ICCJ. Decizia nr. 2327/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2327/2008

Dosar nr. 115/44/2008

Şedinţa publică din 25 iunie 2008

Asupra recursurilor penale de faţă:

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 52/ F din 28 martie 2008, Curtea de Apel Galaţi a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC P.F. SRL Galaţi, prin administrator unic U.P. împotriva rezoluţiei nr. 362/P/2007 din 8 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rezoluţia nr. 362/P/2007 din 8 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus în baza art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de subcomisarul de poliţie B.I. din cadrul I.P. Galaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

S-a constatat de procuror că, persoana vătămată U.P. a formulat plângere penală împotriva subcomisarului de poliţie B.I., precizând în cuprinsul plângerii că a înaintat diferite adrese Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care se foloseşte de numele D.G.F.P. Galaţi şi „nu a scos în evidenţă că i-a cercetat pe unii făptuitori fără a avea calitatea de poliţist judiciar" procuror şi „sumele de miliarde de lei ce se găseau în evidenţa D.G.F.P. Galaţi".

Procurorul a reţinut că din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că „aceste adrese" la care se referă persoana vătămată constituie de fapt puncte de vedere şi note scrise înaintate de acest ofiţer instanţei supreme în cauze având ca obiect plângeri la soluţiile parchetului în care ofiţerul era parte.

În raport de aceleaşi constatări prima instanţă investită cu soluţionarea cauzei, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a motivat menţinerea soluţiei prin împrejurarea că „notele" la care se referă petentul constituie un mod de apărare în cauzele în care este parte, situaţie în care, nu poate fi trasă la răspundere penală, în condiţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

În termen legal, împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi petiţionara SC P.F. SRL Galaţi, prin U.P.

Recurenta petiţionară nu şi-a motivat în scris recursul declarat şi, deşi legal citată, nu s-a prezentat pentru susţinerea orală a motivelor de recurs.

În esenţă, prin motivele scrise parchetul a criticat hotărârea atacată sub următoarele aspecte:

- instanţa a procedat la soluţionarea în fond a plângerii, ignorând cererea procurorului de a se verifica dacă U.P. are calitatea de a formula plângere în numele societăţii, aspect sub care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă;

- s-a mai susţinut nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate prin aceea că în raport de actele depuse respectiv, sentinţa comercială nr. 292/2005 a Tribunalului Galaţi, devenită irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2227 din 21 octombrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi, plângerea formulată de U.P. în cauză, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., este inadmisibilă deoarece acesta nu mai putea reprezenta societatea în condiţiile art. 197 alin. (3) C. proc. pen., cu referire la art. 75 din Legea nr. 31/1990, republicată, nemaiavând atribuţii în angajarea societăţii în raporturi juridice patrimoniale sau nepatrimoniale.

Oral, procurorul a modificat motivele de recurs, în sensul celui de-al doilea motiv dezvoltat în scris de parchet şi în consecinţă, a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea plângerii, ca inadmisibilă.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen., se constată că recursul declarat de parchet este fondat pentru considerentele ce urmează:

Într-adevăr, în contextul dispoziţiilor art. 275 C. proc. pen., orice persoană fizică sau juridică, poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală condiţionat de îndeplinirea unor cerinţe legale: din acestea una este generală şi se referă la aducerea unor vătămări intereselor legale ale persoanei, iar alta specială, ce priveşte reprezentarea persoanei juridice care, în toate cazurile, trebuie să se realizeze potrivit legii.

Cu privire la ultimul aspect ce priveşte reprezentarea unei persoane juridice, în speţă, o societate cu răspundere limitată se impun câteva considerente de ordin teoretic.

Astfel, reprezentarea societăţilor cu răspundere limitată este de factură convenţională când are la bază un contract de mandat sau de natură legală, atunci când nu există o asemenea convenţie, atribuţiile de reprezentare revenind potrivit Legii nr. 31/1990 administratorului societăţii.

În sensul celor arătate, conform art. 197 alin. (3) cu referire la art. 75 din Legea nr. 31/1990, republicată, dreptul de a reprezenta societatea aparţine fiecărui administrator, cu excepţia stipulaţiilor contrare din actul constitutiv.

Potrivit acestor dispoziţii legale, până la pronunţarea sentinţei comerciale nr. 292/2005 a Tribunalului Galaţi, reprezentatul legal al SC P.F. SRL Galaţi era U.P. în calitate de administrator, iar după acest moment, i-au fost ridicate atribuţiile ce-i reveneau ca administrator, inclusiv dreptul de a reprezenta societatea.

De subliniat că prin sentinţa comercială nr. 292/2005 a Tribunalului Galaţi, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2227 din 21 octombrie 2005 a Curţii de Apel Galaţi s-a ridicat dreptul societăţii de a-şi administra patrimoniul, fiind desemnat ca administrator o altă societate comercială: pe de altă parte, conform art. 50 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 deschiderea procedurii de lichidare ridică administratorului dreptul de administrare şi cum SC P.F. SRL Galaţi nu şi-a declarat nici intenţia de reorganizare potrivit art. 33 alin. (1) lit. g) sau art. 39 din Legea nr. 64/1995, în condiţiile legii, U.P. nu mai putea reprezenta societatea intrată în procedura de faliment.

În consecinţă, în raport de considerentele expuse, U.P. nu avea calitatea legală şi nici convenţională de a reprezenta pe petiţionară şi nici de a formula plângere în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispuse în cauză.

Aşa fiind, sancţiunea demersurilor procesuale făcute în faţa instanţei de o persoană fără calitate procesuală activă, aşa cum este U.P. care a acţionat în numele SC P.F. SRL Galaţi, este inadmisibilitatea.

Ca atare, pentru totalitatea considerentelor de fapt şi de drept expuse, recursul declarat de parchet este fondat şi în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite şi se va casa hotărârea atacată.

Procedând la rejudecare, după casare, în temeiul art. 279 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petiţionarei SC P.F. SRL Galaţi formulată prin U.P. se va respinge, ca inadmisibilă pentru motivele arătate.

Totodată, pentru aceleaşi considerente legale ce se referă la lipsa calităţii procesuale active se va respinge, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul declarat de petiţionara SC P.F. SRL Galaţi, prin U.P., ca inadmisibil.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul U.P. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 52/ F din 28 martie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Casează sentinţa penală atacată şi, în rejudecare, respinge plângerea petiţionarei SC P.F. SRL GALAŢI formulată prin U.P., ca inadmisibilă.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara SC P.F. SRL GALAŢI prin U.P. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Obligă recurentul U.P. la 320 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2327/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs