ICCJ. Decizia nr. 2406/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2406/2008

Dosar nr. 5515/1/2008

Şedinţa publică din 1 iulie 2008

Deliberând asupra recursului în cauză, pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosar, constată următoarele:

1. Prin încheierea de şedinţă nr. 14/98/2008 din 17 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în calitate de instanţă de apel, a menţinut arestarea preventivă în cauză a inculpatului apelant A.S., în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.

S-a motivat că prin sentinţa nr. 39/ F din 30 aprilie 2008 a Tribunalului Ialomiţa, atacată cu apel în cauză, inculpatul A.S. fost condamnat, pentru săvârşirea infracţiunilor la regimul armelor şi muniţiilor, prevăzute de art. 271 din Legea nr. 86/2006, art. 279 alin. (1) C. pen., şi art. 136 din Legea nr. 295/2004 (a introdus fără drept în România un pistol calibru 7,62 x 25 mm şi 20 cartuşe cu font, pe care le-a reţinut şi folosit fără drept, la data de 5 decembrie 2007, în incinta hotelului S. din Slobozia), la pedeapsa prevăzută rezultantă de 4 ani închisoare în regim de detenţie (şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsă complementară), apreciindu-se astfel că temeiurile ce au determinat arestarea iniţială, la data de 6 decembrie 2007, în baza art. 148 lit. f) raportat la art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. se menţin nemodificate şi justifică privarea de libertate în continuare a inculpatului amintit.

2. Recursul declarat de inculpatul A.S. cu solicitarea de a se face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., cu motivarea că este bolnav de diabet şi nu mai suportă regimul de detenţie, este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Motivul invocat de inculpat nu justifică cu nimic revocarea arestării preventive întrucât potrivit art. 1391 C. proc. pen., „în cazul în care, pe bază de acte medicale, la dosar neexistând asemenea înscrisuri, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a A.N.P., administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice."

Condamnarea în primă instanţă, chiar nedefinitivă, consolidează temeiul iniţial al arestării preventive, atrăgând suplimentar şi incidenţa art. 5 paragraful 1 lit. a) teza finală din C.E.D.O. („garantarea executării unei obligaţii legale"), în măsura în care pericolul concret pentru ordinea publică prin lăsarea în libertate a inculpatului subzistă în continuare, avându-se în vedere natura infracţiunilor şi modalitatea în care acestea au fost săvârşite.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul recurent către stat la plata sumei de 140 lei, din care 40 lei reprezentând onorariului apărătorului desemnat din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A S împotriva încheierii din 17 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 14/98/2008 (1104/2008).

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul pentru interpretul de limba germană se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2406/2008. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs