ICCJ. Decizia nr. 1466/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1466/2008
Dosar nr. 780/2/2008
Şedinţa publică din 21 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 97 din 4 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă cererea petiţionarului condamnat S.A., pentru continuarea executării într-un penitenciar din Republica Turcia a pedepsei de 18 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 920 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 600 din 31 ianuarie 2006, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza căreia s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1124 din 13 februarie 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a considerat că transferarea persoanei condamnate se impune a fi refuzată întrucât conform art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004 există indicii că odată transferat condamnatul ar putea fi pus în libertate într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămasă de executat potrivit legii române.
Astfel, s-a constatat că, potrivit legii române, respectiv art. 59 alin. (1) C. pen. român, condamnatul poate fi liberat condiţionat după executarea a cel puţin 13 ani şi 6 luni închisoare, din care se scade perioada executată de 4 ani şi 2 luni rămânând de executat 9 ani şi 4 luni închisoare, iar potrivit legii penale din Republica Turcia, condamnatul poate fi liberat condiţionat fie pe data de 3 februarie 2013, sau 20 aprilie 2011 ceea ce înseamnă că ar mai avea de executat aproximativ 3 ani închisoare.
Având în vedere gravitatea infracţiunii de omor calificat, comisă cu premeditare, asupra unui conaţional, căsătorit cu o româncă s-a apreciat că executarea pedepsei în condiţiile legii penale turceşti, nu poate asigura îndeplinirea scopurilor punitiv şi educativ al pedepsei închisorii, impunându-se menţinerea persoanei condamnate în statul român, pentru continuarea executării pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul S.A., care a susţinut că sunt întrunite toate condiţiile legale pentru încuviinţarea transferării în vederea continuării executării pedepsei în Republica Turcia.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 140 lit. c) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată în cazul când există indicii suficiente că, o dată transferat condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
Din examinarea actelor dosarului se constată că cetăţeanul turc S.A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 920 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 600 din 31 ianuarie 2006, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la pedeapsa de 18 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 şi 175 alin. (1) lit. a) şi i) C. pen., reţinându-se în fapt că, la data de 3 ianuarie 2004, în loc public a ucis-o, cu mai multe lovituri de cuţit pe victima D.E.H., conaţional, căsătorit cu o româncă.
Executarea pedepsei a început la 3 februarie 2004, urmând să expire de drept la 2 februarie 2022.
Potrivit dispoziţiilor art. 59 alin. (1) C. pen. român, condamnatul poate fi liberat condiţionat după executarea a cel puţin 13 ani şi 6 luni închisoare, din care se scade perioada executată de 4 ani şi 2 luni, astfel că restul rămas de executat este de 9 ani şi 4 luni închisoare. Această durată se împlineşte la 3 august 2017 când condamnatul devine propuzabil pentru a fi discutat în comisia pentru acordarea liberării condiţionate.
Potrivit legii penale din Republica Turcia condamnatul poate fi liberat condiţionat mai devreme decât prevede legea română şi anume la 3 februarie 2013, ceea ce înseamnă că nu mai avea de executat un rest de pedeapsă de aproximativ 4 ani şi 10 luni închisoare ori la 20 aprilie 2011, ceea ce înseamnă că ar mai rămâne de executat aproximativ 3 ani închisoare.
Rezultă deci că persoana condamnată, odată transferată ar putea fi pusă în libertate într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române, ceea ce ar însemna că scopurile coercitiv şi reeducativ al pedepsei nu se pot realiza.
În consecinţă, fiind întrunite cerinţele textului de lege evocat în mod justificat, prima instanţă a refuzat cererea de transferare a condamnatului.
Faţă de considerentele ce preced, constatând nefondate criticile formulate de recurentul condamnat S.A., Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat cu obligarea sus-numitului la cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariile interpretului de limba turcă desemnat recurentului să fie plătit din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă S.A. împotriva sentinţei penale nr. 97 din 4 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 780/2/2008.
Obligă recurenta persoană transferabilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul interpretului de limbă turcă desemnat recurentei persoane transferabile S.A. se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1464/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1492/2008. Penal → |
|---|
