ICCJ. Decizia nr. 1882/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1882/2008
Dosar nr. 160/45/2008
Şedinţa publică din 27 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 42 din 18 martie 2008, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.G. împotriva rezoluţiei procurorului din 11 ianuarie 2008 dată în dosarul nr. 437/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi a rezoluţiei procurorului ierarhic din 18 februarie 2008, pe care le-a menţinut.
S-a menţinut că în motivarea plângerii înregistrată pe rolul instanţei sub nr. 160/45/2008 petentul a arătat că în mod greşit procurorii au constatat că notarul public M.R.T., intimat în cauza de faţă, nu ar fi încălcat legea, în condiţiile în care, în vederea întocmirii unui act de vânzare-cumpărare a solicitat acte care nu erau necesare, refuzând ulterior întocmirea actului pe motiv că hotărârea care stătea la baza tranzacţiei era greşită, iar mai apoi notarul a oprit actele originale pe care a refuzat să le restituie petentului, astfel că în opinia acestuia din urmă rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă faţă de intimat este nelegală şi netemeinică.
Examinând actele şi lucrările dosarului prima instanţă a constatat că activitatea notarului care luând act de erorile conţinute în actele prezentate de părţi în vederea încheierii unei tranzacţii, a adus la cunoştinţa părţilor respective erorile constatate, precum şi consecinţele juridice pe care le-ar putea avea un act autentificat pe baza unei hotărâri care conţinea date contradictorii faţă de cele consemnate în titlul de proprietate, a fost o activitate desfăşurată în deplină concordanţă cu dispoziţiile Legii nr. 36/1995 care reglementează activitatea notarială.
În ce priveşte susţinerea petentului referitor la refuzul notarului de a restitui actele originale s-a reţinut că articolul 55 din acelaşi act normativ reglementează modul în care se restituie părţilor actele depuse la biroul notarului public, stabilindu-se că restituirea se face la solicitarea expresă a părţilor.
S-a concluzionat că în sarcina notarului public nu poate fi reţinută săvârşirea vreunei fapte penale, activitatea desfăşurată de acesta respectând obligaţiile impuse de Legea nr. 36/1995, astfel că rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat este întemeiată, justificându-se menţinerea ei.
Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă a declarat recurs petentul care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a susţinut că nu a avut parte de un proces echitabil în condiţiile în care la termenul din 18 martie2008 când s-a judecat cauza în primă instanţă a solicitat să i se acorde un termen pentru a-şi angaja un avocat şi a depune probe, respectiv înscrisuri în dovedirea plângerii sale, cereri care i-au fost respinse nelegal de către instanţă.
Pe fondul cauzei recurentul a criticat hotărârea atacată pentru greşita respingere a plângerii sale, deşi actele şi lucrările de la dosar demonstrează, în opinia petentului, că intimatul se face vinovat de faptele imputate, astfel că se impunea admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimat şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi pentru începerea urmăririi penale şi continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Recursul declarat de petent nu este întemeiat.
Examinând hotărârea atacată, respectiv actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată, că susţinerea recurentului referitor la încălcarea dreptului său la un proces echitabil nu este confirmată.
Din actele depuse la dosarul primei instanţe cât şi din cuprinsul hotărârii nu rezultă că petentul ar fi solicitat acordarea unui nou termen de judecată, la data de 18 martie 2008, pentru a-şi angaja apărător şi a depune acte în dovedirea plângerii sale, dimpotrivă, întrebat fiind de instanţă petentul a declarat la termenul respectiv că nu mai are de formulat alte cereri, aşa cum de altfel s-a consemnat în practicaua hotărârii, astfel încât s-a acordat cuvântul părţilor pentru dezbateri.
Cât priveşte critica referitoare la greşita respingere a plângerii sale de către instanţă, Înalta Curte constată că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi faţă de intimat este corectă, atâta timp cât faptele imputate de petent nu există, astfel că sentinţa primei instanţe care a menţinut rezoluţia atacată este legală şi temeinică.
Acţiunea intimatului care, în calitatea sa de notar, verificând actele prezentate de petiţionar în vederea perfectării unei tranzacţii a sesizat o neconcordanţă în ceea ce priveşte amplasamentul terenurilor faţă de precizările petentului care dorea să le înstrăineze, împrejurare pe care a adus-o la cunoştinţa părţilor, solicitând remedierea acestora, nu realizează conţinutul constitutiv al vreunei infracţiuni.
Dimpotrivă, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 35/1995 şi a Regulamentului de punere în aplicare a acesteia, notarul are obligaţia de a verifica actele pe care le instrumentează, de a solicita şi de a da lămuriri părţilor asupra conţinutului actelor respective şi a efectelor juridice ale celor ce urmează a fi întocmite, astfel că activitatea intimatului s-a desfăşurat în aceste limite legale.
Aşa fiind, în cauză nu existau temeiuri pentru a se dispune începerea urmăririi penale faţă de intimat sub aspectul faptelor imputate de către petent, chiar dacă acesta din urmă s-a dovedit a fi nemulţumit de activitatea desfăşurată de notar, astfel că hotărârea de respingere a plângerii împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică şi va fi menţinută ca urmare a respingerii recursului formulat de petent, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.G. împotriva sentinţei penale nr. 42 din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1878/2008. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 1883/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
