ICCJ. Decizia nr. 2111/2008. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.2111/2008

Dosar nr. 4104/1/200.

Şedinţa publică din 11 iunie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1051/288/2006, în baza art. 160¹⁰ alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a revocat liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului B.D., dispusă prin încheierea nr. 656 din 19 aprilie 2006, pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr. 2357/2006.

În baza art. 160¹⁰ alin. (3) raportat la art. 143, art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi art. 149 C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.D. pe o perioadă de 30 de zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare.

În baza art. 150 alin. (2) C. proc. pen., art. 151 C. proc. pen. s-a dispus emiterea unui nou mandat de arestare preventivă a inculpatului B.D.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reţinut că la data de 15 aprilie 2008 a fost înregistrată sub nr. 1051/288/2006 la Curtea de Apel Piteşti, cererea formulată de D.I.I.C.O.T - Biroul Teritorial Vâlcea, privind revocarea liberării provizorii sub control judiciar, măsura liberării fiind luată prin încheierea nr. 656 din 19 aprilie 2006 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea faţă de inculpatul B.D., întrucât acesta a încercat să părăsească teritoriul României cu scopul de a se sustrage de la judecată şi de la executarea pedepsei.

Examinând această cerere, curtea de apel a reţinut că inculpatul în cauză are calitatea de recurent în dosarul nr. 1051/288/2006 al Curţii de Apel Piteşti, prin recursul său fiind astfel sesizată curtea, fapt pentru care cererea de faţă, a fost ataşată la acest dosar, fixându-se un prim termen de soluţionare a recursului la data de 17 aprilie 2008, în prezent judecarea cauzei, amânându-se pentru data de 19 iunie 2008.

În motivarea cererii introduse de D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vâlcea s-a arătat că în data de 29 martie 2008 inculpatul B.D. a fost surprins în interiorul unui TIR condus de un cetăţean turc, în timp ce încerca să treacă în mod fraudulos frontiera de stat a României spre Bulgaria.

Considerându-se evidentă intenţia inculpatului de a părăsi teritoriul României cu scopul de a se sustrage de la judecată şi de la executarea pedepsei s-a solicitat revocarea liberării provizorii sub control judiciar şi pe cale de consecinţă, arestarea preventivă a acestuia.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat următoarele:

Din procesul-verbal de constatare întocmit de organele de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de frontieră Constanţa - Sectorul Poliţiei de Frontieră Negru Vodă ( filele 19-22 ), a rezultat că în data de 29 martie 2008 inculpatul B.D. a fost surprins în interiorul unui TIR condus de un cetăţean turc cu destinaţia Bulgaria, fapt ce denotă intenţia celui în cauză de a părăsi fraudulos teritoriul României cu scopul de ase sustrage de la judecată şi eventual de la executarea pedepsei ce i se va aplica.

În prezent inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 71 alin. (2) din OUG nr. 105/2001 modificată şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în asociere cu inculpaţii D.M. şi K.C. a organizat, în calitate de lider a unui grup bine conturat, o amplă activitate infracţională în scopul racolării şi îndrumării unor persoane (cetăţeni turci) pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României şi a iniţiat şi constituit cu minuţiozitate un grup în vederea comiterii infracţiunii descrise mai sus.

Pentru termenul de judecată a prezentei cereri din 30 aprilie 2008, instanţa a depus toate diligentele în vederea aducerii inculpatului în faţa sa, dar din datele informative primite a rezultat că acesta nu mai locuieşte la adresele indicate şi cunoscute din dosar, astfel încât sustragerea sa de la judecată este evidentă.

Potrivit dispoziţiilor art. 160¹⁰ alin. (1) lit. b) C. proc. pen. liberarea provizorie poate fi revocată dacă inculpatul nu îndeplineşte cu rea-credinţă obligaţiile ce-i revin potrivit art. 160² alin. (3) C. proc. pen. şi art. 160⁴ alin. (2) C. proc. pen. sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârşeşte din nou cu intenţie o infracţiune pentru care este urmărit şi judecat.

