ICCJ. Decizia nr. 2237/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALÂ
Decizia nr.2237/2008
Dosar nr. 8180/117/200.
Şedinţa publică din 20 iunie 2008
Asupra recursului penal de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 346 din 14 iunie 2007, Tribunalul Cluj l-a condamnat pe inculpatul P.C.M. la câte 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b)) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului , în final acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b)) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b)) C. pen.
Inculpatul B.R.M. a fost condamnat la câte 2 ani şi 5 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 18 din Legea nr. 508/2004.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în final acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 5 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 5 ani şi 5 luni.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata executării pedepsei principale se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prev. de art. 864 C. pen.
În baza art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a stabilit ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele ce vor fi fixate de acest serviciu;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
Inculpatul M.M. a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de racolare şi îndrumare a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei unui stat străin, prevede art. 2 alin. (1) din OUG nr. 112/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, calculat în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei principale s-a dispus şi suspendarea executării pedepsei accesorii.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei, prev. de art. 83 C. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în cursul anului 2002, în oraşul Caen, Franţa, s-a constituit un grup infracţional format din cetăţeni români, care duceau minori din România pentru a comite furturi din magazine, acestora oprindu-li-se actele de identitate la intrarea pe teritoriul francez, după care erau trimişi la autorităţi, prezentându-se sub o identitate falsă, în sensul că spuneau că erau orfani din Republica Moldova, pentru a obţine permise de şedere. în cursul lunii aprilie 2002, minorii J.M.A., de 17 ani şi H.C.I., de 17 ani, au ajuns în Franţa, actele provizorii figurând pe numele N.D. şi M.A., ambii din Republica Moldova.
Cei doi au comis timp de mai multe luni furturi din magazine.
Cei care s-au ocupat de trimiterea celor doi minori la furat erau un anume L., identificat ca fiind P.L.D., din Bârlad şi un anume C., rămas neidentificat.
Cei doi minori au sesizat organele de poliţie, iar pe baza declaraţiilor acestora s-a stabilit că la începutul lunii aprilie 2002, au fost contactaţi de inculpatul B.R.M., care Ie-a propus să meargă la lucru în străinătate, şi pentru că minorul J.A. avea tatăl în Italia, au acceptat să meargă în străinătate, crezând că vor ajunge în Italia.
Odată stabilit acest lucru, inculpatul i-a prezentat pe cei doi minori inculpatului P.C.M., care i-a preluat într-un Audi A6 şi i-a dus într-un imobil din Cluj Napoca, unde l-au cunoscut pe inculpatul M.M., ce urma să îi ducă în Franţa.
La data de 5 aprilie 2002, cei doi minori au fost duşi de inculpatul M.M. în Franţa, preluaţi de doi cetăţeni români, care i-au obligat să comită acte de sustragere.
În luna august 2002, minorul J.A. a reuşit să fugă în Italia, la tatăl său, de unde a venit în România la data de 17 august 2002. în prezent este plecat tot în Italia.
Tot în luna august 2002, minorul H.C. s-a întâlnit cu prietenii săi din Cluj, N.A. şi M.R. şi au hotărât să plece în Spania, întorcându-se în România în cursul lunii octombrie 2002.
Minorul H. a declarat că nu se constituie nici parte vătămată şi nici parte civilă, fiind de acord să fie audiat în calitate de martor.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul P.C.M. a negat constant săvârşirea faptelor, arătând că s-a implicat doar în asigurarea transportului celor doi minori, pentru că îl cunoştea pe inculpatul M.M., despre care ştia că se deplasează frecvent în străinătate, ocazie cu care transporta diferite persoane.
Susţinerile inculpatului sunt infirmate de inculpatul B.R.M. care a declarat că inculpatul P. a fost cel care i-a propus să găsească tineri pentru a fi transportaţi în Franţa la furat, propunere pe care inculpatul i-a făcut-o şi martorului B.B.S., scopul fiind acela ca minorii să comită acte de sustragere.
Deşi cei doi inculpaţi au fost confruntaţi, fiecare dintre ei a păstrat aceeaşi poziţie, în plus inculpatul B. arătând că P. este cel care a şi plătit pentru transport inculpatului M.
Referitor la această împrejurare, inculpatul P. a afirmat că suma de 100 dolari daţi lui M. au reprezentat un împrumut, în considerarea persoanei inculpatului B.
Inculpatul M.M. a arătat, la rândul său, că a fost contactat de inculpatul P., care i-a spus că are numărul său de telefon de la o persoană numită C., cel care i-a preluat pe minori în Franţa şi i-a obligat să comită acte de sustragere.
