ICCJ. Decizia nr. 1209/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1209/2008
Dosar nr. 24535/3/2006
Şedinţa publică din 2 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 724 din 24 mai 2007, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul R.M.R., în baza art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 6 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 253 din 15 aprilie 2003 a Judecătoriei Călăraşi, dispunând executarea acesteia alături de pedeapsa din cauză, în total 7 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 7 ani.
A dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 26 aprilie 2006 la 2 noiembrie 2006.
Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor către partea civilă T.M., respectiv la 360,95 lei (RON) daune materiale şi 100.000 lei (RON) daune morale, precum şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că la data de 17 noiembrie 2005, inculpatul R.M.R., împreună cu cumnatul său G.N. şi partea vătămată T.M., muncitori constructori pe un şantier din Bucureşti, la imobilul din str. Foişorului, au consumat băuturi alcoolice la un chioşc din apropiere după care s-au retras în camerele imobilului, folosite ca dormitoare.
La propunerea părţii vătămate T.M., care locuia într-o încăpere cu fratele său M.T., inculpatul R.M.R. şi G.N. au venit în camera acesteia, continuând să consume bere, la care s-a asociat şi martorul N.M.
În acest timp a sosit în cameră şi martorul M.T., care, nemulţumit de prezenţa celor doi, pe care îi suspecta de diferite furturi, i-a poftit afară pe un ton ridicat, împingându-i spre uşă. S-a creat o busculadă, inculpatul şi cumnatul său ripostând, în cursul căreia martorul M.T. l-a lovit pe inculpat în cap cu un borcan cu marmeladă.
În cele din urmă inculpatul şi cumnatul său au fost scoşi din cameră, martorul M.T., fratele părţii vătămate, reuşind să închidă şi să blocheze uşa.
Inculpatul R.M.R. s-a înarmat cu o lopată şi, scoţând din balamale uşa de la camera fraţilor T., i-a aplicat părţii vătămate T.M. o lovitură în cap, zona parieto temporală, producându-i fractură multi-eschimoasă compresivă parietal dreapta, ce a impus craniectomie cu pierdere de substanţă osoasă de 15 cm2.
Conform certificatului medico-legal al I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti, pentru vindecare au fost necesare circa 50 zile îngrijiri medicale, leziunile traumatice punând în primejdie viaţa victimei.
Raportul de expertiză medico-legală efectuat de I.N.M.L. Mina Minovici Bucureşti confirmă constatările actului medico-legal precedent, concluzionând că partea vătămată a avut nevoie, pentru vindecare, de circa 50 zile îngrijiri medicale iar leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei. După aplicarea loviturii victima a căzut iar lopata a fost smulsă din mâinile inculpatului de către martorul N.M.
Instanţa a reţinut, sub aspectul urmărilor medico-legale ale agresiunii, constatările şi concluziile raportului de expertiză medico-legală însă la încadrarea juridică a faptei a avut în vedere împrejurările şi condiţiile săvârşirii acesteia, obiectul folosit, zona vizată, intensitatea loviturii, în raport de care a concluzionat că inculpatul a comis tentativa la infracţiunea de omor.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul R.M.R. şi partea civilă T.M. au declarat apel.
Inculpatul a criticat hotărârea pentru greşita reţinere a situaţiei de fapt şi, ca efect greşita încadrare juridică, fapta realizând conţinutul infracţiunii de încăierare, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen., pentru omisiunea reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., şi de asemenea, pentru greşita soluţionare a laturii civile, încălcând principiul disponibilităţii.
Partea civilă a criticat hotărârea, în latura penală, pentru omisiunea reţinerii şi a infracţiunii de tâlhărie în forma tentativei, solicitând antrenarea răspunderii penale şi a numitului G.N., reţinerea în cauză a circumstanţelor agravante, majorarea pedepsei şi a cuantumului despăgubirilor constând în daune morale, precum şi acordarea unei rente lunare.
Prin Decizia penală nr. 337 din 24 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, apelurile.
Instanţa de control judiciar a constatat că încadrarea juridică reţinută este legală, instanţa de fond valorificând, alături de concluziile raportului de expertiză medico-legală, mai favorabile inculpatului decât cele ale certificatului medico-legal, şi alte date şi elemente în raport de care a stabilit existenţa intenţiei făptuitorului de a suprima viaţa victimei, urmare care nu s-a produs independent de voinţa agresorului.
Asemenea, a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de încăierare, în cauză fiind un conflict spontan în cursul căruia agresor a fost inculpatul.
Împrejurările săvârşirii faptei, aşa cum ele se desprind din materialul probator, arată instanţa de apel, nu susţin existenţa unei provocări a inculpatului, venite din partea victimei.
Nici criticile formulate de partea civilă nu au fost găsite ca întemeiate de către instanţa de control judiciar, în cauză fiind adoptată soluţie de scoatere de sub urmărire penală faţă de G.N. iar în privinţa pedepsei aplicate inculpatului, au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În latura civilă a cauzei, s-a reţinut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cursul urmăririi penale cu suma de 3.000.000.000 lei, astfel că, în raport de sumele acordate cu titlu de despăgubiri civile, nu a fost încălcat principiul disponibilităţii, fiind o eroare materială referirea la suma pretinsă de 300 RON din considerentele hotărârii apelate.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpatul R.M.R., pentru motivele dezvoltate şi consemnate în partea introductivă şi care, de altfel, au format şi obiectul criticilor din apel, susţinute în scris şi oral, prin apărătorul ales.
Curtea, examinând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată că recursul, susţinut în considerarea cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 17, 18 C. proc. pen., nu este fondat.
