ICCJ. Decizia nr. 2612/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2612/2008
Dosar nr. 145/59/2008
Şedinţa publică din 3 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 77/ PI din 03 aprilie 2008 pronunţată de a Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta R.A. în nume propriu şi ca reprezentant legal al petiţionarei A.F. R.A. cu sediul în Deseşti judeţul Maramureş, împotriva rezoluţiei din 11 decembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 517/P/2007, menţinută prin rezoluţia nr. 43/II/2/2008 dată de procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de fond a reţinut că prin plângerea formulată, petenta a arătat că organul de urmărire penală, în mod nelegal a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc V.Şt., deşi din actele depuse la dosar rezulta fără putinţă de tăgadă faptul că făptuitorul nu a coantificat corect creanţa, prin aplicarea dispoziţiilor art. 3712 alin. (2) C. proc. civ. şi nici nu a somat debitoarea să plătească creanţa actualizată ce rezulta din titlurile executorii şi chitanţele privind cheltuielile de executare şi nici nu a procedat la actualizarea creanţei supuse executării silite, în funcţie de rata inflaţiei, cu toate că creditoarea i-a cerut în mod expres aceasta, astfel cum a rezultat din adresa din 21 ianuarie 2007. A mai arătat că rezoluţia a reţinut în mod greşit că făptuitorul „nu a reuşit să finalizeze executarea silită, datorită numeroaselor contestaţii la executare şi cereri de suspendare a executării formulate de debitoare", deşi pe parcursul mai multor perioade nimeni şi nimic nu i-a împiedicat să pună în executare titlurile executorii neîndeplinindu-şi astfel, cu ştiinţă, atribuţiile de serviciu.
A mai solicitat a se observa că potrivit dispoziţiilor legale, în cazul în care debitorul se opune executării silite, iar opunerea la executare a debitoarei SC A. SA, prin d-nul F.O. era de netăgăduit, executorul judecătoresc avea obligaţia conform art. 3732 alin. (1) C. proc. civ., să ceară sprijinul organelor de poliţie, jandarmerie ori altor agenţi ai forţei publice, care erau obligaţi să-i acorde concursul în vederea îndeplinirii executării cu care a fost însărcinat ori, în acest caz, făptuitorul a omis a face apel la forţa publică, încălcând în acest fel obligaţiile de serviciu ce-i reveneau.
De asemenea, a solicitat a se observa, că organul de urmărire penală a ignorat faptul că, deşi la data de 29 mai 2006 au fost identificate două autoturisme marca Dacia papuc, proprietatea debitoarei, totuşi executorul judecătoresc nu a procedat la indisponibilizarea prin sechestru a acestora, conform art. 411 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu Ie-a valorificat în vederea stingerii creanţei şi a cheltuielilor de executare silită, cauzându-i în acest mod, prejudicii constând în recuperarea creanţei prin devalorizarea monedei naţionale. A mai susţinut că prin încălcarea dispoziţiilor art. 3841 alin. (1) C. proc. civ., făptuitorul şi-a încălcat obligaţia de a identifica bunurile debitoarei, deşi avea obligaţia de a intra în toate încăperile ce reprezintă sediul debitoarei, precum şi în orice alte locuri, chiar cu forţa, în caz de refuz. A susţinut că, în situaţia dată, cu rea credinţă, debitoarea a refuzat să pună la dispoziţia făptuitorului actele de înmatriculare ale autoturismelor, dar a refuzat şi pătrunderea făptuitorului în încăperile de la sediul social, situaţie în care executorul, prin pasivitatea sa, fără a efectua în continuare acte de executare, conform procedurii în astfel de cazuri, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu.
A invocat jurisprudenţa C.E.D.O. prin care s-a statuat că, neexecutarea unei creanţe constituie o încălcare a art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la convenţie, nefiind permis ca statul să nu intervină în executarea creanţelor perioade lungi de timp, în speţa de faţă pe o perioadă de 3 ani şi 10 luni de zile, ceea ce nu este permis, reprezentând un abuz al autorităţii şi o încălcare a art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la convenţie.
