ICCJ. Decizia nr. 181/2008. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 181/2008
Dosar nr. 1260/111/2006
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 152 din 28 mai 2007, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 1260/111/2006, în baza art. 255 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul C.V., la o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Potrivit art. 255 alin. (4) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a sumei de 1.500 Euro, alcătuită din:
- 5 bancnote cu cupiura de 100 Euro;
- 20 bancnote cu cupiura de 50 Euro, aflate în prezent în compartimentul grefă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, predate cu procesul verbal de predare corpuri delicte din 17 august 2005, aflat în dosarul de urmărire penală.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 500 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 15 august 2005, în jurul orelor 11,30, la punctul de trecere a frontierei Borş, sensul de intrare în ţară, s-a prezentat inculpatul C.V., conducând autocarul Scania ,care aparţinea firmei de transport SC T.T. SRL Vicovu de Sus, judeţul Suceava. În autocar se aflau 43 călători care, la controlul de frontieră, au prezentat paşapoartele şi permisele de şedere ale acestora în străinătate.
Actele au fost prezentate de către inculpat agentului de poliţie B.I., care a constatat că un număr de 8 din cei 43 de călători aveau depăşit termenul de şedere în străinătate. Acesta a solicitat inculpatului să cheme cele 8 persoane, pentru a fi implementate în baza de date a Poliţiei de Frontieră. Revenind la autocar, inculpatul a cerut celor 8 persoane aflate în această situaţie să dea câte 200 Euro fiecare, pentru a oferi suma agentului de poliţie, astfel încât acesta să nu-i implementeze în baza de date a poliţiei.
După strângerea sumei de 1.500 Euro, inculpatul s-a deplasat la toneta de control şi a oferit poliţistului, într-un pachet de ţigarete, suma de bani, în scopul mai sus arătat.
S-a mai reţinut că, iniţial, inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptei, refuzând să semneze procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, dar ulterior, printr-un memoriu, a recunoscut că a strâns suma de 1.500 Euro de la cele 8 persoane, sumă pe care i-a oferit-o poliţistului de frontieră, specificând însă că acesta ar fi cerut suma respectivă.
În drept, fapta inculpatului C.V. de a oferi martorului B.I., agent de poliţie din cadrul Poliţiei de frontieră, suma de 1500 Euro, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul C.V., care a solicitat, în principal, restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, instanţa nefiind legal sesizată, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de dare de mită, în complicitate la dare de mită şi achitarea sa, în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., combinat cu art. 181 C. pen., întrucât fapta săvârşită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În situaţia menţinerii hotărârii de condamnare, inculpatul a solicitat să-i fie recunoscute circumstanţele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 112/A/2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.V.
A fost obligat apelantul inculpat la plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în apel.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Oradea a constatat că, cererea formulată de inculpat de restituire a cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale, în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen., pentru nelegala sesizare a instanţei este neîntemeiată. Astfel, încălcarea dispoziţiilor privind sesizarea instanţei are în vedere regularitatea desfăşurării urmăririi penale, prin trecerea cauzei prin toate stadiile procesuale obligatorii (punerea în mişcare a acţiunii penale, prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului în condiţii legale de către procuror), ceea ce în cauză s-a realizat.
De asemenea, potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătate în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea. Câtă vreme procurorul nu a înţeles să solicite extinderea procesului penal cu privire şi la cei 8 pasageri care aveau termenul legal de şedere în spaţiul Schengen depăşit, Curtea de Apel a apreciat că instanţa a fost legal sesizată doar cu privire la inculpatul C.V.
În ceea ce priveşte cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de dare de mită, în complicitate la dare de mită, s-a reţinut că şi aceasta este nefondată. Astfel, potrivit art. 255 C. pen., infracţiunea de dare de mită se săvârşeşte şi în modalitatea oferirii de bani, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 C. pen., inculpatul C.V. fiind cel care a oferit sumele de bani strânse de la cei 8 pasageri, el fiind autorul faptei, în accepţiunea art. 24 C. pen., potrivit căruia autor este persoana care săvârşeşte, în mod nemijlocit, fapta prevăzută de legea penală.
Totodată, instanţa de apel a apreciat că nu se impune reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., şi nici că fapta comisă ar fi lipsită de pericol social, câtă vreme motivele invocate de apelant (lipsa antecedentelor penale şi poziţia sa sinceră) au fost avute în vedere de prima instanţă la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.V., fără a-l motiva în scris, iar la termenul acordat pentru judecarea recursului, deşi a fost legal citat, nu s-a prezentat pentru a-l susţine.
Prin motivele de recurs depuse ulterior la dosar şi susţinute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen.
Recurentul inculpat a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de dare de mită, în complicitate la dare de mită, întrucât el doar a oferit lucrătorului de poliţie sumele de bani strânse de la cei opt pasageri, iar în subsidiar, fie achitarea sa, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, fie recunoaşterea de circumstanţe atenuante judiciare, cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă prevăzută de textul incriminator.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 C. proc. pen., constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanţa de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii şi al cuantumului acesteia, cât şi ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Din întreg materialul probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor B.I., C.V., I.V., C.G.T., M.C.G., şi D.M.I., procesul verbal de constatare a infracţiunii şi planşele foto a rezultat că, la data de 15 august 2005, în jurul orelor 11,30, pe sensul de intrare în ţară, la punctul de frontieră Borş a intrat autocarul marca Scania, aparţinând firmei de transport SC T.T. SRL Vicovu de Sus, judeţul Vrancea, condus de inculpatul C.V., autocar în care se aflau 43 persoane venind din străinătate.
