ICCJ. Decizia nr. 1619/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizie nr. 1619/2008
Dosar nr. 1852/42/2007
Şedinţa publică din 9 mai 2008
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 11 din 30 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1852/42/2007, în baza art. 2781pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul N.S. împotriva rezoluţiei din 5 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dispusă în dosarul nr. 206/P/2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată petiţionarul a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de intimatul G.A. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, constând în aceea că a demolat un imobil aflat în zona de protecţie monumente istorice şi a edificat o construcţie fără să aibă autorizaţia de demolare şi respectiv de construire.
Prin ordonanţa nr. 206/P/2007 din 5 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., art. 11 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi art. 181 C. pen., combinat cu art. 91 C. pen., scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, faţă de învinuitul G.A. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ-amendă în cuantum de 1000 Ron.
Pe baza probelor administrate, procurorul, constatând existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale, şi apreciind că fapta prezintă un pericol social redus s-a dispus în sensul sus arătat.
Plângerea formulată de petiţionarul N.S., în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva modului de soluţionare a dosarului penal nr. 206/P/2007, a fost respinsă prin rezoluţia din 5 octombrie 2007, dispusă în dosarul nr. 1119/11/2/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti
Astfel, s-a reţinut că din probele administrate în cauză, a rezultat în mod neechivoc comiterea unor activităţi prevăzute de art. 3 lit. b) din Legea nr. 50/1991, faptele fiind comise cu vinovăţie. în cauză, s-a reţinut de asemenea, că procurorul a apreciat bine gradul de pericol social iar sancţiunea este bine individualizată.
În termenul prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., petiţionarul N.S. a formulat plângere împotriva rezoluţiilor procurorului, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 6 noiembrie 2007, sub numărul 1852/42/2007.
În motivarea hotărârii (sentinţei penale nr. 11 din 30 ianuarie 2008), Curtea de Apel a apreciat că soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitul G.A. sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 50/1991 este temeinică şi legală, fiind menţinută ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs petiţionarul N.S. criticând hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul infracţiunilor sesizate.
Concluziile recurentului petiţionar, ale intimatului, precum şi concluziile reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, în conformitate cu art. 3856 C. proc. pen., constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele care urmează:
Astfel, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 50/1991 din cuprinsul căruia rezultă: „Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren si/sau construcţii, ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi", iar potrivit art. 3 al aceleiaşi legi, „Autorizaţia de construire se eliberează pentru: lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum si a instalaţiilor aferente acestora, lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum si orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protecţie, stabilite potrivit legii (..)". Efectuarea, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea acesteia a lucrărilor, constituie potrivit dispoziţiilor art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 infracţiune.
Verificând actele dosarului sub aspectul celor învederate, Înalta Curte constată că intimatul G.A. a edificat o fundaţie fără a deţine autorizaţia cerută de lege, săvârşind astfel infracţiunea prevăzută de art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991. În raport de această situaţie se reţine că infracţiunea prevăzută de art. 24 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 se comite fie prin executarea lucrărilor de demolare sau de construcţie fără a deţine autorizaţie conform legii.
Faptul că intimatul ulterior a dobândit autorizaţia necesară nu înlătură caracterul penal al faptei, ci constituie o împrejurare care trebuie avută în vedere la stabilirea gradului de pericol social al faptei acestuia, cum corect a reţinut procurorul prin rezoluţia din 5 septembrie 2007.
În cauză, constându-se că soluţiile dispuse sunt temeinice şi legale, în mod întemeiat instanţa de fond a dispus în sensul respingerii plângerii formulate de petiţionarul N.S.
Totodată, Înalta Curte constată că în cazul de faţă au fost respectate dispoziţiile prevăzute de art. 278 alin. (1) C. proc. pen., fiind respectată ierarhizarea prevăzută de acest text de lege, critica formulată de petiţionar, sub acest aspect fiind neîntemeiată.
Prin urmare, fată de considerentele enunţate Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursul declarat de petiţionar, menţinând hotărârea atacată, ca fiind temeinică şi legală
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar N.S. împotriva sentinţei penale nr. 11 din 30 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1615/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1660/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
