ICCJ. Decizia nr. 4194/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4194/2008
Dosar nr. 10453/1/2008
Şedinţa publică din 17 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
La data de 11 august 2006, pe rolul Curţii de Apel Galaţi s-a înregistrat dosarul nr. 3900/2006, având ca obiect apelurile declarate de inculpatul F.M. şi partea vătămată M.M. împotriva sentinţei penale nr. 275 din 19 iunie 2006 a Tribunalului Galaţi.
La termenul din 2 decembrie 2008, inculpatul F.M. a invocat excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (l) C. proc. pen., precum şi excepţia de neconstitutionalitate a art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
În motivarea excepţiei s-a susţinut că dispoziţiile art. 263 alin. (l) C. proc. pen., sunt neconstituţionale întrucât se creează posibilitatea de arbitrariu şi subiectivism şi dă posibilitatea procurorului, în cursul urmăririi penale să nu dea prin rechizitoriu soluţie cu privire le toate plângerile, toate infracţiunile şi toţi făptuitorii. în concret a arătat că în cauza de faţă, rechizitoriul a fost dat înainte ca procurorul să soluţioneze plângerile din dosarele nr. 319/VIII/2001 şi 231/P/2001.
A mai susţinut că dispoziţiile art. 263 alin. (l) C. proc. pen., sunt neconstituţionale deoarece nu prevăd că învinuitul are calitatea de parte în proces în cursul urmăririi penale, nu prevăd că învinuitul are dreptul de a fi asistat de un avocat în tot cursul urmăririi penale, nu garantează respectarea de către organele de urmărire penală a obligaţiei de a-i aduce a cunoştinţă învinuitului că are dreptul de a fi asistat de un apărător şi nu prevăd că încălcarea dreptului la apărare este sancţionată cu nulitatea absolută. De asemenea, că dispoziţiile art. 263 alin. (l) C. proc. pen., sunt neconstituţionale deoarece nu garantează respectarea de către instanţa de judecată a obligaţiei de administra şi alte probe în afara celor administrate în faza de urmărire penală.
A arătat că dispoziţiile art. 263 alin. (l) C. proc. pen., sunt în contradicţie cu dispoziţiile art. 24 din Constituţie, raportate la art. 1, 6, 14 şi 17 din C.E.D.O. şi art. 30 din D.U.D.O.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen., nu a motivat în ce constă neconstituţionalitatea acestui text de lege.
Prin încheierea din 2 decembrie 2008, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în dosarul nr. 3 900/44/2006, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 263 alin. (l) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a arătat că până în prezent, inculpatul F.M. a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate. Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 264 alin. (4), art. 313 alin. (2) şi art. 318 alin. (l) C. proc. pen., art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (l) C. proc. pen., precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (3) C. proc. pen., excepţii care au fost respinse şi pentru care a avut loc suspendarea cauzei de trei ori, respectiv în anul 2001, 2005 şi 2007.
Curtea Constituţională a reţinut că „dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat de legea fundamentală în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi situaţiile în care consideră că este necesar.
Dreptul la apărare, consacrat de art. 24 din Constituţie şi de art. 6 din C.A.D.O.L.F. se referă la asistenţa juridică facultativă, iar excepţiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de legiuitor. în cazurile în care legea impune asistenţa juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, apărarea are valoarea unei instituţii de cert interes social care funcţionează atât în favoarea învinuitului sau a inculpatului cât şi în vederea asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, în considerarea unor situaţii speciale ce rezultă din însăşi enumerarea cuprinsă în textul de lege."
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., a reţinut instanţa Curţii de Apel că această excepţia a fost invocată din oficiu la termenul din 21 februarie 2002, dar a fost respinsă prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 a Curţii Constituţionale.
În ce priveşte dispoziţiile art. 263 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat că acest articol se referă la cuprinsul rechizitoriului. în motivarea excepţiei, inculpatul F.M. preia aceleaşi aspecte legate de dreptul de apărare şi asistenţa juridică obligatorie şi de dreptul ca în faza de judecată să se administreze şi alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală, aspecte cu privire la care numai în prezenta cauză, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007, prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2008 şi prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 şi prin care a statuat că trebuia să se facă o distincţie clară între dreptul la apărare, drept care este în toate cazurile garantat şi dreptul la asistenţă juridică obligatorie sau dreptul de a beneficia de asistenţă juridică gratuită din partea unui avocat din oficiu, drepturi care se acordă numai în anumite cazuri reglementate de lege.
S-a arătat că nu se poate reţine că dispoziţiile art. 263 alin. (l) C. proc. pen., nu garantează îndeplinirea de către organele judiciare a obligaţiei de a aduce la cunoştinţa învinuitului că are dreptul să fie asistat de apărător deoarece îndeplinirea acestei obligaţii este garantată atât de art. 6 alin. (5) C. proc. pen., cât şi de dispoziţiile art. 171 alin. (l) C. proc. pen. Nici dreptul de a solicita probe în cursul judecăţii nu este încălcat, acest drept fiind garantat de dispoziţiile art. 65 alin. (l) C. proc. pen., care prevede că „sarcina administrării probelor revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecat", de dispoziţiile art. 62 C. proc. pen., în care se arată că „în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească caza sub toate aspectele, pe bază de probe" şi de dispoziţiile art. 67 C. proc. pen., din care rezultă că în cursul procesului penal, părţile pot propune probe şi cere administrarea lor, şi că cererea pentru administrarea unei probe nu pateu fi respinsă, dacă proba este utilă şi concludentă.
