ICCJ. Decizia nr. 2702/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2702/2008
Dosar nr. 1679/57/2008
Şedinţa publică din 9 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
în baza actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 61/P din 3 mai 2008 a Curţi de Apel Alba-lulia, secţia penală, au fost respinse ca nefondate plângerile formulate de petentele T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania şi SC T.B.C. SA Sibiu împotriva ordonanţei din 19 octombrie 2007 dispuse de D.N.A., Serviciul Teritorial Alba în dosarul nr. 82/P/2007 şi împotriva rezoluţiei din 26 noiembrie 2007 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia în dosarul nr. 408/P/2007.
Petentele au fost obligate să plătească statului fiecare suma de câte 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel a reţinut că la data de 17 decembrie 2007, petentele T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania şi SC T.B.C. SA Sibiu au formulat plângere împotriva ordonanţei din 19 octombrie 2007 dispuse de D.N.A., Serviciul Teritorial Alba, în dosarul nr. 82/P/2007, privind pe intimatul C.I., executor judecătoresc.
La data de 4 februarie 2008, petentele T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania şi SC T.B.C. SA Sibiu au formulat plângere împotriva rezoluţiei din 26 noiembrie 2007 dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia în dosarul nr. 408/P/2007, privind pe acelaşi intimat.
A mai reţinut că prin plângerea penală iniţială, petentele au solicitat trimiterea în judecată a intimatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 248/1 rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fapte constând în aceea că intimatul, în calitate de executor judecătoresc, ar fi sechestrat în mod abuziv, în contul datoriei unei alte societăţi comerciale, acţiunile petentei T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania deţinute la petenta SC T.B.C. SA Sibiu, iar în procesul-verbal de punere în executare a consemnat în mod nereal calitatea de debitor al T.A.G., acţiuni prin care petentele au fost păgubite cu suma de 5.000.000 dolari SUA.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate în plângeri, precum şi din oficiu, Curtea a constatat următoarele:
1. Prin ordonanţa din 19 octombrie 2007 dispusă de D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, în dosarul nr. 82/P/2007, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 rap. la art. 248/1 C. pen.
Totodată, în baza art. 38, 42 rap. la art. 45 C. proc. pen., art. 28/1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a disjuns cauza şi s-a trimis la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, pentru a se continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Procurorul a reţinut ca stare de fapt că în 7 iunie 2007, intimatul a procedat la sechestrarea acţiunilor petentei T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania deţinute la petenta SC T.B.C. SA Sibiu până la concurenţa sumei de 33.218.997,26 dolari SUA, cu toate că petenţii au învederat lipsa titlului executoriu al creditoarei SC M. SA, precum şi nelegalitatea măsurii dispuse în raport cu prevederile legale.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin sentinţa civilă nr. 1607/1998 pronunţată în dosar nr. 1721/1993 de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC M. SA împotriva pârâtelor din grupul O.W. -O.W.G., parte a grupului T.A.G.; O.W.H.L. parte a grupului T.H.A.G. şi T.A.G. şi a obligat pârâtele din O.W. la plata sumei de 17,983,589 dolari SUA cu titlu de contravaloare marfă.
Prin înscrisul din data de 21 mai 2007 emis în dosarul execuţional nr. 158/2007 făptuitorul C.I. a comunicat societăţilor SC T.B.C. SA Sibiu şi SC T.A.G. Germania faptul că în calitate de terţ poprit sunt obligate la poprirea unui număr de 61.273 acţiuni pentru suma de 33.615288,55 dolari SUA , beneficiarul sumei fiind creditoarea SC M. SA Bucureşti.
Din declaraţia făptuitorului a reieşit că de la data obţinerii titlului executoriu debitoarea O.W. a fuzionat cu T.A.G. iar aceasta a fuzionat cu F.K.A.H.K. devenind T.K.A.. Acesta a precizat că T.K.A. este succesoarea legală şi universală a grupului O.W. , ca rezultat al fuziunii dintre T.A.G. şi K.
