu există o hotărâre judecătorească de condamnare sau o ordonanţă a procurorului cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă sau a vreunei infracţiuni de către una dintre persoanele indicate de lege la lit. d) a art. 394 C. proc. pen., iar, pe de altă parte, nu sunt îndeplinite nici cerinţele legii astfel încât instanţa învestită cu cererea de revizuire să aibă competenţa să efectueze direct aceste verificări.
Aşa cum rezultă din conţinutul cererii de revizuire, condamnatul invocă, de fapt, apărări pe care ar fi trebuit să le valorifice în faţa instanţelor de control judiciar, cu ocazia soluţionării fondului cauzei, asupra cărora instanţele, de altfel, s-au şi pronunţat.
Este inadmisibil ca prin promovarea acestei căi de atac să se obţină reevaluarea probatoriului administrat de instanţe cu ocazia judecării fondului cauzei.
În deplină concordanţă cu dispoziţiile procesual penale române sunt şi prevederile art. 4 alin. (2) din Protocolul nr. 7 la C.A.D.O.L.F. potrivit cărora, este posibilă redeschiderea
procesului, conform legii şi procedurii penale a statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată. însă, în niciun caz revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat, urmărindu-se de fapt substituirea unei analize.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 256/ A din 05 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, în dosarul nr. 1927/57/2006.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul T.C. împotriva deciziei penale nr. 256/ A din 05 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală.
Obligă recurentul condamnat la 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 515/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 827/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
