ICCJ. Decizia nr. 2339/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2339/2008
Dosar nr. 1616/57/2007
Şedinţa publică din 26 iunie 2008
Asupra cauzei penale de faţă;
Din actele dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 172/2006 a Tribunalului Hunedoara, secţia penală, s-a dispus condamnarea inculpatului O.A.N., la 12 ani închisoare şi interzicerea, pe timp de 5 ani, a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen. şi, la 3 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele sus-menţionate şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată cu privire la restul de pedeapsă de 621 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani şi 11 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1765/2003 a Judecătoriei Medgidia şi s-a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani închisoare şi interzicerea pe timp de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A fost privat inculpatul de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi următoarele C. civ., s-a dispus obligarea inculpatului O.A.N., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SRL Galaţi, la 6.562.765.583 lei ROL despăgubiri civile către partea civilă SC S. SA Hunedoara prin SC M.S. SA Hunedoara.
În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea filelor C.E.C.
S-a respins cererea de pretenţii civile şi de luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor inculpatului şi părţii responsabile civilmente formulată de partea vătămată D.G.F.P. Galaţi constatându-se că aceasta nu are calitatea de parte civilă în cauză.
În baza art. 2, 4 şi 6 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 75/2001 s-a dispus ca la rămânerea definitivă a sentinţei o copie a dispozitivului acesteia să se comunice la D.G.F.P. pentru înscrierea în cazierul fiscal, iar în baza art. 7 şi 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 s-a dispus ca la rămânerea definitivă a sentinţei o copie a dispozitivului acesteia să se comunice O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galaţi, pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la 650 lei RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 RON urmând a fi achitat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că inculpatul, începând cu data de 9 decembrie 2003 a devenit unic asociat şi administrator al SC R. SRL Galaţi, încheind la 18 februarie 2004 un contract de vânzare-cumpărare având ca obiect cantitatea de 315 t de produse siderurgice, în calitate de vânzător figurând SC S. SA Hunedoara.
La data semnării contractului s-a ridicat o parte din marfă, care a fost achitată în numerar, pentru a întări convingerea partenerului contractual că va putea achita diferenţa, restul preţului urmând a fi achitat cu file C.E.C., inculpatul cunoscând că în contul SC R. SRL nu există disponibilul necesar efectuării plăţii.
Fiind introduse la plată, toate filele C.E.C. predate de inculpat au fost refuzate la plată, pentru lipsă totală a disponibilului în cont, SC R. SRL Galaţi fiind declarată în interdicţie bancară din 23 martie 2004.
Restul mărfii care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a fost ridicată de diferite persoane având funcţia de şofer la diferite societăţi comerciale, împuterniciţi de către inculpat, beneficiarul final neputând fi stabilit din declaraţiile împuterniciţilor, iar din declaraţiile martorului V.V. rezultând că inculpatul a încheiat un contract de prestări servicii pentru asigurarea transportului mărfii în valoare totală de 6.562.765.582 ROL; prejudiciul determinat SC S. SA nu a fost acoperit.
S-a reţinut, de asemenea, că din nota de constatare a G.F. Galaţi nr. 101739 a rezultat că SC R. SRL nu a funcţionat la sediul declarat, fiind încheiat formal un contract de închiriere, inculpatul sustrăgându-se de la orice verificări; partea vătămată D.G.F.P. Galaţi s-a constituit parte civilă cu suma de 28.184.485.151 ROL, prejudiciu produs bugetului de stat.
Referitor la acest ultim aspect prima instanţă a apreciat că obiectul judecăţii este determinat în cuprinsul actului de sesizare, inculpatul fiind trimis în judecată doar pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, care este o infracţiune de pericol şi nu pentru o altă infracţiune, de rezultat, prevăzută de Legea nr. 214/2005 şi cu această motivare a respins cererea de pretenţii civile şi de luare a măsurilor asigurătorii formulată de partea civilă D.G.F.P. Galaţi, aceasta neavând calitate de parte civilă în cauză.
Soluţia primei instanţe s-a bazat pe probele legal administrate, respectiv declaraţiile martorilor T.N. şi A.M., înscrisurile depuse la dosar şi probele administrate în faza urmăririi penale.
Sentinţa anterior menţionată a fost menţinută de către instanţa de apel, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia nr. 235/ A din 7 septembrie 2006, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respingând, ca nefondat, apelul părţii vătămate D.G.F.P. Galaţi, aceasta fiind obligată la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar a apreciat că prima instanţă a reţinut o corectă stare de fapt, fundamentată pe probele administrate, reţinându-se corect şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost condamnat, cărora li s-a dat o corectă încadrare juridică.
