ICCJ. Decizia nr. 1680/2008. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1680/2008
Dosar nr. 3778/1/2008
Şedinţa publică din 14 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:
Pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, se află spre soluţionare apelurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., inculpatul S.F. şi părţile civile G.F.D. şi G.C. împotriva sentinţei penale nr. 382 din data de 13 martie 2007, pronunţată de tribunalul Bucureşti, secţia a II a penală, în dosarul nr. 1407/3/2006.
Inculpatul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 912 alin. (4), art. 913 alin. (3) teza finală şi art. 144 alin. (11) C. proc. pen., în raport cu art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 21 alin. (3), art. 23 pct. 1 şi 3, art. 26 alin. (1), art. 28 şi art. 124 alin. (2) din Constituţia României.
Prin încheierea din data de 21 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, în dosarul nr. 1407/3/2006, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpatul S.F.
Pentru a pronunţa această încheiere, Curtea de Apel, analizând textele de lege pretins neconstituţionale, respectiv art. 912 alin. (4), art. 913 alin. (3) teza finală C. pen., a constatat că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei întrucât la mai multe termene inculpatul nu a fost în măsură să depună la dosar, sau să menţioneze în orice mod, date sau informaţii cu privire la existenţa altor înregistrări decât cele arătate prin rechizitoriu şi depuse la dosar, iar la termenul din 21 aprilie 2008 inculpatul a susţinut că nu este în posesia unor asemenea informaţii, dar că presupune că acestea ar exista.
În concluzie, Curtea de Apel constatând că excepţia ridicată se referă la înregistrări care, la momentul formulării acesteia, nu se află la dosar şi nici nu se face menţiune despre acestea iar partea care o invocă nu poate arăta că există, a apreciat că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei.
Cu referire la susţinerea de neconstituţionalitate a art. 144 alin. (11) C. proc. pen., s-a reţinut că motivarea neconstituţionalităţii acestui text priveşte dispoziţiile art. 183 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la care nu s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, iar pe de altă parte, această excepţie de neconstituţionalitate a art. 144 alin. (11) C. proc. pen., reprezintă de fapt o solicitare de adăugare la lege, şi în acelaşi timp o cerere de deducere a unei perioade din pedeapsă, prematur formulată şi pe care instanţa o poate analiza odată cu soluţionarea fondului cauzei.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul S.F.
În motivele de recurs depuse în scris la dosar şi susţinute oral în faţa instanţei de către apărătorii inculpatului, s-a susţinut că încheierea recurată este vădit netemeinică întrucât Curtea de Apel nu putea să respingă decât cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, nu şi excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, pronunţându-se astfel, pe fondul excepţiei.
Cu referire la art. 912 alin. (4), art. 913 alin. (3) teza finală C. proc. pen., s-a susţinut că aceste dispoziţii legale a căror neconstituţionalitate se invocă au legătură cu cauza întrucât, instanţa de apel care trebuie să pronunţe o soluţie corespunzătoare legii şi adevărului, se află în imposibilitatea de a cenzura, sub aspectul legalităţii, un mijloc de probă care a stat la baza soluţionării pe fond a cauzei.
Recursul este nefondat.
Cu referire la primul motiv de recurs, Înalta Curte reţine că potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3) din acelaşi text, instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Rezultă astfel, că instanţa în faţa căreia s-a ridicat o excepţie de neconstituţionalitate, este obligată să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv excepţia de neconstituţionalitate să privească o dispoziţie legală care are legătură cu cauza ce se judecă, să fie ridicată la cererea unei părţi din proces şi să nu fi fost soluţionată anterior printr-o decizie de admitere a Curţii Constituţionale.
Curtea de Apel, verificând îndeplinirea acestor condiţii a constatat că excepţia ridicată de inculpat este contrară alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, şi ca urmare este inadmisibilă.
Este adevărat că instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată deşi potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 trebuia să respingă doar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale însă, înalta Curte constată că este vorba doar de o greşeală ce priveşte tehnica de scriere a minutei, întrucât din motivare reiese că instanţa de apel a arătat considerentele pentru care excepţia este inadmisibilă, respectiv împrejurarea că nu are legătură cu cauza.
