ICCJ. Decizia nr. 4198/2008. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4198/2008
Dosar nr. 10507/1/2008
Şedinţa publică din 17 decembrie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 10 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia minori şi familie, s-a respins, ca nefondată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul G.A., prin apărători.
S-a admis cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulată de acelaşi inculpat prin apărătorii săi.
În baza art. 139 alin. (l) raportat la art. 141 C. proc. pen., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpatului G.A. cu măsura obligării de a nu părăsi tara.
În temeiul art. 1451 alin. (2), coroborat cu art. 145 alin. (ll), C. proc. pen., s-a dispus ca pe durata obligării de a nu părăsi ţara, inculpatul G.A. să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie din localitatea de domiciliu desemnat cu supravegherea de către instanţă, conform programului de supraveghere întocmit de acesta;
- să nu-şi schimbe locuinţa rară încuviinţarea instanţei;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 145 alin. (22) C. proc. pen., privind luarea măsurii arestării preventive în caz de încălcare cu rea credinţă a obligaţiilor ce-i revin.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că nu se mai poate reţine că în prezent, după audierea inculpatului şi administrarea unui amplu probatoriu de către instanţa de fond, lăsarea în libertate a inculpatului ar mai prezenta pericol pentru ordinea publică; că inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la soluţionarea definitivă a cauzei; că măsura arestării preventive este o măsură excepţională, care nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile; că C.E.D.O. a stabilit că orice măsură privativă e libertate trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 din Convenţie, iar instanţele sunt obligate să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate, pe de o parte şi interesul public de protecţie a cetăţenilor împotriva comiterii de infracţiuni grave, pe de altă parte.
A mai reţinut instanţa de apel că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, că nu mai sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 148 alin. (l) C. proc. pen., iar pentru desfăşurarea în condiţii optime a procesului penal se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă de drepturi şi anume aceea a obligării de a nu părăsi ţara.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – B.T. Suceava, criticând-o pentru netemeinicie în sensul că în mod greşit s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
S-a arătat că în continuare sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., existând indicii temeinice şi probe care atestă fără dubiu săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului şi că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, că atât pericolul concret pentru ordinea publică cât şi urmările generate de săvârşirea infracţiunilor constau într-o stare, adică o situaţie nouă fată de cea anterioară.
S-a mai arătat în motivarea recursului că pentru luarea măsurii arestării preventive, legiuitorul a prevăzut condiţia existenţei pericolului concret pentru ordinea publică, care defineşte o anumită stare de nesiguranţă în legătură cu buna desfăşurare a vieţii în societate, în timp ce urmarea generată de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului presupune crearea unei stări de pericol pentru însăşi ordinea de drept. Aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie să se facă şi prin prisma pericolului social al infracţiunilor săvârşite căruia legiuitorul i-a acordat o gravitate deosebită prin reglementările cuprinse în Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, precum şi prin Legea nr. 678/2001 privind traficul de persoane.
Recursul este fondat.
Inculpatul G.A. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane prevăzută şi pedepsită de art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (l) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), asociere într-un grup infracţional organizat prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea, art. 33 lit. a) C. pen., iar în baza mandatului de arestare preventivă nr. 20 din 31 martie 2007 emis de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. 1699/117/2007, s-a dispus arestarea preventivă a acestuia în baza art. 1491, art. 148 alin. (l) lit. a), b), e) şi f) C. proc. pen. şi art. 151 C. proc. pen.
S-a reţinut în sarcina inculpatului că, în perioada 2001 - 2006, împreună cu inculpaţii G.R.I., A.A. şi R.M.V. a angajat în calitate de dansatoare cca. 40 tinere la clubul M. din Cluj-Napoca, din care 6-7 dintre acestea erau minore, iar în momentul angajării, inculpatul le lua actele de identitate sub pretextul încheierii contractelor de muncă. Inculpaţii erau bine organizaţi, ţinând tinerele în stare de aservire, erau exploatate sub aspectul condiţiilor de muncă, salarizare, sănătate cât şi sexual prin obligarea la practicarea prostituţiei, ajungându-se până la a urmări victimele pe stradă şi a le lua cu forţa din alte cluburi unde reuşeau să se angajeze între timp. După astfel de acţiuni, inculpatul îşi punea la punct alibiuri prin procurarea de acte din care să rezulte că la momentul faptei se afla în altă parte.