Inculpatul arată în continuare, că la sosirea în Franţa, persoana care i-a preluat pe minori s-a recomandat ca fiind un prieten al lui P.C.M., împrejurare care evidenţiază legătura acestuia din urmă cu gruparea infracţională din Franţa, precum şi faptul că i-a propus cu ştiinţă inculpatului B. să racoleze tineri pentru a-i trimite în străinătate cu un scop precis.
Instanţa de fond a reţinut ca fiind irelevantă la stabilirea vinovăţiei inculpatului împrejurarea că tinerii şi-au dat consimţământul în sensul comiterii acestor acte şi faptul că inculpaţii P. şi B. nu au obţinut foloase de pe urma acestei activităţi, dat fiind că dispoziţiile Legii 678/2001 incriminează aceste fapte în modalităţi alternative, necondiţionate de obţinerea unor beneficii, simpla recrutare a minorilor în vederea exploatării lor fiind suficientă pentru a realiza latura obiectivă a infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor.
Martorii J. şi H. afirmă că pe parcursul călătoriei, l-au auzit pe M.M. spunând că vor fi duşi în Franţa pentru furat, împrejurare confirmată şi de alţi martori audiaţi în cauză.
Se reţine de instanţa de fond că, în cursul anului 2002, inculpatul M. a avut 20 intrări-ieşiri din ţară, racolând mai multe persoane şi trecându-le în Franţa, pentru ca acestea să treacă fraudulos frontiera cu Marea Britanie.
Parte din aceste persoane au fost returnate în România de autorităţile britanice, iar dintre acestea martorul T.C. arată că la începutul anului 2002, urmare a unui anunţ dintr-un ziar, l-a contactat pe inculpatul M.M., care i-a solicitat suma de 2.000 dolari SUA pentru a-l duce în Anglia.
La data de 7 februarie 2002, martorul a ieşit din ţară cu un autoturism condus de inculpat, iar când a ajuns la Paris, acesta i-a înmânat un paşaport fals, cu o poză a unei persoane care semăna cu martorul.
Când a ajuns în Anglia, martorul i-a plătit inculpatului suma solicitată, şi a rămas în Marea Britanie până la data de 25 septembrie 2004, când a venit în ţară cu un titlu de călătorie pentru a-şi face un nou paşaport.
În acelaşi sens, instanţa de fond a reţinut şi declaraţiile martorilor H.E.D., L.C.E., C.N., P.C., care l-au contactat pe inculpatul M.M., care, la rândul său i-a transportat în Franţa, unde le-au fost înmânate paşapoarte false pentru a putea trece în Marea Britanie, de unde martorii au revenit ulterior în ţară, după perioade diferite de şedere, cu titluri de călătorie, pentru a-şi face alte paşapoarte.
Cu privire la aceste declaraţii, pe parcursul urmăririi penale, inculpatul M. nu a dorit să facă nici o declaraţie, iar în cursul cercetării judecătoreşti, a arătat că nu are nici o legătură cu aceste persoane, afirmând doar că acestea l-au contactat pentru a le asigura contra cost, transportul până în Franţa, dat fiind că acesta făcea deplasări în străinătate la prietena sa, pentru a achiziţiona autoturisme.
Toţi aceşti martori au negat în faza de cercetare judecătorească realitatea celor afirmate în faza de urmărire penală, sub pretextul stării de tensiune la care au fost supuşi şi al unor presiuni din partea organelor de poliţie.
Se retine însă de instanţa de fond că din declaraţiile deosebit de ample pe care aceste persoane le-au dat, rezultă fără putinţă de tăgadă activitatea infracţională a inculpatului M., date fiind contradicţiile pe care declaraţiile din faza de judecată le cuprind.
Astfel, martorul H.E.D. arată că, fiind hotărât să plece în străinătate, a ales o altă modalitate decât cea legală, date fiind dificultăţile pe care le întâmpina, motiv pentru care a obţinut numărul de telefon al inculpatului, fără a rezulta însă din declaraţia sa că inculpatul se ocupa doar de transport.
Martorul a fost preluat de o altă persoană când a ajuns în Franţa, nu a luat legătura până la acel moment decât cu inculpatul M., motiv pentru care nu se poate reţine ideea că cei doi nu se cunoşteau, astfel încât afirmaţia martorului în acest sens este lipsită de temei.
La fel, martorul P.C. arată că nu a reuşit să intre de prima dată în Marea Britanie, motiv pentru care l-a contactat din nou pe inculpatul M.M., afirmând că şi de această dată a luat legătura cu inculpatul tot pentru transport, cumnatul său nerezolvându-i această problemă.
Cu privire la inculpatul B.R.M., instanţa de fond a constatat că sunt aplicabile disp. art. 18 din Legea nr. 508/2004 privind reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă, întrucât inculpatul a colaborat în timpul urmăririi penale, denunţând şi facilitând tragerea la răspundere penală a celuilalt participant, P.C.M.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, deosebit de ridicat prin prisma consecinţelor produse, dar şi persoana inculpaţilor şi contribuţia fiecăruia dintre ei la comiterea faptelor, inculpaţii P.M.C. şi M.M. negând pe tot parcursul procesului penal comiterea faptelor, iar inculpatul M. fiind şi condamnat anterior la o pedeapsă de un an închisoare, graţiată.
Împotriva hotărârii au declarat apel inculpaţii, criticând-o pentru neleşalitate şi netemeinicie.
În apelul său, inculpatul P.C.M. critică hotărârea pentru motive privind greşita sa condamnare, pe baza unei singure declaraţii, cea a inculpatului B.
De asemenea, se critică hotărârea pentru greşita încadrare juridică a faptei reţinute în sarcina sa, întrucât, potrivit Deciziei în interesul legii nr. XLIX/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cazul infracţiunilor prev. de art. 12 şi art. 13 din Legea nr. 678/2001, este vorba de o infracţiune unică, în formă continuată, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei în acest sens.
În apelul său, inculpatul B.R.M. a solicitat să se dea o mai mare eficienţă juridică atitudinii corecte a inculpatului, care a ajutat la identificarea celorlalţi inculpaţi, solicitând totodată, suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Inculpatul M.M. critică hotărârea prin prisma greşitei sale condamnări, dat fiind că nu a ştiut care este scopul pentru care minorii erau transportaţi în Franţa.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate de inculpaţi, instanţa de apel a constatat că instanţa fondului a stabilit corect situaţia de fapt rezultată în urma administrării complete a probatoriului în cauză.
În ceea ce priveşte pe inculpatul M., Curtea de Apel Cluj a constatat că vinovăţia acestuia este pe deplin dovedită, ca şi gradul său de participare la comiterea infracţiunilor, motiv pentru care a considerat ca fiind corect şi cuantumul pedepsei aplicate, ca şi modalitatea de executare a acesteia.
Cu privire la apelurile declarate de inculpaţii P. şi B., instanţa de apel, reţinând că deciziile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt obligatorii pentru instanţe, a apreciat ca fondată calea de atac referitor la schimbarea încadrării juridice a faptelor.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul B., faptul că acesta a susţinut că prin schimbarea încadrării juridice a faptei s-ar agrava situaţia acestuia în propria cale de atac, nu a constituit un impediment pentru instanţa de apel, având în vedere că sporul prevăzut de art. 42 C. pen. pentru infracţiunea în formă continuată este acelaşi cu cel prevăzut de art. 34 C. pen.
Curtea a constatat că raportat la persoana inculpatului P.C.M., date fiind circumstanţele sale personale, se poate face aplicarea disp. art. 74 lit. a) C. pen., această împrejurare atenuând răspunderea penală.
Apărările inculpatului B. cu privire la schimbarea modalităţii de executare a pedepsei ce i-a fost aplicată, dat fiind că profesia pe care o are îl obligă să se deplaseze frecvent nu au putut fi reţinute de instanţă, inculpatul fiind obligat să respecte măsurile impuse în art. 863 C. pen.
Faţă de aceste considerente, prin Decizia penală nr. 42/A din 17 martie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a admis apelurile declarate de inculpaţii P.C.M. şi B.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 346/2007 a Tribunalului Cluj, pe care a desfiinţat-o cu privire la încadrarea juridică dată faptelor, nereţinerea circumstanţelor atenuante referitor la inculpatul P.C.M. şi modalitatea de executare a pedepsei aplicate acestui inculpat.
În rejudecare, în aceste limite, în baza disp. art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor din câte 2 fapte de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură faptă de trafic de minori în formă continuată, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A condamnat pe inculpatul P.C.M., în baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13, art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. la o pedeapsă de 2 ani şi 5 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată.
În baza art. 861C. pen. a suspendat sub supraveghere pedeapsa aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare prev. de art. 862 C. pen., de 2 ani şi 5 luni, încredinţând supravegherea acestuia Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
A obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj.
-să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă, locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
A atras atenţia inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere, prev. de art. 864 C. pen.
A menţinut dispoziţiile privitoare la aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării pedepsei principale, a suspendat şi pedeapsa accesorie.
În baza art. 13 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 18 din Legea nr. 508/2004, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul B.R.M. la o pedeapsă de 2 ani şi 5 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori în formă continuată.
