ICCJ. Decizia nr. 222/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 222/2008
Dosar nr. 601/32/2007
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 74 din 13 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, au fost respinse, ca nefondate, plângerile formulate de petenţii intimaţi L.G., L.E. şi I.C. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă, la 20 noiembrie 2006, în dosarul nr. 173/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi petenţii la câte 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin rezoluţia din 20 noiembrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 173/P/2005 s-a dispus:
- neînceperea urmăririi penale faţă de I.C., reprezentant legal al Clubului Sportiv C. Bacău, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 220 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni;
- neînceperea urmăririi penale faţă de comisarul L.G. din cadrul I.J.P. Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 220 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni;
- neînceperea urmăririi penale faţă de L.G. şi H.l. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul laturii subiective;
- neînceperea urmăririi penale faţă de L.E. şi H.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 220 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât aceştia nu au săvârşit fapta.
Actele premergătoare efectiv au relevat următoarele împrejurări:
Familia L.G. şi L.E. este proprietara mai multor suprafeţe de teren, între care şi cea de 500 m.p. teren intravilan dobândit de la vânzătorul P.V., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 692 din 28 februarie 2003 la Biroul notarului public F.G.
Acest teren, considerat în litigiu, se învecinează (conform contractului de vânzare-cumpărare şi a documentaţiei cadastrale nr. 26356 din 25 februarie 2003) la N teren Consiliul local, la E - Erlich L. (Calea Romanului) şi L.G. (Calea Romanului), la S - teren Consiliul local, la V - teren Consiliul local (bază sportivă).
Învecinat cu acest teren se află terenul în suprafaţă de 11.000 m.p. proprietatea Clubului Sportiv C., dobândit prin Decizia civilă nr. 672 din 18 iunie 2006 a Tribunalului Bacău.
După data cumpărării acelei suprafeţe de 500 m.p. teren de la numitul P.V., comisarul şef L.G. înţelegându-se cu numitul I.C. cu privire la delimitarea suprafeţelor de teren pe porţiunea în care se învecinau (conform declaraţiei lui L.G. şi a martorilor audiaţi în cauză) a plantat ţăruşi ca semn de hotar, între proprietăţi, fiind ajutat şi de numiţii H.l. şi L.G.
La câteva zile, o parte din ţăruşii instalaţi au fost îndepărtaţi, iar I.C. a construit pe terenul lui L.G. un gard din beton şi tablă, pe o lungime de 4,95 m, fără autorizaţie, gard ce a fost ulterior dărâmat de acesta.
Expertiza şi ulterior, suplimentul de expertiză tehnică efectuate în cauză, au concluzionat următoarele aspecte:
- Clubul sportiv C. Bacău reprezentat de I.C. stăpâneşte în Bacău strada Calea Romanului, suprafaţa de 17.170 m. p. teren delimitat conform schiţei anexe, deşi conform deciziei civile nr. 672 din 18 iunie 2003 a dobândit suprafaţa de numai 11.000 m.p. Acest teren de 11.000 m.p. se învecinează cu terenul proprietate al familiei L.G. şi E., delimitat conform documentaţiei de carte funciară nr. 26256 din 25 februarie 2003, anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 692/28 februarie 2003, pe aliniamentul 23 – 30 - 31 (din schiţa anexă la expertiza tehnică) fără să se suprapună.
Clubul sportiv C. Bacău nu stăpâneşte terenul aşa cum este delimitat în documentaţia de carte funciară nr. 33110 din 18 martie 2004, ci stăpâneşte terenul de 17.170 m.p., ocupând prin gardul construit, suprafaţa de 118 m.p. din proprietatea familiei L.G. şi Elena, delimitată pe perimetrul 23 – 24 – 25 - 31, 30 - 23.
- Ţăruşii plantaţi de L.G. în pct. 30 (ţăruş lemn) şi în pct. 26 (pichet fier) sunt pe hotarul dintre proprietăţi pe aliniamentul cioatelor de plopi (Aliniamentul plopilor era hotarul natural dintre cele două proprietăţi, conform documentaţiei de Carte Funciară nr. 26356 din 25 februarie 2003 anexă la contractul de vânzare-cumpărare nr. 692/2003).
S-a constatat că prin gardul construit de Clubul sportiv C., în vecinătate cu terenul familiei L.G. şi E. s-a ocupat suprafaţa de teren de 118 m.p. aparţinând familiei L.G. delimitat de perimetrul 23 – 24 – 25 – 31 – 30 – 26 - 23.
Gardul din beton şi tablă construit de I.C. nu a mai fost identificat în teren de experţi, rămânând în acel loc un gard din lemn pe fundaţie de beton pe aliniamentul 22 - 23 pe lungimea de 35 m. iar pe aliniamentul 24 - 27, pe lungimea de 2,5 m. a rămas soclul gardului la nivelul solului. Prin construirea acestui gard, I.C. a ocupat 19 m.p. teren delimitat pe plan în perimetrul 24 – 27 – 25 - 24.
Fiind audiate, părţile au negat fiecare săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, acuzându-se însă reciproc cu săvârşirea acestei infracţiuni.
