ICCJ. Decizia nr. 1809/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1809/2008
Dosar nr. 4350/1/2008
Şedinţa publică din 2 mai 2008
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 12 mai 2008, pronunţată în de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 2702/116/2007, s-a dispus menţinerea stării de arest a inculpatului S.S., în temeiul art. 3002 combinat cu art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului, s-a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestuia.
Împotriva încheierii de şedinţă sus-arătate a declarat recurs inculpatul, solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi punerea în libertate, întrucât nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Prin sentinţa penală nr. 39 din 27 martie 2008, a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, s-a dispus, printre altele, în baza art. 20, raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., precum şi a art. 74 şi 76 C. pen., condamnarea inculpatului S.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 239 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., precum şi a art. 74 şi 76 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat, la o pedeapsă de 3 luni închisoare, urmând ca în baza art. 33 şi 34 C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea, adică 3 ani închisoare.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
Hotărârea primei instanţe a fost atacată de către inculpat, apelul său făcând obiectul dosarului nr. 2702/116/2007 al Curţii de Apel Bucureşti.
La termenul din 12 mai 2008, instanţa de control judiciar, verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a menţinut starea de arest a inculpatului, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Aşa cum rezultă din art. 5 din C.A.D.O.L.F., precum şi din art. 23 alin. (1) din Constituţia României, nimeni nu poate fi privat de libertate.
În aceleaşi texte, însă, sunt înscrise, totodată, şi excepţii de la regula generală sus-arătată.
Astfel, art. 5, paragraful 1 lit. e) din Convenţie, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 se prevede că „se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate şi cel care a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente sau când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune, ori când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia".
Pe de altă parte, art. 20 din Constituţia României prevede că „dispoziţiile constituţionale vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu D.U.D.O., cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanţe între pacele şi tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte şi legile române, cu prioritate reglementările internaţionale".
În raport de reglementările internaţionale menţionate, cu referire expresă la excepţia prezentată de arestare preventivă s-au stipulat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale şi după procedura prevăzută în legislaţia fiecărui stat, conform Convenţiei, respectiv cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, prin raportare şi la dispoziţiile constituţionale.
Reiese, aşadar, că dispunerea măsurii arestării preventive şi menţinerea acesteia trebuie să se facă cu respectarea dispoziţiilor generale înscrise în legea procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive".
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor dispuse de legea procesual penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului S.S.
Infracţiunile săvârşite de inculpat aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv viaţa, astfel că o eventuală lăsare în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a justiţiei.
Pe de altă parte, asemenea fapte neurmate de o ripostă fermă a societăţii ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că ar putea persista în sfidarea legii.
Faptul că a fost pronunţată o hotărâre de condamnare în cauză, nu alterează prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii.
Toate aceste aspecte invederate justifică dispoziţia instanţei de apel în sensul menţinerii arestării preventive astfel că, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat S.S. împotriva încheierii din 12 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 2702/116/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1807/2008. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 181/2008. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
