ICCJ. Decizia nr. 2273/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2273/2008
Dosar nr. 9188/2/2007
Şedinţa publică din 23 iunie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 64 din 7 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul F.G. împotriva rezoluţiei cu nr. 1039/P/2007 din 19 noiembrie 2007, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că, în mod corect, procurorul a apreciat prin rezoluţia dată că faptele pentru care numitul I.R., executor judecătoresc, a fost cercetat sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu există.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul F.G., care a solicitat casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii formulate, desfiinţarea rezoluţiei parchetului şi trimiterea cauzei procurorului pentru tragerea la răspundere penală a persoanei reclamate.
Examinând sentinţa penală recurată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform prevederilor art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul F.G. este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, la data de 21 iulie 2005, petiţionarul F.G. a solicitat, printre altele, efectuarea de cercetări faţă de executorul judecătoresc I.R. sub aspectul infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Prin ordonanţa cu nr. 48/P/2006 din 12 mai 2006 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de I.R. sub aspectul infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, declinând totodată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, pentru a se efectua cercetări faţă de I.R., sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi neglijenţă în serviciu, prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), reclamate de petiţionarul F.G.
La rândul său, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin ordonanţa cu nr. 14121/P/2006 din 26 iunie 2007 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe I.R., în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, dată fiind calitatea de executor judecătoresc a acestuia.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, constatând că faptele reclamate de petiţionarul F.G. nu există, a dispus, prin rezoluţia cu nr. 1039/P/2007 din 19 noiembrie 2007, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc I.R.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul F.G. a formulat plângere adresată procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti care, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluţia cu nr. 1941/II/2/2007 din 10 decembrie 2007.
Nemulţumit de soluţia procurorului general, petiţionarul F.G. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece cauza în primă instanţă, respectiv Curţii de Apel Bucureşti, care a pronunţat hotărârea atacată în prezentul recurs.
Examinând întreg materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că, prin plângerea adresată parchetului, petiţionarul F.G. a solicitat, printre altele, efectuarea de cercetări faţă de executorul judecătoresc I.R. sub aspectul infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că acesta şi-a îndeplinit, în mod abuziv, atribuţiile de serviciu în dosarul de executare cu nr. 343/2002.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că prin sentinţa penală nr. 529 din 11 aprilie 2001 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 bucureşti F.G. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 184 C. pen., fiind totodată obligat la plata de daune morale în favoarea părţii civile H.M., în cuantum de 10.000.000 ROL (1.000 RON).
Hotărârea mai sus-menţionată a rămas definitivă, prin Decizia penală nr. 754/R/2002 a Curţii de Apel Bucureşti, urmare respingerii succesive a căilor ordinare de atac (apel şi recurs) declarate de F.G.
În aceste condiţii, partea civilă H.M. a declanşat procedura executării silite, ce a fost efectuată de Biroul Executorului Judecătoresc I.R. (dosar de executare nr. 343/2002) şi care a fost încuviinţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, prin încheierea dată în cameră de consiliu la 3 octombrie 2002, în dosarul nr. 2365/2002.
Deşi petiţionarul F.G. a susţinut că executorul judecătoresc I.R. nu ar fi predat părţii civile H.M. suma de 7.386.375 lei, achitată de petiţionar în dosarul de executare nr. 343/2002, cu toate acestea, din procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc, la datele de 24 octombrie 2002 şi respectiv 29 noiembrie 2002, rezultă că susţinerile petiţionarului sunt lipsite de suport probator.
Cele două procese-verbale mai sus menţionate consemnează pe de o parte faptul că debitorul F.G. şi-a achitat obligaţiile către creditoarea H.M., iar pe de altă parte, împrejurarea că H.M. a depus o cerere de închidere a dosarului de executare silită, deoarece debitorul F.G. şi-a achitat întreg debitul.
În aceste condiţii, susţinerea petiţionarului F.G., în sensul că executorul judecătoresc I.R. nu ar fi predat creditoarei H.M. suma de 7.386.375 lei, remisă acestuia de petiţionar, este neîntemeiată. De asemenea, soluţia de neurmărire penală, dată de parchet, este legală şi temeinică, din actele premergătoare efectuate în cauză, nerezultând vreo împrejurare care să conducă la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii reclamate de petiţionar.
Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constă în fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Ca atare, pentru existenţa infracţiunii este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune, neîndeplinirea unui act, fie printr-o acţiune, îndeplinirea defectuoasă a unui act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
Totodată, pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit, în mod cert, o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile, fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1). Intervenţia unui astfel de caz, rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Potrivit art. 224 C. proc. pen., actele premergătoare se efectuează în vederea urmăririi penale.
Actele premergătoare pot realiza următoarele obiective:
- completează informaţiile organului de cercetare pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmării penale;
- verifică informaţiile deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei;
- fundamentează convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.
În cauză, se constată că ne aflăm în ultima variantă, când din actele premergătoare efectuate a rezultat soluţia neînceperii urmăririi penale.
Actele premergătoare fiind facultative, ele pot fi şi limitate de către organul de urmărire penală, la îndeplinirea activităţilor necesare atingerii scopului lor legal.
Întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că nu rezultă existenţa acelui minim de date în baza cărora să se poată dispune începerea urmăririi penale, corect parchetul a dat soluţia de neurmărire penală, menţinută în mod legal şi temeinic de prima instanţă.
În consecinţă, având în vedere că, din lucrările dosarului rezultă că întreaga activitate a executorului judecătoresc s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor legii, în scopul executării titlului reprezentat de sentinţa penală nr. 529 din 11 aprilie 2001 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul F.G. împotriva sentinţei penale nr. 64 din 7 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul F.G. împotriva sentinţei penale nr. 64 din 7 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2252/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2374/2008. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
