ICCJ. Decizia nr. 1861/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1861/2008
Dosar nr. 4127/30/2006
Şedinţa publică din 27 mai 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 44/ PI din 3 martie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petenta I.M.D împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 147/P/2006 şi a rezoluţiei de respingere a plângerii dată în dosar nr. 833/II/2/2006 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pe care le-a menţinut ca temeinice şi legale.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în fapt că plângerea formulată de petenta I.M.D. împotriva rezoluţiei nr. 146/P/2006 şi a lucrării nr. 833/II/2/2006 a fost iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, această instanţă, prin sentinţa penală nr. 742/ PI din 8 decembrie 2006, dispunând declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reşiţa, având în vedere infracţiunile reclamate prin plângere. Judecătoria Reşiţa, prin sentinţa penală nr. 471 din 29 noiembrie 2006, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, având în vedere calitatea de notar public a intimatului S.P., cauza fiind înregistrată la această instanţă la 10 ianuarie 2008.
Instanţa de fond a constatat de asemenea că petiţionara a criticat rezoluţiile anterior indicate arătând că plângerea iniţială nu s-a referit la numiţii G.I. şi G.L. ci doar la C.M. care nu a fost cercetată penal şi nu putea efectua o expertiză grafică bazându-se pe fotocopii, soluţia procurorului P.D. fiind eronată deoarece Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se referă la C.M., după cum eronate sunt şi aprecierile procurorului referitoare la expertiza grafică efectuată şi la intervenirea autorităţii de lucru judecat.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia nr. 147/P/2006 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele indicate în plângere neexistând faptă penală şi operând în speţă autoritatea de lucru judecat, în motivarea rezoluţiei analizându-se o plângere formulată de petiţionară (în care aceasta arată, în esenţă, că semnătura vânzătorului I.V. a fost falsificată în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 221 din 3 iunie 2002 la B.N.P. S.P., de către numiţii G.I. şi L.) concluzionându-se că faţă de soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii S.P., C.L. şi G.I. dată prin rezoluţia 283/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara (plângerea împotriva acestei soluţii fiind respinsă prin sentinţa nr. 16/ PI din 13 februarie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin respingerea recursului, potrivit deciziei nr. 2970 din 10 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) în speţă operează in rem autoritatea de lucru judecat chiar dacă prin noua plângere se face referire şi la alte două persoane, C.M., expert şi B.T., secretarul biroului notarial, deoarece priveşte aceleaşi fapte.
De asemenea, raportat la faptele reclamate a fi fost săvârşite de numita C.M., s-a reţinut că aceasta şi-a îndeplinit atribuţiile stabilite prin ordinul Ministerului Justiţiei, cu respectarea obiectivelor expertizei, iar secretarul B.T. a acţionat în limitele funcţiei sale.
Rezoluţia 1471/P/2006 a fost confirmată prin rezoluţia 833/II/2/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Referitor la plângerea împotriva rezoluţiilor anterior indicate instanţa de fond a apreciat că aceasta este nefondată deoarece, relativ la făptuitorii S.P., G.L. şi G.I. operează autoritatea de lucru judecat, acţiunea penală nemaiputând fi pusă în mişcare, potrivit art. 10 lit. j) ; în legătură cu numiţii C.M. şi B.T., din actele dosarului, nu a rezultat neîndeplinirea corespunzătoare a atribuţiilor, raportul de expertiză nr. 71 din 25 mai 2005 întocmit de aceasta în baza materialelor puse la dispoziţie ajungând, în principiu, la aceeaşi concluzie ca şi cele reţinute de expertul criminalist, în sensul că semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare, existentă la rubrica „vânzător" aparţine lui I.V., fiind incidente în speţă dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Problema neefectuării unei expertize invocată în plângerea adresată instanţei, a fost tranşată, în opinia instanţei de fond prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contraexpertiza nejustificându-se deoarece nu există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză grafologică.
Relativ la făptuitorul B.T. instanţa de fond a apreciat că din actele dosarului nu rezultă indicii de săvârşire a unor infracţiuni, în calitatea sa de secretar al biroului notarial, acesta deplasându-se, împreună cu notarul public la domiciliul numitului I.V. pentru ca acesta, să semneze contractul de vânzare-cumpărare, probele administrate cu ocazia instrumentării dosarului anterior indicat şi probele ştiinţifice de la dosar (ce demonstrează că numitul I.V. a semnat contractul în calitate de vânzător) probând nesăvârşirea de infracţiuni de către numitul B.T., fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Concluzionând, prima instanţă a arătat că aspectele relevate în plângere de către petentă nu pot conduce la modificarea rezoluţiilor atacate care se impun a fi menţinute ca legale şi temeinice.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs, în teren legal, petiţionara, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţată de prima instanţă şi reînceperea urmăririi penale faţă de G.I., G.L. şi S.P., scutirea de plata sumei de 50 lei la care a fost obligată prin hotărârea primei instanţe deoarece a formulat plângerea cu bună credinţă, dovedită prin solicitarea probei cu contraexpertiză, deoarece expertiza efectuată nu s-a bazat pe actele originale, solicitarea fiind reiterată în motivele de recurs.
Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 38514 C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce urmează:
Astfel, după cum rezultă din verificarea materialului probator aflat la dosar, instanţa de fond a apreciat în mod just ca legale şi temeinice rezoluţiile atacate având în vedere lucrările şi materialul din dosar, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (7) C. proc. pen.
Totodată, se va reţine că rezoluţia nr. 147/P/2006 s-a întemeiat pe actele premergătoare efectuate în cauză, cât şi pe întreg materialul probator din dosarul nr. 283/P/2004, respectiv înscrisuri, declaraţia făptuitoarei C.M., constatarea tehnico-ştiinţifică cuprinsă în raportul nr. 20.365 din 10 februarie 2005 al I.P.J. Caraş Severin şi raportul de expertiză grafică nr. 71 din 25 mai 2005, efectuat la cererea petiţionarei, concluzionându-se în mod corect că faţă de numiţii S.P., G.L. şi G.I. s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, că aceştia nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288, 289, 291, 292 şi 293 C. pen., faţă de numiţii C.M. şi B.T., din probele legal administrate nerezultând indicii care să probeze săvârşirea faptelor reclamate, neîncepându-se urmărirea penală, faptele imputate neexistând. Aşadar, aprecierile instanţei care preiau susţinerile din cuprinsul rezoluţiilor atacate sunt corecte, petiţionara nedovedind împrejurări noi care să contrazică soluţia anterior dispusă.
În legătură cu solicitarea reiterată în cuprinsul motivelor de recurs, de efectuare a unei contraexpertize grafice, urmează a se constata că este inadmisibilă, având în vedere dispoziţiile art. 38514 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., în faţa instanţei de recurs existând exclusiv posibilitatea administrării probei cu înscrisuri ; pe de altă parte se va constata că în cauză solicitarea a fost formulată prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la 10 august 2006, fiind motivat respinsă, bazat pe împrejurarea că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în cuprinsul deciziei penale nr. 2970 din 10 mai 2006, a stabilit că proba este inutilă şi nejustificată, neexistând dubii cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză grafologică.
Relativ la solicitarea de scutire de la plata sumei de 50 lei la care petiţionara a fost obligată în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., prin hotărârea recurată se constată că dispoziţia instanţei de fond a fost legală sub acest aspect, temeiul obligaţiei de plată fiind constituit de culpa procesuală a părţii ce a determinat declanşarea procedurii judiciare coroborată cu respingerea plângerii.
Având în vedere aspectele anterior analizate şi pentru considerentele invocate, apreciind ca legală şi temeinică sentinţa recurată, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul formulat de către petiţionara I.M.D., va fi respins, ca nefondat.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.M.D. împotriva sentinţei penale nr. 44/ PI din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1857/2008. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1867/2008. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