În raport de materialul probator administrat în cauză, s-a apreciat că actele şi activităţile părţilor L.G. şi I.C. nu pot fi considerate ca fiind săvârşite în contextul infracţiunii de tulburare de posesie, lipsind intenţia infracţională a acestora, în condiţiile în care nu s-a realizat nici punerea în posesie şi în contextul revendicării reciproce a terenului în litigiu.
Totodată, din verificările desfăşurate nu a rezultat săvârşirea nici unui act de către L.E. şi H.F., dispunându-se neînceperea urmăririi penale şi faţă de L.G. şi H.l. care şi-au oferit ajutorul la plantarea ţăruşilor fără a cunoaşte situaţia regimului juridic al terenului.
Împotriva rezoluţiei din 20 noiembrie 2006 petiţionarii au făcut plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, acestea fiind respinse.
Nemulţumiţi de soluţia dată de procurorul ierarhic superior, toţi petenţii au formulat plângere la instanţă.
Prin sentinţa penală nr. 12 din 20 februarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 60/32/2007, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, plângerile formulate de petiţionarii L.G., L.E. şi I.C., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror la 20 noiembrie 2006 în dosarul nr. 173/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Instanţa a reţinut că soluţia de netrimitere în judecată este legală şi temeinică, deoarece din probele administrate în cauză, rezultă în mod cert că faptele săvârşite de I.C. şi L.G. nu pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de tulburare în posesie, lipsind intenţia infracţională în raport de împrejurările concrete în care cei doi au ajuns să folosească suprafaţa aflată în litigiu şi de faptul că nu s-a rezolvat punerea în posesie, ambele părţi revendicând suprafaţa respectivă.
Întrucât din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că gardul de plasă de sârmă de pe tr. 23 – 24 – 25 - 31 construit înainte de 1989 de Clubul Sportiv C. este pe terenul familiei L.G., cumpărat în anul 2003, conform contractului nr. 692 şi împiedică folosirea suprafeţei de 118 m.p. de către petentii L.G., pentru a se înlătura neînţelegerile dintre părţi, se impune aşa cum s-a recomandat şi de procuror formularea unei acţiuni în grăniţuire.
S-a mai reţinut că motivele şi apărările formulate de petiţionari prin plângeri le formulate prin care se susţine săvârşirea de către partea adversă a infracţiunii de tulburare în posesie, sunt neconforme cu realitatea şi probele administrate în cauză, petiţionarii fiind subiectivi în interpretarea probelor.
Prin Decizia penală nr. 2152 din 23 aprilie 2007pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a admis recursul declarat de petentul I.C., s-a casat sentinţa şi s-a dispus trimiterea cauzei pre rejudecare la aceeaşi instanţă, deoarece la judecata la prima instanţă nu au fost citaţi făptuitorii H.l., H.F. şi L.G., iar potrivit art. 2781 alin. (4) C. proc. pen., persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale şi persoana care a tăcut plângerea se citează, aceste dispoziţii legale fiind imperative.
La rejudecarea după casare cu trimitere, petentul I. a depus înscrisuri cu privire însă la împrejurări ulterioare faptelor reclamate în prezenta cauză.
Din examinarea lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
În anul 2003 petentii L.G. şi L.E. au cumpărat suprafaţa de 500 m.p. teren situat în Calea Romanului, din municipiul Bacău.
În fapt, acest teren se învecinează pe o latură cu terenul folosit de Clubul sportiv C.
Pentru a înlătura eventualele nelămuriri cu privire la întinderea celor două terenuri, la data de 19 august 2004, petentul L.G. a convenit cu I.C., preşedinte al Clubului Sportiv, ca în ziua următoare să delimiteze cele două proprietăţi., dar pe data de 20 august 2004, petentul L.G., ajutat de vecinii săi, intimaţii H.l. şi L.G., au plantat ţăruşi în lipsa preşedintelui clubului, acesta nefiind prezent.
Despre înţelegerea dintre cei doi, cunoştea şi martora I.E.
Nefiind de acord cu delimitarea făcută de L.G., ulterior, în zilele de 10 şi 11 septembrie 2004, I.C. a construit gard pe alt aliniament.
În aceste condiţii, părţile au formulat plângeri unii împotriva altora pentru infracţiunea de tulburare de posesie, respectiv L.E., împotriva lui I.C., iar Clubul Sportiv, prin preşedinte, iniţial doar împotriva numiţilor L.E., H.l. şi H.F. (dosar nr. 15232/2004), iar ulterior împotriva lui L.G.
Cauzele aflate pe rolul Judecătoriei Bacău au fost conexate şi trimise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, motivat de faptul că L.G. este comisar şef şi face parte din poliţia judiciară.
De remarcat că plângerile prealabile adresate instanţei de judecată de Clubul Sportiv nu au fost formulate şi împotriva numitului L.G., acesta fiind audiat la instanţă în calitate de martor, calitate în care a fost audiat şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Verificând rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale instanţa a constatat că aceasta este legală şi temeinică din următoarele considerente:
Infracţiunea prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), apără posesia, aşa cum rezultă şi din denumirea ei, neavând nicio relevanţă dacă părţile au sau nu titlu de proprietate asupra imobilelor în litigiu.
