ICCJ. Decizia nr. 2351/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2351/2008
Dosar nr. 1446/2/2008
Şedinţa publică din 26 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1067 din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. c) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul T.I. împotriva rezoluţiei nr. 269/ P din 25 februarie 2008 şi a rezoluţiei nr. 341/II-2 din 19 martie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost obligat petiţionarul la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că, la data de 6 martie 2008, a fost înregistrată pe rolul instanţei plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiilor anterior indicate, prin care s-a arătat că magistraţii L.U., I.V., R.A. ( judecători la Judecătoria Turnu Măgurele) şi G.U., S.L. (judecători la Tribunalul Teleorman), precum şi M.E. (procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti), implicaţi în soluţionarea litigiului dintre petiţionar şi SC A.Ţ. SA, au comis infracţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 271, 215 şi 246 C. pen., pentru care, în mod netemeinic Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale.
Analizând dosarele în care s-au pronunţat rezoluţiile atacate, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 1982 din 23 noiembrie 2007 a Judecătoriei Turnu Măgurele, pronunţată de judecătoarea R.A., petiţionarul a fost obligat la plata sumei de 2641,40 lei către SC A.Ţ. SA, petiţionarul susţinând că soluţia a fost pronunţată cu complicitatea judecătorilor L.U. şi I.V. care i-au respins cererile. Referitor la magistraţii Tribunalului Teleorman, care au soluţionat recursul declarat împotriva sentinţei nr. 1982 din 23 noiembrie 2007, petiţionarul şi-a manifestat nemulţumirea cu privire la modul în care a fost calificată calea de atac.
Relativ la procurorul M.E. s-a reţinut că petiţionarul a arătat că a tergiversat soluţionarea dosarelor nr. 2258/P/2007 şi nr. 7235/P/2006.
Referitor la plângerea cu soluţionarea căreia a fost investită, instanţa de fond a arătat că activităţile derulate de o instanţă judecătorească în cursul efectuării cercetării judecătoreşti nu pot fi supuse decât controlului instanţei superioare, în căile de atac, în speţă neexistând nici un indiciu de natură a circumscrie activitatea intimaţilor în sfera ilicitului penal, astfel că soluţia de netrimitere în judecată este legală şi temeinică.
Împotriva acestei soluţii a formulat recurs în termen legal, petiţionarul, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi trimiterea în judecată a numiţilor U.L., R.A. şi I.V., care au dat o soluţie nelegală şi netemeinică în dosarul nr. 1111/329/2007 al Judecătoriei Turnu Măgurele, judecând cauza în mod subiectiv şi fără a lua în considerare probele administrate în cauză de către petiţionar, respectiv sentinţa civilă nr. 1319/2006 a Judecătoriei Turnu Măgurele şi chitanţa de achitare a sumei la plata căreia, în final, petiţionarul a fost obligat, potrivit dispoziţiilor sentinţei nr. 1982/2007 a Judecătoriei Turnu Măgurele.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate de către recurentul petiţionar, precum şi din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., rezultă că acesta este nefondat, şi va fi respins pentru considerentele ce urmează.
Verificând hotărârea judecătorească recurată se observă că instanţa de fond, respectând dispoziţiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a pronunţat sentinţa recurată în urma analizării dosarelor în care au fost date rezoluţiile faţă de care petiţionarul a formulat plângere, dosare ce au fost ataşate dosarului instanţei, aceasta având în vedere, la pronunţarea soluţiei şi înscrisurile depuse de petiţionar în susţinerea plângerii.
Se va reţine, totodată, că în mod corect instanţa de fond a concluzionat că, în speţă, activităţile magistraţilor judecători şi procurori nu se circumscriu sferei ilicitului penal, soluţiile adoptate de aceştia fiind supuse exclusiv controlului judecătoresc.
Într-adevăr, astfel după cum rezultă atât din înscrisurile aflate în dosarele nr. 341/II/2/2008 şi nr. 269/P/2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cât şi din înscrisurile depuse la dosarele de fond şi de recurs, petiţionarul nu a probat săvârşirea de către intimaţi a faptelor reclamate prin plângere, nerealizându-se conţinutul constitutiv al infracţiunilor indicate de petiţionar (art. 215, art. 246 şi art. 271 C. pen.) şi nici a altor infracţiuni, cu privire la care petiţionarul nu a formulat plângere dar a căror existenţă ar fi rezultat din cuprinsul plângerii şi înscrisurile depuse în susţinerea acesteia.
Se va observa aşadar că soluţia dată prin rezoluţia nr. 269/P/2008 din 25 februarie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, confirmată prin rezoluţia nr. 341/II/2/2008 din 19 martie 2008 a aceluiaşi parchet, este legală şi temeinică, aceleaşi caractere prezentându-le şi hotărârea recurată, deoarece în cauză nu a fost dovedită săvârşirea, de către intimaţi a infracţiunilor reclamate de petiţionar, activităţile derulate de judecător sau procuror în soluţionarea unei cauze având ca temei legea şi ca scop aflarea adevărului pe bază de probe, nemulţumirile unei părţi dintr-o cauză neputând fi în mod automat transferate în sfera ilicitului penal, în situaţia în care nu se dovedeşte realizarea conţinutului unei infracţiuni, atât din punct de vedere obiectiv cât şi subiectiv.
Referitor la motivele de recurs invocate de către petiţionar, se va observa că acestea constituie critici aduse modului de soluţionare a cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 111/329/2007 al Judecătoriei Turnu Măgurele, soluţia dată în cauză neputând fi modificată, aşa după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, decât prin exercitarea şi admiterea căii de atac prevăzute de lege împotriva respectivei hotărâri, soluţia unei instanţe reprezentând convingerea instanţei, formată pe baza probelor administrate şi nefiind sancţionată ca infracţiune în cazul în care ea nemulţumeşte o parte din proces.
Pentru motivele de preced, constatându-se că în cauză nu au fost furnizate elemente noi, de natură să modifice concluzia adoptată de prima instanţă, nefiind probată săvârşirea, de către intimaţi, a infracţiunilor indicate în plângerea petiţionarului, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.I. împotriva sentinţei penale nr. 106/ F din 21 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2349/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2355/2008. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
