ICCJ. Decizia nr. 1775/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1775/2008
Dosar nr. 999/42/2007
Şedinţa publică din 21 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 83 din 19 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, în sensul că s-au reţinut dispoziţiile art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen., iar în baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 42 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei C.C., la o pedeapsă de 4 ani închisoare. S-au aplicat dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen. şi art. 64 lit. a) – c) C. pen. În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
Prin aceeaşi sentinţă în temeiul dispoziţiilor art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 14 alin. (5) C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligată inculpata la plata a câte 5000 lei daune morale pentru fiecare din cele două părţi civile, G.A.E. şi G.V.
În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a dispus confiscarea de la inculpată a sumei de 8000 euro.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În luna august 2003, inculpata C.C. a recrutat părţile vătămate G.A.E. şi G.V., prin manopere dolosive, promiţându-le un loc de muncă în Austria, la cules de struguri, iar în luna septembrie 2003, inculpata C.C. le-a dus pe cele două părţi vătămate în Spania la Castellon, unde le-a exploatat sexual, timp de circa 3 săptămâni.
Această situaţie de fapt reiese din declaraţiile părţilor vătămate, sesizarea martorului G.V., scrisoarea părţilor vătămate şi plicul în care s-a aflat, declaraţiile martorilor M.C., G.V., E.C., G.C., M.O., D.G.I., O.V. (actuală V.); documentele în original şi traducerile acestora, referitoare la incidentul care a avut loc pe teritoriul Germaniei legat de intrarea nelegală a acesteia; procesul verbal privind identificarea autoturismului cu care s-au deplasat părţile vătămate, inculpata şi martorele; procesele verbale de confruntare a inculpatei şi martorei O.V. cu părţile vătămate şi cu M.C.; procesele verbale de prezentare pentru recunoaştere şi planşele foto; adresele nr. 188340 şi 188456 din 12 noiembrie 2003 şi 28 noiembrie 2003 ale I.G.P.R. – Centrul de comunicaţii şi informare privind intrările şi ieşirile din ţară a inculpatei, părţilor vătămate şi martorelor; declaraţiile în original ale părţilor vătămate în faţa judecătorului de instrucţie spaniol şi traducerea în extras a celei date de G.A.E.; titlurile de călătorie pentru revenirea părţilor vătămate în ţară; procesul verbal privind singura ieşire şi intrare în ţară a părţii vătămate G.A.E., anterior săvârşirii faptelor; legitimaţia tip paşaport confecţionată victimei G.V. şi copia aceleiaşi legitimaţii a victimei G.A. şi documentele de călătorie ale victimelor la revenirea în ţară.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata C.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă nevinovăţia sa prin prisma probelor administrate, a modului de soluţionare a cauzei, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pe fond achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 178 din 29 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata C.C. împotriva sentinţei instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpata C.C., care a invocat în principal cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10 şi 18 C. proc. pen. şi în subsidiar cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
În motivele de recurs, s-a susţinut că hotărârile pronunţate cuprind numai aparenţa unei motivări; fiind insuficient motivate atât în latura penală cât şi în latura civilă, întrucât nu a analizat proba invocată de inculpată, respectiv dosarul nr. 8/D/P/2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
S-a mai susţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la declaraţia martorului S.C. dată în faţa instanţei în şedinţa din 19 martie 2007, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la probele administrate în dosarul ataşat nr. 8/D/P/2005, probe care dacă ar fi fost analizate ar fi influenţat esenţial soluţia pronunţată.
Într-un alt motiv de recurs s-a susţinut că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, instanţa susţinând nemotivat că, la dosar există probe de vinovăţie, când în realitate acestea nu există, fiind incerte şi îndoielnice, contradictorii şi insuficiente pentru aflarea adevărului. Eroarea gravă de fapt există şi ea rezultă din discrepanţa existentă între cele reţinute de instanţă şi conţinutul real al probelor, prin ignorarea unor aspecte evidente care au avut drept consecinţă pronunţarea altei soluţii decât cea pe care materialul probator o susţine.
În motivul de recurs invocat în subsidiar, s-a susţinut că pedeapsa aplicată este prea severă, în raport de împrejurările şi circumstanţele cauzei, de persoana inculpatei, de toate dubiile şi îndoielile existente în această cauză.
S-a solicitat aplicarea art. 81 alin. (1) C. pen.
Examinând Decizia recurată, în raport de motivele de recurs formulate, care vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 18 şi 14 C. proc. pen.
Înalta Curte constată că recursul inculpatei este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Înalta Curte reţine că atât sentinţa instanţei de fond cât şi Decizia instanţei de apel, sunt motivate, în primul rând în fapt, analizându-se toate probele din care rezultă că fapta dedusă judecăţii a fost săvârşită de inculpată cu vinovăţie, şi arătându-se în mod amănunţit împrejurările în care a fost comisă; în al doilea rând, hotărârile au fost motivate în drept, instanţele demonstrând că fapta săvârşită de inculpată constituie infracţiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (1) şi (2) şi art. 42 C. pen.
Astfel, pe baza declaraţiilor părţii vătămate G.A.E. şi G.V. coroborate cu declaraţia martorului G.V., declaraţia martorilor M.C., E.C., G.C., M.O., D.G.I., rezultă că inculpata C.C. în luna august 2003, le-a racolat pe cele două părţi vătămate, pe care le-a însoţit până în Spania, unde contrar promisiunilor făcute (potrivit cărora părţile vătămate urmau să lucreze la cules de struguri) le-a obligat timp de 3 săptămâni să se prostitueze, pe stradă şi în maşinile clienţilor. Sumele de bani primite de părţile vătămate, au fost nevoite să le dea inculpatei, care a primit de la G.A. 5.000 şi de la G.V. 3.000 euro.
