ICCJ. Decizia nr. 1637/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 1637/2008
Dosar nr. 2078/33/200.
Şedinţa publică din 12 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 3/2008 din 9 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în dosarul nr. 2078/33/2007, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea petenţilor V.A., V.F. şi SC M.I. SRL ZALĂU, împotriva rezoluţiei procurorului din 7 septembrie 2007, emisă în dosarul nr. 275/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Petiţionarii V.A., V.F. şi SC M.I. SRL ZALĂU au fost obligaţi la plata sumei de câte 50 de lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele :
Persoanele vătămate V.F. şi SC M.I. SRL Zalău au formulat la 20 martie 2006 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău, plângere penală împotriva făptuitorilor: K.L., executor judecătoresc şi S.C., căpitan în cadrul I.J.J. Sălaj, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi violare de domiciliu.
Aceştia au reclamat faptul că, la 16 martie 2006, cu ocazia punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti, în cadrul dosarului execuţional nr. 593/2005, Biroul Executorului Judecătoresc O.-T.-K., cei doi au pătruns fraudulos într-un imobil ce nu aparţinea debitorului V.A., ci mamei sale V.F., s-au furat bunuri mobile din patrimoniul unor terţi (un televizor aparţinând societăţii comerciale), debitorul V.A. a fost imobilizat cu mâinile la spate, iar V.F. a fost trântită pe canapea şi imobilizată cu forţa.
Ulterior, s-a declinat competenţa soluţionării plângerii în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj ( fila 2 vol. I dosar u.p.), iar persoana vătămată V.A. a precizat că înţelege să facă plângere şi împotriva jandarmilor şi poliţiştilor ce au însoţit executorul judecătoresc la acţiunea, mai sus arătată, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 250 C. pen., 192 C. pen., art. 208, art. 209 C. pen. ( filele 17-18 vol. I dosar u.p.)
Au fost identificate toate persoanele participante sau având legătură cu evenimentul din 16 martie 2006 şi, datorită calităţii unora dintre ei, cauza a fost declinată la Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel ( filele 2-3 vol III dosar u.p.), care, la rândul său, prin ordonanţa din 19 iulie 2007 a declinat competenţa soluţionării plângerii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Prin rezoluţia din 7 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dispusă în dosarul nr. 275/P/2007, în temeiul art. 228 alin. (1) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus.
1. Neînceperea urmăririi penale faţă de comisar C.T.G., comandantul Poliţiei municipiului Zalău şi colonel B.L., comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP);
2. Neînceperea urmăririi penale faţă de căpitan S.L.C., locotenent M.A.I., sergent major C.I.D., sergent major A.F.O. şi A.R.C. (toţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj) pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 250 alin. (2) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (2) lit. a) C. pen.;
3. Neînceperea urmăririi penale fată de agenţii de poliţie I.V., M.G.F. şi J.N., toţi din cadrul Poliţiei municipiului Zalău, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. şi art. 249 alin. (1) C. pen.;
4. Neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc K.L. din cadrul Biroului executorilor judecătoreşti asociaţi O.-Ţ.-K., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 192 alin. (2) C. pen.
Procurorul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa civilă nr. 4281 din 18 noiembrie 2003 pronunţată în dosarul civil nr. 2697/2003 s-a dispus desfacerea căsătoriei dintre V.C.M. şi V.C.A., precum şi obligarea acestuia la plata sumei de 5.071.000 lei (ROL), cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea numitei V.C.M. Prin Decizia civilă nr. 527/A/2004 din 05 martie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul V.C.A. împotriva sentinţei civile menţionate şi l-a obligat pe acesta să plătească intimatei V.C.M. suma de 1.500.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Întrucât sumele arătate nu i-au fost plătite, numita V.C.M. s-a adresat, la data de 19 septembrie 2005, Biroul executorilor judecătoreşti asociaţi O.T.K., unde s-a constituit dosarul executional nr. 593/2005, iar prin încheierea din 23 septembrie 2005 a Judecătoriei Zalău a fost încuviinţată executarea silită pornită în condiţiile arătate.
Prin procesul-verbal din 12 octombrie 2005 întocmit de executorul judecătoresc O.A. au fost sechestrate definitiv mai multe bunuri (televizor color Sanyo şi telefon fax Panasonic), care au rămas în custodia debitorului V.C.A. Ulterior s-a încercat vânzarea acestor bunuri prin licitaţie publică, dar nu s-au prezentat cumpărători.
În legătură cu modul de efectuare a acestei executări silite, numitul V.A. a formulat plângere penală împotriva executorului judecătoresc O.A. şi a jandarmilor care îl însoţeau, dosarul fiind soluţionat prin ordonanţa nr. 132/P/2005 din 15 decembrie 2005 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, prin care s-a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de militarii jandarmi. Prin aceeaşi ordonanţă, cât îl priveşte pe executorul judecătoresc, a fost dispusă declinarea competenţei de soluţionare in favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, iar, ulterior, prin rezoluţia nr. 46/P/2006 din 8 iunie 2006, acest parchet a dispus neînceperea urmăririi penale.
În desfăşurarea procedurii de executare, la data de 03 martie 2006, a fost emisă, de către biroul executorilor judecătoreşti, publicaţia de vânzare nr. 593, având ca obiect vânzarea, la licitaţie publică, a bunurilor mobile menţionate. Totodată, prin adresa nr. 593/2005 din 03 martie 2006, biroul a solicitat Jandarmeriei Zalău ca, în conformitate cu prevederile art. 412 C. proc. civ., să delege un echipaj pentru data de 16 martie 2006, ora 9.00, la adresa debitorului V.A., pentru a acorda sprijin în executarea silită. în temeiul acestei solicitări, a fost întocmit, pentru data de 16 martie 2006, Planul de acţiune pentru asigurarea ordinii publice şi protecţiei executorilor judecătoreşti cu ocazia punerii în executare a unor sentinţe cu titlu executoriu, plan care a fost aprobat de către inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, col. B.F. La data de 16 martie 2006, orele 10.00 executorul judecătoresc K.L., împreună cu membrii echipei de jandarmi desemnaţi prin planul de acţiune, s-a prezentat la uşa apartamentului nr. 6 situat în municipiul Zalău, apartament în care V.A. are închiriată o cameră. întrucât V.A. a contestat legalitatea acţiunii de executare, potrivit declaraţiilor cpt. S.L.C. şi ale executorului judecătoresc, pentru pătrunderea în apartament, executorul judecătoresc a împins uşa, iar ofiţerul l-a înlăturat din cadrul uşii pe numitul V.A.
Activităţile desfăşurate de către executorul judecătoresc în incinta apartamentului au constat, în primul rând, în întocmirea unui proces-verbal, din conţinutul căruia rezultă faptul că a constatat sustragerea de sub sechestru a televizorului marca Sanyo şi a telefonului fax Panasonic, sechestrate la data de 12 octombrie 2005. Din aceste motive, a fost declarat sechestrat definitiv un televizor color marca Platinium, care a fost ridicat de la debitor şi dat în custodia reditoarei C.M. Din declaraţiile persoanelor vătămate V.A. şi V.F., rezultă că leziunile acesteia din urmă au fost produse fie cu prilejul pătrunderii în apartament, fie în momentul în care, în interiorul apartamentului, a fost imobilizaţi de către militarii jandarmi, în momentul ridicării televizorului.
De menţionat faptul că, înainte cu câteva zile de executarea silită, persoana vătămată V.A. s-a adresat atât col. B.F., cât şi comisarului C.T.G., aducându-le la cunoştinţă situaţia juridică existentă şi solicitându-le sprijinul. Colonelul B.F. l-a asigurat că îl va trimite la faţa locului şi pe juristul unităţii, It. M.I.A., iar comisarul C.T.G., l-a primit în audienţă pe V.A., care i-a adus la cunoştinţă faptul că, în situaţia in care „lucrurile vor degenera", va solicita trimiterea unui echipaj la faţa locului.
În cursul discuţiilor cu persoanele prezente în apartament, persoana vătămată V.A. a contestat legalitatea acţiunii de executare silită, sens în care a purtat convorbiri telefonice cu col. B.F. şi comisar C.T.G. Cu acesta din urmă a avut două convorbiri telefonice, solicitându-i să trimită un echipaj de poliţie la faţa locului, întrucât persoanele prezente au pătruns în forţă şi refuză să părăsească domiciliul. Comisarul C.T.G. i-a comunicat cele sesizate ofiţerului de serviciu de la Poliţia municipiului Zalău, iar acesta a îndrumat la faţa locului un echipaj de poliţie format din agenţii de poliţie I.V., M.G.D. şi J.N.
Ajunşi la locul executării, agenţii de poliţie I.V. şi M.G.D. au legitimat persoanele prezente în apartament, iar în sensul celor constatate, cei trei agenţi au întocmit un proces-verbal.
Ulterior, V.A. a formulat contestaţie la executare care, prin sentinţa civilă nr. 1473 din 18 mai 2006, a Judecătoriei Zalău, a fost admisă în parte, dispunându-se anularea formelor de executare pornite în dosarul execuţional nr. 593/2005, respectiv, a procesului verbal din 16 martie 2006, precum şi restituirea unui televizor Platinium.
Cu privire la executorul judecătoresc trebuie menţionat că debitorul V.A. (parte vătămată) nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a creanţei de 657,1 RON datorată creditoarei V.M., aceasta fiind nevoită să ceară în baza titlurilor executorii, executarea silită asupra bunurilor mobile ale debitorului conform prevederilor Codului de procedură civilă. Prin formula executorie aplicată pe titlu, s-a dispus executarea hotărârilor prin forţa publică.
S-a format dosarul execuţional nr. 594/2005, după care obţinându-se încuviinţarea executării (art. 3731 C. proc. civ.), în conformitate cu prevederile art. 387 şi art. 411 C. proc. civ., debitorul a fost somat să-şi îndeplinească obligaţia de plată dar fără nici un rezultat.
Potrivit art. 411 alin. (1) C. proc. civ., dacă în termen de o zi de la primirea somaţiei, debitorul nu plăteşte suma datorată, executorul judecătoresc va proceda la sechestrarea bunurilor mobile ale debitorului, chiar dacă acestea sunt deţinute de un terţ, iar potrivit art. 3732 alin. (1) C. proc. civ., dacă executorul judecătoresc consideră necesar, acesta va fi însoţit la îndeplinirea executării silite de organele de poliţie, jandarmi sau alţi agenţi ai forţei publice.
Executorul judecătoresc a aplicat sechestru pe un TV color Sanyo şi un telefon-fax Panasonic aflate la domiciliul debitorului aşa cum acest domiciliu este definit de art. 13 din Decretul nr. 31/1954, (locul unde persoana fizică, locuieşte în mod statornic). De altfel, debitorul la acea adresă avea şi domiciliul administrativ conform actului de identitate.
Potrivit prevederilor art. 1909 C. civ., bunurile aflate la domiciliul unei persoane se prezumă că sunt ale acesteia. Executorul judecătoresc cunoscând prevederile legale cu privire la domiciliul debitorului şi ale regimului juridic al bunurilor aflate la domiciliul acestuia, a aplicat sechestru pe bunurile care au fost identificate.
Conform procedurilor legale în vigoare, cei vătămaţi sau interesaţi prin actul încheiat îl puteau contesta în baza şi în termenul prevăzut de art. 399 alin. (1) şi art. 401 alin. (1) C. proc. civ.
Numai instanţa investită cu o cerere în acest sens se poate pronunţa cu privire la adevăratul proprietar al bunurilor, exceptând situaţia în care debitorul cu ocazia executării prezintă înscrisuri din care să rezulte în mod indubitabil proprietarul bunurilor, ceea ce nu a fost cazul în speţă. Altfel, toţi debitorii ar firma că bunuri din locuinţă nu le aparţin, executarea silită rămânând fără obiect prin răsturnarea sarcinii probei de către cei interesaţi.
Debitorul dovedind rea credinţă şi sfidând prevederile art. 418 C. proc. civ. a sustras de sub sechestru bunurile care au fost legal sechestrate.
Pe de altă parte, socotind că va intimida organele de executare silită, a formulat mai multe plângeri penale atât asupra executorului legal investit cu executarea silită cât şi a jandarmilor care l-au însoţit, a comandantului Poliţiei Municipiului Zalău cât şi a inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Sălaj.
În concluzie, prin actele întocmite cu respectarea prevederilor procedurale, executorul judecătoresc nu a săvârşit nici o infracţiune, ci dimpotrivă şi-a îndeplinit obligaţia profesională care-i revenea în vederea încasării creanţei, cu respectarea prevederilor procedurale în materie.
În acelaşi fel, comandantul Poliţiei Municipiului Zalău, comisar C.G. l-a primit în audienţă pe debitor şi la solicitarea acestuia chiar a trimis o patrulă de poliţişti la faţa locului care au constatat că executarea silită se face în mod legal pe baza dosarului execuţional şi în prezenţa organelor de ordine publică care l-au însoţit pe executor pentru a-l ajuta conform protocolului de colaborare dintre executor şi jandarmi.
Prin urmare atât comandantul Poliţiei mun. Zalău cât şi patrula trimisă la faţa locului pentru intervenţie, şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu şi nu au săvârşit nici o infracţiune.
Procurorul a mai reţinut că inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Sălaj, col. B.F. care a aprobat planul de acţiune pentru asigurarea ordinii publice şi protecţia executorilor judecătoreşti cu ocazia punerii în aplicare a unor sentinţe investite cu titlu executoriu, a acţionat în mod legal îndeplinindu-şi îndatoririle militare fără a săvârşi vreo infracţiune şi chiar a trimis pe căpitanul S.L.C. din cadrul Inspectoratului judeţean de Jandarmi Sălaj, pentru a supraveghea ca executarea silită se face în mod legal, conform planului aprobat.
Soluţia mai sus arătată, a fost menţinută prin rezoluţia din 2 noiembrie 2007, emisă de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1093/11/2/2007, prin care s-a respins plângerea petenţilor împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Cluj la 27 noiembrie 2007, petiţionarii V.A., V.F. şi SC M.I. SRL Zalău au criticat rezoluţia din 2 noiembrie 2007, emisă de Procurorul General adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 1093/11/2/2007, precum şi rezoluţia procurorului din 7 septembrie 2007, emisă în dosarul nr. 275/P/2007 al aceluiaşi parchet, solicitând legala soluţionare a cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. b) şi c) C. proc. pen., respectiv admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale sau reţinerea cauzei spre judecare de către instanţă, precum şi refacerea mijloacelor de probă ilizibile (declaraţii de martori şi părţi vătămate).
În motivarea plângerii, s-a arătat că în cauză, nu s-a efectuat o cercetare penală corespunzătoare de către procurorul care a instrumentat dosarul nr. 275/P/2007, aceeaşi critică fiind adusă şi procurorului, care a soluţionat plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
O altă critică formulată de petiţionari viza faptul că nu s-a avut în vedere de către organele de urmărire penală, sentinţa civilă nr. 1473/2006 a Judecătoriei Zalău, prin care s-au anulat actele de executare din 12 octombrie 2005 şi 16 martie 2006, acte reclamate de altfel, de petenţi, ca fiind ilegale şi intrunind elementele constitutive ale infracţiunilor de violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, neglijenţă în serviciu, purtare abuzivă, furt calificat, tâlhărie, abuz de încredere.
Petiţionarii au mai reclamat faptul că executarea silită, acţiune declarată ilegală ulterior printr-o hotărâre judecătorească, a avut drept urmare furtul unui televizor ce nu aparţinea debitorului petent, ci unei terţe persoane.
De asemenea, au mai arătat că în rezoluţiile atacate nu se face vorbire despre inexistenţa vreunui mandat sau autorizaţii de a pătrunde în locuinţa petentei V.F. (mama petentului V.A.), în cauză fiind vorba de o violare de domiciliu, lovirea petentei de către jandarmi, lipsirea de libertate a acesteia, furtul unui televizor, precum şi faptul că nu s-a permis petenţilor să facă copii de pe mijloacele de probă de la dosar, unele declaraţii fiind ilizibile, impunându-se refacerea acestora.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de petiţionarii V.A., V.F. şi SC M.I. SRL Zalău, Curtea de Apel Cluj a reţinut că in cauză procurorul, în mod corect a concluzionat că există cazul de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen. întrucât s-au efectuat în cauză acte premergătoare suficiente, din care să rezulte, că nu se impune începerea urmăririi penale faţă de persoanele cercetate, pentru infracţiunile reclamate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat recurs petiţionarii V.A., V.F. şi SC M.I. SRL, criticînd-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursurilor, recurenţii petiţionari au invocat următoarele critici:
1.Judecătorul fondului a încălcat dispoziţiile art. 21 din Constituţia României şi a art. 5, art. 7, art. 27 şi art. 29 privind accesul liber la justiţie din Carta Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale întrucât aceasta nu a asigurat respectarea dispoziţiilor art. 304 C. proc. pen., nu a efectuat cercetare judecătorească în cauză pronunţându-se numai în baza actelor premergătoare efectuate de un procuror militar de la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti; nu s-au refăcut probele ilizibile existente la dosarul cauzei, astfel încât judecătorul fondului a luat în considerare numai declaraţiile invinuiţilor.
2. Instanţa de fond nu a avut în vedere la soluţionarea cauzei următoarele aspecte: nu a existat un mandat semnat de un judecător care să permită pătrunderea, prin forţă, a inculpaţilor, în apartamentul părţii vătămate V.F.; întreaga activitate a executorului judecătoresc a fost constatată ca fiind lovită de nulitate absolută conform sentinţei civile nr. 1473 pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul nr. 1807/2006; la data de 8 noiembrie 2005 partea vătămată V.A. a depus la Biroul Executorilor Judecătoreşti O.Ţ.C. din Zalău, o notificare, în care a indicat în scris ce bunuri mobile şi imobile poseda şi adresa unde se aflau, executorul judecătoresc având obligaţia legală să execute aceste bunuri; partea vătămată V.A. a învederat juristului trimis la faţa locului de colonelul B.F. că TV Platinium aparţinea SC M.I. SRL.
3. A existat o violare de domiciliu, s-a intrat în apartamentul părţii vătămate V.F. prin lovirea cu cantul uşii metalice a proprietarei şi prin bruscarea numitului V.A.; inculpaţii nu aveau acceptul proprietarei V.F. de a pătrunde în apartament; nu s-a explicat proprietarei ce caută învinuiţii în apartament şi nici nu i s-a prezentat s-a prezentat actul prin care se dispune violarea în forţă a locuinţei.
4.Instanţa de fond a reţinut în mod greşit declaraţiile false ale martorilor C.M. şi M.F.M.; nu s-a ţinut cont de certificatul medico-legal al părţii vătămate V.F., de declaraţia juristului trimis la faţa locului de colonelul B.F., de declaraţia părţii vătămate V.F.; nu se ştie ce cuprinde declaraţia părţii vătămate V.F. şi a martorului principal L.M., rezoluţia din data de 04 iulie 2006 în dosarul nr. 865/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău.
5.Nu s-a ţinut cont de faptul că părţile vătămate au depus contestaţia la executare înainte de acţiunea ilegală de la data de 16 martie 2006, procesele verbale întocmite de executorul judecătoresc sunt ilegale, neconforme cu legea civila, lovite de nulitate; cercetarea penală trebuia tăcuta legal de procurorii de la Parchetul de lângă Curtea de Apel Cluj.
În concluziile scrise depuse la termenul din 12 mai 2008, recurenţii petiţionari au reiterat criticile formulate în motivele de recurs şi au solicitat admiterea recursurilor, casarea sentinţei recurate, iar pe fond, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei procurorului din 7 septembrie 2007, emisă în dosarul nr. 275/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi efectuarea unei cercetări penale legale în cauză, iar în urma cercetării penale efectuate să se dispună trimiterea în judecată a învinuiţilor.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză prin prisma criticilor formulate în scris de către recurenţii petiţionari V.A., V.F. şi SC M.I. SRL, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, potrivit art. 38514 C. proc. pen., dar şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, pentru următoarele considerente :
Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău la data de 20 martie 2006, părţile vătămate V.F. şi SC M.I. SRL, reprezentată legal de V.A. au solicitat efectuarea de cercetări faţă de făptuitorii: K.L. executor judecătoresc in Zalău S.C., căpitan la Comandamentul de Jandarmi Sălaj, împreună cu celelalte cadre militare care l-au însoţit cu ocazia executării silite nelegale şi abuzive din data de 16 martie 2006, ora 10.00, CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI SĂLAJ şi MINISTERUL DE INTERNE ca părţi responsabile civilmente, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi violare de domiciliu şi sediu societate comercială, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. pen. arătând că la data de 16 martie 2003, în cursul punerii în executare a dosarului execuţional nr. 593/2005, cei doi au pătruns în mod fraudulos într-un imobil care nu aparţinea lui V.A., ci mamei acestuia V.F.
Cu această ocazie s-au furat bunuri mobile din patrimoniul unor persoane străine de dosarul execuţional (televizorul aparţinând unei societăţi comerciale) V.A. a fost imobilizat cu mâinile la spate, iar mama acestuia a fost trântită pe canapea şi imobilizată în forţă.
Prin ordonanţa nr. 129/11/1/2006 din 28 martie 2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, faţă de împrejurarea că făptuitorul S.C. avea calitate de militar.
În declaraţia dată la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj la data de 20 aprilie 2006, partea vătămată V.A. a solicitat extinderea cercetărilor şi cu privire la comandantul poliţiei Zalău şi comandantul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, iar în ceea ce priveşte făptuitorii indicaţi în plângerea iniţială, a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii următoarelor infracţiuni: în serviciu contra intereselor persoanelor, purtare abuzivă, violare de domiciliu şi furt calificat, fapte prevăzute de art. 246, art. 250 alin. (2), art. 192 alin. (1) şi (2) şi art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În cauză au fost identificaţi şi audiaţi jandarmii care au participat la executare silită din 16 martie 2008, respectiv: M.P.G., C.I.D., A.F.O., A.R.C., precum şi consilierul juridic M.A.I. şi executorul judecătoresc K.L. De asemenea, au fost solicitate informaţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj cu privire la misiunea din 16 martie 2006, ataşându-se la dosarul cauzei documentele in baza cărora jandarmii au participat la această activitate respectiv: extras din Codul de procedura civila, copie după protocolul de colaborare dintre MAI şi UNEJR, Planul de acţiune, solicitarea din partea Biroului ex. Judecătoresc, sentinţele civile şi încheierea de încuviinţare a executării silite, precum şi procesul-verbal încheiat cu ocazia executării misiunii.
Prin ordonanţa nr. 36/P/2005 din 13 iunie 2006 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, avându-se în vedere faptul că făptuitorul C.T.G. face parte din structurile organelor de cercetare ale Poliţiei Judiciare, având funcţia de comisar.
În dosarul nr. 198/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti au fost audiate părţile vătămate V.A. şi V.F., făptuitorii M.G.D., I.V., C.T.G., J.N., M.P.G., C.I.D., A.R.C., A.F.O., M.A.I., S.L.C., K.L., B.F., precum şi martorii M.F.M., C.M. şi L.M.
Prin ordonanţa nr. 198/P/2006 din 19 iulie 2007 A Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în temeiul art. 210, art. 45 alin. (1)raportat la art. 35 alin. (1) şi (2), art. 42 alin. (1), cu referire la art. 33 lit. a), art. 34 lit. a) şi d), art. 28 pct. a lit. b)şi art. 192 alin. (3) C. proc. pen., ca efect al apariţiei deciziei nr. 610 din 20 iunie 2007 a Curţii Constituţionale.
În baza actelor premergătoare efectuate în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus prin rezoluţia din 7 septembrie 2007, emisă în dosarul nr. 275/P/2007, neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii C.T.G. şi B.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), S.L.C., M.A.I., C.I.D., A.F.O. şi A.R.C., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 250 alin. (2) C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen., I.V., M.G.F. şi J.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 264 alin. (1) şi a art. 249 alin. (1) C. pen. şi K.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 192 alin. (2) C. pen.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală întrucât potrivit dispoziţiilor legale, se impune ca începerea urmăririi penale să fie legată de existenţa unor date suficiente că s-a săvârşit o infracţiune.
Conform art. 228 C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen., respectiv plângere sau denunţ, dispune prin rezoluţie, începerea urmăririi penale când, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate, nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen.
Analizând fiecare dintre infracţiunile pretins a fi fost săvârşite cu ocazia executării silite de la 16 martie 2006, prin prisma actelor premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, aşa cum corect a reţinut şi procurorul în rezoluţia atacată şi instanţa de fond.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) presupune, sub aspectul laturii obiective, îndeplinirea unui act defectuos de către funcţionarul public, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu sau neîndeplinirea cu ştiinţă a unui asemenea act.
Din actele dosarului rezultă că făptuitorii C.T.G. şi B.F. nu au participat la acţiunea din 16 martie 2006. Activitatea comisarului C.T.G. a constat în trimiterea, la solicitarea părţii vătămate V.A., a unei echipe de intervenţii formată din I.V., M.G. şi J.N. De altfel, în declaraţia dată la 26 februarie 2007 la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel, partea vătămată V.A. a declarat că „acesta şi-a făcut datoria pentru că m-a primit în audienţă, a stat de vorbă de două ori cu mine la telefon şi a trimis, aşa cum mi-a promis, un echipaj de intervenţie la faţa locului", astfel încât şi-a retras plângerea penală formulată împotriva comisarului C.G.
În ceea ce îl priveşte pe colonelul B.F., care a aprobat planul de acţiune pentru asigurarea ordinii publice şi protecţia executorilor judecătoreşti cu ocazia punerii în aplicare a unor sentinţe cu titlu executoriu, din actele dosarului rezultă că acesta a acţionat în mod legal îndeplinindu-şi îndatoririle militare fără a săvârşi vreo infracţiune.
Nici activitatea desfăşurată de jandarmii S.L.C., M.A.I., C.I.D., A.F.O. şi A.R.C. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât aceştia au acţionat conform planului de acţiune încheiat la 15 martie 2006, în sensul că au însoţit organul de executare silită şi au asigurat protecţia acestuia.
Referitor la executorul judecătoresc K.L., aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, deşi acesta a procedat la sechestrarea unui bun ce nu aparţinea debitorului V.A., ci societăţii comerciale a cărui administrator era, aşa cum s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 1473 din 18 mai 2006 a Judecătoriei Zalău, activitatea acestuia nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sub aspectul laturii subiective, nefăcându-se dovada intenţiei acestuia. De altfel, nici în plângerea penală iniţială şi nici în declaraţiile date la 20 aprilie 2006, respectiv 26 februarie 2007 partea vătămată V.A. nu a menţionat că la 16 martie 2006 ar fi atras atenţia executorului judecătoresc că ridică un bun ce nu aparţine debitorului; aceasta, în condiţiile în care în declaraţia aflată la filele 34-38 din dosarul nr. 198/P/2006, partea vătămată menţionează că „ executorul judecătoresc şi cpt. S. au plecat, urmăriţi de către mama mea, direct în camera acesteia, unde după un dulap se afla televizorul marca Sanyo, cel care fusese sechestrat la data de 12 octombrie 2005".
În cauză nu sunt îndeplinite nici elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., întrucât, deşi pătrunderea jandarmilor şi a executorului judecătoresc s-a făcut fără consimţământul părţii vătămate V.A., aceasta nu s-a făcut fără drept, ci în baza unui titlu executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 4281 din 18 noiembrie 2003 a Judecătoriei Zalău, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 527 din 5 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj şi investită cu formulă executorie prin încheierea nr. 500/C din 8 septembrie 2005, pronunţată de Judecătoria Zalău în dosarul nr. 5268/2005.
Infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) C. pen. presupune întrebuinţarea de expresii jignitoare faţă de o persoană, de către un funcţionar public, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, iar varianta agravată prevăzută de alin. (2) constă în ameninţarea săvârşită de un funcţionar public în condiţiile alin. (1).
Din declaraţiile făptuitorilor şi ale martorei L.M. rezultă că nici unul dintre jandarmii care au participat la acţiunea din 16 martie 2006 nu au întrebuinţat expresii jignitoare sau ameninţări la adresa debitorului şi a mamei acestuia şi nici nu au agresat aceste persoane, susţinerile părţilor vătămate nefiind dovedite.
De altfel, aceeaşi situaţie reiese şi din declaraţiile martorilor C.M. şi M.F.M., susţinerile părţii vătămate V.A. în sensul că aceşti martori au declarat în fals, întrucât nu puteau vedea ce s-a întâmplat în casa părţii vătămate V.F. aflându-se pe casa scării între parter şi etajul I fiind contrazise de însăşi declaraţia părţii vătămate V.A., care, la 26 februarie 2007 a declarat că „Uşa apartamentului a rămas deschisă tot timpul executării, iar pe hol, în faţa uşii, se găsea juristul de la jandarmerie, It. M.A., un civil care a refuzat să se recomande, precum şi fosta mea soţie C.M. şi fiul ei din prima căsătorie, M.F.M."
Certificatul medico-legal nr. 500/1/a/86 din 17 martie 2006 care constată că partea vătămată V.F. prezenta la 17 martie 2007 două echimoze la nivelul braţului şi coapsei drepte ce puteau data din 16 martie 2008, nu face dovada modului în care acestea s-au produs sau a vinovăţiei jandarmilor, atâta vreme cît nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă. Astfel, în declaraţia martorei L.M. dată la 2 martie 2007 aceasta menţionează că „nu am văzut ca vreun poliţist să-i fi lovit pe V.A. sau pe mama lui".
Petiţionarii au solicitat tragerea la răspundere penală a poliţiştilor care au participat la executarea silită de la 16 martie 2006 şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de neglijenţă în serviciu şi favorizare a infractorului. Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) întrucât făptuitorii şi-au îndeplinit îndatoririle de serviciu conform dispoziţiilor legale, iar în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen. aceasta nu subzistă întrucât nu este îndeplinită condiţia preexistentei unei infracţiuni săvârşită de una dintre persoanele reclamate, în afara favorizatorilor.
Corect a reţinut instanţa de fond că nu subzistă nici infracţiunea de furt calificat întrucât executorul judecătoresc nu a luat televizorul din posesia debitorului în vederea însuşirii pe nedrept, ci în cadrul unei acţiuni de executare silită.
În ce priveşte celelalte critici formulate de recurenţii petiţionari, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
1. Dispoziţiile art. 278 C. proc. pen., reglementează o procedură specială a plângerii împotriva măsurilor şi actelor procurorului care au adus atingere intereselor legitime ale unei persoane şi care constituie o modalitate pentru garantarea principiului legalităţii.
În respectarea şi realizarea acestui principiu se impune ca întreaga activitate procesual penală să se desfăşoare numai în condiţiile, cazurile şi formele arătate şi stabilite prin lege.
Potrivit art. 2781 pct. 7 C. proc. pen., judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi oricăror înscrisuri noi prezentate. Prin urmare, în această procedură specială prevăzută de lege, sarcina probei cade în totalitate în seama părţilor, instanţa având obligaţia să se pronunţe pe baza lucrărilor şi a materialului din dosar, precum şi a oricăror înscrisuri noi prezentate de părţi.
Raportând aceste dispoziţii legale la critica recurenţilor petiţionari cu privire la neefectuarea unei cercetări judecătoreşti în cauză sub aspectul neaudierii făptuitorilor, a părţilor vătămate şi a martorilor şi respectiv a neefectuării unei confruntări între făptuitori şi martora L.M., Înalta Curte constată netemeinicia acesteia, instanţa neputând administra astfel de probe în această procedură specială.
Nici „ ilizibilitatea „ declaraţilor date de partea vătămată V.F. şi a martorei L.M., invocată de V.A., nu justifica derogarea de la regulile prevăzute de art. 2781 pct. 7 C. proc. pen. cu privire la soluţionarea plângerii împotriva unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, părţile vătămate având posibilitatea de a ridica această problemă în faţa procurorului de caz.
2.Neîntemeiată este şi critica referitoare la lipsa unei cercetări penale în cauză întrucât actele premergătoare au fost efectuate de un organ necompetent.
Prin dispoziţiile art. III din Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi, au fost instituite dispoziţii tranzitorii cu privire la competenţa de soluţionare a cauzelor în care apar deopotrivă civili şi militari.
Potrivit acestui text de lege "(2) Cauzele aflate în curs de urmărire penală sau de judecată la parchetele ori instanţele militare la data intrării în vigoare a prezentei legi, date în competenţa parchetelor sau instanţelor civile, vor continua să fie urmărite ori judecate de parchetele sau instanţele militare.
(3) Cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua să fie judecate de instanţele competente, potrivit dispoziţiilor aplicabile anterior acestei date. în caz de admitere a apelului sau a recursului, dacă se dispune desfiinţarea sau, după caz, casarea hotărârii şi rejudecarea cauzei, aceasta se va judeca de instanţa competentă, potrivit prezentei legi."
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 610 din 20 iulie 2007, a fost declarat ca fiind neconstituţional art. III alin. (2) şi alin. (3) teza I din Legea nr. 356/2006. Ca efect al acestei decizii, situaţia tranzitorie, cauze cu infractori militari şi civili aflate în curs de judecată la instanţele militare, a fost rezolvată într-o manieră derogatorie de la dreptul comun, în sensul că a fost extinsă competenţa funcţională a instanţelor civile de control judiciar şi asupra hotărârilor pronunţate de către instanţele militare până la data adoptării acestei decizii.
Tot ca urmare a acestei decizii au devenit aplicabile, în mod corespunzător dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. potrivit cărora, în caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă una dintre instanţe este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei civile.
Actele premergătoare efectuate de parchetele militare au fost corect menţinute de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, întrucât, ca urmare a declinării de competenţă au devenit aplicabile dispoziţiile art. 45 alin. (1) raportat la art. 42 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora în cazul declinării determinată de competenţa materială sau după calitatea persoanei, organul de urmărire penală căruia i s-a declinat cauza poate folosi actele îndeplinite şi poate menţine măsurile dispuse.
De altfel, în cauză a fost efectuată o cercetare penală amănunţită fiind audiate părţile vătămate, făptuitorii şi martorii indicaţi şi depunându-se toate diligentele necesare în vederea obţinerii tuturor documentelor necesare pentru corecta soluţionare a cauzei.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii V.A., V.F. şi SC M.I. SRL împotriva sentinţei penale nr. 3 din 9 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petiţionari vor fi obligaţi la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionarii V.A., V.F. şi SC M.I. SRL împotriva sentinţei penale nr. 3 din 9 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 12 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1598/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1666/2008. Penal → |
|---|