A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei referitor la acest inculpat.
În baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
La data de 3 aprilie 2008, instanţa, prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu, a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei sus menţionate, observată cu ocazia motivării deciziei, în sensul că termenul de încercare pentru inculpatul P.C.M., calculat potrivit disp. art. 862 C. pen., este de 4 ani şi 5 luni şi nu de 2 ani şi 5 luni, cum greşit s-a menţionat.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul P.C.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru motive vizând greşita îndreptare a erorii materiale din dispozitivul hotărârii privind durata termenului de încercare de 4 ani şi 5 luni, fără ca inculpatul să fi fost citat, precum şi pentru greşita condamnare a inculpatului, în lipsa laturii subiective a infracţiunii reţinute în sarcina sa.
În subsidiar, se solicită reindividualizarea pedepsei aplicate, prin valenţa sporită ce trebuia dată circumstanţelor personale ale inculpatului.
Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, care se circumscriu cazurilor de casare prev. de art. 3859 alin. (1) pct. 5,12 şi 14 C. proc. pen., ca şi din oficiu, pentru cazurile de casare enunţate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Pe baza probelor administrate în cauză, instanţele anterioare au reţinut în mod corect situaţia de fapt, iar instanţa de apel a asigurat o încadrare juridică corespunzătoare tuturor faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor.
Stabilindu-se vinovăţia acestora, s-au aplicat pedepse apte să asigure reeducarea inculpaţilor, astfel că în totalitate, hotărârea instanţei de apel răspunde cerinţelor de legalitate şi temeinicie.
În ceea ce priveşte încheierea pronunţată de instanţa de apel privind îndreptarea erorii materiale, este de observat că, potrivit art. 862 C. pen., termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se compune din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă între 2 şi 5 ani.
Acest termen suplimentar din cuprinsul termenului de încercare curge ope legis, instanţa fiind doar obligată să stabilească durata sa.
Constatând că, din eroare, la pronunţarea asupra fondului nu s-a adăugat şi termenul suplimentar, instanţa s-a sesizat din oficiu şi a dispus îndreptarea erorii, adăugând intervalul de timp minim prevăzut de lege, astfel că prin acest procedeu nu s-a agravat situaţia inculpatului.
Dispoziţiile art. 195 C. proc. pen. nu obligă la citarea părţilor, ci doar la întocmirea unei încheieri şi efectuarea de menţiuni privind îndreptarea de eroare la sfârşitul actului corectat.
lată, de ce, Înalta Curte apreciază că încheierea de îndreptare s-a pronunţat cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege.
În ceea ce priveşte absenţa laturii subiective din conţinutul constitutiv al infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului recurent, Înalta Curte reţine netemeinicia criticii, întrucât probele administrate în cauză relevă fără echivoc că inculpatul recurent a iniţiat întreaga activitate infracţională de racolare a părţilor vătămate şi a organizat trimiterea acestora în Franţa, pentru a săvârşi infracţiuni de furturi din magazine.
Susţinerile inculpatului recurent sunt contrazise de declaraţiile coinculpaţilor B. şi M.
Inculpatul B. a declarat constant că inculpatul P. a fost cel care i-a propus să găsească doi tineri în vederea transportării lor în Franţa la furat, propunere făcută de inculpatul recurent şi martorului B.B.S.
Inculpatul M. a arătat că a fost contactat de inculpatul recurent în vederea transportării celor doi minori, iar în Franţa minorii au fost preluaţi de o persoană care s-a recomandat ca prieten al inculpatului P.
Părţile vătămate şi martorul L.C. au arătat că inculpatul M. Ie-a sugerat părţilor vătămate ce fel de activităţi urmau să desfăşoare în Franţa.
Aceste împrejurări duc la certitudinea existenţei vinovăţiei inculpatului în săvârşirea infracţiunii de trafic de minori.
Cu privire la individualizarea judiciară a sancţiunii penale, este de constatat maxima clemenţă de care a dat dovadă instanţa de apel, care, în faţa poziţiei nesincere a inculpatului şi gravităţii deosebite a faptei săvârşite, dând valenţă exagerată circumstanţelor atenuante, a redus nejustificat pedeapsa şi a stabilit ca modalitate de executare suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Reducerea pedepsei ar reprezenta o încurajare a comportamentul infracţional al inculpatului şi ar afecta şi mai mult cerinţa exemplarităţii sancţiunii penale.
În raport de considerentele ce preced, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C.M. împotriva deciziei penale nr. 42 din 17 martie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2234/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2244/2008. Penal → |
|---|
