ICCJ. Decizia nr. 1554/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1554/2008
Dosar nr. 1658/42/2007
Şedinţa publică din 6 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 17 din 6 februarie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul D.M. împotriva rezoluţiilor nr. 374/P/2007 din 13 august 2007 şi nr. 965/II/2/2007 şi 967/II/2/2007 din 28 august 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin care, în baza art. 228 alin. (4) combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva intimatului M.A., judecător în cadrul Judecătoriei Mizil, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 242 şi 246 C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea formulată la instanţă, petentul a solicitat desfiinţarea celor trei rezoluţii ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, respectiv trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea cercetărilor penale faţă de intimat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 242 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar faţă de procurorii B.G. şi C.E., procurori în cadrul aceleiaşi instituţii, care au adoptat aceste soluţii, efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals, uz de fals, favorizarea infractorilor, neglijenţă în serviciu, reţinere şi distrugere de înscrisuri, îngrădirea drepturilor, comise în exercitarea funcţiei cu rea credinţă.
Instanţa fondului reţine că din formularea plângerii nu reies cu claritate împrejurările în care se pretinde că s-ar fi comis actele materiale care intră în compunerea infracţiunilor reclamate, dar nici mijloacele de probă ce se solicită a se administra pentru aflarea adevărului, în sensul dispoziţiilor art. 222 C. proc. pen.
La data de 6 februarie 2008, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, dat fiind că cele trei rezoluţii au mai fost supuse controlului jurisdicţional, ele fiind menţinute inclusiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de fond reţine că din actele existente la dosar rezultă că, atacând aceleaşi rezoluţii care fac obiectul cauzei de faţă, petentul s-a adresat cu plângere în temeiul dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., la data de 10 octombrie 2007, prin care a solicitat desfiinţarea actelor procurorului şi trimiterea cauzei la parchet pentru începerea sau redeschiderea urmăririi penale, între alţii şi împotriva judecătorilor M.A. şi Ş.L., pentru infracţiunile prevăzută de art. 242 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, petentul a formulat plângere şi împotriva celor doi procurori care şi-ar fi îndeplinit cu rea credinţă atribuţiile de serviciu în adoptarea actelor procedurale atacate şi neprecizând motivele unei astfel de sesizări.
Prin sentinţa penală nr. 101 din 1 octombrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti a respins plângerea formulată de petenta I. SA, prin reprezentantul său legal, D.M. şi a menţinut ca legale şi temeinice rezoluţiile nr. 965/II/2/2007, 967/II/2/2007 şi 374/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Plângerea formulată împotriva celor doi procurori a fost apreciată, ca inadmisibilă, dat fiind că dispoziţiile legale în materie nu prevăd posibilitatea formulării unor astfel de plângeri împotriva procurorilor care au instrumentat cauza.
Recursul formulat de petent a fost respins prin Decizia nr. 5351 din 8 noiembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa de fond a apreciat că, deşi formulată doar de reprezentantul legal al SA I., în nume propriu, plângerea prezintă identitate de obiect, părţi şi interes legitim ca şi cea care deja a fost supusă controlului jurisdicţional, în aşa fel încât ea nu mai poate fi supusă aceluiaşi control, deja exercitat.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul, invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia, fără a indica însă cu claritate care sunt eventualele motive pentru care critică sentinţa dată în fond.
Examinând hotărârea, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Prin sentinţa penală nr. 101 din 1 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în dosar nr. 1659/42/2007, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SA I. prin reprezentantul său legal, D.M., menţinându-se rezoluţiile nr. 965/II/2/2007, 967/II/2/2007 şi 374/P/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ca legale şi temeinice.
La data de 3 septembrie 2007, petentul sesizează aceeaşi instanţă cu plângere împotriva aceloraşi rezoluţii, invocând aceleaşi motive de nelegalitate şi netemeinicie, aspecte care au fost, în mod justificat, sesizate de prima instanţă ca fiind definitiv analizate şi care au dus la concluzia inadmisibilităţii plângerii ce constituie obiectul prezentei cauze.
În consecinţă, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.M. împotriva sentinţei penale nr. 17 din 6 februarie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1553/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1596/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
