ICCJ. Decizia nr. 1682/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1682/2008
Dosar nr. 1676/1/2008
Şedinţa publică din 14 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 366 din 4 noiembrie 2004, Tribunalul Maramureş i-a condamnat pe inculpaţii:
- B.I. în baza art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (5 fapte), la câte 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 74 şi 76 lit. c) C. pen., înlăturând art. 75 lit. a) C. pen.
Conform art. 76 alin. ultim C. pen., a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi.
În baza art. ll pct. 2 lit. a) combinat cu art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat, pentru două infracţiuni prevăzute de art. 261 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen.
A constatat că pedepsele stabilite sunt graţiate integral potrivit art. 1 din Legea nr. 543/2002.
- B.G. şi
- B.M. ambele în baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 (5 fapte), la câte un an închisoare, cu aplicarea art. 28, 74 şi 76 lit. c) C. pen., înlăturând art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 76 alin. ultim C. pen., a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi, pentru ambele inculpate.
A constatat că pedepsele stabilite pentru cele două inculpate sunt graţiate în întregime, conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
A respins cererile de despăgubiri formulate de părţile civile P.S.V., I.M.N., C.I. şi C.N.
În baza art. 118 lit. b) şi d) C. pen., a confiscat corpurile delicte, cu excepţia unora dintre acestea, care au fost restituite inculpatului B.I.
Inculpaţii au fost obligaţi, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că inculpatul B.I. este administrator şi asociat unic al SC E. SRL Sighetu Marmaţiei, cu sediul social în aceeaşi localitate, având ca principal obiect de activitate „cafenele şi baruri cu spectacol".
Inculpata B.G., soţia sus-numitului inculpat, este asociat unic şi administrator al SC S. SRL Sighetu Marmaţiei cu obiect de activitate „cafenele şi baruri fără spectacol".
În societatea inculpatului B.I. funcţiona şi localul de noapte S.L. în imobilul din str. Traian, localul având şi program striptease între orele 20,00 - 4,00, inaugurat în toamna anului 2001. în acest local existau dansatoare animatoare, printre care şi inculpata B.M., devenită ulterior barman, iar apoi, din luna aprilie 2002 şefă de departament divertisment.
În perioada februarie, martie 2002 inculpatul B.I. a dat mai multe anunţuri în presa locală din mai multe judeţe din Moldova (Vaslui, Iaşi) pentru angajarea unor dansatoare la localul S.L. pentru programul de noapte, anunţuri rămase fără rezultat.
Între 17 - 18 martie 2002, sus-numitul inculpat, însoţit de inculpata B.M., originară din Moldova, s-a deplasat la Iaşi şi Vaslui pentru a identifica tinere doritoare pentru angajare ca dansatoare în local.
A fost, astfel, contactată partea vătămată P.S.V. din Iaşi prin intermediul unor cunoştinţe ale inculpatei B.M.
Promiţându-i-se plata salariului minim pe economie, masă şi cazare de către cei doi inculpaţi, partea vătămată P.S.V. a acceptat să se angajeze ca dansatoare.
În aceleaşi condiţii au fost racolate părţile vătămate I.I. şi C.I., care s-au întâlnit cu cei doi inculpaţi la barul P. din Vaslui, care le-au prezentat fotografii ale interiorului localului din Sighetu Marmaţiei şi condiţiile de remunerare, precizându-le şi câştigurile substanţiale pe care le pot obţine de la clienţii localului.
Partea vătămată I.M. a fost, la rândul ei, contactată de inculpaţi la localul S.C.P. din Vaslui unde presta activitatea de dansatoare şi după un timp de gândire de 2 zile, aceasta a acceptat oferta.
Astfel că, la data de 19 martie 2002, părţile vătămate P.S.V., I.I., I.M. şi C.L. au fost transportate cu autoturismul personal de către inculpatul B.l. în localitatea Gheorghieni, unde le-a avansat sumele de bani necesare pentru biletele de călătorie cu trenul (inclusiv pentru inculpata B.M.) până la Sighetu Marmaţiei.
Inculpatul B.I. a revenit în municipiul Vaslui unde într-un local de noapte a contactat-o pe partea vătămată C.N., originară din Republica Moldova, căreia i-a promis un salariu de 1.700.000 lei, condiţii de lucru de la localul S.L. şi asigurând-o că poate câştiga de la clienţi şi 700 dolari S.U.A. seară.