Cu ocazia controlului a fost depistate un număr de 8 persoane, din cele 43 aflate în autocar, care aveau depăşit termenul legal de şedere în străinătate. Aceste persoane au fost invitate la ghişeul poliţistului de frontieră, pentru a fi implementate în baza de date a Poliţiei de Frontieră.
Inculpatul C.V. a fost cel care a adunat de la cele 8 persoane, ce aveau viza de şedere în străinătate expirată, în total suma de 1.500 Euro, pe care a pus-o într-un pachet de ţigări Marlboro, pachet de ţigări pe care l-a înmânat poliţistului de frontieră B.I.
Acesta, la rândul său, a sunat şeful de grupă care, deschizând pachetul de ţigări, a găsit în interiorul său suma de 1.500 Euro.
Susţinerile inculpatului în sensul că poliţistul de frontieră B.I. i-ar fi pretins acestuia şi celor 8 persoane care aveau viza de şedere expirată în spaţiul Schengen, câte 200 Euro de persoană, nu se coroborează cu nicio probă administrată în cauză, cu atât mai mult cu cât poliţistul B.I. este cel care a sesizat fapta conducerii vămii. Cererea inculpatului recurent de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de dare de mită în complicitate la dare de mită este nefondată.
Potrivit art. 255 C. pen., darea de mită este fapta persoanei care promite, oferă sau dă bani ori alte foloase necuvenite unui funcţionar, în scopul ca acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească ori să întârzie îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri.
Ca atare, elementul material al infracţiunii de dare de mită constă în acţiunea de corupere, care se poate realiza fie prin promisiunea, fie prin oferirea, fie prin darea de către o persoană către un funcţionar a unei sume de bani sau a altor foloase, în modurile şi scopurile arătate în art. 254 C. pen.
Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de dare de mită este necesară îndeplinirea anumitor cerinţe esenţiale, respectiv:
- banii sau celelalte foloase promise, oferite sau date să fie necuvenite, deci să aibă un caracter de retribuţie, adică să constituie plată (sau răsplată) în vederea efectuării unui act determinat;
- promisiunea, oferirea ori darea de bani sau alte foloase trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat.
Pentru existenţa infracţiunii de dare de mită nu este necesar ca promisiunea sau oferirea de bani ori alte foloase să fi fost urmată de acceptare; este nerelevant, de asemenea, refuzul funcţionarului de a accepta promisiunea ori oferta de bani sau alte foloase. Totodată, nu este necesar ca promisiunea ori oferirea de bani sau alte foloase să fi fost urmată de executare; este suficient faptul promiterii sau oferirii. În sfârşit, nu este necesar să se fi realizat scopul urmărit, adică să se fi îndeplinit, să nu se fi îndeplinit sau să se fi întârziat îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu ori să se fi săvârşit actul determinat contrar îndatoririlor de serviciu, fiind suficient să se fi propus, oferit sau dat bani ori alte foloase.
Potrivit art. 24 C. pen., autorul este persoana care săvârşeşte, în mod nemijlocit, fapta prevăzută de legea penală.
Întrucât una din modalităţile normative ale infracţiunii de dare de mită constă în oferirea de bani sau alte foloase necuvenite unui funcţionar şi cum inculpatul C.V. este cel care a oferit suma de 1.500 Euro, strânsă de la cei opt pasageri, poliţistului B.I., el are calitatea de autor al infracţiunii de dare de mită şi nu de complice.
Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondată şi solicitarea recurentului inculpat de a se dispune achitarea sa, întrucât fapta nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni, precum şi cererea de a-i fi recunoscute circumstanţe atenuante judiciare, motivat de împrejurarea că este infractor primar şi că a avut o conduită sinceră pe parcursul cercetărilor.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul că se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale.
Fapta săvârşită de inculpat nu poate fi apreciată ca fiind lipsită de gradul de pericol social al unei infracţiuni, în sensul prevederilor art. 181 C. pen., întrucât ea aduce atingere, subminează încrederea în corectitudinea, probitatea funcţionarilor în exercitarea atribuţiilor lor, astfel că persoanele dovedite ca vinovate, de asemenea, practici trebuie să fie sancţionate exemplar.
Intimidarea şi sancţionarea celor ce săvârşesc fapte de corupţie este de natură să contribuie la micşorarea numărului ofertelor sau promisiunilor de mită, deci la o diminuare a sferei corupţiei active, iar diminuarea sferei corupţiei active atrage diminuarea şi a sferei corupţiei pasive (luarea de mită).
Totodată, nu se impune a-i fi recunoscute inculpatului circumstanţele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., întrucât prima instanţă a avut în vedere la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului cele două împrejurări relevate de acesta, constând în lipsa antecedentelor penale şi conduita parţial sinceră adoptată.
Faţă de cele menţionate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 112/ A din 16 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 112/ A din 16 octombrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1809/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1841/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