Verificându-se modul de soluţionare a laturii civile a cauzei prin prisma criticilor formulate de D.G.F.P. Galaţi (respectiv că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra pretenţiilor apelantei şi nu a citat A.N.A.F.) s-a constatat că acestea nu sunt confirmate prin probe, respingerea pretenţiilor apelantei fiind motivată şi cuprinsă în dispozitivul hotărârii, iar citarea A.N.A.F. neimpunându-se deoarece s-a reţinut că, raportat la obiectul cauzei, aceasta nu putea emite pretenţii civile. Concluzionându-se s-a arătat că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică şi sub aspectul modului de soluţionare a laturii civile, instanţa nefiind învestită cu judecarea unei infracţiuni de rezultat, inculpatul neputând fi obligat la repararea unui prejudiciu ce nu se află într-o legătură cauzală cu fapta comisă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs D.G.F.P. Galaţi, învederând, încă o dată, motivele invocate în faţa instanţei de apel.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin Decizia nr. 7273 din 14 decembrie 2006, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., a admis recursul declarat de partea vătămată D.G.F.P. Galaţi împotriva deciziei penale nr. 235/ A din 7 septembrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind pe inculpatul O.A.N., casând în totalitate Decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală nr. 172 din 10 mai 2006 a Tribunalului Hunedoara, secţia penală, numai cu privire la soluţionarea laturii civile pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Hunedoara.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei; cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 100 lei urmând a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
În considerentele deciziei indicate s-a arătat că stabilirea existenţei legăturii de cauzalitate între infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat şi prejudiciul produs bugetului statului presupunea ca instanţa de fond, în exercitarea rolului activ, potrivit art. 4 şi art. 287 C. proc. pen., să solicite părţii vătămate să facă dovada acestei legături şi să stabilească întinderea prejudiciului.
Cu această motivare au fost casate în tot, respectiv, în parte, Decizia şi sentinţa anterior pronunţate, cauza fiind trimisă spre rejudecarea laturii civile Tribunalului Hunedoara, urmând ca instanţa de fond să citeze A.N.A.F. în calitate de parte vătămată şi să solicite relaţii privind întinderea prejudiciului şi legătura de cauzalitate între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul produs.
În rejudecarea în fond a laturii civile Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa penală nr. 389 din 15 octombrie 2007, în temeiul art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 şi art. 1000 alin. (3) C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Galaţi, obligând pe inculpatul O.A.N. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SRL Galaţi la 222.840,8 lei către partea civilă; au fost respinse, în rest, pretenţiile părţii civile; au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr. 172/2006 a Tribunalului Hunedoara.
A fost obligat inculpatul la 160 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 lei, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că A.N.A.F. s-a constituit parte civilă cu suma de 28.184.485.151 ROL şi din înscrisurile aflate la dosar (procesul verbal de control nr. 6783 din 29 iunie 2005, raportul de inspecţie fiscală nr. 6781 din 29 iunie 2005, Decizia de impunere cu acelaşi număr şi adresa A.C.F. Galaţi) rezultă că suma anterior menţionată reprezintă un prejudiciu fiscal din care doar suma de 2.228.407.964 ROL poate fi imputată inculpatului, diferenţa fiind reţinută în sarcina numitului C.V., care nu are calitate procesuală în cauză.
Relativ la raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu s-a constatat că acesta există, inculpatul declarând un sediu fictiv şi sustrăgându-se de la eventuale controale fiscale şi de la stabilirea contribuţiilor către bugetul de stat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel A.N.A.F. - D.G.F.P. Hunedoara, solicitând admiterea în totalitate a acţiunii civile şi obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC R. SRL la plata sumei de 2.818.449 lei (RON) cu titlu de despăgubiri civile, cu menţiunea că accesoriile se vor calcula de la data executării integrale a plăţii, potrivit dispoziţiilor art. 119 din OG nr. 92/2003.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia nr. 9/ A din 24 ianuarie 2008, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat; a fost obligată apelanta parte civilă să plătească statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, urma a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că prejudiciul stabilit în sarcina administratorului O.A.N., astfel după cum acesta rezultă din adresa D.G.F.P. Galaţi – S.I.M.F. şi din declaraţia de constituire de parte civilă, este de 2.228.407.964 ROL, diferenţa de 25.956.077.187 ROL fiind reţinută în sarcina numitului C.V.
S-a constatat, de asemenea, că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a obligat pe inculpat la plata sumei ce îi este imputabilă, deoarece răspunderea penală este personală, inculpatul răspunzând, inclusiv patrimonial, în limita prejudiciului produs în perioada în care avea calitatea de administrator al SC R. SRL Galaţi şi deci şi calitatea de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală.
