ICCJ. Decizia nr. 2321/2008. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2321/2008
Dosar nr. 776/3/2007
Şedinţa publică din 25 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 596 din 18 mai 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, inculpatul OGD. a fost condamnat după cum urmează:
- în baza art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 4 ani închisoare.
- în baza art. 1396 şi art. 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată prin Legea nr. 285/2004, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare în condiţiile art. 861 C. pen., pe durata unui termen de încercare de 6 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
Conform art. 863 C. pen., s-a dispus ca pe perioada termenului de încercare, inculpatul să respecte următoarele dispoziţii:
- să se prezinte, la organele de poliţie în raze teritorială în care domiciliază, în fiecare marţi a fiecărei luni;
- să anunţe, fiecare schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă ;
- să anunţe orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi data întoarcerii;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;
- să desfăşoare o activitate utilă.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata către părţile civile a sumelor: 4228 dolari S.U.A. către M.C.;20135 dolari S.U.A. către A.I.; 25135 dolari S.U.A. către A.S.I.; a sumelor de 358,50 euro către V.U.G.; şi a celei de 1054,70 euro către E.A. şi publicarea, pe cheltuiala sa a prezentei sentinţe penale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul s-a ocupat cu vânzarea de materiale pornografice cu minori prin intermediul internetului.
Percheziţia informatică efectuată de organele de cercetare penală a stabilit că pe compact, discul intitulat „P." se află înmagazinate filme în care apar minori în ipostaze pornografice explicite, iar potrivit declaraţiilor inculpatului, acest C.D a fost livrat de 4-5 ori.
În cursul anului 2005, până la 28 mai 2005, inculpatul a produs şi comercializat CD-URI conţinând materiale din domeniul muzical, jocuri, programe de calculator, filme, fără să deţină licenţă din partea titularilor drepturilor de autor şi drepturilor conexe.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În apelul declarat de inculpat, hotărârea a fost criticată pentru nelegalitate întrucât activitatea circumscrisă la săvârşirea infracţiunii prevăzută de 1396 şi 1399 din Legea nr. 8/1996 a fost desfăşurată înainte de a fi modificată această lege prin Legea nr. 285/2004, lege publicată în M. Of. la 30 iunie 2004 şi intrată în vigoare la 30 de zile după publicare.
În aceste condiţii, această infracţiune reţinută în sarcina sa nu mai este prevăzută în noua lege şi s-a solicitat achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.
Referitor la infracţiunea prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen., în raport de circumstanţele personale şi poziţia procesuală sinceră, menţionând că un singur CD din cele găsite la percheziţia domiciliară conţine materiale pornografice cu minori.
Inculpatul a solicitat şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., referitor la pedeapsa ce se va alica pentru această infracţiune, iar sub aspectul laturii civile, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen.
În apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, hotărârea instanţei de fond a fost criticată pentru nelegalitate şi netemeinicie, întrucât pedeapsa de 4 ani aplicată pentru fapte concurente nu este susceptibilă de suspendarea executării sub supraveghere conform art. 861 alin. (2) C. pen.; nu a fost soluţionat fondul cauzei prin aplicarea unei singure pedepse pentru cele două infracţiuni din Legea nr. 8/1996 cu tratament sancţionator diferit, şi există şi contradicţie între considerente şi dispozitivul hotărârii sub acest aspect; nu au fost aplicate dispoziţiile art. 118 lit. a) C. pen., pentru suporturile optice găsite la percheziţia domiciliară, lucruri produse prin infracţiunile pentru care a fost condamnat inculpatul.
În susţinerea apelului, parchetul şi-a modificat motivul 2 al apelului considerând hotărârea nelegală sub aspectul greşitei încadrări juridice a infracţiunilor prevăzută de art. 1396 şi 1399 din Legea nr. 8/1996. Sub acest aspect, s-a susţinut că faptele săvârşite de inculpat în cursul anului 2004, până la modificarea şi completarea acestei legi prin Legea nr. 283/2004 intrată în vigoare la 30 august 2004, nu au fost dezincriminate, ci îşi regăsesc conţinutul în dispoziţiile art. 142 lit. a) şi b) din această lege.
Prin Decizia penală nr. 814/ A din 17 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost admise ambele apeluri, a fost desfiinţată hotărârea instanţei de fond şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, constatându-se că instanţa de fond a stabilit bine situaţia de fapt, dar două părţi civile nu au fost citate şi nici nu s-a pronunţat cu privire la constituirea de părţi civile pentru acestea.
Instanţa de apel a indicat instanţei de rejudecare şi analizarea motivelor de apel formulate de inculpat şi parchet.
La rejudecarea cauzei, instanţa a dispus şi citarea părţilor civile U.P.F.R. şi R.O.A.C.T., care s-au constituit părţi civile la urmărirea penală.
Reţinând aceeaşi situaţie de fapt, în rejudecare, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a pronunţat sentinţa penală nr. 326 din 19 martie 2008, dispunând următoarele:
A admis cererea Parchetului şi, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din art. 1396 şi 1399 din Legea nr. 8/1996 modificată şi completată prin Legea nr. 285/2004, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 142 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996, art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 51 din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat pe inculpatul OGD., la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) teza a II-a C. pen., în condiţiile art. 65 C. pen.
În baza art. 142 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a lit. b) şi c) teza a II-a C. pen.
În condiţiile art. 861 alin. (2) art. 71 alin. (5) şi art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Conform art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte, S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în fiecare marţi a fiecărei luni;
b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra prevăzută art. 864 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen.
În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a fost obligat la despăgubiri civile în echivalent în lei, la cursul oficial de schimb la data plăţii, astfel:
- 4228 dolari S.U.A. către M.C.;
- 20135 dolari S.U.A. către A.I.;
- 699 dolari S.U.A. către M.I.;
- 358,50 euro către V.U.G.;
- 1054,70 euro către E.A.I.N.C.;
- 61884 dolari S.U.A. către R.O.-A.C.T.;
-10644 dolari S.U.A. către U.P.F.R.
În baza art. 118 lit. a) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a 9542 suporturi optice tip CD şi DVD şi 98 carcase tip DVD aflate în custodie la O.R.D.A.
Inculpatul a fost obligat să publice, pe cheltuiala sa, într-un ziar central, prezenta hotărâre, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat şi la 1000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Prin apelul declarat, inculpatul a criticat hotărârea pronunţată pentru nelegalitate şi netemeinicie, arătând că din cele 9535 CD şi DVD găsite asupra sa, unul singur conţinea materiale pornografice cu minori şi, în atari condiţii, greşit s-a reţinut că el ar fi comis infracţiunea prevăzută în art. 51 din Legea nr. 161/2003.
Cu privire la cea de a doua infracţiune reţinută în sarcina sa pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice, s-a susţinut că legea, astfel cum a fost modificată ulterior comiterii faptelor de către inculpat, ar fi dezincriminat faptele sale, în sensul că reproducerea integrală sau parţială a operei sau difuzarea ei nu reprezintă acelaşi lucru cu ceea ce legea, în reglementarea ulterioară, prevede că realizarea de mărfuri pirat, respectiv reproducerea neautorizată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 115/ A din 25 aprilie 2008, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.
Instanţa de control judiciar a reţinut că din probele administrate rezultă că 13 CD-uri provenite de a inculpat aveau titluri inserate în limba engleză cu termeni care indicau faptul că ele conţineau filme şi imagini cu minori în ipostaze pornografice, pe de o parte, iar pe de altă parte rezultă că inculpatul, pentru comercializarea, inclusiv a acestora, utiliza o adresă de e-mail pentru primirea comenzilor.
Aşa fiind, este evident că în mod corect s-a reţinut comiterea de către inculpat a infracţiunii prevăzută ce art. 51 din Legea nr. 161/2003 şi sub acest aspect apelul său este nefondat.
Cu privire la cealaltă infracţiune pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice şi aplicarea legii mai favorabile s-au reţinut următoarele aspecte:
Asupra inculpatului s-au depistat, la 28 mai 2004, cu ocazia percheziţiei domiciliare, 9535 CD-uri şi DVD-uri copiate fără licenţe din partea titularilor drepturilor de autor.
Asemenea fapte erau sancţionate prin art. 142 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996 ca infracţiuni de reproducere integrală sau parţială a operei şi de difuzare a acesteia.
Prin Legea nr. 285/2004, intrată în vigoare la 30 august 2004, a fost abrogat art. 142 din Legea nr. 8/1996, însă faptele de realizare în scop comercial de mărfuri pirat se regăsesc în conţinutul infracţiunilor prevăzută de art. 1396 şi 1399 din Legea nr. 285/2004, cu un regim sancţionator mai sever şi nicidecum nu au fost dezincriminate, cum greşit susţine inculpatul în apelul său.
Faptele fiind prevăzute ca infracţiune şi după modificarea Legii nr. 8/1996, pe de o parte, iar pe de altă parte sancţionate mai sever, corect tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice, aplicarea legii mai favorabile şi reţinerea infracţiunii în sarcina inculpatului, astfel că şi sub acest aspect apelul său este fondat.
Reţinând cele două infracţiuni în forma continuată, în sarcina inculpatului, tribunalul a aplicat pedepse judicios individualizate, neimpunându-se redozarea lor, aşa cum a solicitat inculpatul în apelul declarat.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul OGD., invocând cazurile de casare prevăzută de dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 14 şi 17 C. proc. pen.
Printr-un prim motiv, recurentul inculpat a criticat pedeapsa ce i-a fost aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 51 din Legea nr. 161/2003 ca fiind prea aspră în raport cu modalitatea comiterii acestei fapte şi de circumstanţele în care ea a fost săvârşită, impunându-se aplicarea dispoziţiilor art. 73 şi 74 C. pen. şi reducerea pedepsei sub minimul special prevăzută de lege.
