ICCJ. Decizia nr. 1586/2008. Penal

Decizii penale ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALA

Decizia nr.1586/2008

Dosar nr.1103/102/200.

Şedinţa publică din 8 mai 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 264 de la 25 septembrie 2007 a Tribunalului Mureş, inculpatul D.F. a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. d) C. pen.

S-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii şi arestării preventive din data de 13 ianuarie 2007 şi până la data de 30 mai 2007, iar conform art. 71 alin. (2) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a)-c) C. pen.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a stabilit faptul că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, inculpatul D.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., reţinându-se în sarcina acestuia faptul că în data de 12 ianuarie 2007, l-a lovit pe fratele său, victima D.M., la domiciliul comun din datul Văleni, apoi a neglijat să ia măsuri pentru a o ajuta să supravieţuiască, victima decedând după câteva ore.

Analizând probele administrate în cauză, instanţa de fond a reţinut că inculpatul D.F., în vârstă de 54 de ani şi victima D.M. De 52 de ani, locuiau la mama lor, D.E., ambii consumând frecvent alcool, pe fondul căruia şi urmare a caracterului violent al victimei D.M., în familie aveau loc certuri, martorii relatând mai multe incidente de această natură.

La data de 12 ianuarie 2007, după ce a consumat alcool într-un bar din localitate, victima i-a cerut mamei sale să iasă din casă, aceasta fiind găsită în jurul orelor 15,30 de inculpat, care la rândul său consumase băuturi alcoolice.

S-a reţinut că relatările mamei sale, coroborate cu nemulţumirea cauzată de unele distrugeri pe care victima le făcuse în casă, i-au cauzat o puternică stare de indignare, motiv pentru care l-a lovit în mod repetat cu pumnul pe fratele său, cauzându-i mai multe leziuni sângerânde la nivelul feţei, în special fractura piramidei nazale, apoi l-a prins de ceafă şi l-a apăsat cu faţa de duşumea.

S-a reţinut că inculpatul a lăsat victima în starea în care era în camera lui, aceasta, decedând, ca urmare a faptului că, fiind lovit şi sub influenţa băuturilor alcoolice s-a înecat cu propriul său sânge.

S-a reţinut că inculpatul a neglijat să-i acorde primul ajutor fratelui său, întârziind să cheme ajutor, începând demersurile pentru a anunţa poliţia la circa o oră după altercaţie potrivit propriilor sale declaraţii.

Prima instanţă a statuat că, în drept, fapta inculpatului D.F., care l-a lovit pe fratele său D.M., neglijând să îi acorde apoi ajutor medical, ceea ce a condus la moartea victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate s-au avut în vedere lipsa antecedentelor penale, starea de provocare în care s-a aflat inculpatul, atitudinea de cooperare cu organele judiciare, precum şi faptul că victima a fost fratele inculpatului şi că, dată fiind vechimea problemelor de familie, inculpatul ar fi trebuit să depună de mult timp diligentele necesare pentru a găsi o rezolvare legală.

Împotriva sentinţei penale menţionate, în termen legal a declarat apel inculpatul D.F.

În motivarea cererii de apel formulată a criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul netemeiniciei, solicitând reducerea pedepsei aplicate până la trei ani închisoare şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., invocând faptul că infracţiunea nu a fost comisă cu intenţie şi în raport de comportamentul victimei se justifică suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 2/A de la 11 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1103/102/2007 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.F., fiul lui F. şi E., născut la data de 27 august 1962 în Târgu Mureş, judeţul Mureş, împotriva sentinţei penale nr. 264 din 25 septembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 1103/102/2007 al Tribunalului Mureş.

În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.a fost obligat inculpatul apelant la plata sumei de 90 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a stabilit în dosar o stare de fapt corectă şi a dat o încadrare juridică exactă activităţii ilicite a inculpatului. De altfel, sub acest aspect, hotărârea instanţei de fond nu a fost criticată prin calea de atac promovată. Exercitare actelor de agresiune asupra victimei, constând în lovituri repetate cu pumnul peste faţă, finalizate cu căderea victimei a fost dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv raportul de autopsie medico-legală (filele 45-47) dosar urmărire penală, conform căruia victima prezenta leziuni traumatice interne şi externe (plăgi buză superioară şi inferioară, în special piramida nazală), leziuni posibil a fi produse prin loviri directe, repetate cu un corp dur, contondent de tipul pumnului.

