ICCJ. Decizia nr. 2648/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2648/2008

Dosar nr. 756/33/2008

Şedinţa publică din 5 septembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin plângerea formulată la 6 mai 2008 şi înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 756/33/2008, petentul P.I.L. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, dată în dosarul nr. 50/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, faţă de făptuitoarele S.L.M. şi G.S., cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 215 C. pen. şi trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor sau reţinerea cauzei pentru judecare, de către Curte.

În motivarea plângerii s-a arătat că, în mod greşit, atât procurorul care a dispus neînceperea urmăririi penale, cât şi procurorul general care i-a respins plângerea împotriva acestei soluţii, au considerat că faptele reclamate de petent nu există, în pofida documentelor depuse la dosar şi care dovedesc vinovăţia făptuitoarelor, nefiind luate în considerare la adoptarea acestei soluţii dispoziţiile Legii nr. 215/2001, modificată prin Legea nr. 286/2006 privind administraţia publică locală.

Verificând rezoluţia atacată, pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei Curtea a constatat următoarele:

Prin rezoluţia procurorului din 10 martie 2008, emisă în dosarul nr. 50/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (1) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de S.L.M., primar al comunei Chinţeni, jud. Cluj şi G.S.I., avocat, decan al Baroului de Avocaţi Cluj.

În esenţă, petentul a reclamat faptul că nu a existat aprobarea C.L. Chinţeni pentru angajarea doamnei avocat G.S.I. în procesul civil în care acesta a fost chemat în judecată.

Instanţa a calificat modalitatea de sesizare a organelor judiciare drept denunţ în sensul art. 223 C. proc. pen.

Prin sentinţa penală nr. 56/2008, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.I.L., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 10 martie 2008, emisă în dosarul nr. 50/P/2008 al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele considerente:

Potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen.

În cauză, în mod corect, procurorul a constatat că există un caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv că faptele reclamate nu există.

Interpretând textele legale care incriminează cele două infracţiuni prevăzute de art. 215 şi 246 C. pen., instanţa a reţinut că într-adevăr, din conţinutul actului de sesizare (denunţul petentului) şi actele premergătoare efectuate în cauză (declaraţia intimatei S.L.M., copia procesului-verbal al şedinţei C.L. Chinţeni din 22 februarie 2008, copia hotărârii C.L. Chinţeni din 22 decembrie 2006, copie contract asistenţă juridică), rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni. Nu a existat o inducere în eroare de către primar, a consiliilor locale cu privire la angajarea avocatei G.S. pentru a reprezenta interesele primăriei în procesul civil cu petentul, în scopul obţinerii pentru sine a unui folos material injust şi nu s-a pricinuit vreo pagubă, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit nici că primarul, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă nu a îndeplinit un act sau l-a îndeplinit în mod defectuos, iar prin aceasta, să fi cauzat o vătămare intereselor legale ale unei persoane, în complicitate cu avocatul angajat.

S-a mai reţinut că intimata, în calitate de primar al comunei Chinţeni şi preşedinte al C.L. de aplicare a Legii nr. 18/1991, în virtutea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, a angajat-o pe intimata G.S., avocat, pentru a reprezenta interesele unităţii administrativ teritoriale şi ale comisiei locale în procesul civil cu petentul. În această calitate şi pentru aceste motive, primarul nu avea nevoie de aprobarea consiliului local, deşi acesta a fost informat despre această împrejurare în şedinţa din 22 februarie 2006, iar prin hotărârea din 12 decembrie 2006 a acestui consiliu s-a aprobat achitarea onorariului avocatului G.S., pentru reprezentarea primăriei în procesul cu petentul.

S-a concluzionat că nu se poate reţine în sarcina intimatei avocate, comiterea vreunei infracţiuni, aceasta nefăcând altceva decât să încheie un contract de asistenţă juridică cu primarul comunei Chinţeni, în virtutea dispoziţiilor art. 2 alin. (4) şi art. 28 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul, solicitând casarea sentinţei, examinarea cauzei sub toate aspectele şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea completării probaţiunii, stabilirii adevărului şi trimiterea în judecată a intimatelor, susţinând în continuare, în esenţă, că în cauzele civile în care figurează ca parte s-au comis numeroase abuzuri, avocata G.S. fiind angajată de primarul S.L.M. în lipsa adoptării unei hotărâri a C.L. în acest sens, înşelând această instituţie în complicitate cu primarul pentru ca aceasta să beneficieze de foloasele nelegal obţinute pe parcursul a 3 mandate.

Examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat pentru considerentele ce succed.

Pentru a se dispune neînceperea urmăririi penale, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii.

- să existe o sesizare sau să se fi efectuat acte premergătoare după primirea şi înregistrarea actului de sesizare.

- din cuprinsul actului de sesizare sau din actele premergătoare să rezulte vreunul din cazurile de împiedicare a începerii urmăririi penale.

Instanţa a stabilit în mod corect, din punct de vedere juridic, că deşi petentul a intitulat sesizarea plângere penală, aceasta nu este o plângere în sensul art. 222 C. proc. pen., pentru că petentului nu i s-a cauzat o vătămare prin infracţiune, fiind vorba de un denunţ, în sensul art. 223 C. proc. pen.

Organul de urmărire penală primind sesizarea este obligat, printre altele, să verifice şi existenţa vreunuia din cazurile de împiedicare a începerii urmăririi penale.

În cauză au fost efectuate acte premergătoare din conţinutul cărora, în mod corect s-a reţinut că există unul din cazurile de începere a urmăririi penale, respectiv art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Din verificările efectuate rezultă că petentul a chemat în judecată, la Judecătoria Cluj-Napoca pe primarul comunei Chinţeni, S.L.M., C.L. de aplicare a Legii nr. 18/1990 precum şi C.L. al comunei Chinţeni, iar în baza contractului de asistenţă juridică s-a prezentat avocat G.S.I.

În şedinţa C.L. al comunei Chinţeni, din data de 22 februarie 2006, primarul S.L.M. a pus în discuţie angajarea avocatului în procesul civile, iar în data de 12 decembrie 2006, C.L. a aprobat plata onorariului.

Pentru plata onorariului de avocat există o hotărâre a consiliului local, singura care era necesară.

De regulă, persoana juridică participă în procesul civil prin reprezentant, conform art. 68 C. proc. civ.

Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 este o autoritate publică cu autoritate administrativă care este reprezentată legal de primar (conform art. 52 din Legea nr. 18/1991, republicată).

Conform Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, primarul reprezintă în justiţie comuna, iar în baza art. 21 alin. (3), primarul poate împuternici un avocat care să reprezinte interesele unităţii administrativ teritoriale sau autorităţii administraţiei publice locale.

Numai în situaţiile expres prevăzute de lege (art. 37 din Legea nr. 215/2001) este obligatorie hotărârea anterioară a consiliului local, privind împuternicirea, cauza de faţă neîncadrându-se în aceste dispoziţii legale.

Faţă de aceste considerente, în mod corect s-a reţinut că există un caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv faptele reclamate nu există.

Acelaşi caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale există şi în cazul intimatei G.S.I.

Dreptul avocatului de reprezentare este dat de contractul de asistenţă juridică, acesta fiind împuternicit să efectueze orice act specific profesiei şi pe care îl consideră necesar pentru realizarea intereselor clientului, conform Legii nr. 51/1995, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Conform art. 2 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 orice persoană are dreptul să-şi aleagă în mod liber avocatul, iar în baza art. 28 avocatul are dreptul să asiste şi să reprezinte orice persoană în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă.

În concluzie, în mod corect s-a apreciat ca fiind inexistente faptele reclamate de petent.

Toate aceste considerente, atrag concluzia că recursul declarat de petent nu este fondat şi în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar P.I.L. împotriva sentinţei penale nr. 56 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 septembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2648/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs