ICCJ. Decizia nr. 2330/2008. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2330/2008
Dosar nr. 3509/1/2008
Şedinţa publică din 25 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordonanţa din 18 septembrie 2007 dată în dosarul nr. 16/P/2007, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, a dispus instituirea sechestrului, în vederea confiscării speciale în cuantum de 655 euro de la învinuita B.R., asupra imobilului situat în Bârlad, judeţul Vaslui al cărui proprietar este B.R,, până la concurenţa sumei de 655 euro.
Prin rechizitoriul parchetului inculpata B.R., a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 254 C. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, sub nr. 1366/44/2007.
La data de 29 februarie 2008, inculpata B.R. a formulat plângere împotriva măsurii asiguratorii luată prin ordonanţa procurorului din 18 septembrie 2007 prin care s-a dispus instituirea sechestrului asupra imobilului său, în vederea confiscării speciale a sumei de 655 de euro cu motivarea că această măsură este nelegală, netemeinică şi nejustificată întrucât valoarea imobilului este mult prea mare.
Prin încheierea din 28 martie 2008, pronunţată în dosarul nr. 1366/44/2007, Curtea de Apel Galaţi a admis plângerea inculpatei B.R. şi a dispus ridicarea sechestrului asigurator instituit asupra imobilului, proprietatea inculpatei B.R. situat în Bârlad, judeţul Vaslui, prin ordonanţa nr. 16/P/2007 din 18 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., cu motivarea că există o discrepanţă vădită dintre valoarea bunului sechestrat şi suma confiscării speciale.
Împotriva încheierii de şedinţă din 28 martie 2008 pronunţată în dosarul nr. 1366/44/2007 al Curţii de Apel Galaţi a formulat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Galaţi şi în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului întrucât în mod greşit instanţa a admis plângerea inculpatei deoarece sechestrul asigurator a fost necesar din punct de vedere procesual şi a fost luat până la concurenţa unui presupus prejudiciu cu respectarea dispoziţiilor art. 163 şi urm. C. proc. pen., privind modul de aplicare a măsurii şi condiţiile legale incidente.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu cauza potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Prin rechizitoriul nr. 16/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., secţia de combatere a corupţiei, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.R. şi B.I. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (1) din Legea 78/2000, uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea 78/2000 şi fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. a) din Legea 78/2000.
S-a reţinut că inculpata B.R., în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Podul Turcului, a pretins denunţătorului suma de 600 euro şi articole de îmbrăcăminte, primind ulterior un parfum în valoare de 50 de euro pentru a adopta o soluţie favorabilă în dosarul nr. 773/P/2005. Totodată s-a mai reţinut că inculpata B.R. a întocmit referatul de terminare a urmăririi penale în dosarul nr. 773/P/2005 şi l-a folosit ştiind că a fost falsificat de către B.I.
Din actele existente la dosar rezultă că valoarea imobilului asupra căruia s-a instituit sechestrul conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 20135 din 6 martie 2000 şi a procesului verbal de predare primire este de 6.947 lei, fiind o sumă mult prea mare faţă de obiectul material al infracţiunii de luare de mită în valoare de 55 de euro.
Astfel, în mod corect a dispus Curtea de Apel Galaţi prin încheierea din 28 martie 2008 ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului proprietatea inculpatei.
De asemenea, potrivit art. 163 C. proc. pen., măsurile asiguratorii se iau în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării pedepsei amenzii, în speţă obiectul material al infracţiunii de luare de mită este de 55 de euro fiind o sumă mult prea mare faţă de valoarea imobilului asupra căruia s-a instituit sechestrul şi nefiind vorba de repararea vreunei pagube sau garantarea executării pedepsei amenzii până la valoarea imobilului în sumă de 6947 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – S.T. Galaţi împotriva încheierii din 28 martie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, în dosarul nr. 1366/44/2007, privind pe inculpata B.R.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2329/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2333/2008. Penal → |
---|