În stabilirea situaţiei de fapt instanţele au avut în vedere mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi în cel al judecăţii, respectiv procesul-verbal de cercetare a locului faptei, planşa foto, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică a detecţiei comportamentului simulat, actele medicale şi medico-legale, declaraţiile martorilor, acestea din urmă cu grad ridicat de subiectivism după cum provin de la cumnatul inculpatului sau de la fratele părţii vătămate.
Între aceste declaraţii însă există şi aceea a martorului N.M., care a perceput direct desfăşurarea conflictului şi care, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei, a detaliat împrejurările desfăşurării şi escaladării conflictului.
Martorul sus-numit a precizat că, în primă fază, între inculpat şi cumnatul său, pe de o parte, şi fraţii T. a avut loc o dispută verbală, urmată de scoaterea primilor doi din cameră. După câteva minute inculpatul R.M.R., prin surprindere, a smuls uşa de la hol din balamale şi cu o lopată l-a lovit direct în cap pe T.M., cu partea metalică a acesteia, determinând căderea victimei la pământ. Martorul N.M. a fost cel care i-a luat inculpatului din mâini lopata, acesta mai precizând că l-a văzut pe cumnatul inculpatului sângerând în zona nasului.
Analizând întregul material probator, Curtea reţine că în cauză nu s-a produs o încăierare, la data de 17 noiembrie 2005, ci, în urma unor discuţii generate de prezenţa inculpatului şi a cumnatului său în camera fraţilor T. şi după scoaterea acestora din încăpere, inculpatul R.M.R., fără să se fi aflat în condiţiile stării de provocare din partea victimei, i-a aplicat părţii vătămate T.M. o lovitură în cap cu o lopată.
Instanţele au făcut o încadrare juridică legală a faptei săvârşite de inculpat, respectiv în tentativa la infracţiunea de omor.
Critica din recurs privind omisiunea instanţelor de a lua în considerare cererea de supunere a celor două acte medico-legale spre avizare Comisiei superioare medico-legale, nu este fondată.
Ambele acte medico-legale sunt concordante în privinţa constatărilor medicale şi a numărului de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Deosebirea între concluziile acestora priveşte numai aprecierea, diferită, a punerii în primejdie a vieţii victimei.
Ori, aşa cum judicios s-a motivat de către instanţa de apel, stabilirea încadrării juridice a faptei de violenţă este atributul instanţei, intenţia inculpatului în realizarea laturii obiective a infracţiunii fiind determinată, ca şi în cauză, în baza şi a altor elemente ce se desprind din materialitatea faptei, cum sunt obiectul folosit în agresiune, cu aptitudinea acestuia de a produce decesul, zona vizată şi intensitatea loviturii.
Din toate împrejurările săvârşirii actului de violenţă rezultă fără echivoc că inculpatul R.M.R., aplicând o lovitură cu partea metalică a lopeţii în capul victimei, căreia i-a cauzat o fractură multieschimoasă compresivă, deschisă parietală dreapta, ce a necesitat intervenţia chirurgicală, craniectomie, cu dimensiuni de 5/3 cm, a avut reprezentarea posibilităţii morţii victimei, pe care a acceptat-o şi care, însă, nu s-a produs din motive independente de voinţa acestuia.
Relevante sunt declaraţiile martorilor N.M. şi M.T., prezenţi la locul faptei, potrivit cărora primul dintre ei este cel care a intervenit şi l-a împiedicat pe inculpat să repete lovitura, smulgându-i lopata.
Nicio probă, nici chiar inculpatul prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale, nu confirmă că acesta ar fi fost lovit de fratele părţii vătămate cu un borcan în cap, înainte de a fi avut loc actul grav de violenţă.
Dimpotrivă, inculpatul a susţinut constant că martorul G.N. ar fi fost lovit în faţă în momentul premergător celui în care el a dezarmat-o pe partea vătămată şi cu lopata astfel obţinută ar fi aplicat lovitura.
Abia în instanţă inculpatul şi-a modificat susţinerile, afirmând că el a fost lovit în cap cu un borcan şi în aceste împrejurări ar fi reacţionat violent, în modalitatea cunoscută.
Curtea reţine că inculpatul a săvârşit fapta fără să se fi aflat în condiţiile provocării din partea victimei, că aceasta din urmă şi fratele ei erau îndreptăţiţi să-i ceară să părăsească acea cameră, astfel încât, actul ulterior de violenţă, precedat de înarmarea cu o lopată, luată din curte, este consecinţa propriei hotărâri în deplină cunoştinţă de cauză, cu caracter sancţionator.
Nici critica privind încălcarea principiului disponibilităţii în soluţionarea laturii civile a cauzei nu este întemeiată.
Partea vătămată T.M. s-a constituit parte civilă încă din cursul urmăririi penale cu suma de 3 miliarde lei ROL reprezentând daune materiale şi morale , ori, prin hotărârea criticată s-au acordat despăgubiri totale în cuantum inferior celui solicitat.
Aceleaşi pretenţii au fost menţinute de partea civilă şi în instanţă.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), fiind de necontestat că fapta prezintă un ridicat grad de pericol social, generic şi concret, că inculpatul este recidivist, ignorând, prin săvârşirea infracţiunii, consecinţa revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei care constituie primul termen al recidivei.
Cu toate acestea, pedeapsa a fost individualizată rezonabil, orientată spre limita minimă specială, în considerarea şi a caracterizărilor referitoare la conduita bună în comunitatea locală.
Faţă de cele ce preced şi constatând că nu se regăsesc în cauză nici celelalte cazuri de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului R.M.R. urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.M.R. împotriva deciziei penale nr. 337/ A din 24 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1193/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1212/2008. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