Văzând printre fotografiile prezentate de inculpat şi unele cu dansatoare dezbrăcate, partea vătămată şi-a exprimat dezacordul de a dansa astfel, inculpatul asigurând-o că este vorba de un dans în bikini şi sutien şi că nu se pune problema de a întreţine relaţii intime cu clienţii.
După circa 2 săptămâni partea vătămată C.N. a acceptat să vină la Sighetu Marmaţiei cu inculpatul B.I.
Între timp celelalte părţi vătămate, împreună cu inculpata B.M. cu ajuns în Sighetu Marmaţiei, fiind aşteptate de inculpata B.G., care le-a transportat cu autoturismul firmei la localul S.L.
Apoi inculpata B.G. le-a confirmat părţilor vătămate condiţiile de muncă, cazare şi plată promise de inculpaţii B.I. şi B.M.
După câteva zile inculpaţii soţi B. le-au dat părţilor vătămate contracte scrise referitoare la condiţiile de angajare, care au fost semnate de acestea.
În scurt timp atitudinea inculpaţilor faţă de părţile vătămate s-a schimbat.
Acestora nu li s-a acordat partea de 10 % din valoarea consumaţiei clientului, promisă şi nici sumele de bani primite direct de la consumatori în timpul programului de dans.
Apoi li s-a interzis să părăsească localul atât în timpul programului de noapte cât şi în timpul zilei, părţile vătămate putând ieşi în oraş numai însoţite de membrii familiei B. sau de inculpata B.M.
Agenţii de pază ai localului aveau consemn să nu permită părţilor vătămate să părăsească localul noaptea, iar în cursul zilei uşa de acces de la etajul I unde erau dormitoarele era încuiată, iar cheia la unul sau altul dintre cei trei inculpaţi.
B.M. le-a învăţat câteva mişcări de dans şi împreună cu inculpatul B.I. le-a impus să se masturbeze manual, spunându-le că trebuie să facă acest lucru şi pe scenă, urmând să folosească în viitor vibratoare.
În timpul repetiţiilor, nemulţumit de felul de executare a mişcărilor de dans, inculpatul B.I. folosea faţă de părţile vătămate aparatul de produs electroşocuri U, găsit cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate de poliţie.
După o perioadă de timp părţilor vătămate li s-a impus să danseze goale pe scenă, iar ulterior au fost fotografiate de inculpat în diferite poziţii indecente, potrivit fotografiilor ridicate de poliţie.
Inculpatul B.I. le-a obligat pe părţile vătămate să întreţină relaţii sexuale cu clienţii localului care au achitat c/valoarea unor băuturi scumpe (preţuri între 1.700.000 lei şi 4.000.000 lei).
Aceste relaţii se consumau într-una din camerele localului, denumită „Camera de protocol" iar plata unei sticle cu băutură îndreptăţea clientul la relaţii sexuale timp de o oră.
Dacă dorea continuarea aventurii, clientul trebuia să se înţeleagă cu unul dinte inculpaţi (care supraveghea respectarea acestei reguli) şi să mai plătească o băutură scumpă la bar.
Contrar promisiunilor, din preţul băuturilor consumate de clienţi, părţile vătămate nu au primit nicio sumă de bani.
În condiţiile sus-arătate, partea vătămată P.S.V. a întreţinut relaţii sexuale cu 3 bărbaţi, I.I. cu un bărbat, C.I. cu 3 bărbaţi şi C.N. cu 4 bărbaţi. Partea vătămată I.M. a fost implicată într-o astfel de relaţie cu un bărbat, neconsumată însă din cauza stării de ebrietate a clientului.
La comentariile părţilor vătămate, inculpatul B.I. le-a ameninţat că le va vinde unor localuri de noapte din Borşa, unde tratamentul este mai dur.
Actele de identitate ale părţilor vătămate au fost păstrate de inculpat.
Din declaraţiile acestora precum şi ale martorilor M.F. şi D.B. rezultă că întreaga activitate a inculpatului B.I. a fost susţinută de inculpatele B.G. şi B.M., aceasta din urmă fiind şi şefa dansatoarelor.
Nemaiputând suporta condiţiile şi tratamentul impus, în noaptea de 27 aprilie 2002, partea vătămată P.S.V. a fugit din local, prezentându-se la Poliţia municipiului Sighetu Marmaţiei, sesizându-i cele întâmplate.
Tot la aceeaşi dată martorul M.F., agent de pază la local, concediat (împreună cu colegul său D.B.) din cauza plecării părţii vătămate P.S.V., s-a prezentat la Poliţia de Frontieră Sighetu Marmaţiei, denunţând aceleaşi fapte săvârşite împotriva persoanelor vătămate în localul S.L., conform procesului-verbal de consemnare.
La data de 28 aprilie 2002, în baza autorizaţiei nr. 326/II/2002 Poliţia de Frontieră Sighetu Marmaţiei şi Poliţia mun. Sighetu Marmaţiei au efectuat o percheziţie în localul S.L., unde au fost găsite celelalte 4 părţi vătămate, care apoi au relatat faptele menţionate anterior.
Cu acelaşi prilej au fost ridicate de către organul de poliţie aparatul de produs electroşocuri, 2 vibratoare, 2 albume foto şi mai multe alte fotografii, actele de identitate ale părţilor vătămate.
Audiate în instanţă, părţile vătămate P.S.V. şi I.M. şi-au menţinut declaraţiile din cursul urmăririi penale, relatând împrejurările în care au fost contactate, promisiunile făcute şi încălcările acestora, constând în aceea că: au fost obligate să danseze complet dezbrăcate, să facă mişcări erotice şi să se masturbeze cu degetul pe scenă; nu li s-a permis să părăsească localul decât însoţite de inculpaţi; nu li s-au dat banii primiţi de la clienţi şi nici cota de 10 % din consumaţia clienţilor din compania lor; au fost violentate prin electroşocuri; au fost fotografiate dezbrăcate complet şi în poziţii indecente, spunându-li-se că pozele vor fi arătate bărbaţilor doritori să întreţină relaţii sexuale; li s-au impus să întreţină relaţii sexuale cu acei bărbaţi care achitau băuturi scumpe; au fost ameninţate că vor fi vândute unor localuri de noapte din localitatea Borşa atunci când au protestat faţă de tratamentul la care au fost supuse.
Partea vătămată I.I. a retractat toate susţinerile făcute în cursul urmăririi penale, cu conţinutul sus-arătat, susţinând că nu i s-a îngrădit libertatea de mişcare, că nu a fost obligată să facă consumaţie cu clienţii, că nu i s-au luat banii primiţi de la clienţi, că a făcut striptease pentru că aşa a dorit şi că nu a fost obligată să întreţină relaţii sexuale cu bărbaţi.
Aceste susţineri ale părţii vătămate I.I. au fost înlăturate de instanţă motivat, prin aceea că nu a oferit o justificare plauzibilă asupra retractării, iar afirmaţiile acesteia sunt contrazise de declaraţiile celorlalte două părţi vătămate, audiate şi în cursul judecăţii.
Părţile vătămate C.I. şi C.N., cu toate demersurile făcute, nu au putut fi ascultate în instanţă, părăsind teritoriul României.
Declaraţiile părţilor vătămate, reţine instanţa, se coroborează şi cu declaraţiile unor martori care au cunoştinţe directe despre faptele reţinute, respectiv M.F., D.B. (chiar dacă inculpatul B.I. este în duşmănie cu aceştia, reclamaţi de acesta din urmă pentru comiterea unor sustrageri din local) şi P.I.G.
Declaraţiile martorilor propuşi de inculpat în apărare, printre care şi poliţişti care frecventau localul (cărora, arată inculpatul, părţile vătămate li se puteau plânge în local pentru tratamentul la care sunt supuse) sunt privite ca fiind de conjunctură şi în parte neconcludente.
Distinct, prin actul de sesizare a instanţei s-a mai reţinut că inculpatul B.I., după declanşarea cercetărilor în perioada aprilie - septembrie 2002 a făcut mai multe încercări asupra martorilor M.F. şi D.B.I., prin diferite mijloace, în scopul de a-i determina să-şi schimbe declaraţiile date în cauză la organele de poliţie şi la procuror.
S-a reţinut, astfel, că după ce martorul M.F. fost ascultat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, acesta a fost întâlnit de inculpatul B.I., care l-a ameninţat că „s-ar putea să îl calce o maşină sau să-l prindă nişte poliţişti din cadrul Poliţiei mun. Sighetul Marmaţiei care sunt prieteni de a-i lui, dacă nu-şi schimbă declaraţiile date în acest dosar".
Tot în acest scop, inculpatul i-a condiţionat eliberarea cărţii de muncă martorului M.F. şi că împotriva acestuia a depus şi un denunţ penal, acuzându-l de sustragerea unor bunuri de la societate.
Inculpatul B.I. a încercat să-1 determine şi pe martorul D.B.l. să declare mincinos.
Instanţa a reţinut, pe baza cercetărilor efectuate şi în cursul judecăţii, când cei doi martori au făcut reveniri asupra declaraţiilor din cursul urmăririi penale, că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii imputate, hotărând achitarea inculpatului B.I., aşa cum s-a arătat, pentru infracţiunile prevăzute de art. 261 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş şi inculpaţii din cauză.
În apelul parchetului s-au invocat motive de netemeinicie şi nelegalitate, constând în greşita individualizare a pedepselor, impunându-se majorarea acestora şi nelegala achitare a inculpatului B.I. pentru infracţiunile prevăzute de art. 261 alin. (1) C. pen., simpla revenire a martorilor asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, mai mult sau mai puţin semnificativă, nefiind suficient temei pentru achitare.
Inculpaţii au criticat hotărârea pentru greşita condamnare, invocând lipsa de probe şi solicitând achitarea fie pentru inexistenţa faptei, fie pentru lipsa unui element constitutiv al infracţiunii, respectiv latura obiectivă.
Prin Decizia penală nr. 122 din 17 mai 2005, Curtea de Apel Cluj a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi în rejudecare l-a condamnat pe inculpatul B.I., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 261 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (2 fapte), la două pedepse de câte 8 luni închisoare.
A constatat că pedepsele sunt graţiate prin art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Acelaşi inculpat a fost condamnat, la 5 pedepse de câte 6 ani închisoare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi câte 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A dispus, în temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute, prin contopire, pedeapsa de 6 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, făcând aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
Inculpatele B.G. şi B.M. au fost condamnate, la câte 5 pedepse de câte 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 şi câte 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A dispus ca cele două inculpate să execute fiecare, urmare contopirii pedepselor conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa de câte 5 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, făcând aplicaţia art. 71 şi 64 C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca nefondate, recursurile inculpaţilor.
Instanţa de apel a învederat că, pe fondul unei situaţii de fapt corect stabilită în privinţa infracţiunilor de trafic de persoane, reţinerea circumstanţelor atenuante numai în considerarea lipsei antecedentelor penale şi a conduitei inculpaţilor, nu este suficient argumentată, iar faţă de împrejurările concrete ale săvârşirii faptelor se impune majorarea pedepselor.
Asemenea, analiza declaraţiilor succesive ale martorilor M.F. şi D.B.l. formează convingerea săvârşirii de către inculpatul B.I. şi a celor două infracţiuni de încercare de a determina mărturia mincinoasă.
În privinţa apelurilor inculpaţilor s-a constatat că este nefondată solicitarea acestora de achitare, probele administrate relevând existenţa actelor materiale de recrutare, transportare şi cazare a celor 5 părţi vătămate, prin înşelăciune, în scopul exploatării acestora, privându-le de libertate de mişcare şi obligându-le la relaţii sexuale cu clienţii localului.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpaţi.
În motivarea recursurilor s-a susţinut că în cauză poliţia de frontieră a audiat părţile vătămate, începând cu data de 27 aprilie 2002 deşi potrivit Legii nr. 81/2002 nu era competentă să efectueze cercetări în legătură cu infracţiunile prevăzute de art. 189 alin. (l) şi (3) C. pen. şi art. 12 din Legea nr. 678/2001, competenţa materială revenind numai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Poliţiei mun. Sighetu Marmaţiei şi I.P.J. Maramureş.
S-a mai susţinut că părţile vătămate au fost reţinute contra voinţei lor la sediul poliţiei de frontieră timp de 3-4 zile, fiind instigate să declare într-un anume fel, iar apărătorului inculpatului nu i s-a permis să asiste la audieri.