Referitor la inculpatul B.D., acesta a fost arestat preventiv la data de 28 februarie 2006 prin încheierea nr. 322/2006 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în baza art. 149¹, art. 143 şi art. 148 lit. h) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 71 alin. (2) din OUG nr. 105/2001 modificată şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen. pe o perioadă de 29 zile, fiind emis mandatul nr. 14/2006.

S-a considerat că există indicii temeinice în legătură cu comiterea infracţiunilor arătate de către inculpat, pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste fapte este mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Prin încheierea nr. 656 din 19 aprilie 2006 Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acest inculpat, astfel încât pe timpul liberării sale provizorii a fost supus să respecte obligaţiile prevăzute de lit. a), b), d) şi e) ale art. 160² C. proc. pen.

Totodată, i s-a atras atenţia şi asupra dispoziţiilor art. 160¹⁰ C. proc. pen..

 Având în vedere datele cauzei şi anume faptul că inculpatul, deşi era în curs de cercetare judecătorească, cu rea-credinţă s-a sustras la chemarea instanţei de recurs şi nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i revin potrivit art. 160² alin. (3) C. proc. pen. - în speţă, obligaţia de a se prezenta la instanţă ori de câte ori este chemat [lit. b)], să comunice organelor judiciar orice schimbare de domiciliu [lit. d)] şi, deosebit de important pentru soluţionarea cauzei, să nu părăsească teritoriul României decât în condiţiile stabilite de organele judiciare [lit. a)], fiind de altfel şi atenţionat cu privire la consecinţele nerespectării acestor obligaţii când s-a dispus măsura liberării, curtea de apel a dispus revocarea liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului B.D., intenţia acestuia de a trece fraudulos frontiera de stat fiind evidentă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 160¹⁰ alin. (3) C. proc. pen., avându-se în vedere nerespectarea cu rea-credinţă a obligaţiilor mai sus menţionate şi făcând aplicarea în cauză şi a prevederilor art. 143 şi a art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât în cauză pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani pentru infracţiunile menţionate şi reţinute în sarcina inculpatului şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, luând în considerare şi prevederile art. 149 C. proc. pen. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, care va curge de la data punerii în executare a mandatului de arestare.

Totodată s-a dispus emiterea unui nou mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului B.D., în baza art. 150 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 151 C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat recurs inculpatul B.D., fără a arăta în scris motivele.

La termenul de judecată de la 22 mai 2008, recurentul inculpat B.D., deşi legal citat, a lipsit şi nu a fost asistat, fiind prezent interpretul de limbă engleză doamna E.M., iar Înalta Curte, faţă de lipsa de apărare a recurentului inculpat a dispus amânarea cauzei la termenul de la 5 iunie 2008, dispunând efectuarea unei adrese către Baroul Bucureşti pentru desemnarea unui apărător din oficiu.

La termenul de judecată de la 5 iunie 2008, recurentul inculpat B.D. a lipsit, pentru apărarea acestuia, prezentându-se apărător desemnat din oficiu, avocat D.M., cu împuternicire avocaţială aflată la dosar, fila 31 dosarul Înaltei Curţi, fiind prezent şi interpretul de limbă engleză, doamna E.M., iar Înalta Curte, faţă de lipsa de procedură cu recurentul inculpat a amânat judecarea cauzei la termenul de la 11 iunie 2008, dispunând citarea inculpatului ca în precedent şi prin ANP pentru a se comunica dacă s-a pus în executare dispozitivul încheierii atacate.

La termenul de astăzi 11 iunie 2008, recurentul inculpat B.D., deşi legal citat la cele adrese indicate, cât şi prin ANP, care a comunicat că acesta nu se află încarcerat într-una din unităţile subordonate, a lipsit, procedura de citare fiind legal îndeplinită, aşa cum a rezultat din dovezile şi referatul întocmit (filele 54-59 dosarul Înaltei Curţi) pentru apărarea sa, prezentându-se apărătorul desemnat din oficiu, avocat D.M., lipsind interpretul de limba engleză, doamna E.M.

Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, excepţia admisibilităţii recursului declarat, în raport cu dispoziţiile art. 160¹⁰  alin. (4) şi (5) C. proc. pen. corelate cu dispoziţiile art. 141 din acelaşi cod, privind calea de atac în cazul măsurilor preventive, pe calea interpretării sistematice.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul cu privire la excepţia invocată a lăsat la aprecierea instanţei soluţionarea ei.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a excepţiei, ca neîntemeiată, motivând că procedura în această materie este reglementată de dispoziţiile art. 160¹⁰ C. proc. pen., care prevăd fără a face distincţie în raport cu faza procesuală, că încheierea instanţei prin care s-a dispus revocarea liberării provizorii este supusă recursului, aceste dispoziţii corelându-se şi cu cele ale art. 385¹ alin. (2) C. proc. pen. Or, pentru măsura arestării preventive, consecinţă a revocării liberării provizorii sub control judiciar, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 141 C. proc. pen., ci art. 160¹⁰ C. proc. pen., care au caracter special şi derogă de la regula generală. în cauză, curtea de apel a judecat cererea, ca instanţă de fond, nu de control judiciar, neavând relevanţă că era ultimul grad de jurisdicţie.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul şi pe fondul recursului, a solicitat admiterea recursului declarat de recurent, casarea încheierii atacate şi dispunerea liberării provizorii sub control judiciar, susţinând că probele au fost deja administrate şi nu mai există pericolul ca inculpatul să zădărnicească buna desfăşurare a procesului penal.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, arătând că hotărârea atacată este legală şi temeinică, fiind incidente dispoziţiile art. 160 ¹⁰ lit. b) C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de recurentul inculpat B.D., împotriva încheierii din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1051/288/2006, ca instanţă de recurs, în raport cu excepţia pusă în discuţie, de către instanţă, din oficiu, cu privire la admisibilitatea recursului declarat, în raport cu dispoziţiile art. 160¹⁰ alin. (4) şi (5) C. proc. pen. corelate cu dispoziţiile art. 141 din acelaşi cod, privind calea de atac în cazul măsurilor preventive, pe calea interpretării sistematice, Înalta Curte constată că recursul recurentului inculpat este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.

În conţinutul dispoziţiilor art. 160¹⁰ C. proc. pen. referitoare la revocarea liberării, legiuitorul a prevăzut în mod expres, cazurile când poate fi revocată liberarea provizorie, precum şi procedura judecării acesteia, cu garanţiile procesuale şi calea de atac ce poate fi exercitată, cu arătarea procedurii de judecată a acesteia din urmă, pe calea unei norme de trimitere la dispoziţiile art. 160⁹ din acelaşi cod, astfel:

„Art. 160¹⁰Revocarea liberării

(1) Liberarea provizorie poate fi revocată dacă:

a) se descoperă fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie şi care justifică arestarea învinuitului sau inculpatului;

b) învinuitul sau inculpatul nu respectă, cu rea-credinţă, obligaţiile ce-i revin potrivit art. 160² alin. (3) şi (3¹) şi art. 160⁴ alin. (2) sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârşeşte din nou, cu intenţie, o infracţiune pentru care este urmărit sau judecat.

(2) Revocarea liberării provizorii se dispune de instanţă, prin încheiere, cu ascultarea învinuitului sau inculpatului asistat de apărător. Revocarea se dispune şi în lipsa învinuitului sau inculpatului, când acesta, fără motive temeinice, nu se prezintă la chemarea făcută.

(3) În caz de revocare a liberării provizorii, judecătorul dispune arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului şi emite un nou mandat de arestare.

(4) Împotriva încheierii instanţei prin care s-a dispus revocarea liberării provizorii se poate face recurs.

(5) Dispoziţiile art. 160⁹ se aplică în mod corespunzător."

Potrivit dispoziţiilor art. 160⁹ C. proc. pen. referitoare la recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie, legiuitorul prevede că:

„(1) împotriva încheierii prin care s-a admis ori s-a respins cererea de liberare provizorie se poate face recurs de către învinuit sau inculpat ori de către procuror, la instanţa superioară.

(2) Termenul de recurs este de 24 de ore şi curge de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă.

(3) Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore.

(4) Recursul se judecă în termen de două zile.

(5) abrogat.

(6) învinuitul sau inculpatul este adus la judecarea recursului. Participarea procurorului este obligatorie.

(7) Instanţa se pronunţă în aceeaşi zi asupra admiterii sau respingerii recursului.