S-a mai susţinut că inculpatul domiciliază în Bucureşti, astfel încât instanţa de fond a stabilit în mod nelegal obligaţia inculpatului de a se prezenta de durata termenului de încercare la Serviciul de protecţie a victimelor de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
S-a solicitat aplicarea art. 81 C. pen.
Prin al doilea motiv de recurs, recurentul inculpat a susţinut că instanţele au dat o încadrare juridică greşită celei de a doua infracţiune reţinute în sarcina sa şi că schimbarea de încadrare dispusă în rejudecare din art. 1396 şi 1399 din Legea nr. 285/2004 în art. 142 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996 este nelegală, conţinutul celor două infracţiuni fiind diferit, ca şi modul de sesizare al instanţei.
S-a susţinut că dispoziţiile art. 142 din Legea nr. 285/2005 nu reprezintă legea mai favorabilă pentru inculpat, în realitate acest text de lege sancţionândalte fapte decât cele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
S-a arătat că faptele săvârşite de inculpat şi pentru care a fost trimis în judecată nu erau incriminate de legea în vigoare la data săvârşirii lor, ele nefiind prevăzute ca infracţiune până la data modificării legii; în consecinţă, s-a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., cu consecinţa exonerării inculpatului de plata oricărei despăgubiri.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi rejudecarea cauzei.
Examinând recursul prin prisma cazurilor de casare invocate, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, iar motivarea acesteia nu contrazice dispozitivul hotărârii care se şi înţelege integral.
Modul în care este motivată hotărârea atacată permite verificarea acesteia sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către instanţa de control judiciar, astfel că Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Împrejurarea că recurentul inculpat nu este de acord cu motivarea instanţei şi o critică ca fiind greşită nu conduce la constatarea ca nemotivată sau neclară a hotărârii, astfel că susţinerile acestuia vor fi înlăturate ca nefondate.
Încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului OGD. prin sentinţa nr. 326 din 19 martie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi menţinută prin Decizia nr. 115/ A din 25 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, este legală şi temeinică.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate de organele de cercetare penală la data de 28 mai 2004, asupra inculpatului au fost depistate 9535 de CD-uri şi DVD-uri copiate fără licenţă din partea titularilor drepturilor de autor.
Asemenea fapte erau sancţionate prin art. 142 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996 ca infracţiuni de reproducere integrală sau parţială a operei şi de difuzare a acesteia.
Prin Legea nr. 285/2004, intrată în vigoare la 30 august 2004, a fost abrogat art. 142 din Legea nr. 8/1996, însă faptele de realizare în scop comercial de mărfuri pirat se regăsesc în conţinutul infracţiunilor prevăzută de art. 1396 şi 1399 din Legea nr. 285/2004, cu un regim sancţionator mai sever şi nicidecum nu au fost dezincriminate, cum greşit susţine inculpatul în recursul său.
Faptele fiind prevăzute de infracţiune şi după modificarea Legii nr. 8/1996, pe de o parte, iar pe de altă parte sancţionate mai sever, corect tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice, aplicarea legii mai favorabile şi reţinerea infracţiunii în sarcina inculpatului, astfel că şi sub acest aspect recursul său este fondat.
Astfel, în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 1396 şi 1399 din Legea nr. 285/2004 se regăsesc ca modalităţi de acţiune ale elementului material al faptei; realizarea în scopuri comerciale de mărfuri private, deţinerea şi distribuirea acestora, operaţiuni efectuate fără consimţământul titularului de drepturi sau al persoanei legal autorizate de acesta.
Art. 142 lit. a) şi b) din Legea nr. 8/1996 incrimina ca infracţiune fapta persoanei care, fără a avea consimţământul titularului drepturilor recunoscute prin lege, reproducea integral sau parţial o operă şi o difuza.
Este evident că noua lege a preluat incriminarea din textul arătat mai sus, astfel că deşi textul legii vechi a fost abrogat, fapta nu a fost dezincriminată, noţiunile de abrogat/ dezincriminat nefiind echivalente.
Cât priveşte susţinerea recurentului că noţiunea de operă nu ar fi similară celei de marfă pirat, Curtea constată că orice operă reprodusă în condiţii de ignorare/încălcare a dreptului de autor al titularului acestuia constituie o marfă pirat, fiind obţinută în condiţii de ilegalitate.
Atâta timp cât termeni diferiţi acoperă aceeaşi noţiune, Înalta Curte constată că această critică este nefondată şi va fi înlăturată ca atare.
Fapta săvârşită de inculpat continuă să fie incriminată prin dispoziţia cu caracter penal din Legea nr. 285/2004, astfel că instanţa a făcut în mod corect în cauză aplicarea principiului retroactivităţii legii penale dezincriminatoare.
Având în vedere şi principiul legii penale mai favorabile şi constatând că dispoziţiile Legii nr. 285/2004 sunt sancţionate mai sever, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor avantajoase inculpatului.
Reţinând că în cauză nu există temeiuri de achitare a inculpatului şi constatând că soluţia de condamnare a inculpatului OGD. este legală şi temeinică, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul acestuia.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul OGD. împotriva deciziei penale nr. 115/ A din 25 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2315/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2327/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