A fost criticat şi faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighet a eliberat autorizaţia de percheziţie fără să fi avut competenţa de urmărire sau supraveghere în cauză, iar martorul P.C. de la Poliţia mun. Sighetu Marmaţiei a încheiat proces-verbal de consemnare a denunţului oral al părţii vătămate P.S.V., deşi, la data de 27 aprilie 2002, nu era de serviciu şi nici nu era desemnat să efectueze cercetări în cauză.
Alte critici făcute prin recurs privesc lipsa de la dosar a tuturor declaraţiilor date de părţile vătămate la poliţia de frontieră, reţinerea greşită ca mijloace de probă a declaraţiilor martorilor M.F. şi D.B.I., împotriva cărora inculpatul B.I. a formulat plângere penală pentru furt, respingerea unor probe în apărare solicitate, neobservarea că părţile vătămate au fost angajate cu contract de muncă, cu consimţământul acestora.
Prin Decizia penală nr. 916 din 13 februarie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de inculpaţi, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Cluj.
Instanţa de recurs a constatat că, prin încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel nu a sesizat că dosarul de urmărire penală nu este complet, nefiind ataşat şi dosarul nr. 461/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighet, pentru a observa modul de constituire a acestui dosar, temeiul autorizaţiei de percheziţie, dacă s-a început urmărirea penală încă din acest dosar şi modul în care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş cu urmărirea penală în cauză.
În lipsa acestui dosar nu se poate şti dacă declaraţiile date până la 4 iunie 2002 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş constituie sau nu mijloace de probă.
Asemenea, a reţinut că nu a fost lămurită cauza, în raport de apărările inculpaţilor, dacă părţile vătămate au stat la sediul poliţiei de frontieră mai multe zile şi în ce condiţii, dacă procesul-verbal din 27 aprilie 2002 apare înregistrat la Poliţia Sighetu Marmaţiei şi dacă mr. P.C. se afla la acea dată în activitate, dacă avea competenţa de a-l întocmi şi dacă avea abilitarea să participe la percheziţia din 28 aprilie 2002.
Prin Decizia penală nr. 8 din 22 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj a admis apelurile declarate de inculpaţi şi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş, desfiinţând în parte sentinţa penală nr. 366 din 4 noiembrie 2004 a Tribunalului Maramureş şi, în rejudecare, l-a condamnat pe inculpatul B.I., la două pedepse de câte 8 luni închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 261 alin. (l) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatând că sunt graţiate în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.
A schimbat încadrarea juridică din 5 infracţiuni prevăzute de art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 într-o singură infracţiune, formă continuată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul B.I. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., constatând că pedeapsa este graţiată conform Legii nr. 543/2002.
Inculpatele B.G. şi B.M. au fost condamnate, la câte 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din 5 astfel de infracţiuni) şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., constatând că pedeapsa principală este graţiată conform Legii nr. 543/2002. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel s-a conformat, în măsura posibilului, îndrumărilor date de instanţa de casare, ataşând astfel dosarul nr. 461/P/2002, dosarul de casă nr. l70/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, adresa de la Poliţia Sighetu Marmaţiei care a confirmat înregistrarea plângerii persoanei vătămate, la data de 27 aprilie 2002, sub nr. 54175 şi că anterior acesta a reclamat faptele la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră.
S-a mai stabilit că plângerea de la Poliţia de Frontieră a fost înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighet care, la rândul său, a înaintat dosarul format nr. 461/P/2002, la data de 7 mai 2002, spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş.
Instanţa de apel a procedat la audierea părţilor vătămate şi a martorilor propuşi de inculpaţi, conchizând că situaţia de fapt nu s-a schimbat faţă de cea reţinută de instanţa de fond în privinţa traficului de persoane.
Vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea acestei infracţiuni a fost reţinută în baza declaraţilor părţilor vătămate I.M.N., C.I., ambele confirmând întrutotul declaraţiile din cursul urmăririi penale, detaliind aspecte faptice de constrângere pentru a întreţine relaţii sexuale şi modalităţi de împiedicare a părăsirii localul, inclusiv folosirea de către inculpatul B.I. a unui aparat cu electroşocuri pentru a le „disciplina" în sensul dorit.