Referitor la celelalte sume solicitate de partea civilă cu titlu de majorări de întârziere, s-a reţinut că acestea nu au un cuantum cert şi nu constituie o pagubă efectivă cauzată prin fapta inculpatului, ci derivă din această pagubă, aşadar inculpatul nu poate fi obligat la plata lor, pretenţiile indicate urmând a fi avute în vedere în procedura de executare vizând pretenţiile civile.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, partea civilă Ministerul Economiei şi Finanţelor – A.N.A.F., D.G.F.P. a Judeţului Hunedoara, invocând ca motive de recurs aceleaşi critici care, anterior, constituiseră motive de apel, respectiv greşita admitere, în parte, a acţiunii civile, nelegala obligare a inculpatului la plata unei sume care nu reprezintă întreg prejudiciul adus bugetului de stat, nelegala şi netemeinica exonerare a inculpatului de plata unei sume reprezentând „beneficiul nerealizat" de către partea civilă, cu consecinţa reparării, parţiale, a prejudiciului.
Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate de către recurenta parte civilă, cât şi din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că acesta este nefondat pentru motivele ce urmează.
Astfel, după cum rezultă din dispoziţiile art. 998 C. civ., „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara". Se va constata totodată, că angajarea răspunderii având drept conţinut obligaţia la reparare a prejudiciului, presupune îndeplinirea unor condiţii generale, indicate, sintetic, în art. 999 C. civ., respectiv existenţa unui prejudiciu, a faptei ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul.
Rezultă aşadar că dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ., reglementează răspunderea pentru fapta proprie, răspunderea pentru fapta altei persoane având o reglementare distinctă, cuprinsă în art. 1000 – art. 1002 C. civ.
Raportând dispoziţiile legale menţionate speţei dedusă judecăţii, se constată că în cauză elementele generale ce condiţionează reţinerea răspunderii bazate pe dispoziţiile art. 998 – art. 999 C. civ., au fost corect stabilite de către instanţă, în rejudecarea laturii civile.
Cu privire la întinderea prejudiciului se va reţine că dispoziţiile Codului civil privind răspunderea pentru fapta proprie şi principiul personalităţii răspunderii penale converg spre o unică concluzie, aceea că fiecare persoană răspunde personal pentru faptele sale, în speţă neregăsindu-se unul dintre cazurile prevăzute de art. 1000 – art. 1002 C. civ.
Rezultă aşadar, că în mod just instanţele au stabilit că inculpatul O.A.N. nu putea fi obligat la repararea prejudiciului determinat bugetului de stat prin fapta unei alte persoane, pentru care nu era ţinut să răspundă, deci obligarea inculpatului la plata sumei de 2.228.407.964 ROL reprezintă o reparaţie integrală a prejudiciului pe care, prin fapta sa, l-a produs, astfel încât susţinerile recurentei părţi civile privind repararea parţială a prejudiciului sunt, sub acest aspect nefondate.
În legătură cu solicitarea recurentei în sensul obligării inculpatului la plata sumei reprezentând „beneficiul nerealizat", aşadar obligarea la plata unor despăgubiri pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă, se va constata că una din condiţiile necesare a fi îndeplinite pentru obţinerea reparării unui prejudiciu este caracterul cert al acestuia. Aşadar, prejudiciul trebuie să fie evaluat, evaluabil sau susceptibil de a fi evaluat în cazul în care există certitudinea producerii sale în viitor.
În speţă, se constată că recurenta parte civilă nu a probat, în niciuna din fazele procesuale, cuantumul „beneficiului nerealizat", astfel încât se va reţine că sub acest aspect nu s-a dovedit caracterul cert al prejudiciului, astfel încât, în mod corect instanţele au respins pretenţiile părţii civile, analizând just înscrisurile depuse în susţinerea pretenţiilor formulate şi pronunţând hotărâri motivate corect şi complet, ce realizează o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materie şi dau o soluţionare, sub toate aspectele, a cauzei cu judecarea căreia au fost învestite.
Pentru considerentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul formulat de partea civilă va fi respins, ca nefondat, iar Decizia recurată menţinută în integralitatea sa, ca fiind legală şi temeinică.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată recurenta parte civilă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă Ministerul Economiei şi Finanţelor – A.N.A.F. – D.G.F.P. a Judeţului Hunedoara împotriva deciziei penale nr. 9/A din 24 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind pe inculpatul O.A.N.
Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2331/2008. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 2396/2008. Penal → |
|---|
