ICCJ. Decizia nr. 2080/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2080/2008
Dosar nr. 186/42/200.
Şedinţa publică din 9 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr. 55 din 14 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 186/42/2008, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara F.C. împotriva ordonatelor nr. 550/P/2007 din 18 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi nr. 159/II/2/2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Petiţionara a fost obligată la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, nr. 550/P/2007, menţinută de către procurorul general prin ordonanţa nr. 159/11/2/2008 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petiţionarei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000 lei.
În considerentele ordonanţei s-a reţinut că prin rezoluţia din data de 7 decembrie 2007, s-a început urmărirea penală împotriva susnumitei, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen.
Întrucât din actele de urmărire penală a rezultat că infracţiunea s-a consumat, prin ordonanţa din data de 17 decembrie 2007, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. în art. 215 alin. (1) C. pen.
S-a reţinut în sarcina învinuitei că în data de 18 februarie 2007, aflându-se în complexul comercial Carrefour, a schimbat preţul unei haine de piele cu altul de o valoare inferioară, cauzând o pagubă de 142,5 lei.
Deşi, iniţial învinuita a recunoscut săvârşirea faptei ("mi-a venit ideea să lipesc o etichetă de la o altă geacă cu preţul mai mic, pe geaca tip cojoc. În acest sens am dezlipit o etichetă de la geaca cojoc cu preţul de 87,5 lei şi am lipit-o pe geaca tip cojoc care avea preţul de 230 lei"), ulterior aceasta a revenit asupra declaraţiilor, şi a încercat să acrediteze ideea că, totul a fost o greşeală, că a schimbat acel preţ întrucât preţul iniţial, respectiv de 174,99 lei, nu corespundea cu reducerea de preţ, de 50 lei, aşa cum era lipită eticheta şi din proprie iniţiativă, peste eticheta cu preţul de 50 lei ar fi lipit eticheta cu preţul de 87,5 lei pentru că se grăbea şi a apreciat că dacă ar fi fost probleme, persoana de la casă i-ar fi spus.
Procurorul a reţinut că apărarea învinuitei nu este susţinută de materialul probator administrat în cauză. Astfel, atât angajaţii complexului comercial, care au oprit-o pe învinuită după ce aceasta a achitat un preţ mai mic decât cel datorat în realitate, cât şi lucrătorii de poliţie sosiţi la faţa locului, au declarat că învinuita a recunoscut fapta. Mai mult, din vizionarea înregistrării făcută cu camerele de luat vederi din magazin (de altfel, acesta a fost şi motivul pentru care agenţii de securitate ai complexului comercial au oprit-o pe învinuită), rezultă că aceasta a luat etichetele cu preţuri mai mici de pe o geacă, le-a lipit pe geaca care avea preţul de 230 lei, eticheta cu preţul de 230 lei a lipit-o pe geaca de la are a luat preţurile, iar la plecare din raionul "textile" a lăsat această din urmă geacă la raft.
Având în vedere modul concret şi împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă - un prejudiciu modic le 142,5, reparat integral -precum şi circumstanţele personale ale învinuitei, care este încadrată într-o formă retribuită de muncă, nu este cunoscută cu antecedente penale, a regretat incidentul creat, s-a apreciat că în cauză acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Plângerea formulată de petiţionară împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin ordonanţa din 28 ianuarie 2008, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în lucrarea nr. 159/11/2/2008.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. 186/42/2008, numita F.C. a solicitat desfiinţarea ordonanţei nr. 550/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti din data de 18 decembrie 2007, precum şi cea a procurorului general nr. 159/11/2/2008 din 28 ianuarie 2008 precizând că iniţial a fost cercetată pentru furt, însă ulterior faptei i s-a schimbat încadrarea juridică în înşelăciune, fără să i se aducă la cunoştinţă aceasta.