Asemenea, au fost avute în vedere declaraţiile părţilor vătămate P.S. şi C.N., date în cursul urmăririi penale, acestea neputând fi identificate pentru a fi audiate în instanţă, cu toate demersurile făcute (prima nu are domiciliul cunoscut, iar cealaltă a părăsit teritoriul României).
Partea vătămată I.I., deşi în cursul urmăririi penale a confirmat alături de celelalte, actele materiale de constrângere şi de exploatare sexuală imputate inculpaţilor, în faţa instanţei, a retractat declaraţiile, fără o motivare plauzibilă, motiv pentru care aceste din urmă susţineri au fost înlăturate.
Declaraţiile părţilor vătămate au fost coroborate de instanţă cu cele ale martorilor M.F. şi D.B.I. care, deşi în relaţii de duşmănie cu inculpatul B.I., au făcut relatări coerente şi cu corespondent în constatările faptice rezultate din celelalte mijloace de probă.
Instanţa de apel a audiat în cauză şi martorii propuşi în apărare de inculpaţi, în special poliţişti ofiţeri care frecventau localul şi un ziarist, toţi susţinând că nu au sesizat şi nu au fost încunoştinţaţi de părţile vătămate în legătură cu condiţiile lor de muncă.
Aceste declaraţii sunt apreciate de instanţă neconcludente, întrucât inculpaţii fiind prezenţi în permanenţă în local, era posibil ca părţilor vătămate să le fi fost teamă să reclame.
A fost înlăturată apărarea inculpaţilor în sensul că părţile vătămate au fost influenţate de poliţiştii de frontieră în sediul cărora au fost iniţial transportate, întrucât acestea au menţinut şi în faţa procurorului declaraţiile, ca, de altfel şi la instanţă, cu excepţia uneia dintre ele.
Şi critica privind nulitatea actelor de urmărire efectuate de Poliţia de Frontieră a fost înlăturată ca nefondată.
Acest organ de poliţie a fost sesizat prin denunţ de M.F., percheziţia a fost efectuată în baza autorizaţiei procurorului şi atribuţiile acestuia sunt prevăzute prin OUG nr. 104/2001, care prin art. 28 pct. 1 obligă poliţistul de frontieră în domeniul său de activitate să ia măsurile necesare de înlăturare a pericolului ce ameninţă ordinea publică sau siguranţa persoanelor în zona de frontieră care se întinde pe o adâncime de 30 km către interior fată de frontiera de stat, zonă în care se află şi mun. Sighetu Marmaţiei.
A fost motivată şi schimbarea încadrării juridice din 5 infracţiuni prevăzută de art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 în câte o infracţiune în forma continuată.
Referitor la infracţiunile de încercare de determina mărturia mincinoasă, comise de inculpatul B.I., instanţa de apel a reevaluat materialul probator, apreciind că declaraţiile martorilor M.F. şi D.B.I., date în cursul urmăririi penale, exprimă adevărul, fiind semnate de aceştia, astfel încât revenirile din faţa instanţei sunt nemotivate.
Împotriva deciziei sus-menţionate inculpaţii din cauza au declarat recurs, invocând cazul de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10 şi 18 C. proc. pen., în sensul că:
- instanţa de apel nu s-a conformat deciziei instanţei de casare, neprocedând la audierea părţilor vătămate P.S. şi C.N.;
- instanţa a reţinut eronat o stare de fapt care nu este rezultanta unei atente analizări a probatoriului administrat, dezvoltând aspecte contradictorii şi criticând înlăturarea declaraţiilor martorilor propuşi în apărare;
- relaţiile despre maior P.C. au fost obţinute prin interpuşi şi nu în mod oficial;
- Poliţia de Frontieră Maramureş nu avea competenţa să efectueze acte de urmărire penală în cauză, după cum nici Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighet nu avea competenţa emiterii autorizaţiei de percheziţie pentru infracţiunea prevăzută de Legea nr. 678/2001, aflată în competenţa de urmărire penală a parchetului ierarhic;
- părţile vătămate au fost ţinute abuziv şi cazate la sediul Poliţiei de Frontieră Maramureş mai multe zile, fiind influenţate în declaraţii.