Că părţile vătămate au fost înşelate de inculpată cu privire la natura muncii pe care urmau să o presteze rezultă nu numai din declaraţiile acestora dar şi din declaraţia martorei M.C., a martorei G.C. şi E.C. De asemenea, declaraţia părţii vătămate cu privire la împrejurările în care inculpata le-a obligat să practice prostituţia se coroborează cu declaraţiile martorei M.C., care descriu în mod amănunţit cum inculpata le obliga pe părţile vătămate să practice prostituţia fiind supravegheate de un spaniol, prieten cu inculpata, şi de prietena acesteia, martora O.V.V.
Pe considerentul că această martoră este prietena inculpatei, că a ajutat-o să-şi desfăşoare activitatea infracţională, primele instanţe au înlăturat declaraţia acestei martore ca nesinceră şi părtinitoare.
Instanţa de fond a procedat la audierea nemijlocită a părţilor vătămate, acestea menţinându-şi în întregime declaraţiile date în faza de urmărire penală. Inculpata deşi avea posibilitatea să se prezinte şi să pună întrebări părţilor vătămate, participând la audierea în contradictoriu a acestora, nu s-a prezentat la instanţă deşi procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Este adevărat că instanţa de fond, l-a audiat pe numitul S.C., iar în sentinţa pronunţată o declaraţie nu a fost examinată. Declaraţia martorului nu putea să influenţeze sentinţa pronunţată, întrucât martorul neagă în totalitate orice întâlnire cu părţile vătămate şi cu membrii de familie ai acestora, negând chiar faptul că îi cunoaşte. Declaraţia martorului este în întregime nesinceră şi interesată, întrucât iniţial G.V. şi E.C., respectiv tatăl părţii vătămate G.V. şi concubinul părţii vătămate G.A. au formulat plângere penală împotriva acestui martor, el fiind persoana pe care o cunoşteau şi prin care părţile vătămate au luat legătura cu inculpata.
Întrucât prin rezoluţia din 7 mai 2004, nr. 229/P/2004 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru faptele prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001 faţă de S.C. şi S.D., iar faţă de inculpată s-a dispus disjungerea şi trimiterea cauzei la S.C.C.O.A. din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, martorul a adoptat o atitudine de recunoaştere a părţii vătămate, deşi declaraţia sa este contrazisă de declaraţiile martorilor G.V., E.C. şi M.C.
Neanalizarea de către instanţa de fond a acestei declaraţii, cât şi neanalizarea de către instanţa de apel a declaraţiilor aflate în dosarul nr. 8/D/P/2005, în care s-a dat rezoluţia de mai sus, nu reprezintă o nepronunţare asupra unei probe esenţiale, în sensul art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., întrucât actele din dosarul de mai sus, fiind întocmite în faza actelor premergătoare nu sunt probe, iar pe de altă parte nu relevă nicio împrejurare care să aibă legătură cu faptele inculpatei, ci numai cu martorul S.C.
Din analiza probelor de la dosarul cauzei, se reţine că primele instanţe nu au comis nicio greşeală în ce priveşte reţinerea stării de fapt şi vinovăţia inculpatei. Declaraţia dată de inculpată în faza de urmărire penală şi declaraţiile date de martora O.V.V., prietena inculpatei, care expun o altă variantăpotrivit căreiainculpata a fost victima numitei G.M. au fost înlăturate de primele instanţe, motivat. S-a reţinut că cele două declaraţii nu se coroborează cu alte probe de la dosar, în timp ce declaraţiile părţilor vătămate, ale celorlalţi martori în sensul că inculpata le-a obligat pe părţile vătămate se coroborează atât între ele, cât şi cu împrejurarea că inculpata a trecut în spaţiul Shengen de foarte multe ori, având posibilitatea de a-şi face cunoştinţe şi relaţii în Spania şi de a cunoaşte limba acestei ţări, împrejurări care i-au facilitat comiterea infracţiunii şi a făcut-o să fie credibilă atunci când le-a promis părţilor vătămate un loc de muncă decent, în Spania.
Din analiza întregului material probator nu rezultă nicio împrejurare care să justifice achitarea inculpatei, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 fiind îndeplinite atât sub aspectul elementului material (inculpata le-a racolat pe părţile vătămate, înşelându-le că le va asigura un loc de muncă la cules de struguri, apoi le-a ţinut sub supraveghere prin concubinul ei şi martora O.V.V., obligându-le să se prostitueze în folosul ei) cât şi sub aspectul laturii subiective (intenţia directă a inculpatei rezultă din modul în care a acţionat, cât şi din scopul urmărit, însuşirea banilor obţinuţi de părţile vătămate).
Cu privire la individualizarea pedepsei, instanţa de recurs constată că primele instanţe au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, pericolul social concret al faptei relevat de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit şi de urmările faptei, persoana inculpatei care a avut o atitudine nesinceră în cursul procesului penal, care s-a sustras de la cercetarea judecătorească, justifică pe deplin pedeapsa de 4 ani închisoare, orientată spre minimul special prevăzut de art. 12 din Legea nr. 678/2001 şi modalitatea de executare. Numai în acest fel, scopul coercitiv şi preventiv al pedepsei putând fi realizat.
Concluzionând, Înalta Curte constată că Decizia recurată este temeinică şi legală sub toate aspectele, astfel că, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, recursul inculpatei C.C. va fi respins, ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.C. împotriva deciziei penale nr. 178 din 29 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1769/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1782/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