La emiterea mandatului de arestare preventivă s-a mai reţinut că inculpatul G.A. a fugit ori s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală ori de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, există date că inculpatul a încercat să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate, sau că încearcă o înţelegere frauduloasă cu aceasta, că faptele pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală sunt sancţionate cu închisoare mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prin sentinţa penală nr. l21/ D din 5 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosarul nbr.2511/117/2007, inculpatul G.A. a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c), d) şi e) C. pen., pe o durată de un an.
Faţă de aspectele menţionate, Înalta Curte constată că în raport de dispoziţiile art. 3002 cu referire la art. l60b alin. (3) C. proc. pen., se impune în continuare privarea de libertate a inculpatul G.A. întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a acestuia nu s-au schimbat, astfel că hotărârea prin care sa dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara este greşită.
Se constată că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-au avut în vedere condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 148 alin. (l) lit. a), b), e) şi f) C. proc. pen., în cauză existând indicii temeinice că inculpatul a săvârşit infracţiunile reţinute în sarcina sa, dar şi că se va sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, că încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului, există date că inculpatul exercită presiuni asupra părţilor vătămate, pedeapsa pentru infracţiunile săvârşite este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru a dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, instanţa de apel a reţinut în mod greşit că timpul scurs de la momentul arestării preventive a condus la dispariţia impactului social pe care l-au avut faptele comise de acesta, iar durata măsurii a încetat să mai aibă un caracter rezonabil, că după audierea inculpatului şi administrarea probelor la instanţa de fond, lăsarea în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică, că inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţia, iar C.E.D.O. a statuat ca orice măsură privativă de libertate trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de dispoziţiile art. 5 din Convenţie.
Nici unul din considerentele prezentate de instanţa de apel nu poate fi reţinut în favoarea înlocuirii măsurii arestării preventive în cazul de faţă, constatându-se că în raport de modalitatea concretă a săvârşirii faptelor, inculpatul racolând părţile vătămate pe care le angaja ca dansatoare în scopul de a le obliga să se prostitueze, caracterul repetat al acestora, consecinţele faptelor comise asupra părţilor vătămate, parte din ele fiind minore, lăsarea în libertate prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică.
Se constată, de asemenea, că la luarea măsurii arestării preventive, dar şi în continuare, ca fiind respectate dispoziţiile art. 5 paragraful 1 din C.E.D.O. care prevăd că orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, de la această regulă făcând excepţie privarea licită de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute expres şi limitativ în această lege, precum şi dispoziţiile art. 5, paragraful 3 din Convenţie potrivit cu care „orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii". în prezenta cauză au fost respectate deopotrivă atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi a exigenţelor ce decurg din prevederile Convenţiei.
Temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu numai că nu au dispărut, dar în cauză a fost pronunţată şi o hotărâre de condamnare în care s-a reţinut vinovăţia inculpatului pentru faptele săvârşite.
Aşa fiind, recursul declarat de D.I.I.C.O.T. – B.T. Suceava este fondat şi urmează a fi admis, se va casa încheierea atacată şi rejudecând se va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului G.A. Se va menţine măsura arestării preventive a inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. – B.T. Suceava împotriva încheierii nr. 3 din 10 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală în dosarul nr. 2511/117/2007.
Casează încheierea atacată şi rejudecând;
Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului G.A.
Menţine măsura arestării preventive a inculpatului G.A.
Pronunţată în şedinţă publică azi 17 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4197/2008. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 3323/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
