ICCJ. Decizia nr. 189/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 189/2008
Dosar nr. 2122/54/2007
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe data de 24 mai 2007, petiţionarul N.A., în calitate de persoană vătămată, a adresat organelor de urmărire penală o plângere solicitând efectuarea de cercetări faţă de notarul public B.R., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), precum şi faţă de avocatul V.F. şi subcomisarul de poliţie V.V., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În susţinerea plângerii, petiţionarul a învederat faptul că cei trei făptuitori, în înţelegere cu unii funcţionari din cadrul Primăriei municipiului Slatina şi ai O.C.P.I., l-au determinat ca, pe data de 14 aprilie 2006, să semneze o serie de acte făcându-l să creadă că încheie un act cu clauză de întreţinere, astfel că l-au deposedat de întreaga avere mobilă şi imobilă moştenită de la părinţii săi.
Prin rezoluţia nr. 313/P/2007, din 19 iunie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de cei trei făptuitori pentru faptele reclamate de petiţionar.
Nemulţumit de soluţia dată de procuror, petiţionarul s-a adresat cu o plângere conducerii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, care, prin rezoluţia nr. 1633/II/2/2007, din 23 iulie 2007, a respins-o, ca neîntemeiată, reţinându-se că nu se impune infirmarea rezoluţiei.
Prin sentinţa penală nr. 139 din 11 octombrie 2007, pronunţată în dosarul nr. 2122/54/2007 al Curţii de Apel Craiova, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionar, în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, petiţionarul a declarat recurs, solicitând desfiinţarea rezoluţiilor atacate şi trimiterea dosarului la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitori pentru faptele reclamate.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate dar şi întreaga cauză, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
În vederea realizării obiectului urmăririi penale, astfel cum a fost definit de textul menţionat, legea procesual penală a determinat precis şi coerent regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Sesizat în unul din modurile reglementate în art. 221 C. proc. pen., organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală în succesiunea determinată de lege.
În anumite situaţii, actele premergătoare, având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă săvârşirea infracţiunii cu privire la care organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenţei unora dintre cazurile reglementate în art. 10 C. proc. pen., în care punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale şi respectiv declanşarea procesului penal, se dispune neînceperea urmăririi penale.
În cazul contestării acestei soluţii, prin formularea plângerii prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., controlul judiciar priveşte temeinicia rezoluţiei în raport cu cercetările efectuate.
În speţa de faţă, Înalta Curte constată că pentru a dispune neînceperea urmăririi penale, organele judiciare au reţinut, în mod corect că faptele penale reclamate de petiţionar nu există, soluţia procurorului fiind susţinută de materialul probator administrat, reprezentând o concluzie logică incontestabilă a acestuia.
Astfel, s-a stabilit că actele prezentate în vederea întocmirii actului autentic de dezlipire şi vânzare-cumpărare au fost semnate de petiţionar, au fost întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi reprezintă voinţa petiţionarului, care nu a fost viciată în vreun fel.
Aşa fiind, în lipa acelui minim de indicii care să poată forma convingerea organului judiciar că se impune începerea urmăririi penale, Înalta Curte constată că soluţia procurorului este temeinică şi legală, aşa cum, în mod just, a reţinut şi instanţa de fond.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.A.
Recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul N.A. împotriva sentinţei penale nr. 139 din 11 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1848/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 193/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
