ICCJ. Decizia nr. 827/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 827/2007
Dosar nr.5763/59/2006
Şedinţa publică din 13 februarie 2007
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
La data de 28 august 2006, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub numărul 5763/59/2006, plângerea petentului O.C. împotriva rezoluţiei dată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 30/PI/2004, prin care s-a dispus neînceperea urmării penale faţă de S.V.C., G.E.M., C.A., C.M., H.P. şi C.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
În plângerea adresată instanţei, petentul a arătat că rezoluţia de neîncepere a urmării penale atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât în dosar există suficiente probe de vinovăţie a făptuitorilor mai sus menţionaţi.
Prin sentinţa penală nr. i20/ PI din 14 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. 5763/59/2006, plângerea petentului a fost respinsă, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea a reţinut că, prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 2980/P/2005, petentul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei dată de procuror în dosarul nr. 30/PI/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale faţă de aceeaşi făptuitori şi pentru aceleaşi infracţiuni, care sunt vizate şi prin plângerea de faţă.
Prin sentinţa penală nr. 6/ PI din 18 ianuarie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 2980/P/2005, plângerea petentului a fost respinsă, ca neîntemeiată, reţinându-se că făptuitorii nu au săvârşit faptele penale pentru care s-a solicitat cercetarea acestora, iar faţă de judecătorul C.A. plângerea a fost retrasă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 1682 din data de 15 martie 2006, pronunţată în dosarul nr. 2867/1/2006, a admis recursul declarat de petent, a casat hotărârea recurată şi, rejudecând plângerea, a respins-o, ca inadmisibilă, reţinând că instanţa a fost învestită cu soluţionarea plângerii de către parchet, iar acesta nu are calitatea cerută de lege în acest sens.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că plângerea formulată de petent este şi tardivă, întrucât a luat cunoştinţă de conţinutul rezoluţiei procurorului cel mai târziu cu ocazia primei plângeri, respectiv la data de 09 mai 2005, iar plângerea de faţă a fost formulată la data de 28 iunie 2006, cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Pe fond, instanţa a reţinut că plângerea este nefondată, întrucât contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2935 din data de 18 iunie 2002 de Biroul notarului public C.M., nu a fost anulat, nefiind dovedite viciile de consimţământ care ar fi avut drept consecinţă nulitatea contractului.
Împotriva acestei hotărâri, petentul a declarat recurs, invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate, întrucât, prin Decizia penală nr. 1682 din data de 15 martie 2006, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 2867/1/2006, i s-a recunoscut dreptul acestuia de a ataca în justiţie rezoluţia procurorului dată în dosarul nr. 30/PI/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, iar, pe de altă parte, faptele pentru care a solicitat cercetarea penală a făptuitorilor există, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor penale faţă de intimaţi.
Analizând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, prin prisma criticilor formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurent nu este fondat pentru considerentele ce succed:
Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara din 23 iunie 2004 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public C.A., pentru faptele reclamate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, pentru a se efectua cercetări penale faţă de făptuitorii: S.V.C., G.E.M. şi F.S.V.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, în urma verificărilor efectuate, a dispus neînceperea urmării penale şi faţă de aceşti făptuitori.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, la data de 23 iunie 2004, i s-a comunicat petentului copia rezoluţiei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmării penale faţă de notarul public C.A., iar la data de 20 decembrie 2004, i s-a comunicat copia rezoluţiei procurorului prin care s-a dispus neînceperea urmării penale faţă de făptuitorii S.V.C., G.E.M. şi F.S.V.
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., persoana vătămată, precum şi orice persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate, pot face plângere împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmării penale sau a ordonanţei procurorului, ori după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmării penale, date de procuror, în termen de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare a plângerii, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Dreptul de a ataca în instanţă rezoluţiile date de procuror este recunoscut de lege oricărei persoane interesate, însă, această condiţie nu este suficientă, fiind necesar a fi respectat şi termenul imperativ prevăzut de lege pentru formularea unei astfel de plângeri.
În speţă, se constată că plângerea formulată de recurentul petent împotriva rezoluţiilor procurorului s-a înregistrat peste termenul prevăzut de dispoziţiile legale mai sus menţionate, aşa încât critica formulată de acesta împotriva hotărârii instanţei de fond nu este întemeiată.
Instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, plângerea recurentului petent, reţinând, în principal, că, împotriva aceloraşi rezoluţii ale procurorului s-au mai pronunţat instanţele, prin hotărâre judecătorească definitivă. În considerentele hotărârii recurate, instanţa de fond a analizat plângerea formulată de recurentul petent şi sub aspectul respectării termenului prevăzut de lege, precum şi pe fond.
Înalta Curte apreciază că, în speţă, argumentele juridice pentru care se impune respingerea plângerii formulate de recurentul petent sunt cele expuse în considerentele acestei hotărâri, respectiv nerespectarea dispoziţiilor legale privitoare la termenul de sesizare a instanţei cu o astfel de plângere. însă motivarea instanţei de recurs nu schimbă soluţia instanţei de fond câtă vreme argumentele expuse au drept consecinţă aceeaşi soluţie, respectiv de respingere a plângerii formulate de recurentul petent.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul declarat de O.C. împotriva sentinţei penale nr. 120/ PI din 14 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în dosarul nr. 5763/59/2006.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul O.C. împotriva sentinţei penale nr. 120/ PI din 14 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petent să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului de Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 545/2007. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 829/2007. Penal → |
|---|