Şi în acest caz, trebuie să se facă distincţia între dreptul de a cere administrarea de probe, drept care este întotdeauna garantat şi dreptul de a obţine administrarea unei probe, drept care este garantat numai dacă proba este pertinentă, concludentă şi utilă pentru soluţionarea cauzei.
În ce priveşte faptul că procurorul a emis rechizitoriul fără să se pronunţe cu privire la unele plângeri, făptuitori şi infracţiuni s-a arătat că petentul avea posibilitatea să formuleze plângeri la prim-procurorul parchetului, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 275 – art. 278 C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul F.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul că în mod greşit a fost respinsă excepţia de nelegalitate invocată întrucât nu există niciuna din cauzele de inadmisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
A arătat că excepţia invocată are legătură cu soluţionarea cauzei deoarece unul din motivele de apel priveşte încălcarea dreptului la apărare, nelegala sesizare a instanţei şi nulitatea rechizitoriului, iar Curtea Constituţională nu a mai pronunţat nicio decizie prin care să se constate neconstituţionalitatea textului de lege criticat.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat că procurorul i-a încălcat dreptul la apărare, rechizitoriul nu are forma prevăzută de dispoziţiile art. 263 alin. (l) C. proc. pen., întrucât prin acesta nu s-a dat soluţie şi la plângerile nr. 319/VIH/ 1 aprilie 2001 şi nr. 231/P/2001, consecinţa fiind vătămarea prin încălcarea dreptului la apărare şi supunerea la discriminare.
A solicitat admiterea recursului, suspendarea cauzei şi sesizarea Curţii Constituţionale.
Recursul inculpatului F.M. este nefondat.
Potrivit art. 29 alin. (l) din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe ori a unor dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia", iar la alin. (3) al aceluiaşi articol, se menţionează că „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului precum şi a încheierii recurate se constată că pe parcursul derulării procesului, inculpatul F.M. a invocat mai multe excepţii de neconstituţionalitate, respectiv a dispoziţiilor art. 264 alin. (4), art. 313 alin. (2), art. 318 alin. (l) C. proc. pen., a dispoziţiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, excepţii respinse de Curtea Constituţională şi pentru care cauza a fost suspendată în perioada 12 noiembrie 2001 - 10 mai 2002, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (l) C. proc. pen., respinsă prin Decizia nr. 521 din 11 octombrie 1005, judecarea cauzei fiind suspendată în perioada 9 martie 2005 - 25 octombrie 2005, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (3) C. proc. pen., excepţie respinsă prin Decizia nr. 756 din 18 septembrie 2007, judecarea cauzei fiind suspendată în perioada 06 martie 2007 - 17 octombrie 2007, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. (2) C. proc. pen., excepţie respinsă prin Decizia nr. 61 din 31 ianuarie 2008, judecarea cauzei fiind suspendată în perioada 8 noiembrie 2007 - 14 februarie 2008, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor artr.171 alin. (l) C. proc. pen., respinsă prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008, pentru care judecarea cauzei a fost suspendată, în perioada 21 februarie 2008 - 20 iunie 2008, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 197 alin. (2) teza II C. proc. pen., excepţie respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi.
La termenul din 2 decembrie 2008, inculpatul F.M. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (l) C. proc. pen. şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., cu motivarea că procurorul are posibilitatea, ca în cursul urmăririi penale să nu dea prin rechizitoriu soluţie privind plângerile formulate în cauză; că dispoziţiile art. 263 alin. (1) C. proc. pen., nu prevăd dreptul învinuitului de a fi asistat de un apărător în tot cursul urmăririi penale şi nu prevăd că încălcarea dreptului la apărare se sancţionează cu nulitatea absolută şi de asemenea, nu garantează respectarea de către instanţă a obligaţiei de a administra şi alte probe în afara celor administrate în faza de urmărire penală. Excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., nu a fost motivată.
În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut că aceasta a fost invocată din oficiu de instanţă la termenul din 21 februarie 2002, fiind respinsă prin Decizia nr. 600 din 20 mai 2008 a Curţii Constituţionale, iar în ce priveşte excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen., a reţinut că aspectele vizate, legate de dreptul de apărare şi asistenţa juridică obligatorie, precum şi dreptul ca în faza de judecată să se administreze şi alte probe decât cele administrate în faza de urmărire penală au fost analizate de Curtea Constituţională, aceasta pronunţându-se prin deciziile nr. 756 din 18 septembrie 2007, nr. 62 din 31 ianuarie 2008 si nr. 600 din 20 mai 2008.
A mai reţinut instanţa de apel că de mai bine de 2 ani, în cauză nu s-a făcut cercetare judecătorească, petentul uzând în acest timp de dreptul său de a invoca excepţii de neconstitutionalitate, cu consecinţa suspendării judecării cauzei de mai multe ori.
Ca atare, în mod corect instanţa de apel a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de inculpatul F.M. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 263 alin. (1) C. proc. pen. şi excepţia de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 alin. (6) C. proc. pen., în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (3) şi alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul F.M. este nefondat şi în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) C. proc. pen., urmează a fi respins.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.M. împotriva încheierii din 2 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, în dosarul nr. 3900/44/2006.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 17 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3987/2008. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 4197/2008. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
