ICCJ. Decizia nr. 1187/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1187/2008
Dosar nr. 8097/2/2007
Şedinţa publică din 31 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 225 din 13 februarie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 19824/3/2006 s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat U.F. împotriva sentinţei penale nr. 507 din 8 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. 5225/2003.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că petiţionarul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva sentinţei sus-arătate prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie.
În motivarea cererii a arătat că un martor ascultat în cauză ar fi săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă şi de asemenea, că nu ar fi fost citat cu ocazia judecării cauzei în fond.
Tribunalul, analizând cererea condamnatului, a constatat că susţinerea acestuia privind necitarea sa cu ocazia judecării pe fond a cauzei nu poate face obiectul unei cereri de revizuire, iar în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către unul din martori a reţinut că în cauză nu există vreo hotărâre judecătorească de condamnare, sau vreo ordonanţă a procurorului care să confirme existenţa unei asemenea fapte.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs condamnatul U.F., solicitând admiterea în principiu a cererii de revizuire şi citarea martorilor indicaţi în rechizitoriu pentru a fi audiaţi, întrucât nu au fost ascultaţi cu prilejul judecării cauzei în fond.
Prin Decizia penală nr. 553 din 6 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul revizuientului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazul de casare prevăzută de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., respectiv nelegala compunere a completului de judecată, în raport cu calea de atac legală exercitată în cauză.
Prin Decizia penală nr. 3999 din 29 august 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a casat Decizia penală nr. 553 din 6 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Rejudecând apelul revizuientului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 403/ A din 19 decembrie 2007, a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuientul U.F.
Împotriva acestei decizii, revizuientul a declarat recurs, solicitând admiterea cererii de revizuire întrucât nu s-au administrat probe în apărarea sa şi nu au fost ascultaţi martorii din lucrări.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; când un martor, un expert, sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă; când un înscris care a servit ca temei al hotărârii a fost declarat fals; când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; sau când două sau mai multe hotărâri nu se pot concilia.
Din analiza dispoziţiilor sus-arătate reiese că necitarea inculpatului la judecarea în fond a unei cauze nu poate constitui motiv de revizuire.
Cât priveşte săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către un martor, pentru a se afla în situaţia prevăzută de art. 394 lit. b) C. proc. pen., aceasta ar fi trebuit să fie contestată fie printr-o hotărâre judecătorească, fie prin ordonanţa procurorului, or, în speţă nu se poate vorbi de aşa ceva. Mai mult decât atât, revizuirentul nici nu a indicat numele martorului care ar fi săvârşit pretinsa infracţiune.
În căile de atac a solicitat chiar audierea unor martori, încercând să obţină, în fapt, rejudecarea cauzei ce a făcut obiectul dosarului nr. 5225/2003 al Tribunalului Bucureşti, pentru un motiv care nu este prevăzut de legea procesual penală.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat U.F. împotriva deciziei penale nr. 403/ A din 19 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1182/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1193/2008. Penal → |
|---|