De asemenea, petenta, a apreciat că a fost privată fără nicio justificare legală, de dreptul său de proprietate în ceea ce priveşte creanţa datorată, însă neexecutată, astfel că a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege cu privire la existenţa infracţiunii prevăzută de art. 247 C. pen.
Plângerea a fost analizată în raport de actele aflate la dosarul cauzei, respectiv conţinutul dosarului nr. 517/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi rezoluţia nr. 43/II/2/2008 dată de procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
Prin rezoluţia din 11 decembrie 2007, dispusă în dosarul nr. 517/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi confirmată prin rezoluţia nr. 43/II/2/2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus, în temeiul art. 209 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de V.Şt., executor judecătoresc cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 247 C. pen.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a constatat, că prin sentinţa civilă nr. 6245 din 14 noiembrie 2003 a Judecătoriei Baia Mare a fost admisă acţiunea reclamantei A.F. R.A., şi a fost obligată pârâta SC A. SA la plata sumei de 69.279.800 Rol reprezentând contravaloarea a două facturi neachitate şi 1000 Rol cheltuieli de judecată; prin încheierea nr. 734 din 10 februarie 2004 a Judecătoriei Baia Mare s-a dispus investirea cu formulă executorie a acestei hotărâri judecătoreşti.
La data de 31 martie 2004, creditoarea A.F. R.A., a solicitat Biroului executorului judecătoresc V.Şt. punerea în executare silită a sentinţei mai sus menţionate, formându-se dosarul execuţional 170/2004.
Prin încheierea din 1 aprilie 2004 a Judecătoriei Baia Mare s-a încuviinţat executarea silită asupra conturilor, bunurilor mobile şi imobile pentru creanţa totală de 79.279,800 lei, ce reprezentau cheltuieli de judecată la care se vor adăuga de către executorul judecătoresc a cheltuielilor de executare. Executorul judecătoresc a somat debitoarea la 2 aprilie 2004 să plătească, până la data de 21 aprilie 2004, suma de 82.467.800 lei şi întrucât aceasta nu a achitat de bună voie obligaţia, i-a cerut creditoarei să se prezinte la data de 24 mai 2004 ora 10,00 pentru a-l însoţi la sediul debitoarei, dar pentru că aceasta nu a dat curs invitaţiei, executorul judecătoresc nu a efectuat nici un act de executare. La data de 2 iunie 2004, creditoarea a cerut executorului judecătoresc să continue executarea în lipsa ei, fapt pentru care la data de 5 august 2004, executorul judecătoresc a procedat la reactualizarea creanţei în funcţie de devalorizarea monedei naţionale, stabilind că aceasta este de 94.159.589 Rol, iar prin adresele de la aceeaşi dată a cerut B.R.D. Arad şi B.C.R. Arad să înfiinţeze poprire asupra sumelor de bani datorate cu orice titlu debitoarea SC A. SA Arad. Prin sentinţa civilă nr. 3975 din 19 august 2004 s-a dispus suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare formulată de debitoare, iar prin sentinţa civilă nr. 6743 din 22 decembrie 2004 a Judecătoriei Maramureş s-au anulat în parte adresele emise de către executorul judecătoresc la 5 august 2004, privind înfiinţarea popririi, fiind anulate menţiunile referitoare la suma de 11.691.789 lei, reprezentând devalorizarea monedei naţionale. Creditoarea a cerul la 22 decembrie 2005 continuarea executării silite, cu precizarea că nu solicită reactualizarea sumei de 82.467.800 Rol, iar la 1 martie 2006, executorul judecătoresc a încheiat procesul-verbal din care a rezultat că de comun acord cu reprezentantul creditoarei, a stabilit să continue executarea silită după depunerea de către aceasta a deciziei civile nr. 90/ R din 18 februarie 2005 a Tribunalului Maramureş, prin care debitoarea a fost obligată a achita suma de 1000 Rol, cheltuieli de judecată în recurs. La data de 29 mai 2006 executorul judecătoresc, însoţit de reprezentantul creditoarei, s-a deplasat la sediul debitoarei, ocazie cu care a încheiat un proces-verbal din care a rezultat că directorul comercial al societăţii, a refuzat să achite creanţa şi să-i pună la dispoziţie lista cu mijloacele fixe şi obiectele de inventar în vederea instituirii sechestrului pe acestea, continuân-du-se executarea silită prin solicitarea adresată unui număr de 20 de bănci comerciale de a indisponibiliza sumele de bani datorate debitoarei SC A. SA.
Faţă de răspunsul primit de la bănci, cu privire la faptul că debitoarea nu are cont deschis sau nu are disponibil, executorul judecătoresc a cerut relaţii de la S.P.C. – R.P.C. în legătură cu autovehiculele care figurează în evidenţele debitoarei, precum şi la Primăria Municipiului Arad cu privire la autovehiculele pentru care debitoarea plăteşte impozite şi taxe.
La data de 23 ianuarie 2007, a somat din nou debitoarea să achite în termen de o zi creanţa, însă aceasta i-a cerut să înceteze executarea silită pe motiv că nu mai există creditoarea, motiv pentru care executorul judecătoresc a solicitat de la registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Baia Mare să-i elibereze un certificat constatator cu privire la creditoare.
Prin încheierea nr. 2370 din 15 martie 2007 a Judecătoriei Arad s-a admis cererea de suspendare provizorie formulată de SC A. SA, până la soluţionarea contestaţiei la executare, iar prin încheierea din 3 aprilie 2007 a aceleiaşi instanţe s-a respins cererea de suspendare a executării.
În soluţionarea unei noi contestaţii la executare Judecătoria Arad, a solicitat executorului judecătoresc să comunice pentru termenul din 26 iunie 2007 actele de executare din dosarul nr. 170/Ex/2004.
Prin sentinţa civilă nr. 5453/2007 din 26 iunie 2007 a Judecătoriei Arad, s-a respins, ca tardivă, contestaţia la executare, iar recursul declarat împotriva acesteia s-a soluţionat la data de 03 octombrie 2007.
Faţă de această stare de fapt, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a reţinut că executorul judecătoresc a efectuat mai multe acte de executare, dar cu toate acestea nu a reuşit să finalizeze executarea silită, datorită numeroaselor contestaţii la executare şi cereri de suspendare a executării formulate de debitoare.
Din conţinutul art. 399 alin. (1) C. proc. civ., Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a reţinut că se poate face contestaţie la executare de către cei interesaţi sau vătămaţi, în cazul în care organul de executare refuză să îndeplinească un act de executare în condiţiile prevăzute de lege.
Astfel, având în vedere că executarea silită era în curs de desfăşurare persoana vătămată avea posibilitatea să ceară executorului judecătoresc îndeplinirea oricărui act de executare, iar în caz de refuz nejustificat din partea acestuia să se adreseze instanţei de judecată din raza teritorială în care acesta îşi are sediul (art. 53 din Legea nr. 188/2000).
S-a considerat că, faptul că debitoarea a formulat mai multe contestaţii la executare sau cereri de suspendare a executării silite, nu îi este imputabil executorului judecătoresc, din moment ce aceste instituţii sunt prevăzute de lege.
S-a mai constatat că nu constituie o încălcare a îndatoririlor de serviciu faptul că executorul nu a solicitat organelor de poliţie, jandarmerie sau agenţi ai forţei publice, să-i acorde concursul în îndeplinirea efectivă a executării silite, întrucât chiar în ipoteza în care ar fi cerut un asemenea concurs, potrivit Protocolului de colaborare privind sprijinul acordat de structurile M., executorilor judecătoreşti, poliţiştii şi jandarmii desemnaţi nu se implică direct în activitatea de executare silită, în sensul că nu acţionează la forţarea sistemelor de închidere şi la mutarea bunurilor care fac obiectul executării.
Din analiza textului 246 C. pen., s-a reţinut că este cuprinsă menţiunea „cu ştiinţă", ceea ce implică sub aspectul laturii subiective săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cu intenţie, care poate fi directă şi indirectă şi în cazul faptelor săvârşite prin acţiune, s-a mai reţinut că nu s-a putut dovedi reaua credinţă a executorului judecătoresc cu privire la executarea silită.
În urma examinării cauzei prin prisma criticilor formulate de către petentă şi enunţate anterior, instanţa de fond a constat că rezoluţia contestată este temeinică şi legală, intimatului nu i s-a putut imputa faptul că debitoarea a formulat numeroase cereri de contestaţie la executare şi suspendare a executării silite ce au condus la nefinalizarea executării silite începute, iar cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., instanţa a constatat că aceasta presupune o activitate a unui funcţionar public de îngrădire a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii inferioare pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, sau infecţie HIV/SIDA, iar în raport de actele şi lucrările dosarului, nu se poate reţine în sarcina executorului judecătoresc o astfel de conduită.
Cu privire la susţinerile petentei privind încălcarea art. 6 din Convenţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional, instanţa în raport de plângerea formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., nu a fost abilitată să facă aprecieri şi să dispună măsuri în această privinţă.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionara R.A. în nume propriu şi pentru A.F. R.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, reiterând criticile din plângerea penală şi plângerea adresată instanţei de judecată în baza art. 2781 C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate de petentă sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce vor preceda.
Astfel, instanţa de fond a constatat în mod corect că în cauză nu există acte materiale circumscrise infracţiunilor prevăzută de art. 246 şi 247 C. pen., care să fi fost comise de intimatul executor judecătoresc V.Şt., în efectuarea actelor de executare silită în dosarul execuţional nr. 179/2004.
Pe de altă parte, deşi petiţionara a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, trebuie precizat că nu orice eventuală încălcare a dispoziţiilor procedurale cu ocazia desfăşurării activităţii executorului judecătoresc, angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedeşte reaua - credinţă cu care acţionează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunii reclamată.
Eventualele încălcări ale dispoziţiilor procedurale cu ocazia efectuării actelor de executare silită de către executorul judecătoresc, puteau fi criticate într-un cadru procesual adecvat, respectiv în faţa instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea cauzei, astfel cum se prevede strict şi limitativ în dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 188/2000, având în vedere că executarea silită era în curs de desfăşurare, persoana vătămată, avea posibilitatea să ceară executorului judecătoresc îndeplinirea oricărui act de executare, iar în caz de refuz nejustificat din partea acestuia să se adreseze instanţei de judecată din raza teritorială în care acesta îşi are sediul.
În speţă, recurenta a avut calitatea de creditoare în dosarul execuţional nr. 179/2004, dosar ce nu a fost finalizat, astfel încât îşi putea valorifica în continuare recuperarea creanţelor.
Cu privire la pretinsa săvârşire a infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, prevăzută de art. 247 C. pen., instanţa a constatat că aceasta presupune o activitate a unui funcţionar public de îngrădire a folosinţei sau a exerciţiului drepturilor unei persoane ori crearea pentru aceasta a unei situaţii inferioare pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă, sau infecţie HIV/SIDA, iar în raport de actele şi lucrările dosarului, nu se poate reţine în sarcina executorului judecătoresc o astfel de conduită.
În ce priveşte susţinerile petentei privind încălcarea dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 prin neexecutarea creanţei, Înalta Curte constată că în raport de ciclul procesual prezent, precum şi a faptului că plângerea a fost formulată în temeiul art. 2781 C. proc. pen., instanţa a fost investită cu control temeiniciei şi legalităţii rezoluţiei şi al sentinţei recurate, astfel că acestea nu au format obiectul cercetărilor efectuate de către organele de urmărire penală ce au fost sesizate conform dispoziţiilor art. 221 C. proc. pen., ca atare, Înalta Curte, nefiind investită cu soluţionarea şi acestor aspecte.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală şi temeinică, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursurile, ca nefondate, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod, va obliga recurentele la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionara R.A. în nume propriu şi ca reprezentant legal al petiţionarei A.F R.A., împotriva sentinţei penale nr. 77/ PI din 03 aprilie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentele petiţionare la plata sumei de câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2610/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2650/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