A mai menţionat petiţionara că declaraţia în care a recunoscut presupusa faptă este lovită de nulitate absolută deoarece nu a fost dată în faţa organului competent, faţă de împrejurarea că petiţionara, având gradul de maior - în prezent sub inspector şef - trebuia cercetată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
De asemenea, petiţionara a mai invocat ca şi apărări următoarele: înregistrarea video obţinută de la magazinul " Carrefour " nu are nici o valoare juridică având în vedere că procurorul general a menţionat că aceasta nu respectă prevederile imperative din codul procedură penală; procurorul anchetator nu i-a adus la cunoştinţă petiţionarei sau apărătorului ales al acesteia că doreşte să audieze martori; nu există nici o probă în dosar din care să rezulte că petiţionara a cunoscut că preţul produsului era de 2300 lei înainte să-1 achite la casă, precum şi faptul că acel produs avea preţul învederat de către reprezentanţii magazinului, ca denumire şi valoare; referitor la dezlipirea şi lipirea etichetelor, sunt simple afirmaţii nesusţinute de nici o probă video sau alte probe administrate în cauză; din proba video existentă la dosar rezultă că a dezlipit o singură etichetă de pe produsul negru şi că nu a lipit nici o etichetă pe produsul pe care l-a pus pe raft; proba video care există la dosar, este pe un CD care încalcă prev. art. 911 şi art. 915 C. proc. pen.; atâta timp cât nu există plângere din partea persoanei vătămate, nu există prejudiciu şi deci nu există parte vătămată, condiţii ce sunt obligatorii pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune, motiv pentru care nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia.
Concluzionând, petiţionara a solicitat anularea sancţiunii administrative aplicate sau eventual înlocuirea acesteia cu mustrare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploieşti a respins plângerea petiţionarei, ca neîntemeiată, reţinând că deşi petiţionara nu recunoaşte fapta, din fotografiile extrase de pe înregistrarea video a camerelor de luat vederi din incinta complexului comercial Carrefour, se observă că aceasta lipeşte iniţial o etichetă conţinând cod de bare şi preţ peste cea deja existentă la produsul pe care dorea să-l cumpere (filele 30-32, 70 -73), iar ulterior lipeşte o nouă etichetă conţinând cod de bare şi preţ lângă aceasta (filele 33, 74-79).
În ceea ce priveşte înregistrarea video aparţinând sistemului de securitate al complexul comercial "Carrefour", prima instanţă a reţinut că aceasta se circumscrie disp. art. 916 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., susţinerea petiţionarei, că ar fi lovită de nulitate absolută, fiind nefondată.
S-a mai reţinut că, deşi probatoriile administrate în faţa altor organe judiciare decât procurorul competent de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, nu pot fi luate în considerare, din probatoriile administrate de către această din urmă persoană, respectiv declaraţiile petiţionarei, ale martorei S.C.M., rapoartele agenţilor de poliţie şi imaginile extrase de pe înregistrarea video mai sus amintită, conduc la concluzia că petiţionara a schimbat etichetele de preţ de pe produs şi a plătit la casa de marcat preţul aferent acestor noi etichete lipite, situaţie care întruneşte elementul material al infracţiunii de înşelăciune.
Referitor la participarea petiţionarei sau a apărătorului ales al acesteia, la administrarea celorlalte probatorii în cauză, în faza de urmărire penală, prima instanţă a reţinut că nu a existat nici o solicitare sub acest aspect din partea acestora, motiv pentru care procurorul a administrat probele conform dispoziţiilor codului de procedură penală, fără a încălca vreuna din respectivele prevederi.