Din fotocopia traducerii din limba germană a statutului T.K.A. rezultă că firmei T.K.A. îi aparţin la 30 septembrie 2006, 99,50% din acţiunile firmei T.K.B.S.G.M.B.H., E., Firmei T.K.B.S.G.M.B.H., E. îi aparţin la 30 septembrie 2006, 73,00 % din acţiunile SC T.B.C. SA Sibiu, România.
Conform art. 16 alin. (4) din Legea germană privind acţiunile firmei T.K. îi aparţin la 30 septembrie 2006 73,00 % din acţiunile firmei T.B.C. SA Sibiu. Firmei T.K.A. îi aparţin la 30 septembrie 2006 99,50% din acţiunile firmei O.W.H. Dusseldorf.
Aceste împrejurări au îndreptăţit procurorul să aprecieze că prin fapta intimatului nu s-a cauzat o vătămare intereselor legale ale societăţilor petente, întrucât succesorul universal este asimilat părţii, nefiind nevoie de un nou titlu executoriu.
Prin ordonanţa din 3 decembrie 2007 dispusă de D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba-lulia, în dosarul nr. 349/II/2/2007, în temeiul art. 275 C. proc. pen., s-a respins plângerea petentelor T.B.S.G.M.B.H. Dusseldorf - Germania şi SC T.B.C. SA Sibiu formulată împotriva ordonanţei nr. 82/P/2007.
S-a reţinut, şi raportat la dispoziţiile art. 399 C. pen., că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reclamate de abuz în serviciu, împotriva oricărui act de executare partea vătămată având deschisă calea unei acţiuni civile la instanţă, având ca obiect contestaţie la executare.
2. Prin rezoluţia din 26 noiembrie 2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia în dosarul nr. 408/P/2007, în temeiul art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe intimatul C.I., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
S-a reţinut că societăţile comerciale obligate la plata sumei de 33.615.288,55 dolari SUA în favoarea creditoarei ulterior au fuzionat în mai multe etape, devenind T.A.G. Traducerea din limba germană a statutului acestei din urmă societăţi relevă că în calitate de succesor legal şi universal, noua societate a preluat atât activul, cât şi pasivul societăţilor anterioare.
Prin rezoluţia din 18 februarie 2008 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia în dosarul nr. 1/11/2/2008, în temeiul art. 278 C. proc. pen., s-a respins plângerea petentelor împotriva rezoluţiei nr. 408/P/2007, ca nefondată.
S-a reţinut lipsa laturii subiective ca element constitutiv al infracţiunii de fals, câtă vreme, cu ocazia indicării ca debitor a T.A.G. în actele de executare, făptuitorul a avut convingerea că această societate a devenit succesor al societăţilor debitoare prevăzute în titlul executoriu, ca urmare a unei fuziuni.
Înregistrate separat, plângerile contra soluţiilor formulate împotriva celor două ordonanţe ale Parchetului au fost conexate sub dosar nr. 1679/57/2007.
Prin plângerile formulate împotriva soluţiilor Parchetului, petentele au solicitat în principal anularea rezoluţiilor atacate, iar în subsidiar desfiinţarea rezoluţiilor şi reţinerea cauzei spre rejudecare sau trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Curtea a apreciat că probele administrate în cauză au evidenţiat că susţinerile petentelor sunt neîntemeiate, fără suport probator.
a) Privitor la solicitarea petenţilor în sensul constatării nulităţii rezoluţiilor Parchetului, Curtea a reţinut următoarele:
Rezoluţia sau ordonanţa procurorului, ca acte procedurale, nu pot face obiectul constatării nulităţii în temeiul art. 197 alin. (2) C. proc. pen. pentru motivele invocate de petente.
Curtea a constatat că nu este în măsură, în cadrul procedurii speciale instituite de art. 278/1 C. proc. pen., să cenzureze ordonanţa Parchetului sub aspectul soluţiei de disjungere a cauzei, ci poate cenzura doar soluţia de netrimitere în judecată dispusă prin această ordonanţă.
A mai reţinut că atâta vreme cât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia a înţeles să soluţioneze cauza sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), nu există conflict negativ de competenţă, aşa cum susţin petentele.
