ICCJ. Decizia nr. 2292/2008. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2292/2008
Dosar nr. 1716/2/2008
Şedinţa publică din 24 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 130 din 12 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de condamnaţii C.C. şi C.C.R. împotriva sentinţei penale nr. 92 din 18 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 4504/2/2006.
S-a susţinut, în fapt, că printr-o cerere depusă iniţial la Curtea de Apel Ploieşti condamnaţii C.C. şi C.C.R. au solicitat reducerea cuantumului pedepselor aplicate de autorităţile judiciare spaniole, potrivit legii penale române.
Curtea de Apel Ploieşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care prin sentinţa penală nr. 180 din 27 septembrie 2007 a constatat că obiectul cererii îl constituie o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. d) C. proc. pen. şi art. 117 din Legea nr. 302/2004, împrejurare care în opinia instanţei atrage competenţa materială a Curţii de Apel Ploieşti, motiv pentru care a declinat competenţa în favoarea acestei din urmă instanţe şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa asupra acestui conflict.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea regulatorului de competenţă, a stabilit prin încheierea nr. 236 din 8 februarie 2008, că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Curtea de Apel Bucureşti, care potrivit art. 150, 140 şi 149 din Legea nr. 302/2004 este autoritatea judiciară competentă material şi teritorial să se pronunţe în procedura prevăzută de dispoziţiile legale menţionate.
Curtea de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea cauzei, a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 92 din 18 mai 2006 secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a recunoscut efectele sentinţei penale nr. 16/04 din 8 iunie 2004 a Judecătoriei de Instrucţie nr. 3 din Castellon (astfel cum a fost modificată la 23 ianuarie 2006), definitivă la 30 iunie 2004 şi a dispus transferul condamnaţilor C.C. şi C.C.R. în vederea continuării executării pedepselor de câte 20 ani închisoare într-un penitenciar din România.
Ulterior, Ministerul Administraţiei şi Internelor a comunicat instanţei că petenţii condamnaţi au fost transferaţi din Spania în România la 4 decembrie 2006 şi respectiv 11 decembrie 2006, pentru continuarea executării pedepselor.
Prin sentinţa penală nr. 45 din 28 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti învestită cu soluţionarea unor cereri de conversiune a pedepselor formulate de cei doi condamnaţi a respins ca inadmisibile cererile.
Instanţa a constatat că petenţii condamnaţi au formulat contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., cu motivarea că există o cauză de micşorare a pedepselor, încercând ca pe această cale să obţină o conversiune a pedepselor aplicate de instanţa spaniolă.
S-a apreciat că invocarea incidenţei dispoziţiilor art. 117 alin. (4) din Legea nr. 302/2004 nu justifică o admitere a contestaţiei, în condiţiile în care operaţiunea de substituire a pedepsei neexecutate ori a restului de pedeapsă neexecutat, prevăzută de procedura reglementată în dispoziţiile legale invocate, poate fi dispusă doar concomitent soluţionării cererii de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, iar nu ulterior, neputând fi calificată ca o normă legală favorabilă de modificare a pedepsei în sensul prevăzut de art. 458 C. proc. pen.
Concluzionând, instanţa a reţinut că temeiul contestaţiei, prevăzut de art. 461 lit. d) C. proc. pen., nu este aplicabil în cauza dedusă judecăţii, cauza de micşorare a pedepsei, avută în vedere de condamnaţi fiind inaplicabilă în situaţia acestora.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs condamnaţii, care au criticat-o pentru nelegalitate şi neteminicie, reiterând în esenţă, cererea de conversiune a restului de pedepse aplicate de instanţa spaniolă, cu motivarea că legea română, care este mai favorabilă, permite o micşorare a cuantumului pedepselor.
Recursul nu este întemeiat.
Potrivit art. 144 alin. (1) lit. a) şi art. 145 din Legea nr. 302/2004 în cazul în care s-a dispus transferul unui condamnat pentru continuarea executării pedepsei aplicate de o instanţă străină, statul de executare are obligaţia să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare, neexistând posibilitatea, potrivit Legii nr. 302/2004, de a modifica pedepsele atunci când s-a optat pentru continuarea executării.
Pe de altă parte cea de a doua modalitate reglementată de art. 144 din aceeaşi lege, referitor la conversiunea pedepselor are în vedere posibilitatea ca odată cu soluţionarea cererii de transfer, în măsura în care se solicită, instanţa să se pronunţe şi asupra unei astfel de cereri.
Cum în cauză, prin sentinţa penală nr. 92 din 18 mai 2006 Curtea de Apel Bucureşti a recunoscut efectele sentinţei penale nr. 16/04 din 8 iunie 2004 a Judecătoriei de Instrucţie nr. 3 Castellon, astfel cum a fost modificată şi a dispus transferul condamnaţilor contestatori într-un penitenciar din România în vederea executării pedepselor de câte 20 ani închisoare fiecare, iar prin sentinţa penală nr. 45 din 28 februarie 2007 aceeaşi instanţă a Curţii de Apel Bucureşti a respins cererile de conversiune a pedepselor formulate de condamnaţi, o nouă cerere de conversiune apare ca inadmisibilă, astfel încât hotărârea primei instanţe, din 12 mai 2008 prin care s-a respins ca inadmisibilă contestaţia la executare formulată de condamnaţi este legală şi temeinică.
Astfel, deşi condamnaţii şi-au calificat cererea ca fiind contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., în mod corect prima instanţă a constatat că în realitate contestatorii tind la obţinerea unei conversiuni a pedepselor care le-au fost aplicate de autorităţile străine, într-o procedură specială prevăzută de Legea nr. 302/2004 şi că o astfel de cerere nu poate fi primită în condiţiile în care asupra unor cereri anterioare având acelaşi obiect instanţele s-au pronunţat definitiv existând autoritate de lucru judecat.
Aşa fiind, recursul formulat de condamnaţi apare ca fiind nefondat urmând a fi respins ca atare.
Cât priveşte susţinerea recurentului C.C.R. în sensul că nu ar fi fost soluţionată cererea de conversie a pedepsei pe care a formulat-o în anul 2007 şi care a fost trimisă Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea în urma regulatorului de competenţă pronunţat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 9 februarie 2007 prin sentinţa penală nr. 114 este de arătat că prin sentinţa penală nr. 45 din 28 februarie 2007 Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat asupra cererii de conversie respingând-o, astfel că susţinerea recurentului este neconformă cu realitatea.
Pentru motivele arătate şi având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de contestatorii C.C.R. şi C.C. împotriva sentinţei penale nr. 130 din 12 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii contestatori la plata sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2288/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2315/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