Constatările raportului de autopsie medico-legală au infirmat, aşadar, susţinerea inculpatului, în sensul că ar fi aplicat victimei doar două lovituri cu palma peste faţă, întrucât loviturile de această natură nu ar fi fost susceptibile a cauza victimei leziuni de natura celor specificate, iar potrivit declaraţiei date de inculpat la instanţa de apel, (fila 19), victima nu avea urme de sânge în momentul în care a ajuns acasă, deşi urmele de noroi de pe haină evidentiau faptul că acesta căzuse. în cuprinsul aceleiaşi declaraţii, inculpatul a precizat că în momentul în care a abandonat victima în casă, aceasta era căzută la pământ, în poziţia pe spate, recunoscând, în acelaşi timp faptul că i-a spus martorului F.I. că este posibil ca fratele său să fie mort, întrucât nu mai mişca.

Declaraţiile inculpatului s-au coroborat cu declaraţiile martorului F.I. şi constatările raportului medico-legal de autopsie, care a precizat, că moartea a fost cauzată de asfixierea mecanică prin aspiraţie masivă de sânge propriu, provenit din leziunile traumatice interne şi externe.

Constatările aceluiaşi raport medico-legal au evidenţiat faptul că victima prezenta şi leziuni posibil a fi produse prin frecare de o suprafaţă dură, în cadrul unei comprimări a extremităţii cefalice pe această suprafaţă (beton) fapt care a relevat împrejurarea că actele de agresiune exercitate asupra victimei nu s-au rezumat la două lovituri aplicate cu palma pete faţă, acestea, nefiind susceptibile a cauza leziunile de natura celor prezentate de victimă. Or, conform declaraţiilor inculpatului (dată la 11 ianuarie 2008) din momentul în care a abandonat victima în locuinţă şi momentul sosirii organelor de poliţie aceasta nu şi-a schimbat poziţia, fapt care exclude posibilitatea ca leziunile evidenţiate în raportul medico-legal de autopsie să fie produse în altă modalitate.

Acest aspect este relevant prin prisma analizei tratamentului penal aplicat inculpatului, în considerarea criteriilor generale de individualizare reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gravitatea faptei săvârşite, fiind evidenţiată de modalitatea concretă de comitere, de natura actelor de agresiune exercitate şi împrejurarea că inculpatul, deşi a observat faptul că victima nu mai mişca a omis a anunţa imediat autorităţile pentru a fi posibilă o intervenţie medicală de urgenţă.

Aceste elemente, coroborate cu împrejurarea că victima era fratele inculpatului au condus la concluzia că atenuarea tratamentului penal aplicat acestuia nu este justificată, cu atât mai mult cu cât, cooperarea acestuia cu organele judiciare a fost parţială şi circumstanţială, astfel că însăşi reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. este discutabilă în cauză.

În acelaşi timp, reţinerea circumstanţei atenuante judiciare a scuzei provocării reglementată de art. 73 lit. b) C. pen., neargumentată, de altfel, de instanţa de fond nu era justificată, în contextul în care probele administrate au evidenţia faptul că inculpatul a intrat în camera în care se afla victima pentru a-i cere socoteală vis-a-vis de comportarea sa, şi potrivit declaraţiei date de inculpat la data de 11 ianuarie 2008, victima nu l-a lovit, întrucât a reuşit să se ferească. Susţinerea aceluiaşi inculpat în declaraţia menţionată, în sensul că victima a urinat în faţa sa după ce i-a reproşat că se poartă necorespunzător cu mama sa, a fost contrazisă de propria declaraţie dată de inculpat la data de 12 ianuarie 2007, în care a relatat că victima exercitase acest act în momentul în care inculpatul intra în cameră, fiind cu spatele la uşă. împrejurarea că victima manifesta această conduită reprobabilă cu caracter constant, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, constituind practic o conduită obişnuită, a condus, de asemenea la concluzia nerealizării cerinţelor impuse de art. 73 lit. b) C. pen., însă înlăturarea acestei circumstanţe, inclusiv a circumstanţei atenuante judiciare reglementată de art. 74 lit. c) C. pen. nu este posibilă, întrucât s-ar încălca principiul neagravării situaţiei în propriul apel, consacrat de art. 372 C. pen.

