ICCJ. Decizia nr. 1182/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1182/2008
Dosar nr. 1569/64/2007
Şedinţa publică din 31 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3/ F din 21 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1569/64/2007 s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiţionarii Z.I. şi M.Z.I. împotriva rezoluţiei nr. 320/P/2007 din data de 5 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, confirmată prin rezoluţia nr. 879/II/2/2007 din data de 5 decembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Petiţionarii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Prin contractul de asistenţă juridică nr. 84 din 24 mai 2000 încheiat între avocat D.S.O. şi Z.I., C.A. şi R.I.Ş. s-a stabilit că obiectul contractului îl reprezintă acţiunea în constatare, în dosarul civil nr. 4515/1998 al Judecătoriei Braşov, în care numiţii Z.D., R.G.Ş., R.G. şi R.R. au avut calitatea de reclamanţi, iar onorariul a fost fixat la suma de 2.000.000 lei, fiind prevăzut totodată şi un onorariu de rezultat de 6 % din valoarea terenului.
Acţiunea civilă introdusă de Z.I., R.G. şi R.I. în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, ce a făcut obiectul dosarului civil nr. 4515/1998, a fost constatată perimată prin sentinţa civilă nr. 299 din 15 ianuarie 2003 a Judecătoriei Braşov. A fost lăsată în nelucrare, fiind considerată ineficientă şi s-a început un alt proces.
Astfel, în anul 2000, după încheierea contractului de asistenţă juridică nr. 84 din 24 mai 2000, avocatul O.D.S., reprezentându-i pe cei cu care a încheiat contractul de asistenţă juridică a formulat o nouă acţiune în contradictoriu cu Primăria Săcele, C.L.A. a Legii nr. 18/1991 şi C.J.A. Legii nr. 18/1991, pentru obţinerea titlului de proprietate asupra a 2 ha fâneaţă şi 0,3 ha teren arabil, ce făcuse obiectul acţiunii perimate. Acţiunea a fost admisă în parte prin sentinţa civilă nr. 17789 din 27 noiembrie 2000 a Judecătoriei Braşov, în sensul că pârâtele au fost obligate să elibereze reclamanţilor titlul de proprietate pentru suprafaţa de 2,3 ha. Împotriva acestei sentinţe pârâtele, dar şi reclamanţii, prin acelaşi avocat, au declarat apel. Apelul a fost soluţionat prin Decizia civilă nr. 711 din 25 iunie 2002 a Tribunalului Braşov, prin care au fost respinse apelurile ca fiind rămase fără obiect având în vedere soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului. Astfel, având în vedere că motivul de apel l-a constituit neidentificarea terenurilor asupra cărora pârâtele au fost obligate să elibereze titlurile de proprietate, litigiul dintre părţi a fost stins în apel prin depunerea la dosar a titlului de proprietate emis de C.J.A. Legii nr. 18/1991 prin care reclamanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de un ha şi 5872 mp situat în Săcele, în baza Hotărârii nr. 43 din 5 aprilie 2002 a C.J.A.L.F.F. Din examinarea încheierilor de şedinţă pronunţate de tribunal în dosarul civil nr. 2080/2001, în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 711 din 25 iunie 2002 se poate observa faptul că avocatul reclamanţilor s-a prezentat la termenele de judecată, îndeplinindu-şi obligaţiile ce decurgeau din contractul de asistenţă juridică.
Împrejurarea că în contractul de asistenţă juridică încheiat între avocat şi reclamanţi a fost menţionat ca obiect dosar dosarul iniţial, în care acţiunea a fost constatată perimată, nu şi dosarul nr. 11185/2000, în care acţiunea reclamanţilor a fost admisă în sensul reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri din Săcele, judeţul Braşov, nu are relevanţă din moment ce scopul încheierii contractului, respectiv asistenţa juridică a reclamanţilor în procese în scopul reconstituirii dreptului de proprietate asupra unor terenuri, a fost atins.
În această situaţie, nu poate fi vorba despre rea-credinţă sau inducere în eroare atunci când avocatul, dorind să îşi încaseze onorariul de rezultat de 6 % prevăzut în contractul de asistenţă juridică şi lovindu-se de refuzul debitorului Z.I., a iniţiat procedura executării silite.
Prin încheierea din data de 16 mai 2006 pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul civil nr. 1185/2006, dosar execuţional nr. 293/2006 s-a încuviinţat executarea silită prin poprire privind titlul executoriu nr. 84 din 24 mai 2000 la cererea Cabinetului de Avocat D.S.O. împotriva debitorului Z.I. Cererea privind încuviinţarea executării silite a fost formulată de executorul judecătoresc T.T.C. În cererea de executare silită s-a arătat faptul că executarea silită vizează suma de 10.800 de euro, în echivalent la data plăţii, având în vedere faptul că terenul care a format obiectul contractului de asistenţă juridică este în suprafaţă de 3000 mp, iar valoarea încasată de debitor potrivit cotei de ½ parte asupra terenului de 180.000 euro, onorariul fiind în aceste condiţii de 6% din 180.000 euro, adică de 10.800 euro.
În contextul în care, avocatul acţionând în baza titlului executoriu ce îl reprezintă contractul de asistenţă juridică încheiat cu reclamanţii, în vederea încasării onorariului convenit de comun acord, solicită executarea silită a unuia dintre reclamanţi nu săvârşeşte acte de natură penală, nefiind întrunite condiţiile pentru reţinerea niciunei infracţiuni din cele reclamate de către petenţi.
