ICCJ. Decizia nr. 1322/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 1322/2008
Dosar nr. 1121/32/2007
Şedinţa publică din 9 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 10 din 31 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petiţionarul B.C. şi în consecinţă, s-a dispus desfiinţarea rezoluţiei nr. 175/ P din 27 octombrie 2006 şi a ordonanţei nr. 617/11/2 din 16 noiembrie 2006 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi trimiterea cauzei la Parchetul Curţii de Apel Bacău în vederea începerii urmăririi penale împotriva numitului N.C., comisar de poliţie, pentru infracţiunile prevăzută de art. 246 şi 264 C. pen. (abuz în serviciu şi favorizarea infractorului).
S-a mai dispus identificarea şi a celorlalţi poliţişti care au participat la soluţionarea cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a constatat următoarele:
Prin rezoluţia nr. 175/ P din 27 octombrie 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de comisarul şef N.C., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a da această soluţie, procurorul a reţinut că, la 15 mai 2006, B.C. a sesizat prin plângere Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău solicitând efectuarea urmăririi penale faţă de comisarul şef N.C. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că nu a efectuat cercetări complete în cauza privind pe S.R., în care petentul avea calitatea de parte vătămată.
Pentru a pronunţa această rezoluţie, pe baza actelor premergătoare urmăririi penale, efectuate în cauză, procurorul a reţinut că la data de 17 aprilie 2006 B.C. a fost agresat de o persoană necunoscută, identificată ulterior ca fiind S.R.
Plângerea formulată de B.C., ca urmare a acestei agresiuni, a format obiectul dosarului nr. 932/P/2006 în care la data de 26 mai 2006 s-a dat rezoluţia cu acelaşi număr prin care s-a dispus trimiterea cauzei la Judecătoria Moineşti, întrucât pentru leziunile suferite, B.C. a necesitat doar 6-7 zile de îngrijiri medicale.
Plângerea formulată de petent împotriva acestei rezoluţiei a fost respinsă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti la 27 iunie 2006.
Cu privire la plângerea formulată de petent împotriva lui N.C., comandantul Poliţiei municipiului Moineşti, din verificările efectuate s-a reţinut că acesta nu a comis infracţiunea de abuz în serviciu, întrucât, nu a efectuat cercetări în dosarul penal nr. 932/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, în care petentul avea calitatea de parte vătămată.
Plângerea formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., de petentul B.C. împotriva rezoluţia nr. 175/ P din 27 octombrie2006 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, a fost respinsă, ca nefondată, prin ordonanţa nr. 617/11/2/2006 din 16 noiembrie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Împotriva actelor procurorului petiţionarul a făcut plângere la instanţă conform art. 2781 C. proc. pen., soluţionată prin sentinţa penală nr. 9 din 13 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 2347/32/2006.
Prin această sentinţă a fost admisă plângerea formulată de B.C., împotriva rezoluţiei din 27octombrie 2006 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 175/P/2006 şi în consecinţă, a desfiinţat în întregime rezoluţia atacată şi ordonanţa pronunţată la 16 noiembrie 2006 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 617/11/2/2006.
A dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău pentru a se efectua cercetări faţă de numitul N.C. şeful Poliţiei Municipiului Moineşti şi faţă de poliţiştii care au efectuat acte de cercetare penală în dosarul nr. 932/P/2006 al Poliţiei Municipiului Moineşti (având ca obiect plângerea penală formulată de petent la 17 aprilie 2006) pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut că, la data de 15 august 2006, numitul B.C. a depus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău o plângere penală împotriva comisarului şef N.C. al Poliţiei Municipiului Moineşti şi a poliţiştilor din subordinea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prevăzutăde art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Persoana vătămată a adus acuzaţii diferite împotriva persoanelor menţionate in plângerea penală.
Astfel, comisarului şef N.C. i-a reproşat faptul că a încălcat cu intenţie mai multe dispoziţii legale prevăzute în statutul poliţistului, Codul deontologic al poliţistului şi Legea nr. 281/2003, având drept consecinţă nerespectarea dreptului său de a cunoaşte probele administrate în dosarul penal nr. 932/P/2006 al Poliţiei Municipiului Moineşti.
În ceea ce îi priveşte pe poliţiştii din subordinea comisarului şef, persoana vătămată i-a acuzat de faptul că nu au extins cercetările în dosarul penal nr. 932/P/2006 şi asupra celorlalţi participanţi la săvârşirea faptei şi că au dat o încadrare juridică greşită faptelor învederate în plângerea penală.
Curtea de Apel a reţinut că atât rezoluţia emisă de procurorul şef de secţie, cât şi ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău sunt netemeinice şi nelegale întrucât nu s-au pronunţat asupra faptelor pentru care petentul a formulat plângere penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău la 15 august 2006.
Reţinând în mod eronat faptul că pe de o parte persoana vătămată a înţeles să formuleze plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu doar împotriva numitului N.C., iar pe de altă parte că principala acuzaţie a acestuia constă în faptul că şeful Poliţiei Municipiului Moineşti nu a efectuat cercetări complete în cauza privind pe S.R., ambele acte procedurale contestate de petent au concluzionat că nu se impune începerea urmăririi penale faţă de N.C. întrucât din verificările efectuate nu a rezultat că acesta a efectuat cercetări în dosarul nr. 932/P/2006 al Poliţiei Municipiului Moineşti.
