ICCJ. Decizia nr. 1883/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1883/2008
Dosar nr. 377/314/2008
Şedinţa publică din 27 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, prin sentinţa nr. 12 din 28 martie 2008, a respins plângerea formulată de petentul D.S. împotriva rezoluţiilor nr. 231/P/2006 din 30 noiembrie 2007 şi nr. 339/II/2 din 09 ianuarie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca nefondate, menţinând rezoluţiile atacate.
Totodată, petentul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava la data de 25 iulie 2007 petentul D.S. a solicitat a se efectua cercetări faţă de judecătorii S.A.L.D., J.A.M., P.C. şi grefiera C.R. de la Tribunalul Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 249 C. pen.
Împotriva plângerii penale petentul a arătat că, prin Decizia civilă nr. 138 din 22 iunie 2007 a Tribunalului Suceava, în care sus-numitele au format completul de judecată, au admis în mod abuziv, recursul părţilor adverse, respingându-i acţiunea civilă formulată, ca nefondată, deşi în faţa instanţei de fond câştigase procesul. A mai arătat că instanţa de recurs a interpretat eronat tranzacţia încheiată între părţi, confundând această tranzacţie cu un contract de vânzare-cumpărare.
Efectuându-se acte premergătoare în cauză de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, prin rezoluţia nr. 231/P/2006 din 30 noiembrie 2007, neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii S.A.L.D., J.A.M. şi P.C., pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi 249 C. pen. S-a dispus, de asemenea, şi neînceperea urmăririi penale faţă de grefier C.R., pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi 249 C. pen.
Pentru a se emite această rezoluţie s-a reţinut că între D.S. pe de o parte şi soţii D.Ş. şi D.M.E., pe de altă parte (fratele şi respectiv cumnata reclamantului), s-au ivit neînţelegeri de la un apartament din Rădăuţi.
În cauză au fost efectuate cercetări penale în dosarul penal nr. 339/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, în care, pentru infracţiunea de înşelăciune, prin rezoluţia din 1 aprilie 2005 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, întrucât s-a apreciat că este o cauză de natură civilă.
La data de 3 aprilie 2005, părţile au încheiat o tranzacţie, autentificată prin încheierea de autentificare cu nr. 1437 la Biroul Notarului Public B. din Rădăuţi.
După încheierea tranzacţiei între părţi au apărut din nou divergenţe şi petentul D.S. a deschis o acţiune civilă, prin care solicita instanţei să-i oblige pe pârâţii D.Ş. şi D.M.E. să-i plătească contravaloarea sumei ce reprezintă îmbunătăţirile pe care, după opinia sa, ei trebuia să le aducă la spaţiul pe care l-au eliberat.
Judecătoria Rădăuţi, prin sentinţa civilă nr. 330 din 29 ianuarie 2007, a admis în parte acţiunea civilă şi i-a obligat pe pârâţi să-i plătească reclamantului suma de 58.141,96 Ron, cu titlu de daune şi 3.415,03 Ron, cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinţei civile au declarat recurs petentul D.S. cât şi pârâţii D.Ş. şi D.M.E., iar Tribunalul Suceava, în completul de judecată format din intimatele S.A.L.D., J.M. şi P.C., prin Decizia civilă nr. 138 din 22 iunie 2007, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.S., a admis recursul formulat de pârâţi, a modificat sentinţa civilă nr. 330 din 29 ianuarie 2007 a Judecătoriei Rădăuţi şi a respins, ca nefondată, acţiunea civilă promovată de petentul reclamant.
S-a reţinut că cei trei judecători care au soluţionat recursul şi au pronunţat Decizia civilă de care petentul D.S. este nemulţumit, nu au comis nicio faptă penală, iar riscul de a nu se insera în tranzacţie toate aspectele dorite de cei care tranzacţionează revine doar părţilor contractante.
Cu privire la acuzaţiile formulate împotriva grefierei C.R., s-a reţinut că şi acestea sunt nefondate, atâta vreme cât atribuţiile sale sunt limitate şi nu are putere decizională la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.
Împotriva acestei rezoluţii, în termen legal, a formulat plângere, în baza art. 278 C. proc. pen., petentul D.S.
Prin rezoluţia nr. 339/II/2 din 9 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus, respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivarea acestei rezoluţii s-a arătat că, în cauza civilă nu s-a făcut niciun fel de confuzie cu privire la actele civile încheiate între petentul D.S. şi soţii D.Ş. şi D.E.M.
Tranzacţia încheiată între părţi avea scopul de a stinge litigiile intervenite între ele, iar în lipsa unor alte obligaţii prevăzute în tranzacţie pentru părţi, instanţa, la pronunţarea deciziei a avut în vedere voinţa acestora, consemnată în actul autentificat.
Împotriva sentinţei penale mai sus-menţionată, petiţionarul D.S. a declarat prezentul recurs.
Examinând recursul declarat de petiţionar sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu, fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ceea ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale, în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Instanţele judecătoreşti ca şi parchetele de pe lângă acestea sunt suverane a aprecia atât probatoriul administrat în cauză cât şi textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluţiile pronunţate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii magistraţilor şi prin urmare, nu pot conduce, prin ele însele la reţinerea unei infracţiuni de abuz în serviciu.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu privire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speţă, se constată că petiţionarul a formulat plângere în care susţine că instanţa „a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii (respectiv tranzacţia nr. 1437 din 4 aprilie 2005) .. şi a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia". De asemenea, mai susţine că, judecătorii, care au făcut parte din complet, au făcut confuzie între o tranzacţie şi un contract de vânzare cumpărare, or tranzacţia încheiată între părţi avea scopul să stingă litigiile intervenite între acestea. În lipsa unor alte obligaţii prevăzute în tranzacţie pentru părţi, instanţa la pronunţarea deciziei, a avut în vedere voinţa acestora, consemnată în actul autentificat.
Aşa fiind, se constată că nu există elemente care să genereze cel puţin suspiciuni în sensul unei atitudini de rea-credinţă a intimatelor, în soluţionarea cauzei şi având în vedere că reaua-credinţă nu se prezumă, în mod corect s-a apreciat că în speţă, nu se justifică începerea urmăririi penale faţă de intimate pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că intimatele nu au încălcat din culpă îndatoririle de serviciu.
Cu privire la acuzaţiile formulate împotriva grefierei C.R., se constată, de asemenea, că şi acestea sunt neîntemeiate, întrucât rolul unui grefier de şedinţă este acela de a consemna ce solicită părţile, atribuţiile sale fiind limitate, neavând putere decizională la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti.
Aşa fiind, hotărârea primei instanţe de respingere a plângerii formulate de petiţionar în temeiul art. 2781 C. proc. pen., este corectă astfel că recursul declarat în cauză apare, ca nefondat, şi va fi respins ca atare conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.S. împotriva sentinţei penale nr. 12 din 28 martie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1882/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1890/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
