ICCJ. Decizia nr. 514/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 514/2008
Dosar nr. 1296/59/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 153/ PI din6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul D.A.C. împotriva ordonanţei din 20 martie 2007 dată de prin procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, în dosarul nr. 200/P/2005 şi a rezoluţiei din 25 iunie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în dosarul nr. 405//II/2/2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Petiţionarul D.A.C. a formulat plângere împotriva ordonanţei din 20 martie 2007 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, în dosarul nr. 200/P/2005 şi a rezoluţiei din 25 iunie 2007 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş în dosarul nr. 405//II/2/2007, solicitând admiterea acesteia, desfiinţarea ordonanţei şi a rezoluţiei atacate şi pe fond, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi art. 291 C. pen.
În motivarea plângerii s-a arătat că, din materialul probator administrat în cauză de Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, nu rezultă existenţa faptelor de instigare la fals şi uz de fals.
Petiţionarul a susţinut că, dimpotrivă, rezultă că el, în numele creditoarei P.D.F., de mai bine 3 ani, a solicitat executorului judecătoresc O.B., desăvârşirea executării silite pornită în temeiul unui titlu executoriu pronunţat într-un litigiu început în anul 1998, iar în cele din urmă, constatând că solicitările nu au avut finalitate, a hotărât schimbarea executorului judecătoresc cu un altul.
Totodată, petiţionarul a mai învederat că, nu a fost prezent la efectuarea actelor procedurale execuţionale din datele de 13 noiembrie 2003 şi 11 martie 2004, iar semnarea proceselor verbale în numele creditorului s-a făcut doar pentru luarea la cunoştinţă despre conţinutul acestora.
Petiţionarul a mai arătat în motivarea plângerii că, din cuprinsul deciziei civile pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, în litigiul în care afirmativ, în mod nelegal ar fi fost folosite cele două procese verbale, s-a consemnat că, o nouă încuviinţare a executării silite nu era necesară, chiar dacă s-a schimbat executorul judecătoresc, executarea fiind încuviinţată la cererea primului executor investit cu executarea silită, iar pe de altă parte, în mod greşit instanţa civilă a constatat, ca fiind perimată, executarea silită în procedură necontencioasă de încuviinţare a executării silite, această constatare putând fi făcută doar într-o contestaţie la executare promovată de partea debitoare.
Prima instanţă a arătat în considerente că, la dosarul cauzei a fost ataşat dosarul nr. 200/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare şi dosarul nr. 405//II/2/2007 al de Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.
Prin ordonanţa din 20 martie 2007 dat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., raportate la art. 91 C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a avocatului D.A.C. şi a executorului judecătoresc O.B., pentru instigare la infracţiunea de fals intelectual în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
A fost aplicată o amendă administrativă de 1100 lei pentru fiecare învinuit, apreciindu-se că faptele săvârşite în împrejurările date, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin rezoluţia din 25 iunie 2007 emisă de prim procurorul Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a fost admisă plângerea debitorului J.O.T., a fost infirmată soluţia dispusă prin ordonanţa din 20 martie 2007 dat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare şi s-a dispus reluarea urmăririi penale în cauză, fiind respinse plângerile formulate de învinuiţii D.A.C. şi O.B.
Prima instanţă a mai reţinut în considerente că, din analiza probelor existente la dosar, rezultă că, la data de 22 mai 2005, numitul J.O.T. s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, reclamând faptul că, pentru a întrerupe prescripţia dreptului de a cere executarea silită a sentinţei civile nr. 787/2000 a Judecătoriei Sânicolau Mare, executorul judecătoresc O.B. a întocmit în fals două procese verbale din datele de 13 noiembrie 2003 şi 11 martie 2004, prezentate ulterior ca probe de avocatul D.A.C. în calea de atac formulată împotriva încheierii nr. 343 din 17 martie 2004, dată în dosarul nr. 400/2004 al Judecătoriei Sânicolau Mare, având ca obiect încuviinţarea executării silite de către creditoarea P.D.F. împotriva debitorului J.O.T.