Curtea apreciază că nu s-a produs nici o încălcare a dispoziţiilor legale atunci când s-a disjuns cauza în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, întrucât infracţiunile reclamate nu se află în situaţia indivizibilităţii prev. de art. 33 lit. b) sau c) C. proc. pen. (situaţii în care nu era posibilă disjungerea). Ca atare, a apreciat că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, a fost legal investit cu privire la competenta materială vizând cercetarea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
b)Curtea a apreciat că rezoluţia şi ordonanţa contestatecuprind motivele pe care se întemeiază soluţiile pronunţate, astfel că nu s-au încălcat în cauză dispoziţiile art. 203 C. proc. pen., cu privire la obligativitatea motivării.
c)în mod evident, angajarea răspunderii penale a intimatului este independentă de promovarea unei acţiuni civile având ca obiect contestaţie la executare, în ipoteza în care se constată întrunirea elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni.
S-a mai reţinut că nu este dovedită susţinerea petenţilor, în sensul că soluţiile pronunţate se întemeiază exclusiv pe declaraţiile făptuitorului.
d)Motivarea plângerilor conduce la concluzia că petentele solicită a se constata faptul că ele nu au calitatea de debitori ai obligaţiilor din titlul executoriu. Aceste susţineri impun calificarea împrejurărilor vizând relaţiile dintre societăţile comerciale petente şi debitorii din titlul executoriu, ca o chestiune prealabilă, în înţelesul art. 44 C. proc. pen.
Curtea a apreciat că în cadrul procedurii speciale instituite de art. 278/1 C. proc. pen., ca o pseudo-cale de atac împotriva rezoluţiilor procurorului, nu se poate proceda la judecarea acestor împrejurări ca şi chestiuni prealabile.
De altfel, nu este necesar ca instanţa penală de faţă să se pronunţe cu privire la natura raporturilor dintre societăţile petente şi debitorii din titlul executoriu, pentru a se pronunţa asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor reclamate.
In mod legal s-a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada întrunirii elementelor constitutive ale acestor infracţiuni, sub aspectul laturii subiective. Probele administrate în cauză au făcut dovada că intimatul făptuitor a avut în vedere succesiunea universală şi legală, de la primul debitor al obligaţiei de plată, până la ultima societate rezultată în procesul de schimbare de denumiri şi fuzionare.
În consecinţă, apreciind că intimatul nu a acţionat cu intenţia cerută de textul legal, de a îndeplini în mod defectuos un act în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv de a atesta fapte necorespunzătoare adevărului în cuprinsul procesului-verbal de punere în executare, Curtea reţine că în mod legal, s-a pronunţat în cauză soluţia de netrimitere în judecată a intimatului.
Ca atare, în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins ca nefondate plângerile petentelor, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat recurs petentele T.B.S.G.M.B.H. şi SC T.B.C. SA.
Prin motivele de recurs depuse în scris la dosar şi susţinute oral de apărătorul petentelor, s-a solicitat admiterea recursului şi în principal, casarea sentinţei în temeiul art. 385/15 pct. lit. c) C. proc. pen., cu trimiterea cauzei spre rejudecare de către prima instanţă în raport de dispoziţiile art. 385/9 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
În subsidiar, a solicitat în temeiul art. 385/15 pct. lit. c) C. proc. pen., casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se admită plângerile formulate de petente împotriva ordonanţelor contestate.
În motivarea recursului, petentele au susţinut că sentinţa recurata este nemotivată fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 356 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu cuprinde o cercetare a situaţiei de fapt şi nici a probelor administrate în cauză, iar reţinerea dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., este de fapt o reiterare a concluziei procurorului.
Au mai susţinut că sentinţa recurata este netemeinică fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 35 alin. (4) C. proc. pen., art. 13 alin. (1) din OUG 43/2002 coroborate cu art. 33 lit. a) şi art. 45 alin. (6) raportate la art. 197 alin. (2) C. proc. pen., în acest sens a arătat în esenţă că, în mod greşit D.N.A. a dispus disjungerea cauzei cu privire la infracţiunea de fals intelectual, în raport de dispoziţiile art. 33 lit. a) C. pen., că procurorul din cadrul D.N.A. care a disjuns cauza cu privire la infracţiunea de fals intelectual, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Parchetul Curţii de Apel, trebuia să sesizeze în temeiul art. 45 alin. (6) C. proc. pen., procurorul superior comun, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În ultimul motiv de recurs s-a susţinut că, hotărârea pronunţată este netemeinică şi nelegală faţă de stabilirea eronată a situaţiei de fapt în raport cu elementele constitutive ale infracţiunii. A mai susţinut că atât în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor cât şi ceea ce priveşte falsul intelectual, intimatul făptuitor a avut reprezentarea corectă a faptelor săvârşite, acesta acţionând în vederea producerii rezultatului infracţional, respectiv obţinerea sumelor de bani cu titlu de onorariu de executare.
Examinând sentinţa recurată în raport de motivele de recurs formulate şi de dispoziţiile art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul petentelor este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că deşi sentinţa primei instanţe nu este motivată exhaustiv, ea răspunde punctual la toate criticile formulate de petente în plângerea împotriva celor două ordonanţe de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimatul C.I. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 rap. la art. 248/1 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) Din examinarea sentinţei recurate rezultă că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 356 lit. c) C. proc. pen., respectiv o analiză a actelor efectuate de procuror pe baza cărora a reţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 246 rap. la art. 248/1 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Instanţa de recurs constată că nu există niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., critica formulată de petente sub acest aspect fiind nefondată.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, respectiv că soluţia pronunţată de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, este nelegală fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor ce reglementează competenţa materială, Înalta Curte reţine că prin ordonanţa nr. 232/P/2007 din 13 iunie 2007 procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia a declinat competenţa de soluţionare a plângerii formulată de petente împotriva intimatului C.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 rap. la art. 248/1 C. pen. şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), la D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, invocând dispoziţiile art. 13 alin. (12) din OUG 43/2002, întrucât s-a susţinut că prejudiciul în cauză este în sumă de 500.000 dolari SUA.
Procurorul din cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, fiind sesizat în această modalitate a efectuat acte premergătoare începerii urmăririi penale, în urma cărora prin ordonanţa din 19 octombrie 2007 dispusă în dosarul nr. 82/P/2007, în baza art. 228 alin. (4) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 rap. la art. 248/1 C. pen. şi în baza art. 38, art. 42 rap. la art. 45 C. proc. pen., art. 28/1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a disjuns cauza şi a trimis-o la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia, pentru a se continua cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Fiind sesizat doar cu soluţionarea cauzei sub aspectul săvârşirii de către intimat a infracţiunii de fals intelectual, procurorul de la Parchetul Curţii de Apel, a considerat că sub aspectul competenţei materiale, îi revine competenţa să soluţioneze această cauză, pe care a soluţionat-o prin rezoluţia din 26 noiembrie 2007 dispusă în dosarul nr. 408/P/2007, prin care în temeiul art. 228 alin. (49 rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul C.I., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Având în vedere succesiunea în care s-au dat ordonanţa şi rezoluţiile menţionate mai sus, se constată că în cauză nu s-a ivit un conflict negativ de competenţă în sensul art. 43 raportat la art. 45 alin. (69 C. proc. pen., astfel că procurorul din cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Alba-lulia, în mod corect a trimis cauza după disjungere la Parchetul Curţii de Apel Alba-lulia, căruia îi revenea competenţa să soluţioneze cauza potrivit art. 28/1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente critica formulată de recurentele petente se apreciază ca fiind nefondată urmând să fie respinsă.
Cu privire la cel de al treilea motiv de recurs Înalta Curte constată că atât procurorul cât şi prima instanţă au reţinut în mod corect starea de fapt.
Astfel, intimatul în calitate de executor judecătoresc a fost sesizat de către SC M. SA cu executarea titlului executoriu, sentinţa civilă nr. 1607 din 16 aprilie 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, formând dosarul execuţional nr. 158/2007.