De asemenea, prima instanţă a respins cererea petiţionarei de înlocuire a amenzii administrative cu mustrare, motivat de faptul că aceasta este o persoană cu studii superioare care deţinea gradul de subinspector şef la Penitenciarul Târgşor, situaţie în care putea discerne între o faptă care poate atrage răspunderea penală şi/sau administrativă şi o faptă lipsită de importanţă sau o faptă corectă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs petiţionara F.C., în cuprinsul motivelor de recurs aflate la pag. 5-11 din dosar, precum şi al precizărilor aflate la pag. 19-22, formulând următoarele critici: hotărârea instanţei de fond este nemotivată; petiţionara şi apărătorul acesteia nu aveau obligaţia de a solicita să li se permită participarea la efectuarea actelor de urmărire penală, ci procurorul avea obligaţia de a lua toate măsurile de a fi respectat dreptul la apărare; procurorul care a instrumentat cauza avea obligaţia să se abţină în preluarea dosarului, cunoscând că soţul acestuia, era subordonatul petiţionarei, între aceştia existând o stare tensională; instanţa de fond a respins plângerea pentru că petiţionara are studii superioare şi deţine gradul de subinspector şefia Penitanciarul Târgşor; ordonanţa nr. 550/P/2007 este emisă cu încălcarea art. 203 alin. (2) C. proc. pen., întrucât în dispozitivul acesteia se specifică scoaterea de sub urmărire penală pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, iar în comunicarea ataşată ordonanţei se precizează că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru art. 208-209 C. pen.; declaraţia cu presupusa recunoaştere din 19 februarie 2007 este lovită de nulitate absolută, întrucât, conform art. 213 C. proc. pen., organul de cercetare penală era obligat să o trimită deîndată procurorului competent; ordonanţa din 18 ianuarie 2008 a fost comunicată la altă adresă, pentru a nu putea fi atacată ; înregistrarea video este lovită de nulitate absolută, fiind încălcate prevederile imperative ale art. 915 C. proc. pen.; nu au fost respectate disp. art. 203 alin. (2) C. proc. pen., întrucât ordonanţa procurorului comunicată petiţionarei nu are semnătura şi ştampila procurorului.
Analizând recursul declarat de petiţionara F.C., prin prisma criticilor formulate de aceasta, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, a sentinţei pronunţate în cauză, dar şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
Din actele dosarului rezultă că prin rezoluţia din 27 februarie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti s-a început urmărirea penală împotriva numitei F.C. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., întrucât, la data de 18 februarie 2008, aflându-se în incinta magazinului Carrefour din Ploieşti, a schimbat preţul unei haine de piele cu altul de valoare inferioară, cauzând un prejudiciu de 142,5 lei.
Prin ordonanţa nr. 1728/P/2007 din 23 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, în temeiul art. 230 C. proc. pen., raportat la art. 11 pct. l lit. b) şi art. 10 lit. b1) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei F.C. şi aplicarea unei sancţiuni administrative, amendă în cuantum de 1000 Ron, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) C. pen.
Împotriva acestei ordonanţe, petiţionara a formulat plângere la procurorul ierahic superior, în temeiul art. 278 C. proc. pen.
Prin rezoluţia din 8 octombrie 2007 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, dată în lucrarea nr. 3457/11/2/2007 s-a dispus admiterea plângerii formulate de petiţionara F.C. împotriva ordonanţei procurorului din 23 aprilie 2007, dată în dosarul nr. 1728/P/2007, care a fost infirmată ca nelegală şi declinarea competenţei de soluţionare a dosarului în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
În considerentele acestei rezoluţii s-a reţinut că, faţă de calitatea petiţionarei , care face parte din corpul ofiţerilor, în sensul art. 9 din Legea nr. 293/2004 modificată, având gradul de subinspector şef de penitenciare, competenţa de a efectua urmărirea penală revine parchetului de pe lângă curtea de apel, conform art. 60 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din administraţia penitenciarelor.
Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 550/P/2007, iar prin rezoluţia din data de 7 decembrie 2007 s-a început urmărirea penală împotriva petiţionarei pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. (1) C. pen.
Întrucât din actele de urmărire penală a rezultat că infracţiunea s-a consumat, prin ordonanţa din data de 17 decembrie 2007, s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 215 alin. (1) C. pen. în art. 215 alin. (1) C. pen.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, nr. 550/P/2007, menţinută de către procurorul general prin ordonanţa nr. 159/II/2/2008 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petiţionarei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 1000 lei.