În principal s-a solicitat casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare şi, în subsidiar, achitarea inculpaţilor.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar şi în raport şi de cazurile de casare care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu, Curtea constată că recursurile inculpaţilor sunt fondate pentru cele ce urmează.
Sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt în raport de îndrumările date prin Decizia penală nr. 916 din 13 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se constată că instanţa de apel a dat curs acestei obligaţii.
A fost, astfel, ataşat dosarul nr. 461/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighet şi s-a stabilit, cu certitudine (conform adresei nr. 461/P/2002) că, la data de 7 mai 2002, dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş în vederea efectuării urmăririi penale, potrivit competenţei legale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.
Relaţiile despre mr. P.C. în legătură cu aptitudinea acestuia de a se sesiza şi îndeplini acte de cercetare în cauză au fost obţinute oficial şi nu, aşa cum susţin inculpaţii, de la un martor.
Potrivit adresei nr. 363329 din 9 noiembrie 2006 a Politiei mun. Sighetu Marmaţiei, dosarul privind pe partea vătămată P.S.V. a fost înregistrat la organul de poliţie sub nr. 54175 din 27 aprilie 2002, dată la care mr. P.C. se afla în activitate, nefiind însă desemnat să participe la percheziţia din data de 28 aprilie 2002 la SC E. SRL S.L.
Este explicabilă nedesemnarea ofiţerului să participe la efectuarea percheziţiei domiciliare, întrucât această activitate judiciară a fost iniţiată şi executată de I.J.P.F. Maramureş în baza autorizaţiei solicitate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.
Participarea şi a mr. P.C. la efectuarea percheziţiei este justificată de sesizarea acestui ofiţer, în acelaşi timp, conform procesului-verbal de consemnare a plângerii persoanei vătămate P.S.V., înregistrat sub nr. 54175 din 27 aprilie 2002 la Poliţia mun. Sighetu Marmaţiei.
Temeiul legal al implicării I.J.P.F. Maramureş în efectuarea actelor de cercetare ce nu sufereau amânare în cauză, conform art. 213 C. proc. pen., a fost examinat şi analizat judicios de instanţa de apel, acest organ de poliţie având competenţă în baza OUG nr. 104/2001 referitoare la organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, faptele reclamate, şi calificate iniţial ca lipsire de libertate a persoanelor vătămate, fiind săvârşite în zona de frontieră.
La rândul său, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu a autorizat legal percheziţia, având competenţa materială în raport de infracţiunea sesizată în art. 189 alin. (l) C. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 169/2002 publicată în M. Of. din 18 aprilie 2002, pentru care urmărirea penală era în competenţa organului de cercetare al poliţiei, potrivit art. 209 alin. (3) C. proc. pen., de asemenea, modificat prin Legea nr. 169/2002.
Din momentul în care s-au conturat în cauză elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001, şi aceasta s-a realizat, la data de 7 mai 2002, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei a înaintat dosarul spre competentă soluţionare sub aspectul săvârşirii acestei infracţiuni, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş.
Concluzionând asupra competentei materiale a organului de urmărire penală în cauză, Curtea reţine că sesizarea concomitentă, din surse diferite, pe de o parte a I.J.P.F. Maramureş iar, pe de altă parte, a Poliţiei mun. Sighetu Marmaţiei, nu este nelegală iar actele de urgenţă îndeplinite, în temeiul art. 213 C. proc. pen., inclusiv autorizarea şi efectuarea percheziţiei domiciliare, erau necesare şi constituie mijloace de probă.
În acest context, plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, administrate anterior datei de 4 iunie 2002, constituie mijloace de probă conform art. 64 C. proc. pen. şi pot servi la aflarea adevărului, însă numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Curtea reţine că materialul probator a fost analizat judicios de către instanţa de apel şi aceasta a constatat întemeiat că inculpaţii au săvârşit faptele imputate.
Declaraţiile părţilor vătămate I.M.S. şi C.I., atât de la urmărirea penală cât şi din instanţă, declaraţiile părţilor vătămate P.S. şi C.N., date în cursul urmăririi penale, acestea neputând fi audiate în instanţă cu toate demersurile făcute, situaţie admisă conform art. 327 alin. (3) C. proc. pen., şi declaraţia părţii vătămate I.I. din cursul urmăririi penale, se coroborează între ele precum şi cu constatările făcute cu ocazia percheziţiei domiciliare din 28 aprilie 2002 (când, printre altele, a fost găsit şi aparatul de produs electro şocuri) şi declaraţiile martorilor M.F., D.B.I. şi P.I.G.
