ICCJ. Decizia nr. 1360/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1360/2008
Dosar nr. 3078/96/2007
Şedinţa publică din 11 aprilie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 373 din 30 noiembrie 2007 a Tribunalului Harghita a fost respinsă cererea inculpatului B.N.M. de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată, din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
În baza art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.N.M., la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64alin. (1) lit. a), b), d) şi e), pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
S-a făcut aplicabilă art. 71 şi 64 lit. a) – e) C. pen.
S-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la 22 iulie 2007 la zi.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă N.V. şi obligat inculpatul la 864,67 lei daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare a victimei N.I. şi 66 lei cheltuieli de deplasare, fiind respinse celelalte pretenţii civile.
S-a dispus restituirea cheltuielilor de deplasare făcute de martorul J.A.I. în sumă de 115,20 lei.
A fost obligat inculpatul la 505,20 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariile avocaţilor din oficiu în sumă de 140 lei fiind avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut că, în noaptea de 21 iulie 2007, în apartamentul victimei N.I. acesta şi inculpat a avut loc un conflict spontan şi o altercaţie generată de consumul de alcool. Inculpatul a reacţionat violent iar în apartament s-au găsit urme de sânge în toate compartimentele. Inculpatul a târât victima aflată în stare de inconştienţă, ţinându-l de picioare, pe scara blocului de la etajul 4 până la aleea betonată din faţa imobilului, unde a abandonat-o.
În urma examinării medico-legale s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi a fost cauzată de politraumatism prin agresiune.
Inculpatul a recunoscut o parte din faptele descrise în rechizitoriu, arătând că în apartamentul victimei a avut loc o altercaţie care a durat aproximativ o oră, în cursul căreia cei doi, aflaţi în stare de ebrietate, s-au lovit reciproc.
Victima s-a împiedicat de pragul uşii de la camera mare şi a căzut pe spate, lovindu-se cu capul de pragul uşii de la camera mică. Instanţa a reţinut însă că această susţinere a inculpatului este puţin credibilă, având în vedere mecanismul nefiresc al căderii descris de inculpat (acesta a arătat că victima a venit spre el, s-a împiedicat de pragul uşii, dar a căzut totuşi pe spate).
Inculpatul a mai recunoscut că a târât victima de picioare pe treptele scării, dar numai până la etajul 3, unde a abandonat-o; victima s-a lovit cu capul de trepte de două ori, dar când l-a lăsat respira bine şi avea câteva articole de îmbrăcăminte pe el. Inculpatul cunoaşte totodată ca victima avea asupra sa două bancnote de câte 100 lei şi una de 50 lei. Inculpatul a arătat în continuare că s-a întors după un timp la imobilul în care-l lăsase, dar a găsit victima dezbrăcată şi chircită la pământ. A încercat de câteva ori să-l aşeze pe banca din apropiere, dar victima a căzut de câteva ori în cap. Aceasta mai putea să vorbească.
Instanţa de fond a reţinut că ultima parte a declaraţiei inculpatului este infirmată de martorul C.M. care de la balconul apartamentului său, i-a văzut pe inculpat şi pe victimă ce era căzută pe alee, inculpatul spunând victimei „dacă te ridici, te omor". Poziţia în care martorul i-a descris pe inculpat şi pe victimă nu indică în niciun fel intenţia inculpatului de a ajuta victima, ci dimpotrivă, atitudinea agresivă a acestuia manifestată până la momentele finale ale agresiunii. Aşa cum rezultă din procesul-verbal de cercetare la faţa locului, locul în care martorul îi situează pe cei doi este acelaşi cu cel în care victima a fost găsită decedată.
Inculpatul a declarat că după ce a lăsat victima pe alee a intenţionat să anunţe organele de poliţie, susţinere care este însă infirmată de martorul J.A., care l-a văzut pe inculpat după săvârşirea faptei intrând într-un bar unde a comandat o bere şi ţigări, aşezându-se la masă. Inculpatul a mai susţinut că motivul urmelor de sânge de pe mâna sa este o bătaie cu martorul M.M., însă acesta a declarat că nu avusese nici o altercaţie violentă cu inculpatul.