(8) Recursul împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de liberare provizorie nu este suspensiv de executare.

(9) Dosarul se restituie în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului.

(10) Dispoziţiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător şi în cazul modificării sau ridicării controlului judiciar."

În conţinutul dispoziţiilor art. 141 C. proc. pen. a fost reglementată calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive, astfel:

„(1) încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

(2) Dosarul va fi înaintat instanţei de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în 3 zile. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instanţe în termen de 24 ore de la soluţionare recursului.

(3) Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care s-a constatat încetarea de drept a arestării preventive nu este suspensiv de executare."

Din perspectiva tehnicii legislative folosită de legiuitor în conţinutul dispoziţiilor art. 160¹⁰ C. proc. pen. rezultă că revocarea liberării provizorii este o măsură procesuală complexă care poate fi dispusă numai în cazurile expres prevăzute de lege şi ale căror condiţii au fost evidenţiate în mod concret, [alin. (1) al art. 160¹⁰], având drept consecinţă arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului şi emiterea unui nou mandat de arestare [alin. (3) al art. 160¹⁰].

Altfel spus, liberarea provizorie, respectiv starea de libertate în care se află un învinuit sau inculpat, ce are un caracter temporar, fiind dispusă în anumite condiţii, poate fi revocată, numai în cazurile prevăzute expres de legiuitor, constatate ca fiind incidente, de către judecător, ca urmare, fie a descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la data admiterii cererii de liberare provizorie şi care justifică arestarea învinuitului sau inculpatului, deci a unui motiv obiectiv, fie că învinuitul sau inculpatul nu respectă, cu rea-credinţă, obligaţiile ce-i revin potrivit art. 160² alin. (3) şi (3 ¹) şi art. 160 ⁴ alin. (2) sau încearcă să zădărnicească aflarea adevărului ori săvârşeşte din nou, cu intenţie, o infracţiune pentru care este urmărit sau judecat, deci motive subiective, imputabile învinuitului sau inculpatului, consecinţa revocării liberării provizorie, concretizându-se în dispunerea unei alte măsuri procesuale, restrictive de libertate şi anume arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului, cu emiterea unui nou mandat de arestare, ca act procedural, aşa încât cele două măsuri - revocarea liberării provizorii şi arestarea preventivă a învinuitului sau inculpatului - sunt indivizibile, conferind, astfel, un caracter complex instituţiei revocării liberării provizorii.

Aşadar, Înalta Curte consideră că, pe de-o parte, nu s-ar putea verifica incidenţa cazurilor de revocare a liberării provizorii, în mod distinct de luarea măsurii arestării preventive, care, la rândul său presupune examinarea îndeplinirii unor condiţii speciale şi anume cele prevăzute de art. 143 şi art. 148 C. proc. pen., dar şi cele generale, inclusiv privind competenţa de judecare a acestei măsuri, în raport cu infracţiunea pretins a fi comisă, iar pe de altă parte şi faţă de faza procesuală în care are loc posibilitatea revocării liberării provizorii şi anume, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecăţii, care include, atât judecata, în primă instanţă, cât şi în căile de atac, această interpretare, decurgând din calităţile folosite de legiuitor chiar în conţinutul dispoziţiilor art. 160¹⁰ C. proc. pen., respectiv învinuit sau inculpat.

Mai mult, judecarea cererii de revocare a liberării provizorii şi luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, în situaţia constatării incidenţei unuia din cazurile de revocare, nu poate avea loc distinct de faza sau chiar stadiul procesual în care se află cauza, deoarece prin finalitatea sa, revocarea liberării provizorii este o măsură dispusă în scopul bunei desfăşurări a procesului penal, indiferent de faza în care acesta s-ar afla, ceea ce implică o examinare a tuturor condiţiilor, speciale, dar şi generale ce guvernează judecata şi căile de atac referitoare la o asemenea cerere şi în funcţie de faza procesuală al fondului cauzei.