Analiza circumstanţelor comiterii infracţiunii realizată mai sus a conturat, însă, concluzia că nu se justifică atenuarea tratamentului penal aplicat inculpatului, pedeapsa aplicată de instanţa de fond, fiind necesară pentru a se realiza scopul reglementat de art. 52 C. pen.

În raport de concluzia menţionată mai sus, având în vedere durata pedepsei aplicate de instanţa de fond, aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., în cauză este inadmisibilă, nefiind realizată cerinţa reglementată la alin. (1) lit. a) textului de lege citat, vizând limita de pedeapsă impusă de lege.

Pe cale de consecinţă, apelul inculpatului D.F., fiind nefondat a fost respins, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost dispusă obligarea inculpatului apelant la plata sumei de 90 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul D.F., criticând-o, arătând în scris că, prin sentinţa primei instanţe a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare, în regim de detenţie pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a administrat probatoriul efectuat de către organele de cercetare penală, inclusiv declaraţia sa şi a părţii vătămate şi a ajuns al concluzia că decesul victimei s-ar datora neglijenţei sale sau a lipsei de interes în situaţia în care a anunţat târziu organele de poliţie şi deloc asistenţa medicală.

Recurentul inculpat a mai menţionat că văzând materialul probator de la doar, inclusiv nota de evaluare asuprea persoanei sale şi raportul medico-legal, din care rezultă motivele decesului victimei apreciază că sunt întrunite condiţiile atenuante speciale, pe care prima instanţă Ie-a reţinut doar în parte, condiţii care evaluate la justa lor valoare, în lumina prevederilor art. 73 şi art. 74 C. pen. puteau duce la aplicarea unei sancţiuni privative de libertate, sub minimul special, respectiv sub 3 ani, tocmai pentru a putea beneficia de prevederile art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Pentru aceste motive, recurentul inculpat a subliniat că victima a fost fratele său, iar partea vătămată D.E., este mama sa şi a victimei. în această familie între victimă şi partea civilă au există numeroase conflicte atât verbale, cât şi sub forma agresiunilor fizice, de data asta victima fiind mama sa. Victima a fost cunoscută cu un comportament brutal şi agresiv, pe fondul unui consum de alcool excesiv, fapt ce a determinat ca soţia şi copiii să-l părăsească, a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, pentru o similară infracţiune, culminând această activitate cu decesul tatălui lor care la fel, a fost victima agresiunilor fizice exercitate de defunct.

Recurentul inculpat a considerat că probele de la dosar nu au fost analizate şi apreciate la justa lor valoare, solicitând instanţei de recurs să aibă în vedere evenimentele derulate cronologic în ziua decesului victimei şi în mod concret cauzele, motivele care au dus în final la decesul victimei.