Încercările inculpaţilor de a duce în derizoriu constatările organelor de urmărire penală, între care susţinerea că părţile vătămate au fost ţinute forţat mai multe zile de Poliţia de Frontieră şi supuse presiunilor pentru a face declaraţii împotriva lor, sunt denunţate de însăşi părţile vătămate audiate în instanţă, care au precizat că la solicitarea lor li s-a acceptat să fie cazate în unitate, întrucât nu aveau unde să meargă şi nu aveau bani, inculpaţii neachitându-le nicio sumă de bani pentru munca prestată.
Instanţa de apel a procedat corect ascultând martorii propuşi în apărare de inculpat şi în raport de aspectele cunoscute de aceştia, a constatat întemeiat că nu sunt relevante în cauză.
Este, astfel, pe deplin stabilit, că inculpatul B.I., ajutat de inculpatele B.G. şi B.M., le-a racolat pe cele 5 părţi vătămate prin înşelăciune, promiţându-le un anumit obiect de activitate şi salarizare, respectiv ca dansatoare în localul său de noapte S.L. din mun. Sighetu Marmaţiei, obligându-le mai apoi la întreţinerea de relaţii sexuale cu clienţii, în care scop le-a ameninţat şi chiar agresat prin folosirea unui aparat de produs electroşocuri, interzicându-le părăsirea incintei localului şi neachitându-le drepturile băneşti.
Situaţia umilitoare nu a mai putut fi suportată de partea vătămată P.S. şi aceasta, în noaptea de 26 aprilie 2002, a reuşit să fugă din local prin escaladarea ferestrei de la baie.
Este, de asemenea, dovedită vinovăţia inculpatului B.I. şi în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 261 alin. (1) C. pen., faţă de martorii M.F. şi D.B.I., care în cursul urmăririi penale au detaliat împrejurările în care acest inculpat în repetate rânduri, prin ameninţări, formă de constrângere morală, le-a cerut să-şi schimbe declaraţiile.
Aceste declaraţii au fost date şi susţinute de martori în faţa procurorului, astfel încât revenirile din cursul judecăţii fără explicaţii, au fost corect înlăturate de instanţă, aceasta având competenţa aprecierii probelor care contribuie la aflarea adevărului.
De altfel, astfel de purtări ale inculpatului B.I. rezultă şi din procesul-verbal din 2 iulie 2002 al procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş din care rezultă că sus-numitul inculpat a încercat să le determine pe părţile vătămate să-şi schimbe declaraţiile date în cauză.
Aşa cum s-a arătat, recursurile inculpaţilor sunt însă, fondate pentru cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., luat în considerare din oficiu.
În cauză vor fi reţinute circumstanţe atenuante şi în favoarea inculpatului B.I., relativ la unele împrejurări cum sunt cele referitoare la lipsa antecedentelor penale ale acestuia, conduita anterioară, în colectivitatea locală şi în afacerile comerciale, corespunzătoare normelor de convieţuire şi bunei conduite, precum şi cele referitoare la împrejurările concrete ale faptelor.
De urmare, atât acestui inculpat cât şi inculpatelor B.G. şi B.M. le vor fi reduse pedepsele, însă diferenţiat, în raport de contribuţia concretă la săvârşirea infracţiunilor.
Se va constata că pedepsele stabilite sunt graţiate conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii B.I., B.G. şi B.M. împotriva deciziei penale nr. 8 din 22 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Casează Decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepselor.
Face aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen., faţă de inculpatul B.I.
Reduce pedepsele aplicate inculpatului B.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 261 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (două fapte) de la câte 8 luni închisoare la câte 2 luni închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) de la 5 ani închisoare la 2 ani închisoare.
Reduce pedepsele aplicate inculpatelor B.G. şi B.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 12 alin. (l) şi (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 C. pen., de la câte 4 ani închisoare la câte 2 ani închisoare.
Constată că pedepsele aplicate tuturor inculpaţilor sunt graţiate.
Înlătură pedepsele complementare pentru toţi inculpaţii.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1680/2008. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1686/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