Demersurile avocatului pentru punerea în executare a titlului executoriu nu constituie acte de inducere în eroare a petenţilor, el încercând valorificarea unui drept de creanţă stabilit printr-un contract. Trebuie subliniat faptul că avocatul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale reprezentând părţile în proces, chiar dacă acesta s-a finalizat prin soluţionare amiabilă, aspect neavut în vedere la data încheierii contractului şi deci lipsit de relevanţă.
Nici în ceea ce îl priveşte pe executorul judecătoresc T.T.C. nu poate fi reţinută săvârşirea vreunui act infracţional, acesta exercitându-şi atribuţiile în deplină concordanţă cu prevederile Legii nr. 188/2000.
Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs petiţionarii Z.I. şi M.Z.I. solicitând casarea acesteia şi, în cadrul rejudecării, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi reţinerea cauzei spre judecare conform dispoziţiilor art. 2781 pct. 8 lit. c) C. proc. pen.
În motivele scrise, recurenţii critică hotărârea instanţei de fond şi implicit rezoluţia procurorului susţinând că nu a fost rezolvat fondul cauzei.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Plângerea reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., are natura juridică a unei căi de atac îndreptată împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror.
Astfel, pe baza principiului constituţional a liberului acces la justiţie, instanţa exercită controlul judecătoresc asupra rezoluţiilor dispuse de procuror urmând a dispune una din soluţiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile cuprinse în legea internă, precum şi cu jurisprudenţa C.E.D.O., procurorul are obligaţia, atunci când se invocă încălcarea legii de către cei investiţi să îndeplinească un serviciu de interes public sau privat, de a verifica susţinerile petiţionarilor şi de a efectua acte premergătoare începerii urmăririi penale.
Rolul efectuării actelor premergătoare îl constituie preîntâmpinarea începerii urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminându-se, astfel, posibilitatea apariţiei acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.
Tocmai de aceea organele de urmărire penală, prin efectuarea actelor premergătoare îşi vor lua o măsură de garanţie în plus privind respectarea legalităţii în opera de înfăptuire a justiţiei.
Legea procesual penală română nu limitează verificările ce pot fi dispuse de organele de urmărire penală în baza actelor premergătoare, putând fi ascultate anumite persoane, efectuarea unor cercetări la faţa locului, alte investigaţii, neputând fi, însă, dispuse măsuri procesuale, percheziţii, deoarece acestea se pot lua numai cu privire la învinuit sau inculpat, ceea ce ar presupune o urmărire penală începută.
În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că, procurorul în mod legal a dispus efectuarea actelor premergătoare, stabilind, în baza acestora, că faptele prezentate de petiţionari în plângere nu există.
Astfel, la data de 24 mai 2008, s-a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 84, în temeiul căruia avocatul urma să-i reprezinte pe reclamanţi în dosarul civil nr. 4515/98 al Judecătoriei Braşov având ca obiect acţiunea în constatare. Numiţii Z.I., R.G.Ş., R.G. şi R.R. au avut calitatea de reclamanţi, stabilind, de comun acord un onorariu de 2.000.000 lei, precum şi un onorariu de succes în procent de 6 % din valoarea terenului.
Potrivit contractului, pct. 4.4., părţile au convenit ca prezentul contract să reprezinte titlu executoriu pentru încasarea onorariilor restante, urmând a se proceda la executarea silită fără somaţie şi fără acordarea vreunui termen de graţie.
Petiţionarul Z.I. a semnat contractul, luând astfel cunoştinţă despre conţinutul acestuia, implicit şi de clauzele speciale.
Prin sentinţa civilă nr. 17789 din 27 noiembrie 2000 pronunţată de Judecătoria Braşov, s-a admis acţiunea în sensul că pârâtele Primăria Săcele şi C.L.A. a Legii nr. 18/1991 şi C.J.A. a Legii nr. 18/1991, au fost obligate să elibereze reclamanţilor titlul de proprietate pentru suprafaţa de 2,3 ha.
Urmare exercitării căii de atac a apelului, Tribunalul Braşov, prin Decizia nr. 711 din 25 iunie 2002, a respins apelurile declarate de reclamanţi şi pârâţi ca fiind rămase fără obiect, având în vedere soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului.
Din analiza încheierii dată, la data de 20 noiembrie 2000, de către Judecătoria Braşov, în dosarul nr. 11185/2000, dată la care au avut loc dezbaterile ce au precedat pronunţarea sentinţei civile nr. 17789/2000, rezultă că reclamanţii au fost asistaţi de către apărătorul O.S.D.
Acelaşi apărător a asigurat asistenţa juridică şi în calea de atac a apelului.
În atare condiţii, nu se poate reţine, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, în sarcina avocatului S.D.O. săvârşirea vreunei fapte penale.
Acesta şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/1995 şi ale Statutului Profesiei de Avocat, asigurând petiţionarilor asistenţă juridică în temeiul contractului nr. 84 din 29 mai 2000 încheiat cu reclamanţii.
Pentru aceste servicii, apărătorul şi reclamanţii au negociat onorariul în baza plafoanelor reglementate şi în raport cu obiectul şi complexitatea cauzei.
În acelaşi sens, faţă de menţiunea cuprinsă la pct. 4.4 din contract, executorul judecătoresc T.C. a pornit executarea silită cu încuviinţarea instanţei, respectându-se întocmai prevederile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.
Având în vedere considerentele pronunţate, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (I) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii Z.I. şi M.Z.I., menţinând hotărârea primei instanţe ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petiţionari vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art. 193 C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către intimatul O.S.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii Z.I. şi M.Z.I. împotriva sentinţei penale nr. 3/ F din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 31,50 lei către intimatul O.S.D. cu titlul de cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1164/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1187/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
