ICCJ. Decizia nr. 2073/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2073/200.
Dosar nr. 3149/89/200.
Şedinţa publică din 9 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 36 din 21 ianuarie 2008, pronunţată de Tribunalul Vaslui, secţia penală, în dosarul nr. 3149/89/2007, s-au dispus următoarele :
l. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. şi a art. 74 lit. b) şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare.
2. În baza art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 618/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) şi b) şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 861 C. pen., s-a suspendat executarea pedepselor sub supraveghere şi s-a fixat termen de încercare de 6 ani pentru ambii inculpaţi.
Pe durata executării pedepselor, s-a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepselor sub supraveghere, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
Pe durata termenului de încercare, inculpaţii au fost obligaţi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, desemnat organ de supraveghere;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a le putea fi controlate mijloacele de existenţă;
- să nu intre în legătură cu victimele: I.G., I.P., I.B. şi I.D.
S-a atras atenţia inculpaţilor asupra disp. art. 86 4 C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.I., în baza art. 88 alin. (1) C. pen., durata reţinerii luată faţă de el, respectiv ziua de 25 mai 2007.
S-a revocat măsura privativă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, luată prin Ordonanţa procurorului nr. 28/D/P/2007 din 26 mai 2007 şi 29 iunie 2007 şi menţinută de instanţă pe timpul judecăţii, faţă de inculpaţii P.I. şi P.M.
S-a luat act că părţile vătămate, constituite părţi civile în timpul urmăririi penale, I.G., I.P. şi I.B. nu au mai avut pretenţii civile de la inculpaţi.
S-a admis, în parte, cererea părţii vătămate I.D. de constituire ca parte civilă şi au fost obligaţi inculpaţii P.I. şi P.M. să plătească, în solidar, părţii civile I.D., suma de 2000 lei cu titlu de daune morale.
S-a respins cererea părţii civile I.D. privind acordarea de daune materiale.
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi fiecare în parte, să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 350 lei.
S-a dispus că suma de 600 lei, reprezentând onorarii pentru apărătorii din oficiu desemnaţi pentru inculpaţi şi părţile vătămate, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 28/D/P din 24 septembrie 2007, D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Vaslui a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor P.I. şi P.M. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei este următoarea:
Profitând de faptul că părţile vătămate aveau o situaţie financiară precară, neavând locuri de muncă, deşi aveau copii minori în întreţinere, inculpatul P.I., în luna martie 2007, a luat hotărârea infracţională de a le propune acestora să meargă în Spania, la fratele său P.M., promiţându-le că acesta le va asigura locuri de muncă în agricultură. Pentru a-i convinge, inculpatul P.I. le-a spus că vor avea cazarea şi mâncarea asigurată, că munca prestată va fi plătită cu 40 Euro/zi şi că transportul va fi asigurat de el, urmând ca după plata primului salariu, părţile vătămate să restituie fiecare câte 210 Euro, contravaloarea transportului.
Inculpatul P.I. ştia însă că fratele său nu are posibilitatea să intermedieze găsirea unor locuri de muncă, neavând nici el un loc de muncă în Spania.
În urma acordului părţilor vătămate, în cursul lunii martie 2007, acestea, împreună cu numitul C.N. au fost transportate în Spania cu un microbuz condus de martorul S.C.
Ajunse în oraşul Barcelona, victimele au fost preluate de către coinculpatul P.M. şi cazate într-o cameră a imobilului în care locuia şi el. Cu această ocazie, coinculpatul P.M. le-a spus părţilor vătămate că nu le poate asigura locuri de muncă şi că vor trebui să fure şi să cerşească.
Victimele au fost forţate prin constrângere fizică şi psihică să fure sau să cerşească, fiind ameninţate că vor fi vândute altor cetăţeni români de etnie rromă, astfel că acestea au acceptat să desfăşoare activităţile propuse de inculpatul P.M. Doar victima I.B. a reuşit să fugă şi să se refugieze la un cetăţean român aflat în Spania, unde a lucrat până în luna iunie 2007.
Timp de aproximativ o lună părţile vătămate au fost exploatate, fiind transportate de inculpatul P.M. pe străzile din localitatea Barcelona, în locuri aglomerate, unde erau separate şi puse să cerşească.
La aproximativ 2 săptămâni după ce au ajuns în Spania, partea vătămată I.D. a reuşit să ascundă 5 Euro, telefonând la Băceşti la numitul I.J., care avea telefon şi prin acesta a luat legătura cu tatăl său, I.R., căruia i-a relatat situaţia lor din Spania, faptul că au fost înşelaţi în buna lor credinţă.
În această situaţie, I.R. s-a întâlnit cu inculpatul P.I., căruia i-a reproşat că înţelegerea dintre el şi victime nu a fost respectată. Cu această ocazie, inculpatul i-a cerut pentru fiecare victimă câte 120 Euro pentru a le readuce în ţară.
Ajunse în ţară, părţile vătămate au reclamat la poliţie situaţia lor din Spania.
În timpul urmăririi penale, victimele şi-au menţinut declaraţiile în sensul că au fost exploatate de inculpaţi prin constrângere dar, deşi împotriva inculpatului P.I. s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, stabilindu-se, ca obligaţie în sarcina acestuia, să nu intre în legătură cu părţile vătămate, acesta nu respectat această măsură. În baza autorizaţiilor obţinute, inculpatul P.I. a fost filmat video când s-a întâlnit cu victimele.
În aceste condiţii este lesne de înţeles de ce părţile vătămate, în cursul cercetării judecătoreşti şi-au schimbat declaraţiile, declarând că la parchet au declarat mincinos pentru că vroiau să se răzbune pe inculpaţi, dar că s-au împăcat, că i-au iertat şi că nu mai au nici o pretenţie de la aceştia, cerând să se încheie procesul, luându-se act de poziţia lor procesuală.
Faţă de aceste considerente, instanţa de fond a constat că inculpaţii au comis infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fiind vorba de mai multe victime.
Faţă de natura infracţiunii, de valorile sociale încălcate prin săvârşirea ei, de conduita după comiterea faptei de a readuce victimele în ţară, prima instanţă, reţinând în favoarea inculpatului P.I. disp. art. 74 lit. b), iar în favoarea inculpatului P.M. disp. art. 74 lit. a) şi b) C. pen. şi faţă de ambii inculpaţi, disp. art. 76 lit. a) C. pen., a apreciat ca o pedeapsă de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru inculpatul P.I. şi o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru inculpatul P.M., vor avea menirea să-şi atingă scopul, acela de reeducare şi de reintegrare în societate a celor doi inculpaţi.
De asemenea, prima instanţă a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, fixând termen de încercare de 6 ani pentru ambii inculpaţi şi stabilind ca pe durata termenului de încercare, aceştia să se supună măsurilor de supraveghere stabilite prin dispozitiv.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat apel, inculpaţii P.I. şi P.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
- greşita interpretare a probatoriului administrat a condus instanţa la pronunţarea unei soluţii de condamnare fără suport probatoriu, câtă vreme vinovăţia inculpaţilor nu a fost dovedită fără nici un dubiu;
- modul de soluţionare a laturii civile nu este corect, raportat la piesele dosarului; astfel, câtă vreme partea vătămată I.D. nu s-a prezentat în instanţă să-şi susţină şi să dovedească acţiunea civilă, apare nejustificată soluţia primei instanţe de acordare a sumei de 2000 lei cu titlu de daune morale.
- nici modalitatea de executare a pedepsei stabilită de către instanţa fondului nu este corespunzătoare împrejurărilor cauzei.
Examinând actele şi lucrările dosarului de fond, prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 alin. (1) C. proc. pen., Curtea de Apel Iaşi a constatat că apelurile formulate sunt nefondate, respingându-le ca atare.
Astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, evaluându-le în mod unitar şi evidenţiind aspectele concordante ce susţin vinovăţia inculpaţilor, activitatea infracţională desfăşurată de către aceştia percepută atât direct de martorii victimă, cât şi de ceilalţi martori audiaţi în cauză (S.C., T.D. etc), întrunind atât obiectiv, cât şi subiectiv, conţinutul incriminator al infracţiunii de "trafic de persoane" prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Cu privire la individualizarea tratamentului sancţionator, s-a reţinut că prima instanţă a făcut o justă analiză şi evaluare a tuturor împrejurărilor cauzei, precum şi a datelor personale ale fiecărui inculpat.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de apel a apreciat că aceasta a fost corect soluţionată de prima instanţă, prin respingerea cererilor de acordare a daunelor materiale, ca nedovedite, în virtutea principiului înscris în dispoziţiile art. 1169 C. civ. În ceea ce priveşte daunele morale acordate de instanţă, s-a apreciat că acestea au fost corect cuantificate pe baza elementelor aflate la dosarul cauzei, jurisprudenţa penală stabilind că acordarea şi cuantificarea acestora este la aprecierea instanţelor de judecată. Or, având în vedere vătămările inerente rezultate din comiterea infracţiunilor, consecinţele imediate şi mediate ale faptelor inculpaţilor, apare ca fiind justificată soluţia instanţei de fond, de acordare a daunelor morale părţii civile I.D.
Pentru aceste considerente, prin Decizia nr. 37 din 1 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, în dosarul nr. 3149/89/2007, s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii P.I. şi P.M. împotriva sentinţei penale nr. 36 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Vaslui.
Împotriva acestei decizii, în termen legal au formulat recurs inculpaţii P.I. şi P.M., fără a preciza în scris care sunt motivele de casare.