Astfel, Înalta Curte consideră că, în cursul judecăţii, revocarea liberării provizorii şi luarea măsurii arestării preventive a unui inculpat pot fi dispuse, în cauzele aflate la instanţa de fond şi la instanţele de apel şi de recurs, după verificarea şi constatarea îndeplinirii condiţiilor speciale impuse de art. 160¹⁰ şi art. 143 şi art. 148 C. proc. pen., dar şi a celor generale, inclusiv de competenţa instanţei care dispune măsura arestării.

În ceea ce priveşte, însă exercitarea căii de atac a recursului împotriva încheierii prin care s-a revocat liberarea provizorie în condiţiile art. 160¹⁰ alin. (4) şi (5) C. proc. pen. corelat cu art. 160⁹ din acelaşi cod, acesta poate fi declarat, separat, numai împotriva încheierilor pronunţate de instanţa de fond şi de instanţa de apel, pe calea interpretării sistematice cu dispoziţiile art. 141 C. proc. pen.

Aşadar, recursul împotriva încheierii prin care s-a dispus revocarea liberării provizorii nu poate viza exclusiv numai revocarea ci şi luarea măsurii arestării preventive, deoarece, aşa cum am arătat cele două măsuri au caracter indivizibil, ceea ce atrage necesitatea verificării condiţiilor speciale, dar şi generale referitoare la luarea măsurii arestării preventive, urmând a se avea în vedere şi stadiul procesual al cauzei, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 141 C. proc. pen., însă pe calea interpretării sistematice.

În conţinutul art. 141 C. proc. pen., legiuitorul a reglementat în mod concret calea de atac împotriva încheierii pronunţată de instanţă, în cursul judecăţii privind măsurile preventive, respectiv a recursului separat, atunci când instanţa de fond şi instanţa de apel, prin încheiere au dispus luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea, menţinerea unei măsuri preventive.

Prin folosirea metodei logice de interpretare, respectiv a raţionamentului per a contrario a dispoziţiilor art. 141 C. proc. pen., care se referă numai la calea de atac împotriva încheierilor pronunţate de instanţa de fond şi instanţa de apel, care pot dispune cu privire la măsurile preventive în cursul judecăţii, aşa cum s-a arătat mai sus, rezultă că împotriva încheierii pronunţată de instanţa de recurs, prin care s-ar dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea, menţinerea unei măsuri preventive nu poate fi exercitat un recurs separat, aşa încât încheierea pronunţată de instanţa de recurs are caracter definitiv.

În consecinţă, împotriva încheierii pronunţată de instanţa de recurs prin care aceasta a dispus liberarea provizorie şi a luat măsura arestării preventive a inculpatului nu se poate exercita recurs separat, încheierea având caracter definitiv.

În situaţia în care s-ar interpreta că şi încheierea instanţei de recurs, prin care s-a dispus revocarea liberării provizorie este supusă recursului separat, fără a se avea în vedere faza sau stadiul procesual al cauzei în care a fost formulată cererea de revocare şi fără a se ţine cont de măsura arestării preventive ce se ia odată ce a fost revocată liberarea provizorie, ar însemna, pe de-o parte, o golire de conţinut a controlului judiciar cu privire la o cerere de revocare a liberării provizorii, care nu ar avea legătură cu cauza dedusă judecăţii, ceea ce ar fi de neconceput, deoarece ar lipsi de finalitate măsura, iar pe de altă parte s-ar încălca normele de competenţă materială sub aspectul verificării judecăţii revocării liberării provizorii şi luării măsurii arestării preventive de o altă instanţă de control judiciar, în afara dublului grad de jurisdicţie, decât instanţa de control judiciar căreia i-ar reveni competenţa corespunzătoare în raport cu instanţa care s-a pronunţat pe fondul cauzei.

Din analiza cauzei rezultă că prin sentinţa penală nr. 534 din 6 iunie 2007 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, pronunţată în dosarul nr. 1051/288/2006, în baza art. 334 C. proc. pen. s-au respins cererile de schimbare a încadrărilor juridice a faptelor de trafic de migranţi formulate de inculpaţi, prin apărători.

În baza art. 71 alin. (2) din OUG nr. 105/2001 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat inculpatul B.D., la 6 ani închisoare.