S-a mai reţinut că, învinuitul D.A.C., în calitate de avocat ales al creditoarei P.D.F., a solicitat încuviinţarea executării silite a sentinţei civile nr. 78 din 9 iunie 2000 a Judecătoriei Sânicolau Mare, având ca obiect pretenţii în valoare de 78.386.000 ROL, din care, 75.848.000 ROL, reprezentând sulta şi 2.538.000 ROL cheltuieli de judecată datorate de debitorul J.O.T. S-a mai solicitat actualizarea creanţei cu indicele de inflaţie şi ridicarea silită a bunurilor ce compun lotul A din cuprinsul dispozitivului sentinţei.
S-a mai arătat în motivare că, titlul executoriu a fost pus în executare prin executor judecătoresc O.B., dosar execuţional nr. 5/2001, ultimul act de executare făcut de acesta fiind datat 1 iulie 2003 şi a constat în publicaţie de vânzare.
Prin încheierea nr. 343 din 17 martie 2004, Judecătoria Sânicolau Mare, în dosar nr. 469/2004, a respins, ca prescrisă, cererea de executare silită formulată de creditoarea P.D.F. împotriva debitorului J.O.T.
De asemenea, s-a mai reţinut că, în calea de atac a apelului, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Timişoara sub nr. 3326/C/2004, avocatul D.A.C., a arătat că, din eroare a indicat ca ultim act de executare publicaţia de vânzare din data de 1 iulie 2003, în realitate existând un proces verbal din data de 13 noiembrie 2003 şi unul din 11 martie 2004.
S-a mai arăta că, aceste procese verbale au fost întocmite de executorul judecătoresc O.B., fiind semnate la rubrica petiţionar de avocatul D.A.C., iar la rubrica debitor fiind menţiunea „refuză".
A mai reţinut în motivare prima instanţă că, procesul verbal întocmit, la data de 13 noiembrie 2003, atestă faptul că, executorul judecătoresc şi avocatul D.A.C. s-au deplasat la un imobil situat pe strada Gării în localitatea Sânicolau Mare, unde se aflau sechestrate bunuri, acordându-se un termen de 30 de zile debitorului J.O.T., pentru a achita suma, acesta refuzând însă semnarea procesului verbal. Prin procesul verbal din 11 martie 2004 se atestă faptul că, învinuiţii s-au deplasat la aceeaşi adresă, unde debitorul a mai solicitat un termen de două săptămâni pentru achitarea debitului, iar acesta a refuzat din nou semnarea procesului verbal.
S-a mai reţinut că, ambele procese verbale nu poartă menţiuni la rubricile „organ de poliţie" şi „martori".
A mai arătat prim instanţă în considerentele hotărârii că, din declaraţiile martorilor K.M.T., din copia xerox a filelor paşapoartelor debitorului J.O.T. şi adresele nr. 779 din 18 martie 2005 a P.T.F. Cenad nr. 917676 din 3 aprilie 2005 a I.J.P.F. rezultă că numitul J.O.T. a părăsit România la data de 7 martie 2004 şi s-a reîntors la data de 21 martie 2004, prin vama Nădlac. În consecinţă, nu avea cum să fie de faţă la întocmirea procesului verbal din data de 11 martie 2004 şi să refuze semnarea acestuia.
Deşi prin procesul verbal din 11 martie 2004 s-a mai acordat un termen de două săptămâni pentru achitarea debitului în mod nejustificat, avocatul D.A.C. s-a prezentat la executorul judecătoresc C.l., depunând o nouă cerere de executare silită.
S-a mai arătat că, dosarul execuţional a fost înmânat avocatului D.A.C., direct de executorul judecătoresc O.B., din dosar lipsind însă, procesele verbale din 13 noiembrie 2003 şi 11 martie 2004.
De asemenea, s-a mai reţinut că, din declaraţiile numitei P.D.F., rezultă faptul că, aceasta nu l-a împuternicit pe avocatul D.A.C. să o reprezinte şi să exercite activităţi în faţa executorului judecătoresc, iar semnătura la poziţia „client", din împuternicirea avocaţială nr. 0020092/28 mai 2001, nu îi aparţine.