În ce priveşte încadrarea juridică, instanţa de fond a constatat că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a suprima viaţa victimei, acceptând rezultatul faptelor sale, aspect ce rezultă din modalitatea în care a acţionat (târând victima de picioare pe scări, fiind evident că în acest fel victima se va lovi la cap). În acel moment, inculpatul cunoştea starea de ebrietate avansată a victimei şi neputinţa acesteia de a se proteja. Totodată, poziţia subiectivă a inculpatului rezultă şi din lăsarea victimei fără ajutor în condiţiile în care acesta din urmă suferise serioase traume şi era dezbrăcată pe aleea de beton din faţa imobilului.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, s-au avut în vedere lipsa antecedentelor penale şi faptul că inculpatul a fost un individ relativ integrat social până în momentul săvârşirii faptei, având un loc de muncă.
De asemenea, s-a reţinut că săvârşirea infracţiunii de către inculpat. În modalitatea descrisă, îl face pe acesta nedemn pentru exerciţiul drepturilor electorale, cât şi al celor părinteşti, nefiind rezonabil a crede că un copil minor ar putea beneficia de ocrotirea părintească corespunzătoare din partea inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul B.N.M., criticând-o sub aspectul încadrării juridice dată faptei şi a cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicate.
Prin Decizia penală nr. 6/ A din 1 februarie 2008 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus prevenţia la zi.
A fost obligat apelantul inculpat la 160 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut, în esenţă, că în mod corect instanţa de fond a analizat laturile constitutive ale infracţiunii săvârşite de către inculpat, insistând asupra laturii obiective. Suplimentar instanţa de apel a subliniat că nu poate fi reţinută infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în contextul în care infracţiunea praeterintenţionată nu se regăseşte nici sub aspectul intenţiei faptei de lovire şi nici sub aspectul culpei pentru omor. Din probele ştiinţifice aflate la dosar rezultă cu certitudine faptul că între cei doi au avut loc loviri reciproce, care au condus la un moment dat la situaţia „cine e mai puternic supravieţuieşte".
S-ar fi putut discuta despre depăşirea intenţiei dacă inculpatul ar fi abandonat victima în locuinţă, însă, atâta vreme cât a scos-o cu forţa din casă, a târât-o pe scări trăgând-o de picioare, timp în care au avut loc loviri repetate ale corpului de treptele scărilor, legătura de cauzalitate existentă între loviri şi decesul victimei este evidentă, iar intenţia de a suprima viaţa acesteia este în afara oricărei discuţii.
Faţă de aceste considerente şi apreciind că în mod corect s-a făcut aplicarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), raportat la art. 52 C. pen., apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.N.M., solicitând prin motivele scrise de recurs schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoarea de moarte şi, în raport de noua încadrare, reindividualizarea pedepsei. S-a susţinut că inculpatul a acţionat cu intenţia de a lovi victima, poziţie psihică ce rezultă din împrejurările concrete în care fapta a fost comisă (inculpatul lovind victima cu palmele şi pumnii), dar şi din raportul dintre inculpat şi victimă anterior producerii faptei (erau prieteni şi consumau frecvent împreună băuturi alcoolice).
Cu ocazia susţinerii orale a recursului, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere conduita sa procesuală.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, respectiv art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Pe baza materialului probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt, pe care a încadrat-o corespunzător în drept, prin raportare la infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., respingând astfel cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
Deşi inculpatul a recunoscut că a lovit victima, acesta a susţinut, în esenţă, că nu a acţionat cu intenţia de a o ucide în condiţiile în care ar fi fost provocat de victimă, care ar fi declanşat incidentul.
Curtea retine că deosebirea dintre infracţiunea de omor, săvârşită cu intenţie indirectă şi infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte constă în aceea că, deşi în ambele cazuri loviturile sunt aplicate cu intenţie în primul caz rezultatul letal a fost prevăzut de inculpat, fiind acceptat de către acesta, chiar dacă nu I-a urmărit sau dorit, în timp ce în cel de-al doilea moartea victimei se produce din culpă, inculpatul neprevăzând acest rezultat, deşi trebuia şi putea să-l prevadă.