Astfel, în ziua respectiva, victima s-a întors de la locul lui de muncă, într-o avansată stare de ebrietate, consumând băuturi alcoolice, atât la locul de muncă, acesta fiind paznic de noapte, cât şi în drum spre casă la barul din localitate, consum urmat de mai multe căzături în drum spre casă; odată ajuns acasă, a început agresiunile verbale asupra mamei lor, pe care în final a dat-o afară din casă, fiind ger şi frig afară; în casă a continuat băuturi alcoolice, după care spre indignarea mea şi a mamei lor a urinat în mijlocul încăperii în care era; această lipsă de bun simţ l-a enervat şi reacţia sa a fost aceea de a-i aplica două lovituri cu palma peste faţă victimei; victima datorită beţiei avansate s-a clătinat din picioare şi a căzut pe scaunul de lângă masă, aplecând capul peste masă; în acest moment, el a părăsit încăperea, s-a dus după mama sa, căreia i-a spus că se duce să anunţe organele de poliţie, ca în situaţia în care fratele său se trezeşte din beţie, să fie calmat în vederea evitării oricărui conflict după ce acesta se dezmeticeşte din starea de beţie, aşa cum în repetate rânduri s-a întâmplat, deci ieşirea sa din încăpere şi plecarea sa, după organele de poliţie avea un singur scop şi anume acela de a cere ajutorul şi intervenţia acestora pentru a plana un conflict ce urma să aibă loc în viitor; la data părăsirii încăperii de către el, victima stătea pe scaun; el s-a întors de la telefonul public din localitate şi i-a spus mamei sale că a sunat dar nu a răspuns nimeni la postul de Poliţie din comuna Acăţari şi că o să revină peste puţin timp cu un alt telefon, iar dacă nu va avea succes se va duce personal la acel post de poliţie; după întoarcerea sa s-a uitat prin geamul camerei în încăperea în care a lăsat-o pe victimă şi a văzut că aceasta a alunecat de pe scaun şi a căzut pe jos cu faţa către podea; din nou s-a dus la telefonul public din localitate, a sunat din nou şi tot n-a găsit pe nimeni la post; în urma acestor două încercări nereuşite şi văzând că victima se află cu capul jos pe podea, s-a adresat unui vecin cu autoturism şi s-a dus cu acesta la Poliţia comunei Acăţari, unde a anunţat că la ei în casă a avut loc un conflict şi să se prezinte în vederea aplanării unui nou scandal, lucru pe care l-au făcut de mai multe ori până atunci; s-a întors acasă, a văzut că victima este în aceeaşi poziţie în care era şi ultima oră, deci cu capul pe podea, dar nu a intrat în încăpere de frică să nu-l trezească; la câteva momente după el, a apărut şi poliţie, cu care deodată a intrat în încăpere şi cu care au constatat decesul.

Recurentul inculpat a mai precizat că în acest context, nu putea preconiza sub nicio formă că cele două lovituri aplicate pe faţa victimei, un om solid fizic, să poată avea consecinţa decesului. Decesul a survenit prin asfixiere, inhalaţia de sânge în urma rupturii piramidei nazale. Victima dacă nu avea o alcoolemie de peste 2,40 %o, instinctiv trebuia să supravieţuiască.

În concluzie, prima instanţă a reţinut în sarcina sa, pe lângă cele două lovituri aplicate, faptul că nu a anunţat din timp organele de poliţie şi organele medicale şi datorită acestor ezitări ale sale a survenit decesul victimei. Or, rezultă din materialul probator clar că el când a plecat să anunţe organele de poliţie pentru prima oară, nu s-a dus cu ideea de a anunţa decesul victimei şi în acest sens a solicitat un ajutor, pentru că în acel moment nu avea cunoştinţă că victima se afla în vreun pericol, ci s-a dus să solicite ajutorului acelui organ de poliţie, în vederea aplanării unui conflict viitor. Această stare de fapt s-a menţinut şi la cea de-a doua încercare a sa de a anunţa organele de poliţie, el aflând despre inconştienţa şi apoi decesul victimei, de-abia după ce a revenit de la Poliţia comunei Acăţari.

Recurentul inculpat a mai arătat că aceasta este starea corectă a faptelor, dar nici instanţa nu Ie-a luat în considerare, aceasta a respins apelul şi a menţinut în întregime hotărârea atacată, apelul vizând doar cuantumul pedepsei aplicate, sub aspectul dozării acestuia raportat la condiţiile atenuante concrete.

Niciodată nu a susţinut că ar fi nevinovat. Vina sa este aceea că pe o stare profundă de tulburare nervoasă, i-a aplicat victimei două lovituri cu palma, fiind în măsură să răspundă pentru faptele agresive sus­menţionate, dar şi că pedeapsa de 4 ani privativă de libertate, este mult prea severă, motiv pentru care a solicitat ca în urma admiterii recursului să se dispună conform normelor de procedură, rejudecarea cauzei, în sensul reducerii acestei pedepse, sub minimul special, mai exact la 3 ani cu aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., această pedeapsă fiind suficientă în îndreptarea comportamentului său, ţinând cont şi de faptul că partea civilă, mama lor în vârstă de 80 de ani, este singură, fără niciun ajutor şi că doar el îi mai poate alina zilele.

