ICCJ. Decizia nr. 1587/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1587/2008
Dosar nr.24251/3/2006
Şedinţa publică din 8 mai 2008
Asupra recursului de faţă
în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 881 din 12 iunie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului D.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în urma schimbării încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 1 octombrie 2005 la 21 martie 2006.
Prin rechizitoriul parchetului se reţinuse că partea vătămată B.M.D. a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că, în ziua de 21 septembrie 2005, în timp ce se afla în comuna Popeşti Leordeni, pe şoseaua de centură, a fost agresată de o persoană de sex masculin, care a lovit-o cu pumnii peste faţă, după care i-a smuls geanta în care se aflau două telefoane mobile, suma de 16.000.000 lei, două perechi de ochelari şi acte de identitate.
În urma investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că autorul acestei infracţiuni este inculpatul D.G.
Prin sentinţa penală nr. 320 din 21 martie 2006, Tribunalul Bucureşti a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului D.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), după schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar prin Decizia penală nr. 436 din 1 iunie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a trimis cauza spre rejudecare, motivând că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii de restituire la parchet.
După rejudecarea cauzei, instanţa de fond a reţinut aceeaşi starea de fapt, precum şi că partea vătămată a indicat drept autor al faptei un tânăr de aproximativ 28 de ani, care a lovit-o cu pumnul peste faţă şi a încercat să-i smulgă geanta, timp în care dintr-un autoturism de culoare roşie a coborât un alt individ, care a lovit-o şi i-a smuls geanta.
S-a mai reţinut că, în urma investigaţiilor efectuate, a rezultat că unul din telefoanele sustrase părţii vătămate a fost folosit în repetate rânduri pentru apelarea unui post telefonic, aflat într-un imobil ce aparţine martorului M.l., în care locuiau inculpatul D.G. şi concubina acestuia.
Pentru a pronunţa achitarea, instanţa de fond a reţinut că folosirea telefonului părţii vătămate de către inculpat nu reprezintă o probă certă că el a fost autorul agresiunii, declaraţiile martorilor S.l., C.R.C. şi N.M.V. nu sunt relevante sub aspectul vinovăţiei inculpatului, iar recunoaşterea inculpatului de către partea vătămată nu se coroborează cu alte probe.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 398/ A din 12 decembrie 2007, admiţând apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi partea civilă B.M.D., a desfiinţat, în totalitate, sentinţa atacată şi, rejudecând, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus arestarea inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la 10 octombrie 2005 la 21 martie 2006.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile de 3500 lei, către partea civilă B.M.D.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarele: în mod nejustificat, instanţa de fond a apreciat că recunoaşterea inculpatului de către partea vătămată, care a stat faţă în faţă cu acesta, descriind amănunţit trăsăturile sale şi obiectele de îmbrăcăminte, fapt confirmat şi de martorii asistenţi D.V. şi P.C., care au arătat că partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat fără ezitare, nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză;
- poziţia oscilantă a inculpatului pe parcursul procesului penal, care a încercat să inducă în eroare instanţa de judecată cu privire la participarea sa la comiterea faptei, prin afirmaţii nesincere privitor la locul unde se afla în momentul faptei, susţineri care nu s-au confirmat;
- în mod greşit s-au înlăturat şi probele certe de vinovăţie a inculpatului, referitoare la folosirea telefonului sustras de către inculpat, fapt confirmat şi de martorul N.M.V., care a arătat că a fost apelat de la acest număr de telefon;
- referatul de constatare tehnico-ştiinţifică, întocmit la testarea inculpatului cu tehnica poligraf, care, deşi nu constituie o probă de sine stătătoare, poate oferi indicii cu privire la atitudinea inculpatului în raport de fapta reţinută în sarcina sa, a evidenţiat reacţii specifice comportamentului simulat.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat, prin apărătorul său ales, casarea hotărârii atacate în temeiul art. 3859 pct. 9, 10 şi 18 C. proc. pen., şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, ca legală şi temeinică, pentru motivele arătate în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatului este fondat, însă prioritar pentru considerentele ce urmează:
Pentru a pronunţa o soluţie de achitare, condamnare sau încetare a procesului penal, instanţa trebuie să verifice, în cadrul cercetării judecătoreşti, în condiţiile celor patru principii fundamentale, caracteristice fazei de judecată, oralitate, publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate, toate probele care au servit drept temei de trimitere în judecată a unui inculpat. în urma operaţiunii de verificare şi administrare a probelor, în aceste condiţii, instanţa va putea evalua şi aprecia care dintre acestea exprimă adevărul şi le va putea reţine, motivat, ca suport al hotărârii judecătoreşti de condamnare sau achitare.