Această precizare se impune faţă de faptul că prin memoriile depuse în cauză, acestea şi-au contestat fie dreptul de proprietate, fie modul cum au dobândit acest drept.
Din atitudinea pe care acestea au avut-o, este evident că fiecare dintre ele apreciază că cealaltă parte a ocupat o parte din terenul ce îi aparţine, ceea ce înseamnă că atât soţii L. cât şi I.C. nu au avut intenţia de ocupare „fără drept", cerinţă esenţială pentru existenţa infracţiunii de tulburare de posesie.
În ce priveşte pe ceilalţi intimaţi reclamaţi de I.C., H.l. nu avea cum să cunoască situaţia ivită între L.G., L.E., I.C., H.F., nu a fost prezent la faţa locului, iar împotriva lui L.G. nu s-a formulat plângere prealabilă şi oricum acesta are aceeaşi poziţie subiectivă ca şi H.l., amândoi fiind chemaţi de L.G. să ajute la stabilirea liniei de hotar.
Având în vedere că împotriva sentinţei penale nr. 12/2007 petenţii L.G. şi L.E. nu au declarat recurs, soluţia de netrimitere în judecată a numitului I.C. a rămas definitivă.
În plus, având în vedere că soluţia de trimitere la rejudecare a fost pronunţată în recursul său, chiar dacă acesta ar fi ocupat fără drept suprafaţa de teren indicată în raportul de expertiză, dar nu i se poate agrava situaţia în propria cale de atac.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul I.C., susţinând, în esenţă, că intimaţii au pătruns fără drept pe terenul în litigiu şi au ocupat o parte din acesta, săvârşind astfel cu intenţie indirectă infracţiunea de tulburare de posesie, întrucât au prevăzut rezultatul faptei lor, nu l-au urmărit, dar au acceptat posibilitatea producerii lui, cu atât mai mult cu cât intimatul L.G., având calitatea de ofiţer de poliţie, nu putea să nu-şi dea seama de consecinţele şi rezultatul faptei sale.
Printr-un memoriu ulterior, petentul face referire şi la săvârşirea de către intimat a unei noi infracţiuni de tulburare de posesie, în perioada în care cauza se afla pe rolul instanţelor în primul ciclu procesual (la data de 4 iulie 2007).
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Infracţiunea de tulburare de posesie constă, în varianta tip, în ocuparea fără drept a unui imobil aflat în posesia altuia; forma de vinovăţie cu care se săvârşeşte această infracţiune este intenţia, care presupune ştiinţa făptuitorului că nu este în posesia unui titlu legitim care să-l îndreptăţească să ocupe imobilul. În măsura în care făptuitorul ocupă imobilul în litigiu (sau parte din acesta), având convingerea că o face în virtutea unui titlu prin care dobândise anterior dreptul de proprietate (şi) cu privire la respectivul imobil, nefiind prestabilite semne de hotar între proprietăţile învecinate, faptei îi lipseşte intenţia, ca element constitutiv al infracţiunii de tulburare de posesie.
În speţă, imobilul dobândit prin act autentic de către intimatul L.G. se învecinează pe latura de vest cu un teren aflat în proprietatea Clubului Sportiv C., al cărui reprezentant este petentul I.C. între părţi există un litigiu cu privire la delimitarea vecinătăţii, contestându-se amplasarea semnelor de hotar, aspect confirmat de raportul de expertiză tehnică efectuat în faza de urmărire penală.
Se reţine astfel pe de o parte că gardul din plasă care delimitează cele două proprietăţi a fost construit mai înainte ca intimatul L.G. să devină proprietarul imobilului său, iar pe de altă parte ţăruşii plantaţi de către intimat corespund hotarului dintre proprietăţi pe aliniamentul rezultat din documentaţia de carte funciară, anexă la contractul de vânzare-cumpărare, fiind astfel în litigiu o suprafaţă de 118 m.p. revendicată, în fapt, de fiecare parte.
În aceste condiţii, corect s-a reţinut atât de către procuror prin rezoluţia contestată, cât şi de către prima instanţă prin sentinţa recurată că faptei sesizate de petent îi lipseşte intenţia infracţională în sensul prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), cererile părţilor putând fi rezolvate în cadrul unui proces civil.
În ce priveşte referirea petentului la comiterea de către intimat a unei noi infracţiuni de tulburare de posesie, pe parcursul soluţionării prezentei cauze (în primul ciclu procesual), aceasta excede limitele cu care instanţa a fost investită în prezenta cauză, urmând a forma obiectul cenzurii organelor judiciare într-un dosar separat în măsura în care vor fi legal sesizate în acest sens.
În consecinţă, recursul formulat de către petent este nefondat şi urmează a fi respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.C. împotriva sentinţei penale nr. 74 din 13 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la 100 de lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1453/2008. Penal. Infracţiuni la legea... | ICCJ. Decizia nr. 381/2008. Penal. Abuz în serviciu contra... → |
|---|
