ICCJ. Decizia nr. 1080/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1080/2008
Dosar nr. 3878/1/2008
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 septembrie 2007, a fost înregistrată sub nr. 1299/P/2007 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, plângerea formulată de petiţionarul T.M. prin care solicită efectuarea de cercetări „în legătură cu posibila săvârşire a unei infracţiuni de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), de către membrii completului de judecată al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, având ca preşedinte pe V.B.", susţinând că prin Decizia penală nr. 742 din 9 mai 2001 au soluţionat dosarul său nr. 844/2001, fără a-i fi asigurat dreptul la apărare, producându-i astfel o vătămare importantă a intereselor sale legale.
Prin rezoluţia nr. 1299/P/2007 din 03 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) si art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), în cauza privind pe V.B., judecător la Curtea de Apel Bucureşti, A.D. si I.D., judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se că prin raportarea situaţiei de fapt stabilită la normele legale, practica jurisdicţională şi la doctrina în materie, incidente acesteia la data pronunţării deciziei nr. 742 din 9 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, nu rezultă indicii de comitere de către magistraţii sus-numiţi a infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Împotriva soluţiei procurorului, petiţionarul s-a adresat cu plângere procurorului şef Secţie urmărire penală si criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin rezoluţia nr. 4075/2325/II/2/2008 din 22 aprilie 2008, în temeiul art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petiţionarul T.M., prin apărător I.D., împotriva soluţiei dispusă în dosarul nr. 1299/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, constatându-se că din cuprinsul actelor premergătoare nu au rezultat indicii în sensul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), de către cei reclamaţi.
Se mai arată că, erorile comise de către judecători în timpul judecării cauzei nu constituie infracţiuni, acestea putând fi îndreptate prin exercitarea căilor de atac ordinare si extraordinare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul a formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând, prin apărător, admiterea plângerii şi, în principal, în temeiul art. 2781 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., desfiinţarea rezoluţiilor atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare pe baza probelor din dosar şi condamnarea intimaţilor sau eventual, cu fixarea unui termen pentru administrare de probe în vederea condamnării intimaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen.
Totodată, a cerut, potrivit dispoziţiilor art. 170 C. proc. pen., restabilirea situaţiei anterioare şi anularea deciziei nr. 742 din 09 mai 2001 pronunţată în dosarul nr. 844/2001 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În subsidiar, a solicitat, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei la procuror pentru cercetări, fără cheltuieli de judecată.
A mai susţinut că apreciază cele 2 rezoluţii, dispuse în cauză netemeinice si nelegale, arătând că în anul 2001 s-a judecat o cauză fără să îi fie asigurat dreptul la apărare, creându-se în acest fel, un precedent periculos pentru ordinea de drept.
A arătat că la primul termen de judecată al recursului, a fost reprezentat de apărător din oficiu, însă ulterior cauza s-a judecat în lipsa sa, motiv pentru care a susţinut că organul de urmărire penală era obligat să încadreze fapta intimaţilor în cea prevăzută de art. 249 alin. (2) C. pen., pentru care nu a intervenit prescripţia, astfel că acesta nu si-a exercitat rolul activ.
Plângerea este nefondată.
Analizând rezoluţiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanţei, Curtea constată că acestea sunt aceleaşi cu cele pe care petiţionarul le-a invocat în plângerea iniţială adresată parchetului.
Ca atare, acestea au fost analizate în cele două rezoluţii prin care s-a dispus motivat, amplu şi temeinic, respingerea lor.
Simpla nemulţumire a petiţionarului faţă de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au dispus-o, activitatea judecătorilor fără a se situa în afara legii penale şi fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii pe care acesta a indicat-o în plângerea sa.
Interpretarea şi evaluarea probelor administrate sunt atributele magistraţilor, care se află în afara raportului juridic dedus judecăţii şi înfăptuiesc justiţia în numele legii, fiind independenţi faţă de părţi, iar hotărârile pe care le pronunţă pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege.
Astfel, la data judecării recursului declarat de către T.M. împotriva sentinţei penale nr. 1280/2000 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, nu exista o practică judiciară unitară cu privire la interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art. 171 alin. (3) C. proc. pen., art. 174 C. proc. pen.
Aşa fiind, interpretarea acestora de către magistraţi nu conduce la existenta niciunei încălcări a legii şi a niciunei culpe din partea intimaţilor.
Cât priveşte susţinerea potrivit căreia fapta reclamată trebuia încadrată de către organul de cercetare penală în dispoziţiile art. 249 alin. (2) C. pen., astfel încât nu ar fi intervenit termenul de prescripţie al răspunderii penale, această încadrare nu se justifică întrucât astfel după cum sunt reglementate „consecinţele deosebit de grave" de către dispoziţiile art. 146 C. pen., acestea nu se regăsesc în speţa dedusă judecăţii, petiţionarul fără a suferi un astfel de prejudiciu.
De altfel, petiţionarul a avut posibilitatea formulării cererilor si apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în faţa instanţelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, acesta a şi uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.
Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunţat într-o cauză, reprezintă un drept constituţional al petiţionarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii si temeiniciei soluţiilor pronunţate şi nici nu poate conduce la reformarea soluţiilor.
Ca atare, fată de cele arătate, se constată că cele două rezoluţii dispuse în cauză, respectiv rezoluţia nr. 1299/P/2007 din 3 martie 2008 şi rezoluţia nr. 4075/2325/II/2/2008 din 22 aprilie 2008 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, sunt legale si temeinice, fără a se impune desfiinţarea lor.
Aşa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul T.M. împotriva rezoluţiei nr. 1299/P/2007 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul T.M. împotriva rezoluţiei nr. 1299/P/2007 din 3 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3323/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1128/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
