ICCJ. Decizia nr. 2958/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2958/2008
Dosar nr. 8375/2/2008
Şedinţa publică din 23 septembrie 2008
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 144 F din 6 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul T.P., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 12 septembrie 2007 în dosarul nr. 375/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a menţinut ca legală şi temeinică rezoluţia nr. 1385/11-2/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că la data de 20 noiembrie 2007 a fost înregistrată plângerea formulată de petent sub aspectul disp. art. 278/1 C. proc. pen. privind pe procurorul N.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, subcomisarul de poliţie M.G. şi comisarul şef de poliţie N.G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluţia nr. 357/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În fapt, s-a reţinut că la data de 15 noiembrie 2005 T.P. a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi prin care a solicitat cercetarea penală a salariaţilor Primăriei Călăraşi care au falsificat înscrisuri ce atestau proprietatea deţinută de mama sa, T.A., până în anul 1989 în mun. Călăraşi.
Din ansamblul actelor premergătoare efectuate în cauză a reieşit faptul că în sarcina membrilor Comisiei constituite în baza lLegii nr. 10/2001 la nivelul Primăriei Călăraşi nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de fals. Întrucât aceştia nu au procedat în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu la întocmirea fişelor şi a schiţei imobilelor expropriate în anul 1979.
Cercetările în cauză au fost efectuate şi de cei doi poliţişti faţă de care s-a formulat plângere penală de către petent.
Prin rezoluţia nr. 1385/11-2/2007 din data de 12 septembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului şi s-a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluţia nr. 357/P/2007 dată în dosarul cu acelaşi număr la data de 17 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul T.P., susţinând în esenţă prin motivele scrise de recurs că în mod greşit în rezoluţia atacată a fost menţionat ca număr de dosar 357, în loc de 375 şi că „Parchetul a făcut o cercetare penală greşită, întrucât nu a vrut să constate că Primăria a aplicat greşit şi ilegal Legea nr. 10/2001 cetăţenilor demolaţi în perioada 1979-1981 şi 1981-1989".
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen. , Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
În ce priveşte activitatea magistraţilor, atribuţiile lor de serviciu se circumscriu soluţionării cauzelor cu care sunt investiţi, respectiv interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale în acord cu principiile dreptului substanţial şi ale celui procedural.
Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare şi aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuţiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel şi justificarea existenţei lor.
În acest context, nemulţumirile părţilor dintr-un proces cu referire la modul concret de soluţionare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obţine o suplimentare a gradelor de jurisdicţie prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraţilor) care au soluţionat cauza.
Instanţele judecătoreşti ca şi parchetele de pe lângă acestea sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât şi textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluţiile pronunţate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii magistraţilor şi prin urmare nu pot conduce , prin ele însele, la reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie, cu referire la infracţiunea analizată, numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În speţă, petentul a formulat o plângere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) de către magistratul-procuror care a confirmat, prin rezoluţia din 8 ianuarie 2007 dată sub nr. 2066/P/2005, propunerea de neîncepere a urmăririi penale formulată de intimatul M.G., comisar de poliţie în cadrul I.P.J. Călăraşi, în legătură cu plângerea penală formulată de petent împotriva salariaţilor Primăriei Călăraşi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art.2 89 C. pen., cu referire la înscrisuri ce atestau o proprietate deţinută de mama sa în mun. Călăraşi.
Este de observat că rezoluţia dată de intimatul magistrat (în dosarul în care cercetările au fost efectuate de intimaţii poliţişti), a fost atacată de petent cu plângere conform art. 278 şi art. 278/1 C. proc. pen., plângere ce a fost respinsă de procurorul ierarhic superior (prin rezoluţia din 12 februarie 2007 dată sub nr. 21/ll-2/2007), iar ulterior şi de instanţa competentă, respectiv Judecătoria Călăraşi (prin sentinţa penală nr. 160 din 5 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr. 596/202/2007).
Atât motivarea plângerii, cât şi cea a recursului ce fac obiectul cauzei de faţă cuprind în realitate critici ce se circumscriu căilor de atac pe care petentul Ie-a exercitat împotriva rezoluţiei date de intimatul procuror, în condiţiile art. 278 şi art. 278/1 C. proc. pen., tinzându-se practic la o suplimentare a gradelor de jurisdicţie.
În ce priveşte critica referitoare la numărul dosarului în care s-a emis rezoluţia atacată, din actele depuse chiar de către petent (fila 102 d. fond) rezultă că în speţă a fost vorba despre o eroare materială îndreptată de procuror conform art. 195 C. proc. pen., în realitate numărul corect al dosarului fiind 375/P/2007, iar nu 357/P/2007.
În concluzie, Curtea constată că în mod corect s-a reţinut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea împotriva intimaţilor, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât şi de instanţa de fond investită cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei procurorului că în cauză fapta reclamată nu există, astfel încât recursul de faţă este nefondat şi urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul T.P. împotriva sentinţei penale nr. 144 F din 6 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2948/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2983/2008. Penal → |
|---|
