ICCJ. Decizia nr. 2831/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2831/2008
Dosar nr. 8229/3/2008
Şedinţa publică din 16 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 482/F din 17 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul K.M.F.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 326 din 15 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală, în dosar nr. 4090/2000, revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999 cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 14 ani închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), revizuentul a fost condamnat la un an închisoare.
în baza art. 177 din Legea nr. 141/1997 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplic. art. 33 şi art. 34 C. pen., în final revizuentul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 14 ani închisoare, sporită cu un an închisoare, în total urmând să execute 15 ani închisoare.
În baza art. 43 din Legea nr. 82/1991, revizuentul a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, care a fost constatată graţiată în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002.
În baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 323 C. pen. şi art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive a inculpatului, de la data de 15 martie 2000 la 19 decembrie 2000.
În baza art. 117 C. pen., inculpatul a fost expulzat de pe teritoriul României.
Sentinţa pronunţată în fond a fost modificată în căile de atac exercitate, prin Decizia penală nr. 697 din 13 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia penală nr. 7330 din 18 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că inculpatul revizuent, pe teritoriul României, începând cu anul 1998, a imaginat şi pus în practică un sistem de spălare a unor sume mari de bani, solicitând diverşilor cetăţeni arabi sau turci aflaţi pe teritoriul României să înfiinţeze societăţi fantomă, utilizând documente şi ştampile false, ce urmau să fie folosite în sistemul de fraudare şi spălare de bani.
Cele 16 firme înfiinţate în acest scop au desfăşurat operaţiuni comerciale numai cu SC R. SRL, al cărei asociat unic a fost inculpatul revizuent, şi nu s-au depus declaraţii de impozit, TVA sau bilanţuri contabile, societăţile nu au funcţionat la sediile declarate, asociaţii în cadrul acestora nu au fost în ţara noastră sau au stat perioade scurte, după care au părăsit ţara definitiv.
Prin intermediul acestor firme, inculpatul a achiziţionat mărfuri, respectiv utilaje pentru foraj petrolier casate, al căror preţ era mărit când treceau prin contabilitatea firmei inculpatului, fiind ulterior întocmite documente de expert fictive, marfa fiind trimisă apoi în Bulgaria unde era revalorificată.
Beneficiarul extern plătea contravaloarea utilajelor către firma inculpatului, în numerar, totalizând circa 39 milioane dolari.
În perioada 1998-1999, inculpatul a obţinut de la statul român, prin documente false şi incomplete, rambursare de TVA de circa 87 miliarde lei, prin firmele fantomă, bani ce au fost plătiţi către companii din Turcia, China şi Kazahstan drept avans la contract achiziţionare mărfuri, care, însă, nu au ajuns niciodată în România.
Vinovăţia inculpatului, ca şi modalitatea de săvârşire a faptelor a fost demonstrată de probatoriul deosebit de complex administrat atât pe parcursul urmăririi penale, cât şi în faza judecăţii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat cerere de revizuire inculpatul condamnat, relevând că deţine fapte şi împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă, respectiv martori, care însă nu au fost indicaţi.
Revizuentul a fost citat prin cabinetul de avocat al apărătorului ales, pentru a se indica dacă este sau nu încarcerat, care este domiciliul său, care sunt probele testimoniale noi ce le are de administrat, însă nimeni nu s-a prezentat pentru a se formula un răspuns cu privire la aspectele sus menţionate.
Instanţa investită a se pronunţa în fond asupra cererii de revizuire formulată de condamnat a constatat că, pentru a fi îndeplinite condiţiile prev. de disp. art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., este necesar a fi descoperite fapte sau împrejurări noi, care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea fondului, dacă pe baza acestora se poate dovedi netemeinicia hotărârii pronunţate.
Pronunţându-se asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulată, deci asupra îndeplinirii condiţiilor prev. de art. 394 C. proc. pen., instanţa a constatat că motivele invocate de revizuent nu se constituie în fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţă la soluţionarea fondului, în aşa fel încât să justifice cererea de revizuire formulată.
De asemenea, s-a constatat ca neîntemeiată şi susţinerea revizuentului în sensul lacunelor urmăririi penale efectuate, atâta vreme cât acestea pot fi valorificate în baza altor temeiuri de drept, adresate organelor abilitate, şi câtă vreme vinovăţia inculpatului revizuent a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.
Şi critica privind necitarea inculpatului de către organul de urmărire penală a fost apreciată ca neîntemeiată, atâta vreme cât disp. art. 397 alin. (3) C. proc. pen., prevăd posibilitatea şi nu obligaţia procurorului de a chema persoana care a făcut cererea de revizuire, pentru completarea sau precizarea acesteia, lucru care nu a fost necesar în cauza de faţă.
Împotriva hotărârii a formulat apel revizuentul, solicitând desfiinţarea acesteia şi trimiterea cauzei la procuror în vederea efectuării de cercetări prealabile, dat fiind că cele deja efectuate sunt incomplete în raport de actele depuse la dosar.
Instanţa de apel a constatat, pe baza actelor existente la dosarul cauzei, că revizuentul a formulat cerere de revizuire a sentinţei penale nr. 326 din 15 martie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală, motivând că există fapte şi împrejurări noi, necunoscute de instanţă la soluţionarea fondului şi care ar demonstra netemeinicia hotărârii de condamnare.
Dat fiind că revizuentul sau apărătorul său nu s-au prezentat urmare a citaţiei întocmite de procuror, la data de 18 februarie 2008, acesta a formulat referat cu propunere de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire, întrucât nu au fost indicate faptele sau împrejurările noi pe care se sprijină cererea de revizuire, în condiţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Instanţa de apel constată că la fondul cauzei au fost depuse o serie de documente financiar bancare din care rezultă date privind operaţiunile bancare efectuate de firme din Turcia către societatea inculpatului, susţinându-se că, în perioada 1998-1999, societatea turcă a efectuat importuri de marfă de la SC R. SRL, contravaloarea mărfii de 5.930.000 dolari SUA fiind achitată, aspecte care au fost confirmate de centrala băncii Y.A.Ş. Istanbul.
Instanţa de apel a constatat că, deşi nici revizuentul şi nici apărătorul său nu s-au prezentat în faţa instanţei de fond, pentru a indica faptele sau împrejurările noi pe care se sprijină cererea de revizuire, actele contabile obţinute din Turcia au intrat în posesia revizuentului ulterior datei la care s-au încheiat cercetările de către parchet, ele fiind eliberate de societăţile din Turcia şi de bancă la data de 15 februarie 2008, respectiv 25 februarie 2008.
Chiar dacă culpa în neprezentarea acestor acte noi aparţine apărării, instanţa de fond era obligată să se pronunţe asupra necesităţii trimiterii cauzei la procuror în vederea efectuării actelor de cercetare penală în raport de actele noi depuse, care în nici un caz, nu pot fi total ignorate.
Faţă de aceste considerente, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 144 A din 26 mai 2008, a admis apelul formulat de condamnat împotriva sentinţei penale nr. 482 din 17 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia l-a penală, pe care a desfiinţat-o în totalitate şi, în rejudecare, a trimis cererea de revizuire Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în vederea efectuării actelor de cercetare.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie ale hotărârii atacate, vizând în principal greşita trimitere a cauzei la procuror pentru efectuarea de cercetări.
Se susţine, invocându-se Decizia nr. 60 din 24 septembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, că, în situaţia în care cererea de revizuire se sprijină pe alte motive decât cele cuprinse în art. 394 C. proc. pen., ea va fi considerată inadmisibilă, în aşa fel încât, faţă de actele depuse la dosar de revizuent şi care atestă că s-au plătit prin virament bancar doar 6,5 milioane dolari SUA, restul de 28,6 fiind depuşi în numerar, corect s-a pronunţat instanţa de fond pe admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire formulată.
În condiţiile în care revizuentul şi-a invocat propria culpă în nedepunerea actelor pe care se întemeiază cererea de revizuire, se solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a hotărârii atacate şi menţinerea sentinţei pronunţate de instanţa de fond.
Se arată, în continuare, că reprezentantul firmei turce B.D.T., numitul I.M., a mai dat o declaraţie în acelaşi sens în faţa instanţei investită cu soluţionarea fondului, astfel încât nu se poate reţine existenţa unor împrejurări noi, de natură a afecta temeinicia hotărârii de condamnare şi nu se impune trimiterea cauzei la procuror.
Examinând hotărârea în raport de criticile recurentului, ca şi din oficiu pentru cazurile enunţate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea unei hotărâri judecătoreşti penale definitive poate avea loc atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Verificând admisibilitatea în principiu, prima instanţă a apreciat că motivele invocate de revizuent nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute instanţei, ori care afectează temeinicia hotărârii atacate.
Instanţa de control judiciar a apreciat în schimb, că documentele pe care se bazează cererea în revizuire au fost obţinute ulterior datei încheierii cercetărilor de către procuror şi că acestea nu pot fi ignorate, chiar dacă culpa în neprezentarea lor aparţine apărării.
Procedând astfel, în raport de starea de fapt, instanţa de apel a dat dovadă de un formalism exagerat, optând pentru reluarea procedurii de revizuire din faza actelor de cercetare efectuate de procuror doar pentru ca acesta să ia cunoştinţă de documentele prezentate după desesizarea sa.
Art. 399 C. proc. pen. lasă la latitudinea procurorului să aprecieze dacă este necesară efectuarea de cercetări pentru verificarea temeiniciei cererii de revizuire. La momentul primirii cererii, procurorul nu a avut cunoştinţă de documentele invocate de revizuent, astfel că nu i se poate reţine vreo culpă procesuală în derularea procedurii în revizuire.
Primind dosarul, cu concluziile procurorului faţă de cererea revizuentului, instanţa de judecată are posibilitatea să verifice îndeplinirea cerinţelor de admisibilitate a cererii şi, în raport de soluţia dată în principiu, poate să analizeze temeinicia motivelor invocate, nefiind ţinută de concluziile procurorului.
În atare situaţie, odată ce prima instanţă a analizat admisibilitatea cererii, investită cu apelul revizuentului, instanţa de control judiciar avea obligaţia să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate, pe baza şi a documentelor invocate de revizuent.
Neprocedând astfel, instanţa de apel a recurs la o soluţie neprevăzută de lege, dispunând reluarea cercetărilor de către procuror.
În aceste condiţii, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia şi va trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr.144/A din 26 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul revizuient K.M.F.
Casează Decizia penală sus-menţionată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii în apel, la Curtea de Apel Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2822/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2836/2008. Penal → |
|---|
