ICCJ. Decizia nr. 381/2008. Penal. Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (art.246 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr.381/2008
Dosar nr. 4595/2/2006
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 17 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de l.D.C., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale pronunţată în dosarul nr. 743/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, faţă de magistratul D.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 245, 2481 şi 291 C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petiţionarul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând să se efectueze cercetări faţă de judecătorul D.C. de la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 245, 2481 şi 291 C. pen., constând în aceea că prin sentinţa nr. 488 din 4 februarie 2005, acesta ar fi declinat în mod abuziv competenţa de soluţionare a cauzei petiţionarului, în contradictoriu cu pârâtul C.G.M. Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.
În cauză au fost efectuate acte premergătoare potrivit art. 224 C. proc. pen., pe baza cărora procurorul în temeiul art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neîncepera urmăririi penale, întrucât faptele reclamate nu există.
Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluţii potrivit art. 278 C. proc. pen., a fost respinsă prin rezoluţia nr. 1481/VIII-1/2005 din 21 iunie 2005 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Prima instanţă, examinând plângerea formulată de petiţionarul l.D.C. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a constatat că soluţia procurorului este legală, motiv pentru care a respins plângerea petiţionarului ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul l.D.C., care nu a fost motivat.
Examinând sentinţa recurată în raport de recursul declarat de petiţionar şi de dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Instanţa de recurs retine că intimata D.C. în calitate de judecător la Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a, a soluţionat dosarul nr. 92/CA/2005, având ca reclamanţi pe petiţionarul I.D.C. şi pe numitul S.C., pârât fiind C.G.M. Bucureşti.
Prin acţiune s-a solicitat obligarea pârâtului să emită dispoziţie de restituire a imobilului proprietate personală, situat în Bucureşti, sector 1.
Prin sentinţa civilă nr. 488 din 4 februarie 2005, intimata a admis excepţia necompetentei materiale a Tribunalului Bucureşti, invocată de pârât şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat nici un indiciu, cu atât mai puţin nicio probă, din care să rezulte că intimata ar fi comis vreo infracţiune în legătură cu soluţionarea acestui dosar.
Pronunţarea unei sentinţe care nemulţumeşte părţile nu este prin ea însăşi o infracţiune, iar legalitatea ei nu poate fi verificată decât, în calea de atac prevăzută de lege, în cadrul controlului judiciar efectuat de instanţa superioară.
Petiţionarul avea posibilitatea să declare recurs împotriva soluţiei de declinare a competenţei în termen de 5 zile de la pronunţarea sentinţei care l-a nemulţumit.
Astfel, cum în cauza de faţă, verificarea legalităţii sentinţei pronunţată de intimată nu se poate face întrucât, s-ar încălca principiul independenţei judecătorului, şi cum, nu există nici un indiciu că intimata ar fi săvârşit vreo infracţiune în legătură cu soluţionarea acestui dosar, soluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, pentru că faptele reclamate nu există, este legală, aşa cum a constatat şi prima instanţă.
Nefiind nici un temei de casare a sentinţei recurate, Înalta Curte constată că recursul petiţionarului I.D.C. este nefondat, urmând să fie respins, ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.D.C. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 17 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul la plata sumei de 60 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 30 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 222/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 450/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
