ICCJ. Decizia nr. 1205/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1205/2008
Dosar nr.326/45/2007
Şedinţa publică din 1 aprilie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 77 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel laşi, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi din 28 februarie 2007 dată în dosarul nr. 106/P/2006,rezoluţie ce a fost menţinută.
A fost obligat petentul la 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin rezoluţia procurorului nr. 106/P/2006 din 28 februarie 2007 în temeiul dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 209 şi art. 281 şi art. 38 C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător S.C.C. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Prin aceeaşi rezoluţie a fost disjunsă cauza cu privire la magistraţii S.C.C., T.A. şi A.M. şi continuarea cercetărilor sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 264 C. pen.
În pronunţarea acestei rezoluţii procurorul a reţinut următoarele:
Prin plângerea adresată organelor de urmărire penală, numitul M.I., aflat în Penitenciarul laşi, a reclamat faptul că magistratul judecător S.C.C. ia în calitate de preşedinte al Judecătoriei Hârlău a influenţat tergiversarea soluţionării unui dosar civil pe care-l avea pe rolul instanţei, a influenţat repunerea pe rol a cauzei deşi judecata fusese suspendată iar părţile din proces solicitaseră repunerea pe rol, a dispus apoi înaintarea dosarului la Tribunalul laşi deşi nu se exercitase calea de atac.
Aceste aspecte au fost considerate de către petent ca fiind un abuz în serviciu şi fals în declaraţii prin care judecătorul a favorizat partea adversă din dosar.
Din investigaţiile făcute de organele de urmărire penală a rezultat N.M.I. a fost angajat ca strungar în cadrul SC A. SA Hârlău în anul 1998.
La data de 15 decembrie 1998, societatea a emis, împotriva sus-numitului, cinci decizii de imputare. Acestea, întâi au fost contestate de numitul M.I., prin introducerea unei acţiuni pe rolul Judecătoriei Hârlău, acţiune înregistrată sub nr. 4/1999.
În cursul judecăţii, la data de 14 iunie 1999, în baza dispoziţiilor art. 244 C. proc. civ., cauza a fost suspendată şi repusă pe rol la data de 18 octombrie 2000; la data de 1 noiembrie 2000 cauza a fost, din nou, suspendată şi repusă pe rol la data de 3 octombrie 2001.
În şedinţa de la termenul din data de 3 octombrie 2001, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia privind necompetenţa materială a Judecătoriei Hârlău, în ce privea soluţionarea contestaţiei formulate.
Prin sentinţa civilă nr. 1369 din aceeaşi dată, în baza dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului laşi.
Tribunalul iaşi, prin sentinţa civilă nr. 895 pronunţată la data de 17 decembrie 2003, în dosarul 11255/2001, a constatat perimată contestaţia formulată de contestatorul M.I.
Faptele reclamate şi pretins a fi fost săvârşite, nu s-au confirmat. Astfel:
Suspendarea cauzei deduse judecăţii, a fost determinată de faptul că, în timpul cercetării judecătoreşti, SC A. SA Hârlău a sesizat organele de urmărire penală în vederea efectuării cercetării împotriva numitului M.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 248 C. pen. şi art. 208 – art. 209 C. pen. Plângerea a fost înregistrată sub nr. 369/P/1999, iar prin rezoluţia din data de 03 iunie 1999, Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de sus-numit pentru infracţiunile sesizate ca fiind săvârşite, iar cauza a fost trimisă Judecătoriei Hârlău în vederea judecării numitului M.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen.
În aceste condiţii, cauza civilă a fost suspendată în conformitate cu dispoziţiile art. 244 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) al aceluiaşi articol.
Având în vedere cele expuse, suspendarea şi pe cale de consecinţă întârzierea soluţionării cauzei, au fost determinate de împrejurări obiective (existenţa unei plângeri penale) neimputabile instanţei care a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 244 alin. (2) C. proc. civ. şi repunerea acesteia pe rol, conform dispoziţiilor art. 248 şi art. 252 din acelaşi cod, care dau dreptul instanţei de a dispune repunerea unei cauze pe rol, pentru a se verifica dacă sunt îndeplinite dispoziţiile art. 248 şi art. 252 C. proc. civ., privind perimarea contestaţiei.
În consecinţă, afirmaţia potrivit căreia magistratul judecător S.C.C., care în calitate de preşedinte al Judecătoriei Hârlău, a influenţat suspendarea, repunerea pe rol şi tergiversarea cauzei nr. 4/1999, în care numitul M.I. avea calitatea de contestator, nu corespunde realităţii; suspendarea şi repunerea pe rol au fost dispuse de magistratul care a soluţionat cauza, conform dispoziţiilor legale în materie şi nu a „rolului" exercitat de numita S.C.C.
Realităţii nu corespunde nici afirmaţia potrivit căreia, o formă a abuzului în serviciu a constituit-o şi „înaintarea cauzei la Tribunal" (aşa cum s-a susţinut) deşi nu se promovase calea de atac a recursului; declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, implicit „înaintarea la Tribunal", a fost dispusă de magistratul judecător T.P. (care a şi pronunţat sentinţa civilă nr. 1369 din 3 octombrie 2001) în baza aplicării obligatorii a dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. pen. şi nu ca urmare a „rolului" jucat şi influenţei exercitate de numita S.C.C. în calitate de preşedinte al Judecătoriei Hârlău.
Având în vedere cele expuse, soluţionarea cauzei nr. 4/1999 s-a făcut în baza dispoziţiilor reglementate de Codul de Procedură Civilă, aplicarea corectă a acestor dispoziţii nefiind:
- un abuz săvârşit în dauna numitului M.I.;
- o atitudine de „favorizare a infractorului" (în cauza nr. 4/1999 SC A. SA Hârlău nici nu avea calitatea de „infractor" ci pe aceea de „intimată", astfel încât nu poate fi vorba de infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen.);
- un fals în declaraţii, care, în accepţiunea numitului M.I., a constat în faptul că, deşi nu a solicitat repunerea pe rol a dosarului nr. 4/1999, acesta totuşi a fost repus pe rol ca urmare a „rolului" activ avut de magistratul judecător S.C.C.
Întrucât aspectele reclamate nu s-au confirmat, în cauză, faţă de magistratul judecător S.C.C., s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 264 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Rezoluţia pronunţată în cauză a fost atacată cu plângere conform dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen.
Procurorul General adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi prin rezoluţia nr. 347/11/2/2007 a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată.
Împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror petentul, ale cărei interese legitime pretinse ca fiind vătămate, a formulat plângere la Curtea de Apel laşi, iar cauza a fost înregistrată sub nr. 326/45/2007 din 08.06.2007.
Prin plângere se susţine că a fost angajat al SC A. SA Hârlău în perioada 1985 - 1988 ca strungar şi mecanic agricol.
În data de 15 decembrie 1998 societatea a emis cinci decizii de imputare reprezentând contravaloarea unor utilaje, ce au fost atacate în instanţă.
Judecata unei contestaţii a fost suspendată în luna iunie 1999 cu motivaţia existenţei unei plângeri penale din partea societăţii comerciale.
Întrucât a ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii societăţii, în cauză se impune respingerea contestaţi ei. Este greşită repunerea pe rol cu trimiterea spre soluţionare la Tribunalul laşi.
Susţine petentul că judecătorul a comis infracţiunea de abuz în serviciu şi fals în declaraţii.
Examinând lucrările şi materialul din dosarul cauzei, prima instanţă a constatat că plângerea de faţă este nefondată.
Prin rezoluţie, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) (abuz în serviciu contra intereselor persoanelor), art. 264 C. pen. (favorizarea infractorului) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) (falsul în declaraţii) pretins a fi săvârşite de magistratul judecător SA C.C., cu motivaţia că faptele nu există în materialitatea lor din punctul de vedere al laturii obiective şi subiective ce caracterizează respectivele infracţiuni.
Suspendarea dosarului civil nr. 4/1999 a fost determinată de împrejurarea că în faza cercetării judecătoreşti, societatea comercială A. SA Hârlău a sesizat organele de urmărire penală pentru efectuarea de cercetări împotriva petentului pentru comiterea unor fapte penale.
Plângerea a fost soluţionată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hârlău prin rezoluţia din 03 iunie 1999 în sensul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru faptele prevăzute de art. 248 C. pen. şi art. 208 – art. 209 C. pen., iar dosarul a fost trimis Judecătoriei Hârlău pentru infracţiunea prevăzută de art. 213 C. pen.
În acest context s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 şi alin. (2) C. proc. civ.
Susţinerea petentului că magistratul judecător ar fi influenţat judecarea, repunerea pe rol sau tergiversarea dosarului civil nr. 4/1999 nu are suport probatoriu.
Măsurile procesuale dispuse sunt atributul preşedintelui completului de judecată conform dispoziţiilor legale în materie şi nu a „rolului" exercitat de către judecătorul S.C.C.
De asemenea, declinarea competenţei în favoarea Tribunalului laşi a soluţionării contestaţiei formulate de M.l. conform cu sentinţa civilă nr. 1369 din 3 octombrie 2001 a fost hotărâtă de un alt complet de judecată.
Potrivit dispoziţiilor art. 158 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea dată în cauză este supusă căii de atac a recursului în termen de 5 zile de la pronunţare.
Prin urmare, în cauză nu există o activitate de favorizare a infractorului, fals în declaraţii sau abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, după cum susţine petentul.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul M.I., invocând atât prin motivele scrise de recurs, cât şi cu ocazia susţinerii orale a căii de atac încălcarea mai multor dispoziţii procedurale de către instanţa de fond: art. 294 alin. (2) C. proc. pen.(prin aceea că nu i s-a acordat posibilitatea de a studia dosarul de urmărire penală nr. 106/P/2006); refuzul instanţei de fond de a dispune conexarea dosarelor nr. 305/45/2007 şi 326/45/2007, pentru o mai bună înfăptuire a justiţiei judecarea cauzei în lipsa petentului; nesoluţionarea cererii de recuzare pe care a formulat-o oral la termenul de judecată din 13 decembrie 2007, de către completul competent conf. art. 52 alin. (11) C. proc. pen.
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele conform art. 3656 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.
În ce priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (2) C. proc. pen., Curtea constată că instanţa de fond a admis în două rânduri cererile petentului de a studia dosarul, în vederea pregătirii apărării; împrejurarea că acest lucru nu s-a realizat în fapt întrucât petentul a fost transferat într-un alt penitenciar (datorita altor afaceri judiciare), nu este imputabilă instanţei de fond; pe de altă parte, conţinutul dosarului de urmărire penală era cunoscut petentului în condiţiile în care rezoluţiile atacate i-au fost comunicate conform art. 228 alin. (6) şi art. 277 C. proc. pen., iar la dosar nu se aflau decât memoriile petentului şi diferite înscrisuri oficiale (hotărâri judecătoreşti şi rezoluţii întocmite în alte cauze de către procurori) cunoscute de petent.
Referitor la cererea de conexare, Curtea constată că la momentul la care ea a fost formulată de către petent, acesta nu a indicat nici legătura şi nici temeiul de drept în baza căruia solicită conexarea, situaţie în care cererea nu putea fi primită; oricum, nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la reunirea cauzelor nu este sancţionată cu nulitate absolută, situaţie în care petentul trebuia să facă dovada vătămării ce i s-a produs în aceste condiţii lucru care nu s-a întâmplat în speţă; împrejurarea că în cealaltă cauză i s-ar fi respins o plângere identică, referitoare la aceeaşi rezoluţie, invocându-se autoritatea de lucru judecat, nu este relevantă în prezenta cauză şi nu reprezintă o vătămare în sensul art. 197 alin. (1) C. proc. pen., care să poată fi constatată în cadrul procesual de faţă.
Nici critica referitoare la lipsa petentului de la judecată nu poate fi primită. Din practicaua sentinţei recurate rezultă că petentul a fost prezent la termenul din 13 decembrie 2007 când s-a judecat cauza pe fond, ocazie cu care a şi formulat mai multe cereri (la unele dintre ele făcând referire chiar prin motivele de recurs).
În fine, în ce priveşte cererea de recuzare formulată de petent la termenul de judecată susmenţionat, aceasta a fost respinsă, ca inadmisibilă, chiar de către completul recuzat, care a făcut aplicarea art. 51 alin. (3) C. proc. pen.
Dincolo de criticile formulate de petent, şi care pentru considerentele mai sus arătate se dovedesc a fi neîntemeiate, verificând din oficiu sentinţa recurată, Curtea constată că în mod corect s-a reţinut prin rezoluţia emisă de procuror că faptele reclamate de petent, presupus a fi fost săvârşite de intimată, nu există în materialitatea lor, astfel încât soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistratul judecător este legală şi temeinică.
În consecinţă, recursul declarat de petent este nefondat şi urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.I. împotriva sentinţei penale nr. 77 din 13 decembrie 2007 a Curţii de Apel laşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la 200 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 450/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1253/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
