ICCJ. Decizia nr. 689/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 689/2007
Dosar nr. 11824/1/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 46 din 2 februarie 2006 a Tribunalului Prahova a fost condamnat inculpatul N.V., la pedepsele de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. şi, 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Inculpatul N.C. a fost condamnat, la pedepsele de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. şi, 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Inculpatul D.C. a fost condamnat, la pedepsele de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen. şi, 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c)C. pen.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 455 din 16 aprilie 2003 a Judecătoriei Târgovişte şi s-a dispus ca inculpatul să execute această pedeapsă alături de cea aplicată prin sentinţa sus amintită, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Inculpatul a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Inculpata N.S. a fost condamnată, la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3296 din 23 noiembrie 2001 a Judecătoriei Ploieşti şi s-a dispus ca aceasta să fie executată alături de pedeapsa stabilită prin sentinţa sus amintită, în final inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Inculpata a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În baza art. 71 C. pen., li s-a interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), de la rămânerea definitivă a hotărârii şi până la terminarea executării pedepselor.
În baza art. 348 C. proc. pen., au fost anulate adeverinţele medicale emise pe numele inculpaţilor N.V. şi D.C.
În temeiul dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., au fost confiscate obiectele folosite de inculpaţi la comiterea infracţiunilor împotriva părţii vătămate G.N.
Inculpaţii N.C., N.V. şi D.C. au fost obligaţi să plătească părţii vătămate constituite parte civilă G.N. suma de 5000 RON, despăgubiri civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la 10 martie 2004 inculpaţii D.C. şi N.V. au distrus mai multe geamuri ale autoturismului proprietatea părţii vătămate G.E., cauzând un prejudiciu de 1000 RON, iar la data de 10 aprilie 2004 cei doi inculpaţi împreună cu inculpatul N.C., având asupra lor arme albe, au încercat să suprime viaţa părţii vătămate G.N. şi au tulburat liniştea şi ordinea publică în zona centrală a municipiului Ploieşti.
S-a reţinut, de asemenea, că inculpata N.S., pentru a crea un alibi inculpaţilor D.C. şi N.V., a solicitat învinuitului P.P.H., medic la Spitalul Clinic Judeţean nr. 1 Clinica de Ortopedie şi Traumatologie Timişoara, eliberarea unor adeverinţe medicale din care să rezulte că cei doi inculpaţi se aflau în tratament medical în perioada în care, împreună cu inculpatul N.C. au încercat să suprime viaţa părţii vătămate G.N.
După ce a obţinut aceste adeverinţe, inculpata le-a prezentat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, la data de 17 septembrie 2004.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpaţii N.S., N.V., N.C. şi D.C., precum şi părţile vătămate G.N. şi G.E., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său, parchetul critică greşita achitare a inculpaţilor D.C., N.V. şi N.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, apreciindu-se că această infracţiune îşi pierde individualitatea în momentul în care este absorbită în infracţiunea de tentativă de omor, hotărârea fiind sub acest aspect nelegală, deoarece dispoziţiile art. 175 C. pen., nu incriminează ca element constitutiv sau circumstanţă agravantă fapta de a purta fără drept un instrument apt să provoace moartea.
Se critică, de asemenea, omisiunea instanţei de fond de a reţine circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., în condiţiile în care fapta a fost săvârşită de trei inculpaţi.
Se arată că în mod greşit instanţa de fond nu a reţinut dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 137/1997 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002, în condiţiile în care inculpatul D.C. a fost condamnat anterior pentru ucidere din culpă, faptă care a fost graţiată conform Legii nr. 543/2002.
La fel, pentru inculpata N.S. nu s-au aplicat dispoziţiile Legii nr. 137/1997 pentru pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare pentru săvârşire.
infracţiunii prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., la care a fost condamnată prin sentinţa penală nr. 3296 din 23 noiembrie 2001 a Judecătoriei Ploieşti.
Infracţiunile pentru care aceşti inculpaţi au fost condamnaţi în prezenta cauză au fost săvârşite în termenul de încercare al graţierii condiţionate, motiv pentru care instanţa de fond trebuia să dispună revocarea beneficiului graţierii condiţionate a pedepselor.
Se critică, totodată, şi greşita achitare a inculpatei N.S. pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual.
Inculpaţii N.S., N.V.,N.C. şi D.C. critică hotărârea sub aspectul greşitei reţineri a situaţiei de fapt, a nestabilirii modalităţii de participaţie la săvârşirea infracţiunilor pentru fiecare dintre ei în parte, a stabilirii greşite a calificării juridice a faptelor ce li se reţin în sarcină, a omisiunii de a audia şi alţi martori indicaţi în apărare.
Se solicită desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, precum şi revocarea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţi.
Apelurile declarate de părţile vătămate G.N. şi G.E. se referă doar la condamnarea inculpaţilor, susţinându-se şi relevându-se relaţiile de duşmănie în care se află de mai multă vreme cu aceştia.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 207 din 29 iunie 2006, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, inculpaţi şi părţile vătămate, a desfiinţat sentinţa pronunţată în fond de Tribunalul Prahova, trimiţând cauza la instanţa fondului pentru rejudecare.
Totodată, a fost revocată măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţii N.V., N.C. şi D.C. şi s-au anulat mandatele de arestare preventivă nr. 847, 848 şi 849 din 15 octombrie 2004.