Pe de altă parte, cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că sesizarea Curţii Constituţionale este inadmisibilă, întrucât potrivit art. 29 alin. (1), Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu cauza aflată pe rolul instanţei.
Potrivit dispoziţiilor art. 144 alin. (11) C. proc. pen., în situaţia în care reţinerea se dispune după audierea învinuitului citat de către organul de urmărire penală, termenul de 24 de ore se calculează de la ora emiterii ordonanţei.
Nici în susţinerea excepţiei şi nici în motivele de recurs formulate inculpatul nu a arătat în ce constă neconstituţionalitatea acestui text, pentru a se putea verifica legătura cu cauza aflată în curs de soluţionare la Curtea de Apel.
Este adevărat că în conformitate cu dispoziţiile art. 381 alin. (1) teza a ll-a C. proc. pen., instanţa de apel verifică dacă s-a făcut o justă aplicare de către prima instanţă, a dispoziţiilor privitoare la computarea reţinerii şi arestării preventive, şi că, această verificare se face şi în raport de dispoziţiile art. 144 alin. (1) şi alin. (11) C. proc. pen., dar a solicita Curţii Constituţionale, să dea o altă interpretare acestor texte, în sensul deducerii din pedeapsă şi a duratei de timp cât învinuitul a fost audiat de organul de urmărire penală, anterior emiterii ordonanţei de reţinere de 24 de ore, ar însemna transformarea acestei instanţe în legiuitor. Aşa cum Curtea Constituţională, a statuat în mai multe decizii pronunţate, aceasta nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite.
Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. (912) alin. (4), şi art. (913) alin. (3) teza finală C. proc. pen., se reţine că primul text reglementează arhivarea şi păstrarea convorbirilor şi comunicărilor interceptate şi înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea şi localizarea participanţilor iar cel de al doilea, reglementează modul de păstrare a copiei suportului care conţine înregistrarea convorbirilor interceptate.
Se observă că primul text se referă la convorbirile şi interceptările înregistrate care nu privesc fapta ce face obiectul cercetării, din însăşi formularea textului rezultând că faptele vizate nu au legătură cu cauza. Mai mult, în speţă nu s-a făcut dovada existenţei unor astfel de interceptări şi înregistrări, chiar inculpatul prin apărător, a precizat că nu este în posesia unor astfel de date, doar bănuieşte că acestea există.
Cu privire la textul prevăzut de art. (913) alin. (3) teza finală C. proc. pen., se reţine că acest text se referă la înregistrări şi interceptări de convorbiri ce constituie mijloace de probă, dar textul nu reglementează procedura de administrare a acestor probe şi de verificare a legalităţii lor, ci doar de conservare a acestora, astfel că instanţa de apel, care trebuie să pronunţe o soluţie corespunzătoare legii şi adevărului va putea să cenzureze, sub aspectul legalităţii, acest mijloc de probă, întrucât după sesizarea instanţei, copia suportului care conţine înregistrarea convorbirii şi copii de pe procesele, verbale se vor păstra în locuri speciale la grefa instanţei, la dispoziţia exclusivă a judecătorului sau completului investit cu soluţionarea cauzei, care la cerere le poate prezenta inculpatului.
Ca şi în primul caz, nici în susţinerea excepţiei şi nici în motivele de recurs formulate inculpatul nu a arătat în ce constă neconstituţionalitatea acestui text, pentru a se putea verifica cu exactitate legătura cu cauza aflată în curs de soluţionare la Curtea de Apel.
Concluzionând, în raport de considerentele prezentate anterior, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. (912) alin. (4), art. (913) alin. (3) teza finală şi art. 144 alin. (11) C. proc. pen., a stabilit că nu sunt îndeplinite prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale.
Ca urmare, în baza art. 38515 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva încheierii din data de 21 aprilie 2008, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, dispusă în dosarul nr. 41070/3/2006, va fi respins ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva încheierii din data de 21 aprilie 2008, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l penală, dispusă în dosarul nr. 41070/3/2006.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1655/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1682/2008. Penal → |
|---|