S-a mai arătat că, în cauza. A mai fost efectuată o constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică, din care a rezultat că, semnătura depusă la poziţia „client", de pe împuternicirea avocaţială menţionată nu a fost executată de P.D.F. sau de mama acesteia, P.A.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul D.A.C. solicitând admiterea acestuia şi în principal, casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii sale, desfiinţarea rezoluţiei şi a ordonanţei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare de către instanţa de recurs şi achitarea sa pentru instigare la infracţiunea de fals intelectual în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raporta la art. 10 lit. a) C. proc. pen., deoarece faptele nu există în materialitatea lor.
În subsidiar, petiţionarul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţată în cauză, admiterea plângerii, infirmarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în vederea reluării urmăririi penale, întrucât acesta este unitatea de parchet competentă, conform dispoziţiilor art. 281 C. proc. pen., să efectueze urmărirea penală în cauză între timp.
Examinând motivele de recurs invocate de petiţionar se constată că acestea sunt nefondate.
Din analiza actelor dosarului se constată că, atât hotărârea instanţei de fond cât şi rezoluţia din 25 iunie 2007 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş în dosarul nr. 405//11/2/2007 sunt legale şi temeinice.
Astfel, din materialului probator administrat în cauză, rezultă că, atât prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, cât şi instanţa de fond au reţinut în mod corect că, pentru obţinerea unei soluţii favorabile în calea de atac a apelului, într-o cauză civilă, avocatul D.A.C. l-a instigat pe executorul judecătoresc O.B. să întocmească în fals două procese verbale prin care să ateste fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, procese verbale semnate şi de către ei şi depuse ca probe în dosarul civil nr. 3326/C/2004 al Curţii de Apel Timişoara.
Pe de altă parte, petiţionarul a reprezint-o şi a exercitat activităţi în faţa executorului judecătoresc pe creditoarea P.D.F., nu avea împuternicire din partea acesteia, fapt dovedit atât prin depoziţiile acestora cât şi prin împuternicirea avocaţială nr. 0020092 din 28 mai 2001, care l-a la poziţia „client", nu le aparţine, realitate atestată şi prin expertiza tehnico-ştiinţifică efectuată în cauză.
Aşadar, se constată că nu există temeiuri pentru a se dispune achitarea petiţionarului în sensul solicitat, faptele reţinute în sarcina sa existând în materialitatea lor.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş a infirmat soluţia dispusă prin ordonanţa din 20 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a avocatului D.A.C. şi a executorului judecătoresc O.B., făcând aplicarea dispoziţiilor art. temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 alin. lit. b1) C. proc. pen., raportate la art. 91 C. pen., întrucât nu se poate aprecia că faptele pentru care aceştia au fost cercetaţi, nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, având în vederea calitatea lor de avocat şi respectiv, de executor judecătoresc care le impunea obligaţia să-şi exercite profesiile cu bună credinţă, să respecte legea şi să o aplice în mod corect, astfel ca persoanele care le solicită serviciile, să aibă deplina convingere a legalităţii acţiunilor întreprinse.
De asemenea, Înalta Curte constată că, în perioada22 mai 2005 - 20 martie 2007, când au fost cercetaţi învinuiţii competenţa de a efectuată urmărirea penală în cauză, revenea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare, având în vedere calitatea de avocat a petiţionarului D.A.C. şi cea de executor judecătoresc a învinuitului O.B., fiind incidente dispoziţiile art. 281 lit. b) C. proc. pen., până la modificarea şi completarea lor prin Legea nr. 79/2007 din 26 martie 2007, astfel că materialul probator administrat rămâne valabile, neexistând motive pentru desfiinţarea rezoluţiei mai sus menţionată.
De altfel, plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţia din 25 iunie 2007 dată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş în dosarul nr. 405//11/2/2007 este şi inadmisibilă, având în vedere că dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., prevăd în mod expres că, împotriva măsurilor luate sau a actelor procurorului, respectiv a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, sau a ordonanţei după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângerea în faţa judecătorului.
Ori, prin rezoluţia atacată a fost infirmată ordonanţa din 20 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânicolau Mare şi s-a dispus reluarea urmăririi penale în cauză, astfel că, această măsură nu făcea parte dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva cărora se putea formula plângere.
Fată de aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul D.A.C. este nefondat şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins ca atare.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul D.A.C. împotriva sentinţei penale nr. 153/ PI din 6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2650/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 542/2008. Penal → |
|---|