La termenul de judecată de la 27 martie 2008 în recurs, Înalta Curte, apreciind ca întemeiată cererea de amânare formulată de recurentul inculpat, pentru a i se da posibilitatea acestuia să-şi angajeze apărător a amânat cauza la 8 mai 2008.

La termenul de astăzi, a lipsit recurentul inculpat D.F.F., aflat în stare de libertate, pentru apărarea sa, prezentându-se apărător desemnat din oficiu, avocat V.D., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Apărătorul recurentului inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, reducerea pedepsei aplicată inculpatului, prin acordarea unei mai mari eficiente circumstanţelor atenuante, având în vedere probatoriul administrat, nu este recidivist, la 3 ani închisoare, cu aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat D.F.F. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod corect instanţa de apel şi-a însuşit argumentele primei instanţe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios şi motivat a stabilit vinovăţia inculpatului D.F.F. în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată respectiv de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., în raport cu situaţia de fapt reţinută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen. referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului D.F., care l-a lovit pe fratele său D.M., în data de 12 ianuarie 2007, în imobilul în care ambii locuiau şi de a neglija să-i acorde apoi ajutor medical, ceea ce a dus la moartea victimei, întruneşte, atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Înalta Curte constată, însă, că sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului D.F. pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei, ambele instanţe au încălcat unul din criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume acela referitor la dispoziţiile părţii generale a acestui cod, deoarece, reţinând circumstanţele atenuate legale şi judiciare prevăzute de art. 73 lit. b) şi art. 74 lit. c) C. pen., efectele acestor circumstanţe, concretizate în regimul sancţionator prevăzut la art. 76 C. pen., trebuia raportat nu la dispoziţiile art. 76 lit. b) C. pen., ci la acela de la art. 76 alin. (2) din acelaşi cod.

Legiuitorul român a prevăzut în mod expres o restrângere legală a efectelor circumstanţelor atenuante, atunci când acestea sunt reţinute, în cazul unor infracţiuni grave, prin posibilitatea reducerii închisorii cel mult până la o treime din minimul special, evidenţiind în mod expres şi limitativ aceste infracţiuni, în conţinutul art. 76 alin. (2) C. pen. şi anume infracţiunile contra siguranţei statului, infracţiunile contra păcii şi omenirii, infracţiunile de omor, infracţiunile săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane, infracţiunile prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave.

Astfel, legiuitorul, prin sintagma folosită „infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane" a delimitat această categorie de infracţiuni de aceea a infracţiunilor de omor, care din punct de vedere al formei de vinovăţie se săvârşesc numai cu intenţie, fie directă, fie indirectă.

Aşadar, în cadrul infracţiunilor săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea unei persoane se înscriu toate infracţiunile a căror formă de vinovăţie este praeterintentia, respectiv cele, al căror rezultat mai grav produs din culpă (uşurinţă sau neglijenţă), respectiv moartea victimei s-a produs cu depăşirea intenţiei, fie directă, fie indirectă, ce a caracterizat acţiunea făptuitorului, de lovire sau vătămate a integrităţii corporale, a sănătăţii.

Or, infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen. este o infracţiune, care din punct de vedere subiectiv se săvârşeşte cu praeterintenţie şi se înscrie în sintagma folosită de legiuitor „ infracţiuni săvârşite cu intenţie care au avut ca urmare moartea victimei."

În contextul cauzei, în stabilirea pedepsei aplicată inculpatului D.F., pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., reţinându-i-se, atât circumstanţa legală a provocării, prevăzută la art. 73 lit. b) C. pen., cât şi circumstanţa judiciară de la art. 74 lit. c) din acelaşi cod, efectele circumstanţelor atenuate, sub aspectul cuantumului propriu-zis al pedepsei acesta trebuia să fie redus, în condiţiile art. 76 alin. (2) C. pen., adică cel mult până la o treime.

Astfel, prin neaplicarea în stabilirea pedepsei inculpatului D.F. a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., ambele instanţe au încălcat individualizarea legală statuată de legiuitor, cu caracter obligatoriu prin norma arătată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 teza l-a C. proc. pen.

