ICCJ. Decizia nr. 2836/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2836/2008
Dosar nr. 1446/110/2008
Şedinţa publică din 17 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 506/D din 23 octombrie pronunţată de Tribunalul Bacău, în temeiul art. ll pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului J.N., cu antecedente penale fiind recidivist, pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (2) cu art. 37 lit. a) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice şi recalificarea faptei din art. 20, art. 174 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
S-a constatat că partea vătămată L.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a respins cererea privind acordarea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Judeţean Bacău.
S-a dispus plata din fondurile M.J. a sumei de 200 lei, onorarii pentru avocaţii desemnaţi din oficiu la urmărirea penală şi la instanţă - avocat S.B. -100 lei; avocat A.P.I. - 100 lei.
Conform art. 192 alin. (1) pct. l lit. a) C. proc. pen., a fost obligată partea vătămată L.I. la plata sumei de 650 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului J.N., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), constând în aceea că în ziua de 02 ianuarie 2007, cu un cuţit l-a lovit în zona feţei, a toracelui şi a membrului inferior drept, pe L.I., cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 16-18 zile îngrijiri medicale.
Din probele administrate atât la urmărirea penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti instanţa a reţinut că:
Partea vătămată L.I. este deţinut în Penitenciarul Bacău, aflându-se în executarea unei pedepse de 14 ani închisoare, pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor. Acesta a fost repartizat la camera 30, împreună cu mai mulţi deţinuţi. Printre aceştia, se afla şi inculpatul J.N., care, în prezent, execută o pedeapsă de 12 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 256 din 15 mai 2007 a Tribunalului Bacău.
În ziua de 02 ianuarie 2007, în jurul orelor 13,00, fiind de serviciu, agentul şef adjunct al Penitenciarului Bacău, B.V., a auzit bătăi în uşa de la camera 30. Acesta s-a deplasat împreună cu colegul său G.G. pentru a vedea ce se întâmplă. Deţinutul L.I. (parte vătămată în cauza de faţă) aflat la camera 30, a spus celor doi că doreşte să vorbească cu şeful de tură U. După ce acesta din urmă a fost anunţat telefonic, în uşa camerei s-au auzit din nou bătăi puternice. Când s-a deschis uşa camerei, supraveghetorii l-au observat pe partea vătămată L.I., care era plin de sânge pe faţă.
În aceste împrejurări, deţinutul a fost scos din celulă, luându-se măsuri pentru transportarea sa la cabinetul medical. După acordarea primului ajutor de către cadrele medicale de serviciu partea vătămată L.I. a fost transferată Spitalul Judeţean Bacău, secţia chirurgie unde a fost spitalizată în perioada 02 ianuarie 2007-05 ianuarie 2007.
În declaraţiile date la urmărirea penală în ziua de 05 ianuarie 2007 (fila 6 dosar urmărire penală) şi de 02 februarie 2007 (fila 7 dosar urmărire penală), precum şi la instanţă (fila 12 dosar tribunal), partea vătămată a susţinut că a fost lovită de inculpatul J.N. în ziua de 02 ianuarie 2007. Arată partea vătămată că, în ziua menţionată, în jurul orelor 13,00, a fost lovită de inculpat cu pumnul în zona feţei, fără motiv, în timp ce se afla la grupul sanitar. După ce s-a întors în cameră, urmat fiind de inculpat, a fost lovit de acesta din urmă cu un cuţit în zona coapsei, la piciorul drept, motiv pentru care a solicitat prezenta supraveghetorilor. In acel moment, susţine partea vătămată, inculpatul s-a „năpustit" din nou asupra sa, lovind-o cu cuţitul în zona gâtului şi a toracelui. După acest incident, a fost necesară intervenţia agenţilor de pază, care au transportat-o pe partea vătămată mai întâi la cabinetul medical al Penitenciarului Bacău şi apoi la Spitalul Judeţean Bacău.
Din concluziile raportului medico-legal nr. 35 din 09 ianuarie 2007, întocmit de S.M.L Bacău (fila 4 ds. urm. penală), s-a reţinut că partea vătămată a prezentat la examinare diagnosticul de „plăgi suturate cu localizare la nivelul feţei", hemitorace stg., şi coapsa dreaptă şi contuzie oculo palpebrală OS.". Plăgile au fost produse prin lovirea victimei cu un obiect înţepător tăios (posibil cuţit), nu au fost penetrante, interesând doar pielea şi ţesutul celular subcutanat şi au necesitat explorare, toaletă şi sutură chirurgicală. Leziunile constatate au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale, iar contuzia oculo palpebrală stângă a fost produsă prin lovirea victimei cu pumnul.
S-a mai precizat în acelaşi act medico-legal că din punct de vedere al criteriologiei medico legale, plăgile prezentate de victimă au fost superficiale, neafectând vase de calibru mare ci doar o sângerare medie ce a impus sutura chirurgicală, cu evoluţie ulterioară favorabilă, şi că în raport şi de constantele biologice (valorile de hemoglobina în dinamică), leziunile traumatice n-au fost de natură să pună în primejdie viata acesteia.
Având în vedere concluziile exprimate în actul medico-legal mai susmenţionat, precum şi alte elemente ce au fost analizate, instanţa a considerat că, în speţă, nu s-a putut reţine că partea vătămată a fost victima unei infracţiuni de tentativă de omor, faptă pentru care inculpatul a fost cercetat şi trimis în judecată.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de fond a arătat că pentru a fi reţinută această infracţiune, este necesar, sub aspect subiectiv, să fie avute în vedere mai multe elemente obiective cum ar fi: obiectul utilizat de făptuitor pentru a acţiona asupra victimei, regiunile anatomice (zonele organismului) vizate prin acţiune, intensitatea cu care au fost aplicate loviturile, urmările produse asupra victimei.
Având în vedere că obiectul înţepător - tăios (posibil cuţit), cu care a fost lovită victima, nu a fost găsit în cursul anchetei pentru a putea fi supus confiscării, că acest obiect nu a fost observat de nici o persoană pentru a putea fi descris şi apoi apreciat de instanţă ca „un obiect apt să producă moartea", şi că în actul medico legal s-a stabilit că leziunile cauzate, au fost superficiale, nu au fost penetrante, interesând doar pielea şi ţesutul subcutanat, tribunalul a ajuns la concluzia că loviturile au fost aplicate cu mică intensitate şi că, cel care a aplicat loviturile nu a acţionat cu intenţia de a ucide.
S-a mai reţinut că, doar zonele vitale vizate de făptuitor, zona gâtului, toracelui stg., coapsei dr., ca element izolat, nu pot crea convingerea că fapta comisă asupra victimei, este tentativă la infracţiunea de omor.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice în mod corespunzător, respectiv din art. 20 rap. la art. 174 C. pen., cum s-a reţinut în actul de sesizare, în art. 180 alin. (2) C. pen.
Tot astfel, s-a reţinut la încadrarea juridică a faptei dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., în loc de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), ţinând seama că inculpatul a fost trimis în judecată pentru o infracţiune ce a fost comisă în timpul executării unei pedepse aplicate anterior printr-o hotărâre rămasă definitivă, (sentinţa penală nr. 256/2007 a Judecătoriei Bacău, 12 ani şi 6 luni închisoare).
Examinând întregul material probator aflat la dosar, instanţa a considerat că fapta descrisă mai sus nu a fost săvârşită de inculpatul J.N.
În acest sens a reţinut că, este evident că partea vătămată a suferit o agresiune cu urmările prezentate în actul medico-legal însă, susţinerile acesteia că persoana care a lovit-o este inculpatul, nu sunt confirmate de probele administrate.
Având în vedere că probele administrate nu oferă suficiente dovezi că inculpatul este autorul faptei, existenţa doar a unor indicii neputând forma convingerea instanţei în acest sens, s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. II pct. 2 lit. a) cu art. 10 lit. c) pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel în termen legal partea vătămată L.I. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
În motivarea apelului său parchetul a invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii cu privire la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovire şi cu privire la achitarea inculpatului. A apreciat că prin rechizitoriu s-a dat faptei o corectă încadrare juridică în infracţiunea de tentativă la omor, deoarece inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide, atât timp cât a lovit victima cu un cuţit, de mai multe ori, în zone vitale ale corpului, solicitând condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de tentativă de omor.
În motivarea apelului său partea vătămată a solicitat condamnarea inculpatului şi obligarea acestuia la despăgubiri materiale şi morale în sumă de 20.000 Euro, întrucât se face vinovat de fapta pentru care a fost trimis în judecată.
Prin Decizia penală nr. 63 din 15 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de apel Bacău, secţia penală, au fost respinse ca nefonfate apelurile declarate de partea vătămată L.I. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. întemeiat pe dispoziţiile art. 385/15 pct. 17 şi 18 C. proc. pen.
În motivele de recurs s-a susţinut că ambele hotărâri pronunţate în cauză sunt nelegale sub aspectul schimbării încadrării juridice din infracţiunea de tentativă de omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunea de lovire sau alte violenţe prev. de art. 180 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), şi netemeinice sub aspectul achitării inculpatului în temeiul art. 10 lit. c) C. pen. pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe, în urma schimbării încadrării juridice, aşa cum s-a arătat. în acest sens s-a arătat că instanţele de judecată nu au dat o interpretare corespunzătoare probatoriului administrat în cauză, în cele două faze ale procesului penale, probe din care rezultă că a fost comisă o faptă penală şi că aceasta a fost comisă de inculpat.
Examinând Decizia recurată în raport de motivele de recurs formulate, care vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 17 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
1. Cu privire la primul motiv de recurs ce vizează schimbarea încadrării juridice, Înalta Curte pe baza probelor administrate în cauză, reţine că în data de 2 ianuarie 2007, partea vătămată L.I., deţinut la acea dată în Penitenciarul Bacău a suferit o vătămare corporală, constatată şi descrisă în raportul medico legal nr. 35 din 09 ianuarie 2007, întocmit de S.M.L Bacău (fila 4 ds. urm. penală).
Astfel, se poate reţine cu certitudine că, partea vătămată a prezentat diagnosticul de „plăgi suturate cu localizare la nivelul feţei", hemitorace stg., şi coapsa dreaptă şi contuzie oculo palpebrală OS.". Plăgile au fost produse prin lovirea victimei cu un obiect înţepător tăios (posibil cuţit), nu au fost penetrante, interesând doar pielea şi ţesutul celular subcutanat şi au necesitat explorare, toaletă şi sutură chirurgicală. Leziunile constatate au necesitat pentru vindecare 16-18 zile îngrijiri medicale, iar contuzia oculo palpebrală stângă a fost produsă prin lovirea victimei cu pumnul.
S-a mai precizat în acelaşi act medico-legal că din punct de vedere al criteriologiei medico legale, plăgile prezentate de victimă au fost superficiale, neafectând vase de calibru mare ci doar o sângerare medie ce a impus sutura chirurgicală, cu evoluţie ulterioară favorabilă, şi că în raport şi de constantele biologice (valorile de hemoglobina în dinamică), leziunile traumatice n-au fost de natură să pună în primejdie viata acesteia.
Examinând această stare de fapt în raport de elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. şi de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., Înalta Curte constată că primele instanţe au încadrat în mod corect fapta cu care au fost sesizate, în dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen., procedând la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen.
Astfel, sub aspectul laturii obiective fapta a fost comisă printr-o acţiune de lovire care a avut drept consecinţă producerea unor leziuni care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, care au avut un aspect superficial şi care nu au fost de natură să pună în primejdie viaţa părţii vătămate.
Şi sub aspectul laturii subiective, fapta se încadrează în dispoziţiile art. 180 alin. (2) C. pen., intenţia făptuitorului nefiind aceea de a ucide partea vătămată, ci doar, de a-i produce suferinţe fizice. Nici împrejurarea că leziunile au fost produse cu un corp înţepător, tăios, nu face dovada că făptuitorul a acţionat cu intenţia de a ucide, atâta timp cât acest obiect nu a fost găsit, nu a fost observat şi descris de nici un martor şi nu a putut fi examinat pentru a se stabili dacă era apt să producă moartea. Chiar dacă unele leziuni au vizat o zonă vitală a corpului (gâtul), faptul că acestea au fost produse doar la suprafaţa pielii, nefiind de intensitate mare şi nepunând în primejdie viaţa victimei, duce la concluzia că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide, ci numai de a o lovi pentru a-i produce o suferinţă fizică.
Pentru aceste considerente, primul motiv de recurs formulat de parchet apare ca nefondat, neputând fi primit.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, Înalta Curte reţine că acesta este întemeiat întrucât primele instanţe nu au dat o interpretare corespunzătoare probatoriului administrat în cauză.
Astfel partea vătămată în mod constant a declarat că în ziua respectivă a fost lovită de inculpat, cu pumnul în faţă, în timp ce se afla la grupul sanitar, apoi în cameră a fost lovită de inculpat, cu cuţitul.
Din declaraţia martorului V.A., coleg de cameră cu partea vătămată şi inculpatul, a declarat că „faţă de colegii din cameră, J.N. a recunoscut că l-a înjunghiat cu un cuţit pe L.I.".
Declaraţia părţii vătămate se coroborează cu declaraţia acestui martor şi cu declaraţia inculpatului dată în faza de urmărire penală (fila 22 dos u.p.) în care a arătat "sunt vinovat de ce s-a întâmplat". Ulterior, inculpatul nu a mai recunoscut comiterea faptei, iar ceilalţi martori, colegi de cameră cu acesta au refuzat să dea orice fel de declaraţie în legătură cu cele întâmplate în cameră în data de 2 ianuarie 2007.
Atitudinea martorilor este părtinitoare şi este justificată de teama faţă de inculpat, caracterizat ca o persoană foarte agresivă.
Faţă de împrejurarea că în ziua respectivă, inculpatul a mai avut o altercaţie cu partea vătămată, care a arătat în mod constant că inculpatul este cel care a agresat-o, că în faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut comiterea faptei, iar ulterior a revenit nejustificat asupra declaraţiei sale de recunoaştere, se poate reţine cu certitudine că inculpatul este cel care l-a lovit pe partea vătămată, producându-i leziunile descrise în raportul medico-legal.
Deşi fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât în cauză a intervenit o cauză care înlătură răspunderea penală, ca urmare a retragerii plângerii penale la termenul de azi, de către partea vătămată, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., urmează să se înceteze procesul penal pornit împotriva inculpatului J.N. pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Pentru aceste considerente, înalta Curte în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul parchetului, va casa în parte Decizia din apel şi sentinţa primei instanţe, şi rejudecând în baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului J.N. pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, împotriva deciziei penale nr. 63 din 15 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, privind pe inculpatul J.N.
Casează în parte Decizia recurată şi sentinţa penală nr. 506/D din 23 octombrie 2007 a Tribunalului Bacău, secţia penală, şi rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. h) C. proc. pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului J.N. pentru infracţiunea prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor casate.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2831/2008. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 2840/2008. Penal → |
|---|