S-a reţinut în motivarea soluţiei adoptate, că instanţa de fond, conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., era obligată să pună în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptei, în măsura în care se impune această soluţie, ori, pe linia apelului declarat de parchet, instanţa nu a pus în discuţie reţinerea la încadrarea juridică a faptei prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., a circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen.
Totodată, instanţa de fond nu a administrat toate probele, în acuzare şi în apărare solicitate de părţi, fiind imperativă efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă viaţa părţii vătămate G.N. a fost pusă în pericol, care a fost mecanismul producerii loviturilor, numărul de zile de îngrijiri medicale, fiind totodată necesar a se stabili modalitatea şi gradul de participaţie al fiecărui inculpat la săvârşirea infracţiunii.
S-a apreciat că instanţa de fond a dispus, peste normele legale imperative, arestarea inculpaţilor în lipsa acestora, fără a efectua confruntări între inculpaţi şi între aceştia şi părţile vătămate, fiind încălcate în acest mod drepturi recunoscute inculpaţilor de către C.E.D.O., care a stabilit că o procedură derulată în lipsa învinuitului nu este în principiu compatibilă cu dispoziţiile C.E.D.O.
Concluzionând, instanţa de apel a apreciat că probele efectuate în cadrul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a se dispune condamnarea inculpaţilor, fiind necesar a se administra de către instanţa fondului toate probele solicitate de părţi în apărare, în şedinţă publică, oral, nemijlocit şi contradictoriu.
S-a dispus ca instanţa de fond să procedeze la ascultarea martorilor indicaţi de inculpaţi, să efectueze o nouă expertiză medico-legală la nivelul I.N.M.L. Mina Minovici şi supusă avizării Comisiei Superioare, să pună în discuţia părţilor reţinerea circumstanţei agravante prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. şi să repună în discuţia părţilor calificarea juridică a tentativei la omor calificat în condiţiile achitării inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991.
Împotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi partea vătămată G.N.
În recursul său, parchetul critică hotărârea în ceea ce priveşte greşita revocare a mandatelor de arestare preventivă privind pe inculpaţi, apreciindu-se că inculpaţii s-au ascuns pentru a se sustrage urmăririi penale, că au încercat să zădărnicească aflarea adevărului în cauza de faţă prin influenţarea unor martori, şi că, dat fiind că pentru infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, lăsarea lor în libertate prezintă un pericol social deosebit de ridicat.
Partea vătămată nu şi-a motivat recursul, nici în scris şi nici oral în faţa instanţei.
În şedinţa publică din data de 23 ianuarie 2007, inculpaţii au ridicat excepţia tardivităţii recursului declarat de parchet, iar pentru soluţionarea excepţiei, instanţa a solicitat relaţii de la Curtea de Apel Ploieşti, privind data înregistrării la această instanţă a recursului parchetului.
Pe baza relaţiilor transmise de Curtea de Apel Ploieşti, în soluţionarea acestei excepţii se constată următoarele:
Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat Decizia nr. 207 la data de 29 iunie 2006, iar parchetul a declarat recurs împotriva acestei decizii la data de 3 iulie 2006, în condiţiile în care recursul vizează dispoziţia din decizie privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
Potrivit art. 141 C. proc. pen., hotărârea prin care se dispune revocarea unei măsuri preventive este atacabilă cu recurs de către procuror sau inculpat în termen de 24 ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pentru procuror, termenul curge de la pronunţare.
Potrivit art. 186 alin. (2) C. proc. pen., la calcularea termenelor pe ore nu se socoteşte ora de la care începe să curgă termenul şi nici ora la care acesta se împlineşte.
Din adresa înaintată de Curtea de Apel Ploieşti rezultă că procurorul a declarat recurs la data de 3 iulie 2006, cu mult peste termenul de 24 ore calculat conform art. 186 alin. (2) C. proc. pen., prevăzut pentru exercitarea căii de atac.
Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 141 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul parchetului ca tardiv formulat.
În şedinţa publică de astăzi, inculpaţii au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de partea vătămată G.N., întrucât calitatea procesuală a acestuia nu-i conferă dreptul de a ataca dispoziţia hotărârii referitoare la revocarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
În soluţionarea acestei excepţii, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea prin care se dispune revocarea măsurii arestării preventive poate fi atacată, separat, cu recurs numai de către procuror sau de către inculpat.
per a contrario, partea vătămată nu poate exercita calea de atac împotriva dispoziţiilor unei hotărâri care se referă la măsurile preventive luate faţă de inculpat.
Textul de lege amintit reprezintă o dispoziţie specială în raport de dispoziţiile art. 3852 şi 362 C. proc. pen., care reprezintă cadrul comun în materia titularilor dreptului la recurs şi care oferă părţii vătămate dreptul de a recura o hotărâre în legătură cu latura sa penală, ceea ce înseamnă că dispoziţiile art. 141 C. proc. pen., vor fi avute în vedere în mod exclusiv atunci când se stabilesc persoanele îndreptăţite să exercite calea de atac împotriva încheierilor pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive.
Din aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 141 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată G.N.
Nu poate fi primită susţinerea părţii vătămate că recursul este admisibil întrucât priveşte o măsură dispusă printr-o decizie şi nu printr-o încheiere, pentru că pe fond, hotărârea, la data pronunţării, nu era susceptibilă de control judiciar prin exercitarea căilor de atac, putând fi atacate cu recurs în regimul stabilit de art. 141 C. proc. pen., numai dispoziţiile referitoare la măsurile preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 207 din 29 iunie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii N.V., N.C. şi D.C.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea vătămată G.N. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenta parte vătămată să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 670/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 759/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