Este evident că procedând în acest fel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău a produs o vătămare persoanei vătămate. Această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea celor două acte procesuale contestate de petent.
Ca urmare, s-a dispus ca Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău să efectueze cercetări şi să pronunţe o soluţie cu privire atât la persoana numitului N.C., cât şi cu privire la poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moineşti care au instrumentat dosarul nr. 932/P/2006. Se va avea în vedere faptul că acuzaţiile formulate de persoana vătămată nu sunt identice şi anume că numitul N.C. este învinuit că a încălcat mai multe dispoziţii legale din Statutul poliţistului, Codul deontologic al poliţistului şi Legea nr. 281/2003 în calitatea sa de conducător al Poliţiei Municipiului Moineşti şi nu în calitate de persoană care ar fi efectuat cercetări în dosarul nr. 932/P/2006, iar ceilalţi poliţişti care urmează a fi identificaţi, sunt acuzaţi că nu au efectuat în mod corespunzător cercetări cu ocazia instrumentării dosarului mai susmenţionat.
Împotriva sentinţei penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
Prin Decizia penală nr. 2805 din 24 mai 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei penale nr. 9 din 13 februarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
S-a casat sentinţa recurată şi s-a dispus rejudecarea plângerii petiţionarului B.C. de către aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că, instanţa s-a limitat a indica „Parchetul să efectueze cercetări şi să pronunţe o soluţie cu privire la poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Moineşti care au instrumentat dosarul nr. 932/P/2006 cât şi cu privire la persoana numitului N.C.".
Potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., instanţa era obligată să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului. Motivarea generică a instanţei în sensul ca procurorul să efectueze cercetări şi să pronunţe o soluţie cu privire la poliţişti (neindicând numele acestora), fără a arăta motivele pentru care a trimis cauza procurorului nu acoperă cerinţele dispoziţiilor legale ce reglementează această soluţie.
Totodată, instanţa nu a indicat nici faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi nici mijloacele de probă prin care ar urma să se constate acestea.
Procedând la rejudecarea plângerii, instanţa constată în raport de lucrările şi materialul din dosarul cauzei şi din dos. nr. 1421/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, care a fost solicitat pentru consultare, că aceasta este întemeiată.
Soluţia dată cu privire la comisarul de poliţie N.C. nu are suport probator, aceasta fiind motivată doar pe faptul că acesta nu a efectuat cercetări în dosarul nr. 932/P/2006.
S-a omis să se facă verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi în ce priveşte adresa nr. 66331 din 23 mai 2006 semnată de comisarul şef N.C., prin care i s-a refuzat petiţionarului dreptul de a lua cunoştinţă de conţinutul dosarului penal pe considerentul că acesta este „confidenţial".
Potrivit dispoziţiilor legale şi practicii C.E.D.O., partea vătămată are dreptul să ia cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului penal, aceasta fiind şi în interesul urmăririi penale.
Nu s-au făcut verificări nici sub aspectul unei încadrări juridice legale, mai ales sub aspectul existenţei infracţiunii prevăzutăde art. 239 alin. (3) C. pen., ţinând cont că partea vătămată anterior a fost lucrător de poliţie.
Împrejurarea că cercetările penale în dosarul nr. 42801/2006 au fost superficiale este confirmată şi de faptul că nici până în prezent, după un an şi 9 luni de la comiterea faptei, nu au fost finalizate cercetările penale, dispunându-se prin sentinţa penală 613/2007 a Judecătoriei Moineşti desfiinţarea actelor procurorului şi trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale împotriva numitului S.R. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 239 alin. (2) C. pen.
Instanţa de fond a mai reţinut că, o altă deficientă a rezoluţiei şi ordonanţei procurorilor este aceea că nu au făcut cercetări şi nu s-au pronunţat cu privire la infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., pentru care partea vătămată a făcut plângere.
Se constată, de asemenea, că actele procurorului sunt incomplete şi sub aspectul faptului că nu s-au făcut investigaţii pentru identificarea poliţiştilor care au instrumentat dosarul nr. 42801/2006 al Poliţiei Moineşti, deşi partea vătămată a solicitat aceasta.
Una din persoanele nominalizate de partea vătămată în şedinţa publică din 31 ianuarie 2008 este aceea a comisarului de poliţie T.D.
Pentru aceste considerente, instanţa de fond a admis plângerea petentului, a desfiinţat rezoluţia nr. 175/ P din 27 octombrie 2006 şi ordonanţa nr. 617/11/2 din 16 noiembrie 2006 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău şi să se trimită cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău pentru începerea urmăririi penale împotriva numitului N.C., comisar de poliţie, pentru infracţiunile prevăzută de art. 246 şi 264 C. pen.