Or, în cauză, după trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de fond, încălcându-şi rolul activ, nu a verificat şi lămurit, în condiţiile mai sus-menţionate, toate împrejurările cauzei, întrucât nu a audiat martorii ascultaţi în primul ciclu procesual la instanţa de fond, S.F. şi P.I. şi nu a examinat, pe bază de probe, apărările inculpatului.
Or, pentru aflarea adevărului, prin exercitarea rolului activ, instanţele trebuiau să verifice şi să administreze toate probele necesare, iar, în urma analizei şi coroborării lor, să stabilească, cu certitudine, fapta şi vinovăţia inculpatului.
Contrar acestor obligaţii, instanţele, lipsite de rol activ, nu au verificat apărările inculpatului, care a negat constant săvârşirea faptei, afirmând că la momentul săvârşirii infracţiunii se afla acasă cu familia sa, şi nici împrejurările relatate de martorii S.F., cumnatul inculpatului şi P.I., ale căror declaraţii se coroborează cu ale părţii vătămate.
Astfel, martorul S.F., poreclit S., a declarat că fapta „este comisă de mine, T.A. şi P.I." şi că „eu l-am sunat pe N.M. de pe telefonul sustras", iar martorul P.I, a afirmat că „eram împreună cu Z. şi S. într-un Fiat de culoare roşie ce aparţine numitului Z." şi „eu i-am luat geanta acelei femei", descriind pe partea vătămată şi maşina acesteia. Or, dat fiind că declaraţiile acestora se coroborează cu cele ale martorului N.M.V. care a afirmat că „nu a vorbit cu inculpatul la telefon", precum şi cu cele ale martorilor C,R.C. şi S.l.E., care au descris maşina agresorilor, se impunea ca instanţa să audieze aceşti martori şi să dispună, pentru elucidarea faptelor şi împrejurărilor neclare, confruntarea acestora.
Totodată, deşi instanţa a depus diligentele necesare pentru audierea numitului T.A., zis Z., la termenul din 10 aprilie 2007, la cererea procurorului şi a apărătorului ales al inculpatului de a nu mai insista în audierea acestuia, a făcut aplicarea art. 329 C. proc. pen., dispunând ca martorii C.R. şi T.A. să nu mai fie ascultaţi cu motivarea că audierea acestora nu mai este necesară.
Or, în realitate, pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei şi aflarea adevărului, se impunea ca instanţa să audieze şi acest martor, indicat de martorii P.I. şi S.F., ca fiind cel numit Z., proprietar al maşinii Fiat.
De asemenea, se impune efectuarea de către partea vătămată a recunoaşterii din grup a martorilor P.I., S.F. şi T.A., despre care inculpatul D.G. a afirmat că îi seamănă, având aceeaşi constituţie atletică.
Neprocedând în acest mod, hotărârea instanţei de apel şi cea a instanţei de fond sunt nelegale şi netemeinice, pentru considerentele expuse anterior, ceea ce impune casarea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru completarea cercetării judecătoreşti, la instanţa de fond competentă, Judecătoria Cornetu.
Evident că, în urma completării cercetării judecătoreşti, urmează să fie administrate orice alte probe care vor apărea necesare pentru clarificarea faptelor şi împrejurărilor cauzei şi aflarea adevărului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul inculpat D.G. împotriva deciziei penale nr. 398/ A din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 881 din 12 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală.
Trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond competentă, respectiv Judecătoria Cornetu.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1569/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1594/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
