ICCJ. Decizia nr. 2441/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr.2441/2008
Dosar nr. 5767/1/200.
Şedinţa publică din 16 iulie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 28/S din 11 martie 2008 Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, a dispus, printre altele, condamnarea inculpatului L.V. la 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II a lit. b) şi e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi a art. 74 alin. (2) C. pen.
A mai fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi a art. 74 alin. (2) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II a lit. b) şi e) C. pen., timp de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II a lit. b) şi e) C. pen., pe o durată de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II lit. b) şi e) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 21 februarie 2007 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 21 februarie 2007 emis de Tribunalul pentru minori şi familie Braşov.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul L.V., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, sub dosar nr. 187/1372/2007.
La termenul de judecată din 30 iunie 2008, a fost pusă în discuţie legalitatea şi temeinicia menţinerea stării de arest a inculpatului.
Prin încheierea din aceeaşi dată s-a dispus printre altele, în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 raportate la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului L.V.
În motivarea încheierii, instanţa de apel a reţinut că, din întreg materialul probator administrat până la acest moment, există probe şi indicii temeinice din care rezultă că, inculpatul ar fi săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care este cercetat, iar acestea sunt sancţionate cu pedepse mai mari de 4 ani închisoare, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Totodată, s-a apreciat că, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la gravitatea faptelor, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de legiuitor, respectiv, demnitatea, integritatea fizică şi morală a persoanelor în contextual actual al luptei împotriva traficului de persoane , în care minorii şi femeile prezintă un risc crescut de a fi victimele unor astfel de infracţiuni şi rezonanţa socială a acestor fapte în rândul comunităţii, care creează un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, de natură a prefigura pericolul social concret la care face referire textul de lege mai înainte menţionat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L.V., lăsând la aprecierea instanţei soluţia ce se va pronunţa cu privire la măsura arestării preventive.
Înalta Curte, examinând recursul constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 5 paragraful 4 din C.E.D.O., orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând conform art. 160b din acelaşi cod.
Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 160b alin. (2) C. proc. pen., dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Alineatul 3 al aceluiaşi articol, prevede că, în cazul în care instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, menţine măsura arestării preventive.
Revenind la cauză, se reţine că, referitor la legalitatea măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O., inculpatul a fost iniţial arestat în vederea aducerii lor în faţa autorităţii judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit fapte prevăzute de legea penală.
Măsura arestării preventive a fost luată de judecător în condiţiile art. 1491 C. proc. pen., cu asigurarea drepturilor şi garanţiilor procesuale instituite pentru persoanele private de libertate, legalitatea şi temeinicia măsurii fiind examinată de instanţa de control judiciar.
Totodată, măsura arestării preventive a fost prelungită şi, ulterior, menţinută de instanţa de fond pe parcursul judecării cauzei, iar prin sentinţa penală nr. 28/S din 11 martie 2008 Tribunalul pentru minori şi familie Braşov, a dispus condamnarea inculpatului Lupu la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare.
Hotărârea de condamnare a inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina lui, , chiar dacă nu este definitivă, justifică, potrivit art. 5 lit. a) din C.E.D.O., menţinerea măsurii arestării.
Cât priveşte temeinicia măsurii arestării preventive, din examinarea actelor dosarului rezultă că, la luarea acestei măsuri, instanţa investită cu soluţionarea propunerii procurorului a reţinut că se impune arestarea preventivă a inculpatului, fiind întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen., precum şi cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a săvârşit infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar crea un sentiment de insecuritate în rândul comunităţii având în vedere modalitatea şi împrejurările comiterii faptelor, gradul ridicat de pericol social al acestora care demonstrează că, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Aşadar, constatând că sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. şi la art. 5 paragraful 1 lit. a) şi c) din C.E.D.O., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la suma de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.V. împotriva încheierii din 30 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 187/1372/2007.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2439/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3265/2008. Penal → |
|---|