Poziţia subiectivă a făptuitorului se deduce de regulă din materialitatea acţiunii sau inacţiunii săvârşite, analizată în contextul împrejurărilor anterioare, concomitente sau ulterioare săvârşirii faptei, cum ar fi relaţiile anterioare dintre autor şi victimă, conduita inculpatului faţă de aceasta imediat după comiterea faptei.
În speţă, este indubitabil că inculpatul şi victima se cunoşteau de multă vreme şi că anterior comiterii faptei între cei doi a existat o altercaţie pe fondul consumului de băuturi alcoolice, împrejurări necontestate de inculpat şi probate de raportul medico-legal de autopsie a victimei, cât şi de buletinul de analiză a alcoolemiei inculpatului.
Deşi inculpatul a susţinut că a lovit victima cu palma, aplicându-i doar o lovitură cu pumnul în zona capului, afirmaţiile sale nu-şi găsesc suport probator în actele existente la dosar în special raportul medico-legal de autopsie a victimei, care atestă multiple leziuni ce au afectat zone vitale (edem cerebral, hemoragie subarahnoidiană, infiltrat perirenal bilateral, fracturi costale şi sternale), ce s-au putut produce prin loviri repetate cu corp contondent, comprimare între două planuri dure, urmate de târâre existând un raport de cauzalitate directă între aceste leziuni şi decesul victimei.
Gravitatea leziunilor suferite de victimă ca urmare a violenţelor la care a fost supusă în propria locuinţă este confirmată indirect de constatările efectuate cu ocazia cercetării la faţa locului, potrivit cărora în apartament s-au găsit urme de sânge, iar hainele victimei, găsite în baie erau îmbibate cu sânge.
În fine, este relevantă şi conduita inculpatului după lovirea victimei, acesta târând-o pe scări de la etajul 4 până la intrarea în imobil (ceea ce în mod evident a condus la agravarea stării acesteia în condiţiile însuşi inculpatul a recunoscut că victima s-a lovit cu capul de treptele scării), unde a abandonat-o (aspect confirmat de martorul C.M.),după care s-a deplasat într-un bar din apropiere unde a şi fost găsit de organele de poliţie.
Toate aceste fapte şi împrejurări au fost avute în vedere de către instanţele de fond şi apel, dovedind că inculpatul, chiar dacă nu a urmărit uciderea victimei, a prevăzut rezultatul letal al conduitei sale, acceptând posibilitatea producerii acestuia, ceea ce caracterizează intenţia indirectă, iar nu praeterintenţia, astfel încât încadrarea juridică a faptei săvârşite de către inculpat este aceea de omor iar nu de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
Sub aspectul individualizării pedepsei, Curtea constată că inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă egală cu minimul special, fiind avute în vedere inclusiv circumstanţele personale ale acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale, precum şi împrejurarea că până la momentul comiterii faptei a fost un individ relativ integrat social.
Reducerea pedepsei sub limita stabilită de prima instanţă nu s-ar putea face decât în măsura în care în favoarea acestuia s-ar reţine circumstanţe atenuante judiciare, lucru care în speţă nu este posibil; inculpatul a avut o atitudine parţial sinceră, înfăţişând o situaţie de fapt de natură a atrage o altă încadrare juridică (evident, mai favorabilă), nu a depus vreo stăruinţă pentru acoperirea pagubei pricinuite părţii civile iar conduita inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii a fost deja valorificată prin orientarea pedepsei către minimul special.
În consecinţă, pedeapsa aplicată inculpatului reflectă criteriile de individualizare şi este aptă să asigure prin cuantumul ei realizarea scopului general al pedepsei prevăzută de art. 52 C. pen., neexistând motive care să justifice coborârea ei sub limita stabilită de prima instanţă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea urmează a respinge recursul inculpatului, ca nefondat, cu deducerea prevenţiei la zi şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N.M. împotriva deciziei penale nr. 6 din 1 februarie 2008 a Curţii de Apel Tg. Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 22 iulie 2007 la 11 aprilie 2008.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1253/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1371/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