La termenul acordat pentru soluţionarea recursurilor, 9 iunie 2008, recurenţii inculpaţi prezenţi, prin apărătorul desemnat din oficiu, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., au solicitat, în principal, achitarea lor pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane "prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea judiciară a pedepselor şi a modalităţii de executare, în sensul dispunerii suspendării condiţionate a executări pedepselor, pentru ca cei doi inculpaţi să se poată deplasa pentru a-şi găsi locuri de muncă.
Examinând Decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de recurenţii inculpaţi, Înalta Curte constată că recursurile inculpaţilor P.I. şi P.M. sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs invocat de apărătorul recurenţilor inculpaţi, potrivit căruia nu există infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât nu s-a făcut dovada, faţă de declaraţiile contradictorii ale părţilor vătămate, că inculpaţii le-au obligat pe acestea să cerşească şi să fure şi care va fi analizat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că hotărârile primelor instanţe cu privire la existenţa faptei, la existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane şi la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor P.I. şi P.M. , sunt corecte.
Vinovăţia inculpaţilor este dovedită prin declaraţiile părţilor vătămate I.G., I.P., I.B. şi I.D., dar şi a martorilor I.R., S.C., L.C., I.J., T.D., etc. Faptul că ulterior, în faţa instanţei de judecată, părţile vătămate au revenit asupra declaraţiilor date la urmărirea penală, arătând că la parchet au declarat mincinos pentru că vroiau să se răzbune pe inculpaţi, nu poate constitui o dovadă a lipsei de vinovăţie a inculpaţilor.
Faţă de această situaţia, în mod corect instanţa de fond a înlăturat din ansamblul probator, declaraţiile date de martorii victimă în faţa instanţei ca fiind neconforme adevărului, situaţie sprijinită şi de probele aflate la dosarul cauzei, respectiv înregistrarea video a întâlnirii inculpatului P.I. cu victimele - în ciuda, interdicţiei impuse în acest sens - în cadrul căruia s-a stabilit cele ce urmau a fi declarate în faţa instanţei. De altfel, instanţa de fond şi-a argumentat soluţia în cest sens şi pe percepţia directă avută asupra comportamentului victimelor în faţa instanţei, care au avut o atitudine temătoare. Concluzionând, in procesul de apreciere a probatoriului, ce presupune interpretarea acestuia în baza raţionamentelor logice, atât asupra chestiunilor de fapt cât şi a celor de drept, instanţa de fond a reţinut corect atât împrejurările faptice concrete, cât şi vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.
Prin urmare, faţă de probele de vinovăţie ale inculpaţilor, critica referitoare la lipsa de concludentă a probelor administrate este neîntemeiată.
În ce priveşte solicitarea de reindividualizare judiciară a pedepsei şi a modalităţii de executare, Înalta Curte constată că în mod corect, instanţa de fond, cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a aplicat inculpaţilor pedepse adaptate gravităţii faptelor comise şi persoanei fiecărui inculpat, stabilite într-un cuantum de natură a contribui la reeducarea acestora.
În procesul de cuantificare a pedepsei şi la individualizarea modului de executare al pedepselor, în mod corect, instanţa de fond a avut în vedere condiţiile şi modalitatea în care au fost săvârşite faptele, gradul de pericol social al acestora, natura relaţiilor sociale ce au fost încălcate, persoana fiecărui inculpat, unul dintre inculpaţi fiind cunoscut cu antecedente penale, atitudinea acestora care, în ciuda lipsei de instruire, au încercat să influenţeze martorii, împiedicând desfăşurarea normală a procesului penal, încălcând obligaţiile impuse în acest sens, astfel încât, aplicarea unor pedepse de 3 ani şi 2 luni închisoare, respectiv 3 ani închisoare, justifică concluzia că toate elementele de circumstanţiere de natură să atenueze răspunderea penală au fost avute în vedere de instanţa fondului care, raportat acestora, a acordat inculpaţilor largi circumstanţe atenuante.
Mai mult, efectul circumstanţelor atenuante recunoscute de către instanţă inculpaţilor a fost extins şi asupra modalităţii de executare a pedepselor, prin suspendarea sub supraveghere a pedepselor arătate.
Prin urmare, pedepsele aplicate inculpaţilor au fost just individualizate atât în ce priveşte cuantumul acestora, cât şi modalitatea de executare, fiind în măsură să realizeze scopul de prevenţie şi reeducare prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că nu sunt temeiuri pentru modificarea acestora.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii P.I. şi P.M. sunt nefondate, motiv pentru care le va respinge ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata sumelor de câte 460 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 260 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apărarea fiecărui inculpat şi intimatelor părţi civile I.G., I.P., I.B. şi I.D., se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.I. şi P.M. împotriva deciziei penale nr. 37 din 1 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 460 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 260 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apărarea fiecărui inculpat şi intimatelor părţi civile I.G., I.P., I.B. şi I.D., se vor avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 9 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2060/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2080/2008. Penal → |
|---|