Pentru executarea acestui titlu intimatul la data de 21 mai 2007, a încheiat procesul verbal de constatare şi a comunicat petentei SC T.B.C. SA, ca în calitate de terţ poprit să poprească un număr de 61273 acţiuni, pe care debitoarea T.K.A.G. le are la această societate până la concurenţa sumei de 33.615.288,55 dolari în favoarea creditoarei SC M. SA. La data de 7 iunie 2007 intimatul a întocmit procesul verbal de sechestru definitiv.
Este adevărat că prin sentinţa civilă nr. 1607 din 16 aprilie 1998 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, nu T.A.G. a fost obligată la despăgubiri către creditoarea SC M. SA, însă pe baza actelor depuse la dosar, intimatul a constatat că după pronunţarea sentinţei menţionate, la data de 16 martie 1999 debitoarea T.A.G. a fuzionat cu grupul F.K.H.K.A. formând grupul T.A.G. care potrivit statutului, a preluat tot activul şi pasivul societăţilor fuzionate, devenind astfel succesoare legală şi universală, răspunzătoare pentru plata obligaţiilor unităţilor fuzionate.
În aceste condiţii intimatul a constatat că debitoarea T.A.G. nu mai există şi că în calitate de succesoare legală şi universală T.A.G. este răspunzătoare de obligaţiile stabilite prin sentinţa civilă nr. 1607 din 16 aprilie 1998. Totodată pe baza statutului T.K.A.G. şi a actelor depuse la fila 138 - 149 dosar de urmărire penală, intimatul a reţinut că T.A.G. este proprietara a 72,82% din acţiunile petentei SC T.B.C. SA, motiv pentru care a solicitat acestei societăţi poprirea acţiunilor proprietatea T.A.G.
Se constată astfel, că intimatul pentru executarea titlului executoriu arătat mai sus a procedat potrivit atribuţiilor sale de serviciu, cu respectarea art. 452 şi urm. C. proc. pen.
În mod corect procurorul şi prima instanţă au constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 raportat la art. 248/1 C. pen., sub aspectul laturii obiective întrucât intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor art. 452 şi urm. C. proc. pen., iar petentelor în calitate de terţ poprit nu li s-a produs nicio vătămare, acestea având doar calitatea de detentori ai acţiunilor proprietatea T.A.G., singura societate care s-ar fi putut considera prejudiciată fiind aceasta din urmă, care însă nu a formulat plângere.
Nici sub aspectul laturii subiective nu sunt îndeplinite condiţiile constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în forma prev. de art. 248/1 C. pen., întrucât nu există indicii că intimatul ar fi acţionat cu intenţia de a produce un prejudiciu petentelor.
Cu privire la infracţiunea de fals intelectual, se reţine că în mod corect procurorul şi instanţa de fond au stabilit pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, că intimatul a trecut în procesul verbal în calitate de debitor T.A.G., nu cu intenţia de a falsifica procesul verbal ci, făcând o analiză a evoluţiei statutului pârâtei T.A.G. a constatat că succesoarea legală şi universală a acesteia este T.A.G., şi astfel aceasta din urmă a devenit debitoarea SC M. SA. A mai reţinut că T.A.G., este proprietarul acţiunilor deţinute şi investite la SC T.B.C. SA, şi că aceste acţiuni, sunt supuse executării silite prin poprirea lor la această societate.
Concluzia procurorului şi a instanţei că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), este corectă, fiind susţinută de actele şi lucrările dosarului.
Fată de aceste considerente, instanţa de recurs constată că nu există motive de casare a sentinţei primei instanţe, acesta fiind temeinică şi legală sub toate aspectele, urmând ca în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul petentelor să fie respins ca nefondat.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentele petiţionare vor fi obligate la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de petiţionarele T.B.S.G.M.B.H. şi SC T.B.C. SA împotriva sentinţei penale nr. 61 din 3 mai 2008 a Curţi de Apel Alba-lulia, secţia penală.
Obligă recurentele petiţionare la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 9 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2697/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2705/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
