ICCJ. Decizia nr. 2414/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALA
Decizia nr. 2414/2008
Dosar nr. 8538/2/200.
Şedinţa publică din 2 iulie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1441 /P/2007 din 24 septembrie 2007 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-au dispus următoarele:
- în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public D.S., pentru infracţiunile prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3), art. 246, art. 249 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi faţă de avocatul P.F., pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1)-(3) C. pen.
- în baza art. 38 raportat la art. 34 lit. d), art. 42 alin. (1) raportat la art. 45 alin. (1), art. 25 alin. (1) şi art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., disjungerea cauzei cu privire la numiţii C.C. şi C.R.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1)-(3) C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Pentru a dispune în acest sens, procurorul a reţinut următoarele:
La data de 12 septembrie 2007, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti plângerea numitului C.I. în legătură cu condiţiile în care a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 250 din 22 ianuarie 2003 de către notarul public D.S.
Petiţionarul a reclamat, în sinteză, faptul că în contract nu au fost menţionate clauzele privind rezerva dreptului de abitaţie pe durata vieţii vânzătorului şi privind obligaţia cumpărătorului de întreţinere a acestuia, iar preţul nu a fost plătit. în plus, acesta arată că numita P.F. nu a semnat actul în calitatea sa de avocat, ci ca martor, contribuind astfel la inducerea sa în eroare.
Din actele premergătoare efectuate au rezultat următoarele:
La data de 22 ianuarie 2003 a fost autentificat, sub nr. 250/2003, de către notarul public D.S., un contract de vânzare cumpărare prin care numiţii C.I. şi C.C. au înstrăinat către numita C.R.G. cota parte indiviză de 13/16 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, pentru suma de 5.122 Euro, echivalentul a 183.000.000 lei.
În contract este inserată declaraţia vânzătorilor în sensul că au primit integral preţul.
Petiţionarul nu contestă faptul că a semnat actul în discuţie, iar din cuprinsul plângerii rezultă că acesta i-a fost pus la dispoziţie pentru a-l citi, dar nu a făcut acest lucru decât superficial, având încredere în faptul că celălalt vânzător, numitul C.C., fiul său, a verificat toate clauzele.
În consecinţă, procurorul constată că în sarcina notarului public D.S. şi a avocatului P.F. nu se poate reţine comiterea unei fapte prevăzute de legea penală.
Astfel, numita P.F. a fost angajată în calitate de avocat doar pentru înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al vânzătorilor, anterior încheierii contractului.
În faţa notarului public, aceasta a fost doar unul dintre martorii care au confirmat identitatea unuia dintre vânzători, numitul C.C. În sarcina notarului public nu se poate reţine comiterea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., deoarece acesta atestă prezenţa părţilor şi exprimarea valabilă a consimţământului la încheierea actului, în timp ce aspectele sesizate de petiţionar se referă la plata preţului.
Contractul de vânzare cumpărare pentru un imobil se consideră încheiat în momentul realizării acordului de voinţă al părţilor, exprimat în forma solemnă prevăzută de lege, chiar dacă bunul nu a fost predat şi preţul nu a fost plătit.
De asemenea, procurorul a apreciat că în sarcina notarului public nu se poate reţine nici comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1)-(3), art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), deoarece petiţionarul, având capacitate deplină de exerciţiu şi fiind ştiutor de carte, nu se poate prevala de faptul că nu a cunoscut conţinutul unui contract în care este parte, în condiţiile în care nu contestă că a semnat actul respectiv.
În ceea ce priveşte modalitatea în care petiţionarul a fost determinat de numiţii C.C. şi C.R.G. să consimtă la încheierea contractului de vânzare cumpărare, procurorul a arătat că cercetările se vor efectua de către organele de poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
Prin rezoluţia nr. 1763/l-2/2007 din 14 noiembrie 2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
În baza art. 278/1 C. proc. pen., petentul C.I. a formulat plângere la Curtea de Apel Bucureşti împotriva rezoluţiei nr. 1441/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că cele trei persoane s-au asociat împotriva sa pentru a-i lua casa în mod ilegal, iar notarul public ar fi ştiut că buletinul său este expirat, motiv pentru care ar fi trebuit să acorde un termen ca părţile să vină cu un martor pentru a-l identifica. Petiţionarul a menţionat că niciodată nu a împuternicit un avocat pentru a formula cereri la cartea funciară în vederea emiterii unui extras pentru vânzarea locuinţei. A solicitat trimiterea cauzei la parchet pentru a se efectua cercetări privire la comiterea infracţiunilor de fals şi uz de fals.
Prin sentinţa penală nr. 49 din 26 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins ca nefondată plângerea petiţionarului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că nu sunt indicii că intimaţii ar fi comis infracţiunile reclamate în plângerea penală.
Petentul C.I. a recunoscut în fata instanţei de fond că a semnat actul de vânzare, că a făcut acest lucru împreună cu fiul său C.C., care i-a arătat ce conţine contractul de vânzare.
Organele de urmărire penală au audiat părţile din dosar, au analizat actele la care a făcut referire petiţionarul şi au ajuns la concluzia întemeiată că intimaţii nu au comis nici-o infracţiune.
Petentul a solicitat la instanţa de fond efectuarea unei expertize grafologice, însă această cerere a fost respinsă deoarece, potrivit art. 278/1 alin. (7) C. proc. pen., judecătorul verifică rezoluţia pe baza actelor din dosar şi a înscrisurilor noi prezentate.
Instanţa de fond a reţinut că din contractul menţionat rezultă clar că vânzătorii au primit integral preţul, iar numitul C.I. a recunoscut permanent că a semnat acest contract.
A mai constatat prima instanţă şi că petiţionarul C.I. a reclamat comiterea faptelor în anul 2007, deşi contractul s-a încheiat în anul 2003, deci la un interval de timp destul de mare. Or, dacă petiţionarul ar fi fost indus în eroare, putea să formuleze plângere penală imediat, sau la scurt timp, după încheierea contractului.
Împotriva sentinţei petiţionarul a declarat prezentul recurs.
Atât în motivele scrise de recurs (filele 4-5,15-17, 28-30), cât şi cu ocazia dezbaterilor, precum şi în notele scrise, recurentul-petiţionar reiterează, pe de o parte, acuzaţiile aduse celor 2 intimaţi în plângerea penală, iar pe de altă parte, cele susţinute la instanţa de fond.
Intimaţii au depus la dosar note scrise prin care, făcând referiri la situaţia de fapt şi dispoziţiile legale aplicate în activitatea desfăşurată de ei, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Petiţionarul nu a negat încheierea contractului de vânzare cumpărare şi că a semnat acest contract. Pretinsa necitire a contractului, justificată fie prin încrederea avută în cocontractantul-vânzător C.C. (fiul său), fie datorită stării sănătăţii sale, îi este imputabilă şi nu justifică acuzaţia că s-ar fi urmărit înşelarea sa de către notar şi avocat.
Împrejurarea că de formalităţile prealabile întocmirii contractului de vânzare cumpărare s-a ocupat avocatul, nu are relevanţă deoarece, chiar în condiţiile invocate, a obţinerii actelor prealabile de o altă persoană, a pretinsei neplăţi a preţului, a neinserării pretinselor clauze în proiectul de contract, petiţionarul a avut posibilitatea legală de a refuza semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
Este corect subliniată de prima instanţă şi împrejurarea potrivit căreia, deşi actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat în luna ianuarie 2003, plângerea penală a fost formulată în luna septembrie 2007, după circa 5 ani de la data presupusei înşelări prin activitatea intimaţilor.
Ulterior încheierii actului de vânzare cumpărare, între C.I. şi cumpărătoarea C.R.G. au intervenit ligii civile, finalizate prin respingerea pretenţiilor vânzătorului C.I. (sentinţa civilă nr. 6762/2006 a Judecătoriei sector 4, Decizia civilă nr. 13/R/2007 a Tribunalului Bucureşti, sentinţa civilă nr. 2167/2007 a Judecătoriei sector 4, filele 46-52 dosar instanţă fond).
Faţă de numiţii C.(F.)R.G. şi C.C. a fost dispusă soluţia neînceperii urmăririi penale în urma plângerii penale formulată de petiţionar (filele 69-70, 71-72, 75 dosar instanţă fond).
Criticile aduse actelor şi măsurilor dispuse de judecător, inclusiv celor dispuse prin sentinţe civile, pot fi valorificate, potrivit legii, prin exercitarea căilor de atac prevăzute de Codul de procedură civilă.
Astfel, prin sentinţa civilă nr. 2167/2007 a Judecătoriei sector 4 a fost respinsă acţiunea reclamantului C.I. formulată împotriva pârâţilor C.(F.)R.G. şi C.C. prin care s-a solicitat constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare, motivele invocate fiind, în esenţă, aceleaşi cu cele menţionate în plângerea penală (pag.1 a sentinţei, fila 51 dosar instanţă fond).
În această situaţie, şi în condiţiile în care actele premergătoare nu au relevat indicii ale săvârşirii unor fapte penale de către cei 2 intimaţi, instanţa de drept penal nu poate proceda la examinarea pe cale indirectă a legalităţii şi temeiniciei unei sentinţe civile, nu se poate pronunţa asupra aspectelor de drept civil, substanţial şi procesual, în sensul celor menţionate de petiţionar, şi care au făcut obiect al acţiunilor civile.
Nu este întemeiată nici critica referitoare la neadministrarea tuturor probelor. În vederea începerii urmăririi penale, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 224 C. proc. pen., procurorul poate efectua acte premergătoare. În cauză au fost efectuate de către procuror actele premergătoare necesare completei stabiliri a situaţiei de fapt menţionată în plângerea penală, prima instanţă completând verificările prin anexarea înscrisurilor prezentate de petiţionar.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul petiţionarului.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.I. împotriva sentinţei penale nr. 49 din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2410/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2420/2008. Penal → |
|---|