De asemenea, instanţele sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu au făcut o examinare concretă a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, în raport cu mijloacele de probă administrate, aşa încât cuantumul de 4 ani închisoare apare ca fiind prea mare.

Aşadar, Înalta Curte consideră că în cauză se impune acordarea unei mai mari eficiente a efectelor circumstanţelor atenuante judiciare, deja reţinute în cauză şi reindividualizând pedeapsa ce se va aplica inculpatului D.F.F., va face o nouă reevaluare plurală şi concretă a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv ţinând cont, de dispoziţiile părţii generale a codului penal, [art. 73 lit. b), art. 74 lit. c) raportate la art. 76 alin. (2) C. pen.] de limitele de pedeapsă fixate în partea specială pentru infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

De asemenea va avea în vedere gradul de pericol social al faptei comise, de circumstanţele reale în care aceasta a fost săvârşită, respectiv pe fondul unei puternice tulburări produse inculpatului de comportamentul victimei, stare generată de un complex de cauze, respectiv consumul repetat de băuturi alcoolice al victimei, izgonirea din casă a mamei sale, în vârstă de 80 de ani, într-o zi de iarnă şi găsirea acesteia în faţa porţii de către inculpat, indignarea produsă ca urmare a efectuării necesităţilor fiziologice de către victimă în camera unde se afla.

Totodată se va ţine cont şi de circumstanţele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, are un comportament pozitiv în societate, în sensul că are prieteni, se înţelege cu vecinii, se implică în diverse activităţi, nu a creat probleme în comunitate, a absolvit 10 clase, urmând o şcoală profesională, a lucrat la Fabrica M. Târgu Mureş până la închiderea acesteia, iar apoi a muncit în Ungaria timp de 4 ani, ca muncitor în construcţii, revenind în tară a continuat să muncească în construcţii pentru firma SC B.SRL Târgu-Mureş, ca fierar betonist până în anul 2004, din 2002 locuieşte cu mama sa la Văleni şi din anul 2004, când a rămas fără serviciu, s-a implicat mai mult în activităţile gospodăreşti, aşa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş (filele 25-28 dosarul tribunalului).

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că pedeapsa de 3 ani închisoare este suficientă pentru realizarea scopurilor educativ şi de exemplaritate ale pedepsei.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a acesteia apreciază că executarea prin privare de libertate este singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatului faţă de comiterea de infracţiuni, putând şi în mediul închis să fie integrat în programe educative şi de consiliere psihologice, în vederea renunţării la consumului de alcool şi consiliere pe problematica managementului conflictelor, aşa cum se menţionează în acelaşi referat de evaluare, pentru ca ulterior acesta să se reintegreze pozitiv în societate.

Totodată, Înalta Curte consideră că modalitatea privativă de libertate a executării pedepsei aplicată inculpatului, reflectă într-o mai mare măsură proporţionalitatea între gravitatea faptei comise de inculpat, chiar cu forma de vinovăţie a praeterinţenţiei, aducându-se atingere, unei valori fundamentale cum este viaţa unei persoane, aceasta fiind şi fratele inculpatului, şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului.

Aşadar, faţă de cele arătate, Înalta Curte nu poate reţine solicitarea recurentului inculpat de a i se aplica modalitatea neprivativă de libertate, concretizată în suspendarea condiţionată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen., deoarece, nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen. şi anume că scopul pedepsei ar putea fi atins chiar fără executarea acesteia.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) teza l-a C. proc. pen., va admite recursul declarat de recurentul inculpat D.F.F. împotriva deciziei penale nr. 2/A din 11 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Se va casa Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 264 din 25 septembrie 2007 a Tribunalului Mureş, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. şi cuantumul acestei pedepse, pe care îl va reduce de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri, fiind date cu respectarea legii.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul inculpat D.F.F. împotriva deciziei penale nr. 2/A din 11 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 264 din 25 septembrie 2007 a Tribunalului Mureş, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei potrivit art. 76 alin. (2) C. pen. şi cuantumul acestei pedepse, pe care îl reduce de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare.

Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 8 mai 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 1573/2008. Penal  ICCJ. Decizia nr. 1593/2008. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1586/2008. Penal