În baza art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele şi s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

S-au aplicat inculpatului dispoziţiile art. 57, art. 71 C. pen. raportat la art. 64 lit. a)-c) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din durata pedepsei, perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 28 februarie 2006 şi până la data de 20 aprilie 2006, când inculpatul a fost pus în libertate provizorie sub control judiciar, în baza încheierii penale nr. 656 din 19 aprilie 2006 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea ale cărei efecte se menţin şi în continuare.

Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi şi alţi inculpaţi.

Împotriva sentinţei arătate au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea şi inculpaţii B.D. şi D.M., ce au fost soluţionate prin Decizia penală nr. 23/A din 30 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în dosarul nr. 1051/288/2006.

Prin Decizia menţionată, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu-Vâlcea şi inculpaţii B.D. şi D.M., împotriva sentinţei penale nr. 534 din 6 iunie 2007 a Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, s-a desfiinţat în parte sentinţa în sensul că s-a înlăturat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen. pentru toţi inculpaţii. S-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului D.M. dispusă prin încheierea din data de 12 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. 1051/288/2007 luară pe o perioadă de 30 de zile, care va curge de la data punerii în executare efectivă a mandatului de arestare preventivă nr. 1/J din 12 decembrie 2007 emis de Tribunalul Vâlcea în temeiul dispoziţiilor art. 160¹⁰ alin. (3) raportat la art. 160^a, art. 143, art. 148 lit. f) şi art. 151 C. proc. pen. A fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate. Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.D. ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 1051/288/2006 la data de 11 martie 2008.

Or, în contextul cauzei, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a soluţionat cererea de revocare a liberării provizorii privind pe inculpatul B.D., formulată de Ministerul Public, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Biroul Teritorial Vâlcea, ca instanţă de recurs, deoarece aceasta era sesizată cu judecarea recursului inculpatului B.D. împotriva deciziei penale nr. 23/A din 30 ianuarie 2008 a Tribunalului Vâlcea, aşa cum rezultă chiar din încheierea pronunţată la data de 30 aprilie 2008, ce a fost recurată.

Astfel, în considerentele încheierii de la 30 aprilie 2008, instanţa de recurs face în mod expres menţiunea că „ ... reţine că inculpatul în cauză are calitatea de recurent în dosarul nr. 1051/288/2006 al Curţii de Apel Piteşti, prin recursul său fiind astfel sesizată curtea, fapt pentru care cererea de faţă, a fost ataşată la acest dosar, fixându-se un prim termen de soluţionare a recursului la data de 17 aprilie 2008, în prezent judecarea cauzei amânându-se pentru data de 19 iunie 2008."

De altfel, chiar din încheierea de la 17 aprilie 2008 din dosarul curţii de apel cu nr. 1051/288/2006, având ca obiect recursul declarat de inculpatul B.D. împotriva deciziei mai sus arătate, rezultă modalitatea în care instanţa de recurs a fost sesizată cu cererea de revocare a liberării provizorii privind pe inculpat, respectiv „ De asemenea, tot prin Serviciul Arhivă s-a mai depus o adresă din partea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea, prin care se solicită revocarea liberării provizorii sub control judiciar faţă de inculpatul B.D.." (fila 27 dosarul curţii de apel).

În raport cu argumentele privind interpretarea conţinutului dispoziţiilor legale prevăzute de art. 160¹⁰ alin. (4) şi (5) corelate cu art. 160⁹ C. proc. pen. şi cu referire la art. 141 din acelaşi cod, pe calea interpretării sistematice şi având în vedere că, în contextul cauzei, prin încheierea de la 30 aprilie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a soluţionat cererea de revocare a liberării provizorie privind pe inculpatul B.D. şi a dispus arestarea preventivă a acestuia, în condiţiile arătate, ca instanţă de recurs, Înalta Curte constată că recursul exercitat separat de către inculpat împotriva încheierii menţionate, este inadmisibil.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat B.D. împotriva încheierii din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 1051/288/2006.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul inculpat B.D. împotriva încheierii din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 1051/288/2006.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 iunie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 2080/2008. Penal		ICCJ. Decizia nr. 2129/2008. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 2048/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 2060/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 2073/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 2080/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 2129/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 2145/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 2149/2008. Penal ICCJ. Decizia nr. 2174/2008. Penal