S-a dispus efectuarea de cercetări şi pentru identificarea celorlalţi poliţişti implicaţi în soluţionarea cauzei, sub aspectul aceloraşi infracţiuni, una din persoanele nominalizate de petiţionar fiind comisarul T.D.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat recurs intimatul N.C. care a solicitat casarea sentinţei recurate, şi în rejudecare să se dispună respingerea plângerii formulată de petent împotriva rezoluţiei procurorului ca nefondată. A mai arătat că nu se face vinovat de săvârşirea niciuneia din infracţiunile pe care le reclamă petentul.
Recursul este fondat.
Examinând actele dosarului în raport de motivele de recurs formulate şi de dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că petentul B.C. victima unei agresiuni săvârşită de numitul S.R., fiind nemulţumit de modul cum dosarul penal a fost instrumentat la poliţia municipiului Moineşti, a formulat plângere împotriva poliţiştilor care au instrumentat cauza şi împotriva intimatului N.C., comisar şef, şeful Poliţiei Moineşti fiind nemulţumit de faptul că după identificarea făptuitorului S.R., poliţia fără să extindă cercetările şi asupra altor făptuitori sau complici, a înaintat dosarul spre soluţionare la Judecătoria Moineşti. Nemulţumirea petentului a vizat şi încadrarea juridică dată faptei, modul cum s-au desfăşurat cercetările şi faptul că, i s-a refuzat eliberarea unor copii după unele acte depuse la dosar, cu motivarea că acestea au caracter confidenţial. L-a mai acuzat pe intimatul N.C. pentru neextinderea cercetărilor penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 239 alin. (3) şi (4) C. pen., având în vedere că (petentul), în calitatea sa de lucrător de poliţie, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, a efectuat acte de urmărire penală împotriva numitului S.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, faptă săvârşită în anul 1995 în comuna Ardeoani jud. Bacău.
Înalta Curte mai reţine că dosarul în care petentul are calitatea de parte vătămată, se află în curs de soluţionare şi numai instanţa de judecată sesizată cu soluţionarea cauzei este în măsură să aprecieze dacă urmărirea penală este completă, dacă încadrarea juridică dată faptei este cea corectă şi dacă pe parcursul urmăririi penale, petentului i-au fost încălcate drepturile procedurale, putând să dispună refacerea actelor efectuate cu încălcarea normelor de procedură penală.
Din actele aflate la dosar, nu rezultă nici un indiciu că intimatul ar fi influenţat în vreun fel soluţionarea acestui dosar, singurul act semnat de intimat fiind o adresă prin care îi comunica petentului, ca răspuns la o cerere a sa că, nu i se pot elibera copii de pe actele solicitate, decât cu aprobarea procurorului care supraveghează activitatea de urmărire penală.
Această faptă a intimatului nu este o faptă penală, şi nici nu i-a încălcat petentului dreptul la apărare, acesta având posibilitatea să solicite procurorului sau instanţei de judecată, eliberarea copiilor actelor respective.
Instanţa de fond, a pronunţat o sentinţă greşită când, a dispus trimiterea cauzei la procuror pentru identificarea poliţiştilor care au efectuat urmărirea penală, întrucât aşa cum s-a arătat, modul în care aceştia au instrumentat o cauză poate fi analizat numai de procurorul care supraveghează urmărirea penală şi de instanţa de judecată. A verifica activitatea acestora, într-o plângere penală separată, formulată împotriva lor, atâta timp cât nu sunt indicii că ei au comis o faptă penală şi cât timp în cauză nu s-a pronunţat o hotărâre definitivă, înseamnă o imixtiune în activitatea acestora precum şi a instanţelor de judecată, încălcând astfel, principiul independenţei justiţiei.
Chiar dacă petentul este nemulţumit şi el, ca şi poliţist, ar fi instrumentat altfel cauza, numai nemulţumirea şi bănuielile sale, nu ţin loc de indicii şi probe.
Mai mult, instanţa de fond a greşit când a depăşit limitele în care a fost sesizată. Instanţa trebuia să se pronunţe numai cu privire la persoana indicată şi fapta reclamată, neputând extinde soluţia cu privire la alte persoane, faţă de care nu s-au efectuat acte premergătoare şi care nu au fost citate în cauză pentru a-şi putea exercita dreptul la apărare, şi cu privire la alte infracţiuni.
Fată de aceste considerente, constată că recursul intimatului N.C. este fondat, urmând ca, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să-l admită, să caseze sentinţa recurată şi rejudecând, va respinge, ca nefondată, plângerea petiţionarului B.C. împotriva rezoluţiei nr. 175/P/2006 din 27 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pe care o menţine.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., intimatul petiţionar B.C. va fi obligat la plata sumei 100 lei, cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul făptuitor N.C. împotriva sentinţei penale nr. 10 din 31 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală.
Casează sentinţa recurată şi rejudecând, respinge, ca nefondată, plângerea petiţionarului B.C. împotriva rezoluţiei nr. 175/P/2006 din 27 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, pe care o menţine.
Obligă intimatul petiţionar B.C. la plata sumei 100 lei, cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea fondului.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 9 aprilie 2008.
1,t
| ← ICCJ. Decizia nr. 1318/2008. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 1326/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