Plângerea formulată de petiţionară, în temeiul art. 2781C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, prin sentinţa penală nr. 55 din 14 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Critica invocată de recurenta petiţionară referitoare la nemotivarea hotărârii primei instanţe şi care va fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., este neîntemeiată, întrucât, în considerentele hotărârii atacate au fost amplu motivate toate aspectele invocate de petiţionară.
Astfel, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, ordonata de scoatere de sub urmărire penală este temeinică şi legală întrucât, deşi petiţionara nu recunoaşte fapta, totuşi, din fotografiile extrase de pe înregistrarea video a camerelor de luat vederi din incinta complexului comercial, se observă că aceasta lipeşte iniţial o etichetă conţinând cod de bare şi preţ peste cea deja existentă la produsul pe care dorea să-l cumpere, iar ulterior lipeşte o nouă etichetă conţinând cod de bare şi preţ lângă aceasta, activitate care întruneşte elementul material al infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen.
Nici critica recurentei petiţionare referitoare la precaritatea mijloacelor de probă nu este întemeiată, întrucât, înregistrărilor video aparţinând sistemului de securitate din complexul comercial Carrefour, potrivit art. 916 alin. (2) C. proc. pen., pot constitui mijloace de probă, dacă nu sunt interzise de lege.
În ce priveşte încălcarea dreptului la apărare al petiţionarei, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 172 C. proc. pen., în cursul urmăririi penale, apărătorul învinuitului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, care implică audierea sau prezenţa învinuitului căruia îi asigură apărarea şi poate formula cereri şi depune memorii.Cum, apărătorului petiţionarei i-au fost respectate aceste drepturi, critica petiţionarei se dovedeşte a fi neîntemeiată.
Chiar dacă, într-adevăr, în comunicarea ataşată ordonanţei nr. 550/P/2007 se precizează că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 208-209 C. pen., aceasta nu constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 203 alin. (2) C. proc. pen., întrucât menirea acestui act procedural ( comunicarea ) este acela de a încunoştiinţa partea despre soluţia dispusă şi de a marca momentul de la care începe să curgă termenul pentru exercitarea unei potenţiale căi de atac. În cauză, ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală cuprinde toate elementele prevăzute de art. 203 alin. (2) C. proc. pen., eroarea materială strecurată în comunicarea ataşată ordonatei neputând-o prejudicia pe petiţionară , atâta vreme cât, la data de 17 decembrie 2007, în prezenţa apărătorului ales a luat cunoştinţă de încadrarea juridică a faptei şi de materialul de urmărire penală, iar comunicarea a fost însoţită de ordonanţa procurorului in extenso.
Declaraţia petiţionarei din 19 februarie 2007 nu a fost avută în vedere de procuror, ca mijloc de probă, la stabilirea vinovăţiei acesteia. Situaţia de fapt şi vinovăţia petiţionarei a fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: declaraţiile angajaţilor complexului comercial, procesele-verbale întocmite de lucrătorii de poliţie sosiţi la faţa locului, înregistrarea video aparţinând sistemului de securitate al magazinului.
În ce priveşte presupusa cauză de incompatibilitate în care s-ar fi aflat procurorul de caz şi care l-ar fi obligat pe acesta să se abţină de la instrumentarea dosarului de urmărire penală, Înalta Curte constată că, în lipsa oricăror dovezi în acest sens, critica se dovedeşte a fi neîntemeiată.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală.
În consecinţă, nefiind fondate criticile formulate de recurenta petiţionară şi cum nu se constată existenţa altor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara F.C. împotriva sentinţei penale nr. 55 din 14 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara F.C.
împotriva sentinţei penale nr.55 din 14 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 9 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2073/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2111/2008. Penal → |
|---|
